Capitolul 4 — Influențele spirituale și mintea

Religia și sănătatea — Religia personală este de cea mai mare importanță. Ioan îi scria lui Gaiu: “Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ți meargă bine, și sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește și sufletul tău”. (3 Ioan 2.) Sănătatea fizică depinde într-o mare măsură de sănătatea sufletească; prin urmare, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, înfăptuiți toate lucrurile spre slava lui Dumnezeu. Religia personală este exteriorizată prin comportament, prin cuvinte și prin fapte. Ea determină o dezvoltare care va ajunge până la acea treaptă finală a desăvârșirii, care se bucură de aprecierea Domnului: “Voi aveți totul deplin în El”. (Coloseni 2, 10.) — Letter 117, 1901.1MCP 27.1

Adevărata religie aduce putere, liniște și echilibru — Adevărata religie nu este sentiment, ci manifestarea concretă a iubirii și milei, prin fapte. O asemenea religie este necesară în vederea sănătății și fericirii. Ea pătrunde în templul profanat al sufletului și alungă elementele păcătoase care l-au invadat. Preluând conducerea ființei, sfințește și iluminează inima cu razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii. Ea deschide spre cer ferestrele sufletului și permite pătrunderea slavei iubirii lui Dumnezeu. Liniștea și echilibrul se instaurează o dată cu ea. Deoarece atmosfera cerului constituie un factor activ, când umple sufletul omenesc, puterile sale fizice, mintale și morale sporesc, iar chipul lui Hristos, nădejdea slavei, este reprodus în interiorul ființei. — The Review and Herald, 15 octombrie, 1901. (Welfare Ministry, 38.)1MCP 27.2

Dumnezeu este sursa vieții și a bucuriei — Dumnezeu este sursa vieții, a luminii și bucuriei universului. Binecuvântările Sale se revarsă asupra tuturor ființelor create, asemenea razelor de lumină care emană din soare și asemenea torentelor de apă care țâșnesc din izvoare. Ori de câte ori viața lui Dumnezeu sălășluiește în inima oamenilor, ea se va revărsa asupra celor din jur, oferind binecuvântare și iubire. — Steps to Christ, 77 (1892).1MCP 28.1

Toate ființele își primesc viața de la Dumnezeu — Toate ființele create trăiesc în virtutea voinței și a puterii lui Dumnezeu. Ele primesc viață din viața Fiului lui Dumnezeu. Oricât de capabile și talentate ar fi și oricât de vaste ar fi însușirile lor, ele se află într-o continuă dependență de energia pe care o primesc din partea Sursei de viață a întregii existențe. Izvorul vieții este Hristos. Numai Cel care este Singurul deținător al nemuririi și care locuiește în lumină și viață ar fi putut declara: “Eu am puterea să-Mi dau viața, și am puterea să o iau iarăși”. — Manuscript 131, 1897. (The S.D.A. Bible Commentary 5:1113.)1MCP 28.2

Satana se folosește de influența unei minți asupra alteia — Satana și-a instaurat împărăția în această lume încă de la alungarea sa din cer. El depune o activitate neobosită pentru a corupe loialitatea ființelor umane față de Dumnezeu și, pentru realizarea acestui deziderat, Satana aplică aceeași metodă pe care a folosit-o în cer, și anume influența unei minți asupra altei minți. În felul acesta, oamenii devin ispititorii semenilor lor. Ei împărtășesc simțămintele puternice și perverse ale lui Satana și exercită o capacitate copleșitoare de dominare. Sub înrâurirea unor asemenea simțăminte, ei se reunesc în partide, confederații și societăți secrete care acționează prin intermediul agențiilor internaționale. Dar Dumnezeu nu le va mai tolera multă vreme. — Letter 114, 1903.1MCP 28.3

Planurile lui Satana sunt alcătuite cu minuțiozitate pentru a determina folosirea capacităților în vederea satisfacerii intereselor egoiste. — Asemenea unui vânător, Satana întinde capcane și curse, special concepute pentru a captura sufletele oamenilor. Planurile sale sunt alcătuite cu minuțiozitate, astfel încât să-i determine pe oameni să-și utilizeze capacitățile dăruite de Dumnezeu în vederea satisfacerii intereselor lor egoiste, în loc de a le consacra pentru slava lui Dumnezeu. Dumnezeu a prevăzut ca oamenii să fie angajați într-o lucrare care le-ar fi adus pace și bucurie și le-ar fi asigurat un profit veșnic; dar Satana dorește ca noi să ne concentrăm eforturile asupra unor lucruri care sunt perisabile și nu oferă nici un câștig. — The Review and Herald, 1 septembrie, 1910. (Our High Calling, 200.)1MCP 28.4

Păcătuirea nu a instituit o nouă structură rațională și afectivă — Nu trebuie să presupunem că, o dată cu păcătuirea lui Adam, Dumnezeu ar fi instituit în constituția ființei umane o nouă structură rațională și afectivă, deoarece aceasta ar însemna că Dumnezeu S-a implicat în implantarea tendințelor spre păcat în natura umană. Domnul Hristos și-a început lucrarea de convertire îndată ce omul a căzut în păcat, pentru ca, prin ascultare de Legea lui Dumnezeu și prin credință în Domnul Hristos, omul să aibă posibilitatea de a redobândi chipul și asemănarea cu Dumnezeu. — Manuscript 60, 1905.1MCP 29.1

Fiecare trebuie să aleagă unul dintre cele două stindarde — Aici se desfășoară o bătălie teribilă. Două mari puteri se luptă una împotriva celeilalte — Prințul lui Dumnezeu, Isus Hristos, și prințul întunericului, Satana. Ne aflăm în fața unui conflict deschis. În această lume nu există decât două tabere; și fiecare ființă umană se va alinia sub unul dintre cele două stindarde — sub stindardul prințului întunericului sau sub stindardul lui Isus Hristos. — Letter 38, 1894.1MCP 29.2

Păcatul afectează întreaga ființă — Păcatul se extinde asupra întregii ființe; și în aceeași măsură acționează și harul. — Letter 8, 1891.1MCP 29.3

Inima pervertită a degradat însușirile nobile ale sufletului. Toți aceia care doresc să învețe știința mântuirii trebuie să devină elevi umili ai școlii lui Hristos, pentru ca templul sufletului să poată fi un locaș permanent al șederii Celui Prea Înalt. Dacă vrem să fim educați de Hristos, sufletul nostru trebuie să fie golit de toate pretențiile sale orgolioase, astfel încât Domnul Hristos să-și poată întipări propriul Său chip în adâncurile lui. — Letter 5, 1898. (Our High Calling, 105.)1MCP 29.4

Crucea conferă minții o imagine de sine corectă — Ce anume ar putea face ca mintea omenească să-și poată forma o corectă imagine cu privire la sine? Doar crucea de pe Calvar. Când privim la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, orice tendință a slăvirii de sine se va prăbuși în țărână. În timp ce privirile noastre se îndreaptă în sus, inima se umple de un spirit al nevredniciei care o conduce la umilință. Când contemplăm crucea, suntem înzestrați cu puterea de a înțelege darurile minunate pe care aceasta le-a pus la dispoziția tuturor credincioșilor. Dumnezeu în Hristos, dacă este privit țintă, va risipi mândria omenească, iar în locul înălțării de sine, se va instaura o umilință adevărată. — Letter 20, 1897. (Our High Calling, 114.)1MCP 29.5

Omul este făcut desăvârșit în Hristos — Hristos Își aduce ucenicii într-o legătură vie cu Sine și cu Dumnezeu Tatăl. Prin acțiunea Duhului Sfânt asupra minții umane, omul este desăvârșit în Hristos Isus. Unitatea cu Hristos stabilește în relația dintre ucenicii Săi o unitate care reprezintă, în fața lumii, cea mai convingătoare dovadă a maiestății, a excelenței morale a lui Isus și a puterii Sale de a înlătura păcatul. — Manuscript 111, 1903. (The S.D.A. Bible Commentary 5:1148.)1MCP 30.1

Numai Dumnezeu îl poate ridica pe om pe scara vredniciei morale — Unitatea omului cu Hristos este unicul factor care îi conferă valoare în ochii lui Dumnezeu, deoarece, prin neprihănirea lui Hristos, omul este înălțat pe scara vredniciei morale și Singurul care poate realiza aceasta este Dumnezeu. Onoarea și măreția lumească nu dețin o valoare mai mare decât aceea pe care le-a acordat-o Însuși Creatorul. Înțelepciunea lor este nebunie, iar tăria lor este fragilitate și slăbiciune. — Letter 9, 1873. (Our High Calling, 149.)1MCP 30.2

Egoismul și rezultatele lui — Esența imoralității este egoismul și, pentru că ființele umane au cedat în fața puterii egoismului, în lumea de azi se vede lipsa loialității față de Dumnezeu. Națiuni, familii și persoane individuale sunt întru totul animate de dorința de a așeza eul în centrul intereselor lor. Omul urmărește cu pasiune să-și domine semenii. Izolându-se pe sine de Dumnezeu și de semeni, în egoismul său, omul își urmează propriile înclinații nestăpânite. El acționează de parcă binele celorlalți ar fi dependent de supunerea lor față de supremația sa. — The Review and Herald, 25 iunie, 1908. (Counsels on Stewardship, 24.)1MCP 30.3

Biruința poate fi câștigată — Prin cultivarea unor principii sfinte, omul poate câștiga victoria asupra predispoziției spre rău. Dacă se supune Legii lui Dumnezeu, simțurile lui încetează să mai fie denaturate și deviate; capacitățile lui încetează să mai fie pervertite și irosite, prin exercitarea lor în vederea atingerii unor obiective de natură să îl îndepărteze de Dumnezeu. În și prin harul acordat de Cer, cuvintele, gândurile și energiile pot fi curățite; poate fi format un nou caracter, iar degradarea produsă de păcat poate fi învinsă. — Manuscript 60, 1905.1MCP 30.4

Lipsa de consecvență este începutul ispitei — Începutul căderii în ispită constă în păcatul de a-i îngădui minții să oscileze și în păcatul unei lipse de consecvență în ce privește încrederea voastră în Dumnezeu. Cel rău pândește neîncetat, pentru a prinde ocazia de a crea o imagine greșită a lui Dumnezeu și de a ne atrage gândurile spre ceea ce este interzis.1MCP 31.1

Dacă va reuși, Satana vă va absorbi mintea cu lucrurile lumești. El se va strădui să vă incite simțămintele, să vă trezească pasiunile și să vă atașeze afecțiunile de ceea ce este spre răul vostru; dar vouă vă revine responsabilitatea de a vă controla toate emoțiile și pasiunile, aducându-le la o supunere lucidă față de rațiune și conștiință. Atunci Satana își va pierde puterea de dominare a minții.1MCP 31.2

Lucrarea lui Hristos ne solicită să ne angajăm într-o luptă continuă cu răul spiritual din caracterele noastre. Tendințele naturale trebuie să fie învinse. Apetitul și pasiunea trebuie să fie stăpânite, iar voința trebuie să fie așezată întru totul de partea lui Hristos. — The Review and Herald, 14 iunie, 1892. (Our High Calling, 87.)1MCP 31.3

Nimeni nu trebuie să ajungă la disperare datorită tendințelor ereditare — Satana este întotdeauna pregătit și vigilent pentru a deruta și înșela. El folosește orice mijloc de încântare, prin care să atragă omul pe calea largă a neascultării. Satana se străduiește să dezorienteze conștiința, inspirându-i simțăminte confuze. El își aplică falsele lui inscripții pe indicatoarele pe care Dumnezeu le-a fixat pentru a călăuzi pe calea cea bună. Tocmai datorită existenței unor asemenea instrumente ale răului, care se luptă să eclipseze orice rază de lumină îndreptată spre suflet, Dumnezeu a însărcinat ființe cerești, care au misiunea de a-i călăuzi, de a-i păzi și de a-i conduce pe aceia care urmează să fie moștenitorii slavei. Nimeni nu trebuie să ajungă la disperare datorită înclinațiilor ereditare spre rău, ci, atunci când Duhul lui Dumnezeu îl convinge de păcat, cel care a săvârșit greșeala trebuie să se pocăiască, să mărturisească păcatul și să renunțe la rău. Îngerii păzitori sunt pregătiți să îndrume sufletele cu conștiinciozitate pe căile cele drepte. — Manuscript 8, 1900. (The S.D.A. Bible Commentary 6:1120.)1MCP 31.4

Părtaș la păcat prin asociere — Sufletul care a fost derutat datorită unor influențe negative și care, prin asocierea cu alții, a ajuns să fie părtaș la păcat și să acționeze în contradicție cu voința și caracterul lui Dumnezeu nu trebuie să se descurajeze. “Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai pe sus de ceruri”. (Evrei 7, 26.) Domnul Hristos nu este doar Preotul și Mijlocitorul nostru, ci și Jertfa adusă pentru păcatele noastre. El S-a dăruit pe sine o singură dată pentru toți. — Letter 11, 1897.1MCP 32.1

Lucrarea lui Satana este aceea de a descuraja; lucrarea lui Hristos este de a umple inima cu credință și speranță — Să nu credeți nici măcar o clipă că ispitele lui Satana ar putea contribui în vreun fel oarecare la realizarea binelui vostru personal. Fugiți de ele ca și cum ați fugi de vrăjmașul însuși. Lucrarea lui Satana este aceea de a vă descuraja sufletul, pe când lucrarea lui Hristos este de a umple inima cu credință și speranță. Satana ne sugerează gândul că încrederea noastră este întemeiată pe premise false, și nu pe Cuvântul sigur și neschimbător al lui Hristos, care nu poate să mintă. — Manuscript 31, 1911. (Our High Calling, 85.)1MCP 32.2

Un remediu pentru fiecare categorie de ispite — Pentru fiecare categorie de ispite, este pregătit un remediu specific. În bătălia împotriva eului și împotriva naturii noastre păcătoase, noi nu suntem lăsați să luptăm singuri, prin intermediul propriilor noastre puteri limitate. Domnul Hristos este un ajutor loial și atotputernic. Știind că există o asemenea putere, pregătită și pusă la dispoziția noastră, nici unul dintre noi nu ar trebui să se descurajeze sau să fie învins. — The Review and Herald, 8 aprilie, 1884. (Our High Calling, 88.)1MCP 32.3

Sângele lui Hristos este singura cale de vindecare a sufletului — Legea lui Iehova este foarte cuprinzătoare și vastă. Isus le-a declarat ucenicilor Săi în mod clar că Legea sfântă a lui Dumnezeu poate fi încălcată nu numai prin cuvinte și prin fapte, ci și prin gânduri, simțăminte și dorințe. O inimă care Îl iubește pe Dumnezeu mai presus de orice nu va fi înclinată să restrângă semnificația Legii Sale la nivelul superficial al unor reguli exterioare. Când înțelege forța spirituală a Legii, sufletul supus și loial dovedește o ascultare deplină, care ia în considerare principiile lui Dumnezeu sub toate aspectele lor. Adevărata putere a Poruncilor va deveni o fortăreață a sufletului numai în cadrul unei asemenea ascultări. Atunci, păcatul va părea extrem de respingător. Autojustificarea, înălțarea de sine și falsul simțământ al valorii personale vor înceta să existe. Siguranța întemeiată pe propriile merite va dispărea, iar în suflet, se va instaura o profundă convingere cu privire la păcat și o adâncă insatisfacție cu privire la sine. Stăpânit de simțământul nevredniciei, sufletul va apela cu disperare la sângele Mielului lui Dumnezeu, ca singura cale de vindecare a sa. — Letter 51, 1888. (Our High Calling, 140.)1MCP 32.4

Întâmpinând provocarea ispititorului — Satana va veni la tine spunându-ți că ești păcătos. Dar tu să nu îi îngădui să-ți copleșească mintea cu ideea că, datorită faptului că ești păcătos, Dumnezeu te-a părăsit. Răspunde-i: “Da, sunt un păcătos și tocmai din această cauză am nevoie de un Mântuitor. Eu am nevoie de iertare și de înțelegere, dar Domnul Hristos mi-a declarat că nu voi pieri, dacă voi veni la El. În scrisoarea pe care mi-a trimis-o, stă scris că ‘Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte și să ne curețe de orice nelegiuire’ (1 Ioan 1, 9.) Eu mă voi încrede în Cuvântul lui Dumnezeu și voi asculta îndemnurile Lui.” Când Satana îți spune că ești pierdut, răspunde-i: “Da, dar Isus a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Cu cât păcatul meu este mai mare, cu atât mai mare este nevoia mea de un Mântuitor.” — Letter 98b, 1896.1MCP 33.1

Îndepărtarea atenției de la confuzie spre lucrările mâinilor lui Dumnezeu — Dumnezeu Își invită creaturile să-și abată atenția de la confuzia și incertitudinea din jurul lor și să admire lucrările mâinilor Lui. Stelele cerului sunt vrednice de contemplare. Dumnezeu le-a făcut pentru binecuvântarea omului și, când studiem lucrările Sale, îngerii ni se vor alătura, iluminându-ne mintea și apărând-o de înșelăciunea satanică. — Manuscript 96, 1899. (The S.D.A. Bible Commentary 4:1145.)1MCP 33.2

Influența religiei — Adevărata religie înnobilează mintea, rafinează gusturile, sfințește judecata și îl face pe cel ce le are părtaș al purității și sfințeniei cerului. Ea ne apropie de îngeri și ne izolează din ce în ce mai mult de spiritul și de influența lumii. Adevărata religie influențează toate faptele noastre și toate relațiile noastre sociale și ne conferă “duhul unei minți puternice”, iar rezultatul este fericirea și pacea. — The Signs of the Times, 23 octombrie, 1884. (Counsels on Health, 629, 630.)1MCP 34.1

Dezvoltarea capacităților intelectuale — Așa cum s-a întâmplat în cazul lui Daniel, dezvoltarea capacităților intelectuale este direct proporțională cu dezvoltarea caracterului spiritual. — The Review and Herald, 22 martie, 1898. (The S.D.A. Bible Commentary 4:1168.)1MCP 34.2

Îmbunătățirea sănătății fizice — Când mintea își dezvoltă capacitățile și când voința este așezată de partea lui Dumnezeu, se produce o minunată îmbunătățire a sănătății fizice. — The Medical Missionary, 1 decembrie, 1892 (Misionarul medical), noiembrie-decembrie 1892. (Counsels on Health, 505.)1MCP 34.3

Conștiența unei conduite corecte este cel mai bun medicament — Conștiența faptului că avem o conduită corectă este cel mai bun medicament pentru un trup și o minte bolnave. Simțământul binecuvântării lui Dumnezeu conferă sănătate și putere. Cel care are sufletul liniștit și mulțumit în Dumnezeu se află pe calea directă spre sănătate. Gândul că privirile Domnului sunt îndreptate asupra noastră și că urechile Sale sunt dispuse să asculte rugăciunile noastre ne oferă o satisfacție temeinică. A ști că avem un prieten care nu dezamăgește niciodată și căruia Îi putem încredința toate secretele sufletului nostru produce o fericire pe care cuvintele nu o vor putea exprima niciodată. — The Signs of the Times, 23 octombrie, 1884. (Counsels on Health, 628.)1MCP 34.4

Iubirea lui Isus înconjoară sufletele cu o atmosferă plăcută — Sufletele acelora care Îl iubesc pe Isus vor fi înconjurate de o atmosferă curată, plăcută. Există oameni care își țin flămânde propriile suflete. Aceștia vor fi mult ajutați de un cuvânt plăcut sau de aprecieri sincere. Darurile cerești, oferite gratuit și din abundență de Dumnezeu, trebuie să fie oferite la fel de către noi celor care sunt în sfera noastră de influență. Astfel, noi vom arăta acea dragoste care este de origine cerească și care se dezvoltă pe măsură ce este folosită pentru binecuvântarea altora. În acest mod, noi Îl slăvim pe Dumnezeu. — Manuscript 17, 1899. (Our High Calling, 231.)1MCP 34.5

Rezultatele unui singur moment de necugetare — Un singur semnal de alarmă înlăturat din conștiință, tolerarea un singur obicei rău, o singură neglijare a înaltelor exigențe ale slujirii pot fi începutul devierii pe o cale care vă va duce în rândul slujitorilor lui Satana, deși, în tot acest timp, ați considerat și ați pretins că Îl iubiți pe Dumnezeu și cauza Sa. Un singur moment de necugetare, un singur pas greșit pot schimba întregul traseu al existenței voastre într-o direcție rea. — Testimonies for the Church 5:398 (1885).1MCP 35.1

Dumnezeu nu face nici o minune pentru a înlătura roadele necredinței — Dumnezeu ne avertizează, ne sfătuiește și ne mustră, oferindu-ne posibilitatea de a ne corecta greșelile, înainte ca acestea să se înrădăcineze, devenind o a doua natură a noastră. Dar, dacă refuzăm să fim corectați, Dumnezeu nu intervine pentru a ne opri din drumul pe care noi înșine l-am ales. El nu face nici o minune pentru a opri creșterea și rodirea semințelor semănate de noi.1MCP 35.2

Omul care manifestă o necredință arogantă sau o indiferență apatică față de adevărul divin nu va face altceva decât să culeagă roadele semințelor pe care el însuși le-a semănat. Mulți au trecut printr-o asemenea experiență. Cultivând neglijența, indiferența și opoziția față de adevăr, ei au ajuns să asculte cu o insensibilitate stoică adevăruri care altădată le tulburaseră sufletele. O răceala ca de gheață, o duritate ca de fier, o structură impenetrabilă și insensibilă ca de piatră — toate acestea își regăsesc expresia în caracterul multora care pretind a fi creștini.1MCP 35.3

Acesta este modul în care trebuie să fie înțeles faptul că Domnul i-a împietrit inima lui faraon. Dumnezeu i-a vorbit regelui egiptean prin intermediul lui Moise, oferindu-i cele mai convingătoare dovezi ale puterii Sale divine; dar monarhul a refuzat cu încăpățânare să primească lumina care l-ar fi condus la pocăință. Dumnezeu nu a exercitat nici o influență supranaturală prin care să împietrească inima regelui răzvrătit, ci, datorită opoziției sale față de adevăr, Duhul Sfânt S-a retras, iar el a fost lăsat în întunericul și necredința pe care și le-a ales singur. Prin respingerea continuă a influenței Duhului Sfânt, oamenii se separă de Dumnezeu. Când toate modalitățile de iluminare a minții lor sunt epuizate, nici o descoperire divină nu îi mai poate smulge din necredință. — The Review and Herald, 20 iunie, 1882. (The S.D.A. Bible Commentary 3:1151.)1MCP 35.4

Controlează circumstanțele, în loc să fii tu controlat de ele — Există rele pe care omul le poate atenua, dar care nu pot fi niciodată înlăturate. El trebuie să învingă obstacolele și să controleze circumstanțele, în loc de a se lăsa determinat de acestea. Talentele sale trebuie să fie exercitate ori de câte ori este posibil, cu scopul de a instaura armonia și ordinea, în locul confuziei. Dacă se va ruga, Dumnezeu îi va acorda ajutorul Său. Omul nu este lăsat singur, să lupte împotriva încercărilor și ispitelor numai prin intermediul propriilor sale puteri. Ajutorul vine de la Cel care este Atotputernic. Isus a părăsit curțile împărătești ale cerului, a suferit și a murit într-o lume degradată de păcat, tocmai pentru a-l învăța cum să suporte provocările vieții și cum să învingă ispita. Viața Sa este un model desăvârșit pentru noi. Testimonies for the Church 5:312 (1885).1MCP 36.1

Dumnezeu dorește ca mintea să fie pe deplin înnoită — Reziduul ideilor și al practicilor îndoielnice trebuie să fie întru totul îndepărtat. Dumnezeu dorește ca mintea noastră să fie pe deplin înnoită, iar inima noastră, umplută cu bogățiile adevărului. — Manuscript 24, 1901. (Our High Calling, 106.)1MCP 36.2

Să tratăm în mod înțelept diferitele mentalități — Nevoia noastră, a tuturor, este aceea de a cerceta aspectele fundamentale ale caracterului și comportamentului uman, pentru a ști cum să tratăm în mod prudent și înțelept diferitele tipuri de mentalități, astfel încât să putem folosi cele mai bune metode prin care să-i conducem pe oameni la o corectă înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu și a modului de a trăi o viață creștină adevărată. Trebuie să citim Biblia împreună cu ei și să le îndepărtăm atenția de la lucrurile trecătoare, îndrumându-i spre acelea care le vor aduce binecuvântări veșnice. Fiecare copil al lui Dumnezeu are datoria de a deveni misionar și de a se afla în mijlocul celor care au nevoie de ajutor. Dacă cineva este împovărat de ispită, cazul lui trebuie abordat cu atenție și tratat în mod înțelept, deoarece sunt în joc interesele lui veșnice, iar cuvintele și faptele celor ce lucrează pentru el pot fi o mireasmă de viață spre viață sau un duh de moarte spre moarte. — Testimonies for the Church 4:69 (1876).1MCP 36.3

Ucenicii lui Isus sunt caracterizați de principialitate — Viața celor care se află la picioarele lui Isus și învață de la El este condusă de principii statornice și precise. — The Review and Herald, 20 iunie, 1882. (Our High Calling, 160.)1MCP 37.1