Capitolul 10 — Capacitatea de a înțelege

O lucrare care necesită discernământ și înțelegere — Cea mai frumoasă, dar și cea mai dificilă lucrare încredințată vreodată muritorilor este aceea de a se ocupa de mintea omenească. Cei care se implică într-o asemenea activitate au nevoie de o deosebită capacitate de înțelegere și de un discernământ clar.1MCP 78.1

O atitudine veritabilă de independență în gândire nu înseamnă încumetare. Această calitate a independenței, care conduce la adoptarea unui spirit de prevedere și rugăciune, nu trebuie abandonată, până când nu există dovezi suficiente și sigure, care să ne conducă la concluzia că suntem pe o poziție greșită. Adevărata independență va păstra mintea calmă și neschimbătoare, în mijlocul nenumăratelor erori care predomină, și îi va determina pe aceia care ocupă funcții de răspundere să cerceteze cu atenție fiecare aspect al situațiilor cu care se confruntă, fără a oscila sub influența circumstanțelor sau a părerilor altora și fără a trage concluzii lipsite de o cunoaștere deplină și inteligentă a tuturor detaliilor. — Testimonies for the Church 3:104, 105 (1872).1MCP 78.2

O datorie solemnă — Cât de atent ar trebui să se ocupe pastorii, profesorii și părinții de sufletele celor care ajung în sfera lor de influență, dacă ar lua în considerare prețul nespus de mare al Fiului prea iubit al lui Dumnezeu, plătit de cer, pentru răscumpărarea ființei umane. Lucrul cu mintea umană constituie o activitate frumoasă, dar îndeplinirea ei necesită multă responsabilitate și precauție.1MCP 78.3

Cei care se ocupă de educarea tinerilor trebuie să-și păstreze o stăpânire de sine desăvârșită. Lipsa de răbdare în tratarea unui suflet omenesc sau influența nefastă exercitată asupra acestuia, în intenția de a afirma o supremație necuvenită, constituie o greșeală teribilă, deoarece o asemenea atitudine ar putea costa pierderea acelui suflet pentru Hristos. Printr-o călăuzire lipsită de înțelepciune, mintea tinerilor poate ajunge atât de derutată, încât răul produs ar putea rămâne pentru totdeauna irecuperabil. În educarea și în formarea tinerilor, religia lui Hristos trebuie să dețină un rol preponderent.1MCP 79.1

Exemplul Mântuitorului de renunțare la sine, de bunătate și de iubire îndelung răbdătoare constituie o condamnare a nerăbdării manifestate de unii pastori sau profesori. Instructorii impulsivi vor fi nevoiți să răspundă la întrebările lui Hristos: “Aceasta este maniera în care tratați voi sufletele pentru care Eu Mi-am sacrificat viața? Doar atât de puțin apreciați voi prețul infinit pe care l-am plătit Eu, pentru răscumpărarea lor?” — Testimonies for the Church 4:419 (1889).1MCP 79.2

Medicul se confruntă cu tipuri variate de mentalități — Doctorul _____ trebuie să se străduiască să-și îmbunătățească zilnic bagajul de cunoștințe și să cultive maniere caracterizate de politețe și rafinament.... El are nevoie să își aducă aminte în mod permanent de faptul că este în legătură cu cele mai variate tipuri de mentalități și că impresiile pe care le oferă vor avea o mare răspândire și se vor reflecta asupra imaginii întregului Institut [Sanatoriul Battle Creek]. — Testimonies for the Church 3:183, 184 (1872).1MCP 79.3

Nevoia de răbdare și de înțelepciune — Aceia care încă rătăcesc în întunecimile erorii trebuie să fie tratați cu atenție, fără a se aștepta prea mult de la ei. Datoria pastorilor este aceea de a-și îndeplini bine responsabilitățile care le revin, cu încrederea că Dumnezeu Însuși va realiza lucrarea de a descoperi tainele și de a ilumina, prin influența Duhului Sfânt, mintea celor care cercetează adevărul. În timp ce își fac datoria, ei trebuie să fie conștienți de faptul că, fără acest ajutor divin, eforturile lor vor rămâne lipsite de succes. Luând în considerare numărul și varietatea circumstanțelor care au contribuit la dezvoltarea diferitelor trăsături ale caracterului fiecărei persoane de care se ocupă, pastorii au nevoie de multă răbdare și înțelepciune. De asemenea, ei trebuie să vegheze în mod strict asupra lor înșiși, pentru ca nu cumva eul personal să dobândească supremația, iar Isus să fie pierdut din vedere. — Gospel Workers, 381 (1915).1MCP 79.4

Iubirea lui Hristos își deschide calea spre suflet — Numai Acela care cunoaște inimile știe cum să-i conducă pe oameni la pocăință. Numai înțelepciunea Sa ne poate asigura succesul în câștigarea celor pierduți. Dacă îi veți aborda pe oameni cu o atitudine arogantă și inflexibilă, gândind despre voi înșivă: “Eu sunt mai sfânt decât ei”, indiferent cât de corectă este logica voastră și indiferent cât de adevărate sunt cuvintele voastre, acestea nu vor atinge inimile lor. Iubirea lui Hristos, manifestată în cuvinte și fapte, va deschide calea spre suflet, în timp ce repetarea la nesfârșit a dovezilor nu va realiza nimic. — The Ministry of Healing, 163 (1905).1MCP 79.5

Cu compasiune și iubire — Nu toți oamenii sunt potriviți în vederea lucrării de corectare a greșelilor altora. Ei nu au înțelepciunea necesară pentru a îmbina spiritul de dreptate cu o atitudine iubitoare și nu sunt dispuși să înțeleagă nevoia de a manifesta, în condamnarea credincioasă a greșelilor, iubire și compasiune duioasă. Unii dovedesc o severitate inutilă și permanentă, fără a înțelege importanța îndemnului dat de către apostol: “Căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții, iarăși, fie-vă milă cu frică”. (Iuda 22.23.) — Testimonies for the Church 3:269, 270 (1873).1MCP 80.1

Un om condus de pasiuni firești nu trebuie să lucreze cu mintea oamenilor — Lipsa unei credințe statornice și a discernământului cu privire la lucrurile sfinte trebuie considerată ca fiind un motiv suficient pentru a îndepărta un om din orice domeniu al lucrării lui Dumnezeu. De asemenea, un temperament impulsiv și aspru și un spirit arogant reprezintă caracteristici care indică faptul că posesorul acestora nu trebuie să fie așezat în poziții care implică responsabilitatea de a decide în problemele serioase ce afectează poporul lui Dumnezeu.1MCP 80.2

Celui care este condus de pasiuni firești nu i se poate permite nici o participare în cadrul lucrării directe cu mintea omenească. Unui asemenea om nu i se poate încredința rolul de a-și exercita influența în activități care presupun o relație cu aceia pentru care Domnul Hristos a plătit un preț infinit. Dacă își asumă responsabilitatea de a se ocupa de oameni, o persoană impulsivă le va afecta și le va răni sufletele, deoarece nu are delicatețea și tactul pe care le oferă harul lui Hristos. Mai întâi, propria sa inimă are nevoie să fie sensibilizată și supusă de Duhul lui Dumnezeu; inima de piatră nu a devenit încă o inimă de carne. — Special Testimonies, Series A 5:18 (1896). (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 261.)1MCP 80.3

Calități necesare în înțelegerea minții (sfat adresat colportorilor) — Dificultățile existente în lucrarea de colportaj sunt mai numeroase decât în multe alte ramuri profesionale; dar tactul, disciplina și lecțiile învățate în această lucrare vă vor pregăti și vă vor face destoinici pentru a vă continua activitatea și în alte domenii de slujire a sufletelor. Aceia care își învață lecțiile cu dificultate și sunt neglijenți și lipsiți de sensibilitate în abordarea oamenilor ar manifesta aceeași lipsă de tact și de îndemânare în tratarea minții și dacă ar fi angajați în lucrarea de slujire pastorală. — Manual for Canvassers, 41, 42 (1902). (Colporteur Ministry, 34.)1MCP 80.4

Confruntarea cu atitudini caracterizate de impulsivitate, nerăbdare, mândrie, egoism și o apreciere de sine exagerată — Cea mai delicată lucrare încredințată vreodată muritorilor este aceea de a se ocupa de mintea omenească și, pentru a fi capabili să-și îndeplinească misiunea într-o manieră corectă, profesorii au o nevoie constantă de ajutorul Duhului lui Dumnezeu. Printre tinerii care frecventează școlile, există o mare diversitate de personalități și modele de educație. Profesorii se vor confrunta cu atitudini caracterizate de impulsivitate, nerăbdare, mândrie, egoism și o apreciere de sine exagerată. Unii dintre acești tineri au trăit într-un mediu restrictiv, marcat de o severitate arbitrară, care a dezvoltat în ei un spirit de încăpățânare și răzvrătire. Alții au fost răsfățați de niște părinți excesiv de îngăduitori, care le-au permis să-și urmeze propriile lor înclinații. Defectele lor au fost tolerate atât de mult timp, încât au ajuns să le deformeze caracterul. — Counsels to Parents, Teachers, and Students, 264 (1913).1MCP 81.1

Necesitatea răbdării, a tactului și a înțelepciunii — Pentru a avea succes în lucrarea cu aceste minți, profesorul va trebui să le trateze cu un tact deosebit și cu o mare delicatețe. Adesea, un mod principial de conducere va fi întâmpinat de către elevi cu ostilitate sau chiar cu un comportament răzvrătit. Unii își vor exercita ingeniozitatea pentru a evita măsurile administrative luate împotriva greșelilor lor, în timp ce alții vor afișa o atitudine de pasivitate și indiferență cu privire la consecințele actelor lor de indisciplină. Toate aceste manifestări necesită multă răbdare, stăpânire de sine și înțelepciune din partea celor însărcinați cu educarea acestor tineri. — Counsels to Parents, Teachers, and Students, 264 (1913).1MCP 81.2

O influență care poate produce daune morale ireparabile — Deși este posibil ca un profesor să dețină calificarea școlară și cunoștințele științifice necesare pentru a se ocupa de instruirea elevilor, totuși se ridică următoarea întrebare: S-a stabilit dacă profesorul posedă tactul și înțelepciunea de care are nevoie pentru a lucra cu mintea umană? Dacă iubirea lui Hristos nu domnește în inimile instructorilor, ei nu sunt potriviți să poarte acea răspundere deosebit de serioasă, care le este încredințată tuturor celor ce se ocupă de educarea tinerilor. Întrucât ei înșiși sunt lipsiți de o educație înaltă, nu cunosc modul în care trebuie să trateze mintea omenească. Inimile lor, nesupuse lui Dumnezeu, luptă pentru supremație. A îngădui exercitarea unei asemenea influențe asupra minții fragile și asupra caracterelor ușor influențabile ale copiilor înseamnă a permite producerea unor răni, ale căror urme nu vor putea fi niciodată îndepărtate. — Counsels to Parents, Teachers, and Students, 193 (1913).1MCP 81.3

Necesitatea celei mai fine capacități de discernământ — În numeroase ocazii și prin diferite căi, Domnul mi-a arătat cât de atent trebuie să fie realizată lucrarea cu tinerii — o lucrare ce impune exercitarea celei mai fine capacități de discernământ între bine și rău. Toți cei care sunt implicați în educarea și formarea tinerilor au nevoie de o viață trăită într-o relație atât de strânsă cu Marele Învățător, încât întreaga lor activitate să fie marcată de spiritul și de maniera Sa de lucru. Lecțiile pe care tinerii trebuie să le primească din partea educatorilor le vor afecta viața și caracterele pentru totdeauna. — Gospel Workers, 333 (1915).1MCP 82.1

Relația personală ca aspect esențial al activității de învățare — În orice activitate de învățare a altora, relația personală constituie un aspect esențial. Ori de câte ori și-a prezentat învățăturile, Domnul Hristos S-a adresat oamenilor în mod individual. Cei doisprezece ucenici au fost educați în cadrul unei relații apropiate și personale. În Scriptură, cele mai prețioase îndemnuri au fost adresate în mod particular și, deseori, în prezența unui singur ascultător. În conversația cu onorabilului rabin, pe Muntele Fericirilor, în dialogul cu femeia disprețuită, la fântâna Sihar, Isus a deschis tezaurul celor mai impresionante comori, deoarece, înăuntrul acestor ascultători, El a descoperit o inimă sensibilă, o minte deschisă și un spirit receptiv. Nici chiar mulțimile care se îmbulzeau adesea pe urmele Lui nu reprezentau pentru Hristos o adunare ocazională de anonimi. El vorbea pentru fiecare minte în mod direct și apela la fiecare inimă. Privind chipurile ascultătorilor, Domnul Hristos căuta să observe, în expresia feței lor, acea lumină a înțelegerii și acea sclipire a răspunsului interior, care îi adevereau faptul că adevărul le atinsese inima; și când observa aceste expresii, inima lui Isus vibra de bucuria împreunei simțiri. — Education, 231 (1903).1MCP 82.2

Suprasolicitarea conduce la incapacitatea de a lucra pentru alții — Pentru a exercita asupra elevilor lor o influență corectă, care să nu se manifeste doar prin învățături, ci și prin intermediul exemplului personal, profesorii ar trebui să acorde ei înșiși atenția cuvenită legilor sănătății, astfel încât puterile lor să fie păstrate în cele mai bune condiții. Profesorul ale cărui puteri fizice sunt deja slăbite prin boală și suprasolicitare ar trebui să acorde o atenție specială legilor vieții. El are nevoie de timp pentru recreare. Nici un profesor nu ar trebui să-și asume responsabilități care să depășească sfera activităților din cadrul școlii, deoarece acestea l-ar epuiza din punct de vedere fizic și intelectual și ar provoca un dezechilibru al sistemului său nervos. Ca urmare, el ar ajunge incapabil de a se ocupa de mintea elevilor, ceea ce nu ar fi corect nici față de el însuși și nici față de elevii lui. — Christian Temperance and Bible Hygiene, 83, 1890. (Fundamentals of Christian Education, 147.)1MCP 82.3

Înțelegerea diferitelor categorii de nevoi — Mi s-a arătat că medicii care lucrează în cadrul Institutului nostru de sănătate ar trebui să fie oameni ai credinței și ai spiritualității. Ei au nevoie să-și pună încrederea în Dumnezeu. Mulți dintre aceia care se adresează Institutului suferă de tot felul de boli pe care și le-au provocat ei înșiși, prin îngăduința față de propriile lor înclinații păcătoase.1MCP 83.1

Această categorie de pacienți nu merită simpatia pe care de obicei o pretind. Și este nepotrivit ca medicii să-și dedice timpul și energiile unor asemenea oameni, degradați din punct de vedere fizic, mintal și moral.1MCP 83.2

Dar există și o altă categorie de pacienți, care au trăit o viață nesănătoasă, încălcând legile naturale ale sănătății din cauza ignoranței. Ei au fost necumpătați în muncă și în alimentație, deoarece au fost educați să trăiască astfel, în virtutea unor practici moștenite prin tradiție. Unii au suportat o serie de tratamente inadecvate, primite din partea multor medici, fără ca starea sănătății lor să se fi îmbunătățit, ci, dimpotrivă, s-a agravat în mod evident. În cele din urmă, acești oameni și-au pierdut orice posibilitate de a-și câștiga existența, fiind dați afară din servicii, izolați de societate și ignorați de familiile lor; iar singura soluție care le-a mai rămas a ajuns să fie aceea de a se adresa Institutului nostru de sănătate, cu o ultimă fărâmă de speranță pentru alinarea durerilor lor.1MCP 83.3

Pacienții din această categorie au nevoie de simpatie. Ei trebuie să fie tratați cu cea mai mare delicatețe, avându-se în vedere, cu multă atenție, necesitatea de a li se explica în mod clar legile ființei lor, pentru ca, prin încetarea practicilor nesănătoase și prin stăpânire de sine, să poată evita suferința și boala, care nu reprezintă altceva decât efectul încălcării legilor naturale ale sănătății. — Testimonies for the Church 3:178 (1872).1MCP 83.4

Adevărul nu trebuie întotdeauna prezentat — Nu toți aceia care trăiesc în această societate și care înțeleg lucrurile prin prisma unui mod de gândire lumesc sunt pregătiți să accepte anumite argumente referitoare la situația propriilor lor persoane. Chiar dacă reprezintă adevărul, unele învățături nu trebuie prezentate fără a se lua în considerare circumstanțele. Există situații în care cuvintele pot ofensa. Medicii nu ar trebui să-și suprasolicite sistemul nervos prin supraaglomerare, deoarece, într-o asemenea stare fizică, nu vor putea să exercite o influență care să calmeze mintea, să liniștească nervii și să răspândească o atmosferă de mulțumire și fericire. — Testimonies for the Church 3:182 (1872)..1MCP 84.1

Domnul Hristos înțelege — Deoarece a luat asupra Sa natura umană, Mântuitorul înțelege și știe cum să-și exprime compasiunea față de suferințele omenirii. Isus cunoaște fiecare suflet în mod personal. El înțelege nu numai nevoile și încercările specifice ale acelui suflet, ci și împrejurările care îl tulbură și îl înspăimântă. Brațele Sale divine sunt deschise pentru a strânge la pieptul Său, cu duioșie și milă, pe fiecare copil suferind. Cu cât durerea este mai mare, cu atât nevoia de simpatia și mila Sa este mai mare. Isus este mișcat de simțământul nostru de neputință, iar dorința Lui este ca noi să așezăm la picioarele Sale îngrijorările și temerile noastre și să le lăsăm pentru totdeauna acolo. — The Ministry of Healing, 249 (1905).1MCP 84.2

Compasiunea ne aduce într-o relație mai strânsă cu Domnul Hristos — Faptele bune constituie rodul pe care Domnul Hristos îl așteaptă din partea noastră — cuvintele amabile, actele de bunăvoință, sensibilitatea și mila față de cei săraci, nevoiași și suferinzi. Ori de câte ori inimile voastre simt împreună cu cei împovărați de descurajare și de durere, ori de câte ori mâinile voastre se întind în ajutorul celor nevoiași, ori de câte ori îi îmbrăcați pe aceia care sunt goi și ori de câte ori cel străin este binevenit în camera voastră de oaspeți și găsește un loc în inimile voastre, îngerii coboară foarte aproape de voi, iar glasul aprobării divine străbate cerul.1MCP 84.3

Fiecare act de dreptate, de milă și de bunăvoință răsună în cer asemenea unui cântec. De pe tronul Său, Tatăl privește spre toți aceia care îndeplinesc asemenea fapte de milă și îi așează printre comorile Sale cele mai prețioase. “Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu”. (Maleahi 3, 17.) Fiecare faptă de bunătate față de cel nevoiaș și față de cel suferind este considerată ca și cum ar fi fost îndeplinită pentru Isus personal. Când îi susțineți pe cei săraci, când simțiți împreună cu cei îndurerați și oprimați și când sunteți prietenoși cu cei orfani, relația dintre voi și Isus devine mai strânsă. — Testimonies for the Church 2:25 (1868).1MCP 84.4

Domnul Hristos pretinde compasiune și duioșie — Duioșia și compasiunea sinceră față de semeni reprezintă semnul distinctiv pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru a face deosebire între aceia care Îl iubesc și se tem de El și cei care sunt nepăsători față de Legea Sa. Cât de mare a fost simpatia exprimată de Domnul Hristos, prin venirea Sa în această lume pentru a-și da viața ca jertfă pentru o omenire muritoare! Religia lui Isus s-a concretizat în îndeplinirea unei veritabile lucrări misionare medicale. Existența Lui s-a manifestat ca putere vindecătoare. Cuvântul Său este: “Milă voiesc și nu jertfe”. În aceasta constă testul folosit de Marele Autor al adevărului pentru a distinge religia adevărată de cea falsă. Dorința lui Dumnezeu este ca misionarii Săi medicali să lucreze cu aceeași amabilitate și compasiune pe care și Domnul Hristos le-a manifestat atunci când a fost în lumea noastră. — The Medical Missionary, 1 august, 1893. (Medical Ministry, 251.)1MCP 85.1

Lucrurile mărunte aduc fericirea în viață — Deși un intelect cultivat reprezintă o mare comoară, lipsit de influența sensibilizatoare a dispoziției de a simți împreună cu alții și fără o iubire sfințită, acesta nu deține cea mai înaltă valoare posibilă. Noi ar trebui să exprimăm mai des, prin cuvinte și fapte, o înțelegere duioasă a nevoilor semenilor noștri. Miile de gesturi mărunte ale mulțumirii și aprecierii celorlalți, manifestate prin cuvinte și expresii amabile și binevoitoare, se vor reflecta în cele din urmă asupra propriei noastre existențe. Acei creștini care dovedesc o atitudine indiferentă față de semenii lor nu se află în armonie cu Domnul Hristos. Este imposibil să fii în armonie și uniune cu Dumnezeu și, în același timp, să fii lipsit de spiritul iertării sau să ignori drepturile celorlalți. Mulți tânjesc cu ardoare după un gest de simpatie prietenoasă.1MCP 85.2

Toți oamenii au fost înzestrați de Dumnezeu cu o personalitate individuală. Aceste deosebiri caracteristice ale fiecăruia dintre noi fac dificilă dezvoltarea unei relații armonioase; dar, dacă suntem consacrați lui Hristos și dacă voința Lui s-a identificat cu dorințele noastre, asperitățile caracterului nostru vor tinde să fie din ce în ce mai puțin evidente. Asemenea vieții Mântuitorului, existența noastră ar trebui să fie consacrată binelui și fericirii semenilor. Chiar și cele mai nesemnificative împrejurări trebuie să fie folosite ca ocazii în care să căutăm să ne exprimăm mulțumirea pentru favorurile pe care le-am primit din partea celorlalți și să veghem pentru a nu scăpa nici o posibilitate în care, prin fapte de bunătate amabilă și prin mici gesturi de iubire, putem să-i încurajăm pe cei necăjiți, să despovărăm pe cei apăsați și să alinăm durerile celor suferinzi. Un asemenea spirit de amabilitate, care izvorăște mai întâi în cadrul familiei, se va extinde în relațiile noastre sociale și va conduce la ceea ce înseamnă fericirea unei vieți. Dar neglijarea acestor lucruri mărunte poate conduce la dezvoltarea unei existențe care este caracterizată de amărăciune și durere. — Testimonies for the Church 3:539, 540 (1875).1MCP 85.3