Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Minte Caracter şi Personalitate, vol. 1

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Secțiunea 3 — Dezvoltarea minții

    Capitolul 11 — Studiul Bibliei și dezvoltarea minții

    Temelia tuturor studiilor — Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să constituie temelia tuturor studiilor, iar cuvintele revelației, cercetate cu atenție, stimulează și fortifică atât intelectul, cât și inima. Pentru a înțelege descoperirea voinței lui Dumnezeu pentru noi, este necesară o cultivare a intelectului. Aceasta nu poate fi neglijată de nici unul dintre aceia care se consideră ascultători ai poruncilor lui Dumnezeu. Capacitățile minții nu ne-au fost dăruite de Dumnezeu pentru a fi dedicate unor îndeletniciri ieftine și frivole. — Manuscript 16, 1896.1MCP 89.1

    O principialitate fermă — Acceptarea adevărurilor Bibliei va înnobila mintea și va înălța sufletul. Dacă ar acorda Cuvântului lui Dumnezeu o apreciere cuvenită, atât tinerii, cât și cei mai în vârstă ar avea o integritate morală și o principialitate fermă, care i-ar face capabili să reziste ispitei. — The Ministry of Healing, 459 (1905).1MCP 89.2

    Singura călăuză adevărată — Familiarizarea cu Scripturile dezvoltă capacitatea de discernământ între bine și rău și întărește sufletul împotriva atacurilor lui Satana. Biblia este o sabie a Duhului care nu va da greș niciodată în învingerea adversarului. Ea este singura călăuză demnă de încredere, în domeniul tuturor aspectelor legate de doctrină și practică. Motivul pentru care Satana deține o putere atât de mare în dominarea minții și a inimii oamenilor este faptul că aceștia nu au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu sfătuitorul lor personal și nu și-au verificat conduita prin intermediul testului veritabil al Scripturii. Biblia este cea care ne va indica traseul precis, pe care trebuie să-l urmăm pentru a deveni moștenitori ai slavei. — The Review and Herald, 4 ianuarie, 1881. (Our High Calling, 31.)1MCP 89.3

    Definiția înaltei educații — Nu există o educație mai înaltă decât aceea de care au beneficiat primii ucenici și care ne este descoperită prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. A dobândi o educație mai înaltă înseamnă, în mod implicit, a respecta acest Cuvânt; a umbla pe urmele pașilor lui Hristos și a practica virtuțile Sale. Ea înseamnă renunțare la egoism și consacrarea întregii vieți în slujba lui Dumnezeu.1MCP 90.1

    O educație mai înaltă presupune ceva mai mare și mai divin decât cunoștințele care pot fi obținute prin simpla însușire a informațiilor aflate în cărți. Ea înseamnă o cunoaștere experimentală și personală a lui Hristos; eliberarea de ideile, obiceiurile și practicile care au fost dobândite în școala prințului întunericului și care se află în opoziție cu loialitatea față de Dumnezeu. Ea înseamnă biruință asupra încăpățânării, mândriei, egoismului, ambiției lumești și asupra scepticismului. Ea este mesajul eliberării din robia păcatului. — Counsels to Parents, Teachers, and Students, 11, 12 (1913).1MCP 90.2

    Ce anume inspiră mintea — În Cuvântul lui Dumnezeu se găsesc subiecte destinate celor mai profunde cugetări și temele celor mai înalte aspirații. Prin intermediul acestui Cuvânt, noi putem păstra legătura cu patriarhii și profeții și putem asculta mesajul adresat omului din partea Celui Etern. În Cuvântul Său, putem admira Maiestatea Cerului umilindu-Se, pentru a deveni răscumpărarea și siguranța noastră, pentru a veni în ajutorul celui neputincios în lupta cu puterile întunericului și pentru a câștiga biruința în locul nostru. Contemplarea plină de reverență a unor asemenea teme ne va sensibiliza, ne va sfinți și ne va înnobila inima, oferind putere și vitalitate minții. — Counsels to Parents, Teachers, and Students, 52, 53 (1913).1MCP 90.3

    Dezvăluirea sensului existenței — Ceea ce ne determină să prețuim Biblia, mai presus de orice alte considerente, este faptul că în ea este revelată voința lui Dumnezeu pentru oameni. Ea ne dezvăluie atât obiectivul creării noastre, cât și mijloacele prin intermediul cărora poate fi împlinit sensul existenței. Biblia ne oferă înțelepciunea prin care putem face viața prezentă mai bună și ne învață cum să intrăm în posesia vieții veșnice. Nici o altă carte nu poate răspunde întrebărilor minții și nu poate satisface căutările inimii. Prin dobândirea unei cunoașteri a Cuvântului lui Dumnezeu și prin respectarea principiilor conținute de acesta, oamenii se pot ridica din cele mai mari adâncimi ale degradării, devenind în felul acesta copii ai lui Dumnezeu și împreună slujitori cu îngerii fără păcat. — Counsels to Parents, Teachers, and Students, 53, 54 (1913).1MCP 90.4

    Parabolele impresionează și stimulează mintea — Dumnezeu a prevăzut ca mintea noastră să fie impresionată, deșteptată și instruită prin intermediul parabolelor Sale sfinte. Natura creată de El contrazice încercările unora de a separa știința de creștinismul Bibliei. Dorința lui Dumnezeu este ca lucrurile din natură, care se adresează simțurilor noastre, să ne atragă atenția și să întipărească adevărurile cerești în mintea noastră. — The Youth's Instructor, 6 mai, 1897.1MCP 91.1

    Biblia este fără rival — Din punct de vedere al influenței educative, Biblia este fără rival. Nici un alt domeniu de cercetare nu conferă capacităților minții o vigoare care să poată fi comparată cu puterea intelectuală generată în efortul de a surprinde și de a pătrunde adevărurile uimitoare ale revelației divine. Mintea are însușirea de a se adapta treptat la subiectele cu care i se îngăduie să se ocupe. Dacă este preocupată numai de lucruri banale și ignoră sau evită subiectele mari și înălțătoare, ea va ajunge pipernicită și slabă. Dacă niciodată nu i se cere să lupte pentru înțelegerea problemelor dificile și dacă nu este angajată în mod stăruitor în asimilarea adevărurilor majore, după o perioadă de timp, mintea își va pierde aproape total orice capacitate de a se dezvolta. — Testimonies for the Church 5:24 (1882).1MCP 91.2

    Acceptarea Bibliei cu o credință simplă — Dorința lui Dumnezeu este aceea ca omul să-și exercite capacitățile raționale, iar studiul Bibliei va înnobila și întări mintea, așa cum nici un alt domeniu de studiu nu o poate realiza. Cercetarea Bibliei constituie exercițiul cel mai bun pentru dezvoltarea minții umane, atât din punct de vedere spiritual, cât și din punct de vedere intelectual. Deși dezvoltarea capacităților raționale este în acord cu voința divină, noi trebuie să fim conștienți de pericolul idolatrizării acestei rațiuni, care este supusă slăbiciunii și infirmității omenescului.1MCP 91.3

    Oricât de mare ar fi capacitatea noastră intelectuală, nici chiar cele mai simple adevăruri ale Scripturii nu pot fi accesibile înțelegerii, decât atunci când manifestăm simplitatea și credința unui copil, dispus să învețe și să primească ajutorul Duhului Sfânt. Conștiența puterii și a înțelepciunii lui Dumnezeu, precum și a incapacității noastre de a pricepe măreția Lui ar trebui să ne inspire o atitudine plină de umilință. Când deschidem Cuvântul lui Dumnezeu, noi trebuie să trăim același simțământ de reverență pe care l-am avea dacă am păși în mod personal înaintea prezenței Sale divine. Când ne apropiem de Biblie, rațiunea trebuie să recunoască o autoritate superioară ei înșiși, iar inima și intelectul trebuie să se închine în fața Marelui EU SUNT. — Testimonies for the Church 5:703, 704 (1889).1MCP 91.4

    Nimic din ceea ce aduce confuzie asupra Cuvântului lui Dumnezeu nu ar trebui studiat — Isus Hristos reprezintă standardul de evaluare a existenței noastre spirituale. El Îl descoperă pe Tatăl. Nimic din ceea ce ar putea aduce asupra minții o umbră de confuzie în înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu nu ar trebui să se afle printre lucrurile care constituie hrana oferită intelectului nostru. Nici o nebăgare de seamă sau neatenție nu are voie să fie îngăduită în procesul de cultivare a solului inimii. Mintea trebuie să fie astfel pregătită, încât să ajungă în stare să înțeleagă valoarea și semnificația lucrării și a cuvintelor lui Hristos, deoarece El a venit din cer pentru a renaște în om simțământul nevoii de mântuire și pentru a oferi pâinea vieții tuturor celor care tânjesc după cunoașterea spirituală. — Manuscript 15, 1898.1MCP 92.1

    Scripturile recunosc alegerea morală a omului — Când cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu, îngerii Săi se află alături de noi, proiectând asupra paginilor lui razele strălucitoare ale înțelegerii. Scripturile apelează la inima omului, recunoscându-i puterea de a alege între bine și rău. Ele îi vorbesc prin avertismente, mustrări, cerințe imperative și încurajări. Dacă mintea omului nu va fi antrenată în cunoașterea adevărurilor solemne ale Cuvântului lui Dumnezeu, ea va deveni din ce în ce mai firavă.... Comparând scriptură cu scriptură, noi trebuie să ne cercetăm pe noi înșine, însușindu-ne în mod personal dovezile propriei noastre credințe. Luați Biblia în mână și, plecați pe genunchi, rugați-L pe Dumnezeu să vă ilumineze mintea. — The Review and Herald, 4 martie, 1884.1MCP 92.2

    Cea mai nobilă dezvoltare a minții — Dacă Biblia ar fi studiată așa cum ar trebui să fie, oamenii ar deveni puternici din punct de vedere intelectual. Subiectele tratate în Cuvântul lui Dumnezeu, simplitatea demnă a expresiilor lui, temele nobile cu care este confruntată mintea conduc la dezvoltarea unor capacități în ființa umană care nu ar putea fi dobândite prin intermediul nici unei alte lecturi. În Biblie se deschide un domeniu nelimitat pentru imaginație. În urma contemplării marilor ei teme, a asimilării imaginilor ei înălțătoare, care nu au nici o semnificație pentru cei cu un caracter trivial, gândirea și sensibilitatea cercetătorului ajung mai curate și mai elevate decât dacă și-ar fi petrecut timpul cu citirea oricărei alte lucrări de origine omenească.1MCP 92.3

    Mintea tinerilor nu va atinge niciodată nivelul celei mai nobile dezvoltări, dacă neglijează cea mai înaltă sursă a înțelepciunii — Cuvântul lui Dumnezeu. Motivul pentru care există atât de puțini oameni cu gândire profundă, atât de puțini oameni de o valoare autentică și stabilă, este lipsa de respect și iubire față de Dumnezeu și faptul că principiile religioase nu sunt aplicate în viață așa cum ar trebui să fie. — Christian Temperance and Bible Hygiene, 126 (1890). (Fundamentals of Christian Education, 165.)1MCP 93.1

    Cercetarea comorilor ascunse ale Scripturii — În virtutea conținutului ei precis, Biblia a fost rânduită spre a constitui călăuza noastră. Studiul Bibliei reprezintă cel mai potrivit mijloc, prevăzut pentru a conduce la dezvoltarea minții și la fortificarea intelectului. Cercetarea scrierilor sfinte înnobilează sufletul și conferă vigoare capacităților intelectuale, așa cum nici un alt studiu nu o poate realiza. Datorită faptului că au îngăduit ca mintea lor să fie preocupată numai cu lucruri obișnuite, fără a o solicita în mod stăruitor în descoperirea comorilor ascunse ale Cuvântului lui Dumnezeu, mii de slujitori ai Evangheliei au ajuns să aibă o gândire pipernicită. Dar, dacă mintea este preocupată cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu, capacitatea de înțelegere devine mai vastă, iar puterile superioare ale intelectului se dezvoltă, în vederea asimilării unui adevăr înalt și înnobilator.1MCP 93.2

    Factorul care decide, fie lărgirea și dezvoltarea capacității intelectuale, fie pipernicirea și limitarea ei, este determinat de caracterul subiectelor cu care este familiarizată gândirea. Dacă nu este provocată la un efort consecvent și serios în vederea cercetării și înțelegerii adevărului, prin compararea Scripturii cu Scriptura, mintea va ajunge în mod sigur la diminuarea puterilor și la pierderea perspicacității. În cercetarea adevărului, ar trebui să ne propunem un obiectiv care să nu rămână niciodată la nivelul unei cunoașteri superficiale. — The Review and Herald, 28 septembrie, 1897.1MCP 93.3

    Biblia călăuzește viața în mod corect — Întreaga Biblie reprezintă revelația slavei lui Dumnezeu în Hristos. Dacă este primită, crezută și respectată, Biblia este instrumentul cel mai eficient în lucrarea de transformare a caracterului. Ea constituie o provocare stimulatoare și o forță constrângătoare, care trezește la viață puterile spirituale, mintale și fizice ale ființei și călăuzește viața pe căile cele drepte.1MCP 93.4

    Motivul pentru care atât cei tineri, cât și cei ajunși la maturitate sunt atât de ușor conduși în păcat și ispită este faptul că aceștia nu studiază și nu meditează asupra Cuvântului lui Dumnezeu așa cum ar trebui. Lipsa de statornicie și de putere a voinței în luarea deciziilor, care se manifestă în caracter și în viață, este rezultatul neglijării îndrumărilor sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu exercită un efort stăruitor, pentru a-și orienta mintea spre acele lucruri care inspiră o gândire curată și sfântă și pentru a o abate de la ceea ce este necurat și lipsit de adevăr. — The Ministry of Healing, 458 (1905).1MCP 94.1

    Biblia dezvăluie regulile unei vieți sfinte — În marea Lui compasiune față de noi, Domnul ne-a descoperit în Scriptură legile, poruncile și regulile Sale, care ne călăuzesc în trăirea unei vieți sfinte. În paginile ei, Dumnezeu ne arată păcatele pe care trebuie să le evităm; ne explică planul de mântuire și ne indică drumul către cer. Dacă oamenii ascultă îndemnul Lui de a “cerceta Scripturile”, nici unul dintre ei nu va fi ignorant cu privire la toate aceste lucruri.1MCP 94.2

    Progresul real al sufletului, în neprihănirea și în cunoașterea divină, este plănuit în cadrul unui proces de acumulare și creștere, o creștere constantă în darurile pe care Domnul Hristos le-a adus în mijlocul nostru cu prețul unui infinit sacrificiu. Noi suntem niște ființe limitate, dar am fost creați pentru a nutri simțământul infinitului.1MCP 94.3

    Datoria noastră este aceea de a solicita întreaga capacitate intelectuală de care dispunem, în contemplarea lui Dumnezeu și a minunatului Său plan alcătuit pentru mântuirea noastră. În acest fel, sufletul va fi înălțat deasupra lucrurilor de natură trecătoare și va fi ancorat în mod ferm în lucrurile eterne.1MCP 94.4

    Gândul că ne aflăm într-o lume care Îi aparține lui Dumnezeu și conștiența faptului că trăim în prezența marelui Creator al Universului, care l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui, constituie pentru minte un domeniu de meditație mai vast și mai nobil decât orice produs al ficțiunii umane. Gândul că privirile lui Dumnezeu sunt îndreptate asupra noastră, că El ne iubește și că a fost atât de preocupat de soarta omului decăzut, încât L-a dat pe iubitul Său Fiu ca preț de răscumpărare pentru ca nici unul dintre noi să nu moară asemenea unui nenorocit, este vrednic de cea mai mare considerație; și oricine își deschide inima pentru a accepta și pentru a contempla aceste teme mărețe va înceta să fie satisfăcut de informații senzaționale și triviale. — The Review and Herald, 9 noiembrie, 1886.1MCP 94.5

    O nouă inimă înseamnă o nouă minte — Cuvintele “vă voi da o inimă nouă” înseamnă “vă voi da o minte nouă”. Schimbarea inimii este însoțită întotdeauna de o înțelegere limpede a aspectelor legate de conduita și învățătura creștină. Acuratețea convingerilor noastre cu privire la adevăr este direct proporțională cu înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Cel care, într-un spirit de rugăciune, acordă o atenție deosebită Scripturii dovedește o gândire mai clară și o logică mai precisă, ca și cum, prin întoarcerea la Dumnezeu, ar fi atins un grad mai înalt de inteligență. — The Review and Herald, 10 noiembrie, 1904.1MCP 95.1

    Citirea ocazională a Bibliei — O citire ocazională a paginilor sfinte ale Scripturii nu constituie o practică sigură pentru noi.... Hotărâți-vă să vă angajați mintea într-un efort bine determinat, cu scopul de a atinge dezideratul înalt care a fost așezat înaintea voastră și studiați Biblia cu un interes stăruitor, până când veți ajunge capabili să înțelegeți adevărul divin. Aceia care procedează astfel vor fi uimiți de nivelul pe care îl poate atinge propria lor gândire. — The Youth's Instructor, 29 iunie, 1893. (Our High Calling, 35.)1MCP 95.2

    Educarea memoriei ajută mintea — Mintea nu trebuie lăsată să hoinărească. Ea trebuie educată pentru a stărui asupra Scripturilor și asupra unor subiecte nobile. Ați putea să vă propuneți să memorați fragmente din Biblie și chiar capitole întregi, care urmează a fi repetate atunci când Satana vă asaltează cu ispitele sale. Unul dintre pasajele cele mai recomandate în vederea realizării unui asemenea obiectiv este capitolul 58 din Isaia. Ridicați un zid de apărare în interiorul sufletului vostru, alcătuit din prescripțiile și îndrumările date prin inspirația Duhului lui Dumnezeu.1MCP 95.3

    Când Satana va încerca să conducă mintea, ademenind-o la preocuparea cu lucruri lumești și frivole, cel mai eficient mod de a rezista asalturilor sale este răspunsul “Stă scris”.... Când Satana va inspira îndoieli, îndemnându-ne să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat poporul pe care Dumnezeu îl conduce și îl pregătește pentru a rămâne biruitor în ziua cea mare, noi trebuie să fim pregătiți să răspundem insinuărilor sale prin expunerea dovezilor clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, care confirmă faptul că acesta este poporul rămășiței, care păzește poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. — The Review and Herald, 8 aprilie, 1884.1MCP 95.4

    Studiul Bibliei produce o minte bine echilibrată — Aceia care se află sub conducerea Duhului Sfânt vor fi capabili să expună adevărul într-un mod inteligent. Studiul însoțit de rugăciunea arzătoare după călăuzirea Duhului și de o consacrare totală a inimii, pentru a fi sfințită prin adevăr, constituie calea spre împlinirea făgăduințelor lui Hristos.1MCP 95.5

    Rezultatul unui asemenea studiu va fi dobândirea unei minți bine echilibrate, deoarece puterile morale, mintale și fizice ale ființei vor fi dezvoltate în mod armonios. Atunci, nu se va mai produce nici o paralizare a capacității de cunoaștere spirituală. Puterile intelectuale vor fi întărite, perspicacitatea și intuiția vor fi trezite la viață, conștiința va deveni sensibilă, simțămintele și capacitatea împreunei simțiri vor fi sfințite, o atmosferă spirituală mai bună va fi creată și vor fi primite puteri noi, pentru a face față ispitei. — Special Testimonies On Education, 27, 12 iunie 1896. (Fundamentals of Christian Education, 433, 434.)1MCP 96.1

    Un antidot pentru neutralizarea gândurilor otrăvitoare — Când adevărurile Bibliei sunt asimilate de către minte, principiile ei sfinte prind rădăcini adânci în suflet, iar gustul și predilecțiile intelectului se atașează de adevăr. Într-o asemenea minte, nu va exista nici o dorință după acea literatură degradantă și excitantă, care slăbește puterile morale și diminuează capacitățile cu care a fost înzestrată mintea de către Dumnezeu, pentru a fi de folos. Cunoașterea Bibliei se va dovedi a fi antidotul pentru neutralizarea gândurilor otrăvitoare, strecurate în suflet prin intermediul unei lecturi fără discernământ. — The Review and Herald, 9 noiembrie, 1886. (Our High Calling, 202.)1MCP 96.2

    Protecție împotriva superstiției — Dacă învățăturile acestui Cuvânt ar exercita o influență dominantă asupra vieților noastre, dacă mintea și inima ar fi aduse în ascultare de puterea lui conducătoare, relele care există în prezent în bisericile și familiile noastre nu și-ar mai găsi locul. Învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să conducă mintea și inima, astfel încât viața de cămin să poată deveni o demonstrație a puterii harului lui Dumnezeu.1MCP 96.3

    Dacă nu ar exista Biblia, teoriile false ne-ar deruta. Mintea ar fi supusă tiraniei superstiției și erorii. Dar, din moment ce cunoaștem istoria autentică a începuturilor lumii, nu ne putem permite să ne împovărăm mintea cu speculații omenești și cu teorii nevrednice de crezare. — The Review and Herald, 10 noiembrie, 1904.1MCP 96.4

    Biblia dezvoltă capacitățile intelectuale — Dacă urmărim să ne însușim acea cunoștință ce poate fi obținută printr-un studiu al Bibliei, capacitățile noastre intelectuale vor fi dezvoltate. Mintea își lărgește orizontul gândirii și devine cu mult mai echilibrată în cadrul unui studiu al Bibliei decât dacă ar fi ocupată cu dobândirea culturii generale, obținute prin intermediul unei literaturi care nu are nici o tangență cu Scriptura. Nici o cunoaștere nu este atât de temeinică, de consecventă și de vastă cum este aceea care poate fi dobândită din studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul izvor al oricărei cunoașteri.1MCP 97.1

    Biblia este asemenea unei fântâni. Cu cât privești în ea mai mult, cu atât ți se pare că este mai adâncă. Marile adevăruri ale istoriei sacre conțin o putere și o frumusețe uimitoare și au implicații la fel de vaste ca și eternitatea. Nici o știință nu se poate compara cu acea știință care dezvăluie caracterul lui Dumnezeu.1MCP 97.2

    Moise a fost educat în toată înțelepciunea egiptenilor și totuși a declarat: “Iată, v-am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!’” — The Review and Herald, 25 februarie, 1896. (Fundamentals of Christian Education, 393.)1MCP 97.3

    Înzestrarea minții cu putere — De ce nu am înălța și de ce nu am aprecia această carte, această comoară prețioasă, tratând-o ca și cum ar fi un prieten de valoare? Ea constituie harta care ne călăuzește în mijlocul mării furtunoase a vieții. Ea este ghidul care ne indică drumul către locașurile cerești și ne dezvăluie caracterele pe care trebuie să ni le însușim, pentru a deveni locuitorii lor. Nu există nici o altă carte a cărei cercetare să înnobileze și să întărească mintea, așa ca studiul Bibliei. În ea se află subiecte de cea mai înaltă factură, destinate să trezească puterile intelectului. Confruntarea facultăților noastre intelectuale cu uimitoarele adevăruri ale revelației va înzestra mintea cu o putere pe care nimic altceva nu o poate inspira. Efortul de a înțelege și de a aprecia marile teme ale Scripturii va lărgi orizonturile gândirii. Noi putem pătrunde în profunzimile ascunse ale tezaurului adevărului și putem descoperi acele comori prețioase care vor îmbogăți sufletul.1MCP 97.4

    Aici putem învăța cum să trăim în adevăr și cum să murim în siguranța mântuirii. — The Review and Herald, 4 ianuarie, 1881. (Our High Calling, 31.)1MCP 98.1

    Studiul Bibliei va lărgi orizontul gândirii — Biblia este călăuza noastră pe căile sigure care conduc la viața eternă. Dumnezeu a inspirat oameni pentru a scrie acele învățături ce conțin adevărul de care avem nevoie. Dacă sunt practicate, aceste învățături atrăgătoare îl vor face capabil pe cel care le acceptă să obțină o putere morală care îl așează în rândul celor mai educate minți. Gândirea tuturor acelora care studiază Cuvântul lui Dumnezeu își va lărgi orizontul. Cu mult mai presus de orice alt domeniu de cercetare, influența studiului acestui Cuvânt divin are ca scop să dezvolte capacitatea de înțelegere și de a înzestra fiecare facultate a minții cu o nouă putere. În felul acesta, gândirea este confruntată cu principiile vaste și înnobilatoare ale adevărului. Mintea oamenilor este adusă într-o strânsă legătură cu cerul, primind inteligență, cunoștință și înțelepciune. — The Youth's Instructor, 13 octombrie, 1898. (Sons and Daughters of God, 70.)1MCP 98.2

    Biblia, o revelație a lui Iehova — Această Carte a constituit, de-a lungul tuturor timpurilor, instrumentul revelației lui Iehova. Scrierile divine au fost dedicate scopului de a reprezenta puterea lui Dumnezeu pentru ființele omenești. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu nu constituie exprimarea lipsită de valoare a unor opinii particulare, ci declarațiile temeinice ale Celui Prea Înalt. Acela care face din adevărurile Scripturii o parte a vieții sale devine o ființă nouă din toate punctele de vedere. Deși nu i se oferă puteri mintale suplimentare, care să nu fi existat mai înainte, întunericul care i-a învăluit gândurile, datorită păcatului și ignoranței, este îndepărtat. — The Review and Herald, 10 noiembrie, 1904.1MCP 98.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents