Capitolul 18 — Atmosfera de siguranță din cămin

Iubirea omenească trebuie să izvorască din iubirea divină — Fidelitatea în căsătorie nu poate fi păstrată în siguranță decât în Hristos. Iubirea omenească trebuie să fie legată în modul cel mai strâns de iubirea divină. [Vezi Secțiunea a V-a, “Izvorul de putere al vieții”.] O afecțiune profundă, adevărată și lipsită de egoism nu poate exista decât acolo unde domnește Hristos. — The Ministry of Healing, 358 (1905).1MCP 152.1

Atingerea idealului lui Dumnezeu — Bărbații și femeile pot atinge idealul lui Dumnezeu pentru ei, dacă solicită ajutorul Domnului Hristos. Ceea ce nu poate realiza înțelepciunea omenească, harul Său va îndeplini în favoarea tuturor acelora care I se consacră pe ei înșiși într-o încredere iubitoare. Providența Sa poate uni inimile omenești prin legături a căror natură este cerească. Iubirea acestor persoane nu va fi un simplu schimb de complimente plăcute și tandre. Firele țesăturilor cerești vor fi împletite și modelate mai fin și mai rezistent decât orice lucrătură omenească. Iar produsul lor nu va fi asemenea pânzei pentru batistele de unică folosință, ci asemenea unei stofe rezistente, care va suporta orice intemperii și încercări. Inimile vor fi unite în legătura de aur a unei iubiri nepieritoare. — The Ministry of Healing, 362 (1905).1MCP 152.2

Cântăriți fiecare sentiment în perspectiva căsătoriei — Fie ca aceia care se gândesc la căsătorie să cântărească fiecare sentiment și să observe cu atenție fiecare manifestare a caracterului celor cu care intenționează să-și unească destinul vieții. Fiecare pas spre căsătorie să fie caracterizat de modestie, simplitate și sinceritate și de o dorință stăruitoare de a fi după placul lui Dumnezeu și spre onoarea Lui. Căsătoria are implicații atât asupra vieții de pe acest pământ, cât și asupra vieții veșnice. Un creștin sincer nu va aduce la îndeplinire nici un plan care să nu poarte semnul aprobării lui Dumnezeu. — The Ministry of Healing, 359 (1905).1MCP 152.3

Adevărata unire este lucrarea anilor de căsnicie — Oricât de prevăzător și de înțelept ar fi modul în care este realizată o căsătorie, puține sunt cuplurile care sunt pe deplin unite în momentul cununiei religioase. Adevărata unire a celor doi căsătoriți constituie lucrarea anilor de căsnicie de după aceea. — The Ministry of Healing, 359, 360 (1905).1MCP 153.1

Risipirea imaginii romantice a vieții de cămin — Pe măsură ce viața, cu grijile și încercările ei, asaltează perechea proaspăt căsătorită, romantismul, pe care imaginația îl asociază atât de adesea concepției despre viața de cămin, se risipește. Soțul și soția ajung la o cunoaștere reciprocă a caracterului, care ar fi fost imposibilă în cadrul relației de prietenie. Aceasta este cea mai critică perioadă a experienței lor. Fericirea și rostul întregii lor vieți depind de direcția spre care se îndreaptă din acest moment. Adesea, ei observă unul la altul slăbiciuni și defecte la care nu s-ar fi așteptat, dar inimile pe care le-a unit iubirea vor descoperi și calități de excepție, la fel de surprinzătoare. Căutați să discerneți mai degrabă aspectele frumoase decât defectele. De cele mai multe ori, tocmai propria noastră atitudine și atmosfera pe care o creăm în jur decid ce anume se va dezvălui în caracterul și comportamentul partenerului.1MCP 153.2

Există multe persoane care consideră că exprimarea iubirii constituie o slăbiciune și care cultivă o reținere ce determină înstrăinarea celorlalți. Acest spirit împiedică manifestarea simpatiei și a împreunei simțiri. Dacă sunt reprimate, gesturile de generozitate și prietenie se răresc și inima devine din ce în ce mai distantă și mai rece. Noi ar trebui să fim conștienți de această eroare. Iubirea nu poate dăinui dacă nu este exprimată. Fie ca nici o inimă, care bate alături de voi, să nu tânjească după bunătate și simpatie din partea voastră. — The Ministry of Healing, 360 (1905).1MCP 153.3

Iubirea stimulează dorința de a atinge idealuri nobile — Iubirea poate fi doar dăruită, ea nu poate fi nici cântărită și nici pretinsă în schimb din partea celorlalți. Cultivați trăsăturile cele mai nobile ale caracterului vostru și fiți dornici să recunoașteți și să apreciați calitățile tuturor celor din preajmă. Simțământul că ești prețuit constituie un stimul și o satisfacție minunată. Simpatia și respectul încurajează efortul pentru atingerea excelenței, iar iubirea înnobilează idealurile și sporește dorința de a le atinge. — The Ministry of Healing, 361 (1905).1MCP 154.1

Individualitatea nu trebuie să fie impusă — Nici soțul, nici soția nu au voie să-și impună propria personalitate în formarea celuilalt. Fiecare are o relație personală cu Dumnezeu. El este Acela pe care trebuie să-L întrebe: “Ce este bine să fac?” “Ce este greșit?” “Cum aș putea să ating cel mai înalt scop al vieții mele?” Fie ca întreaga voastră afecțiune să se îndrepte mai întâi spre Acela care și-a dăruit viața pentru voi. Faceți din Domnul Hristos cel dintâi, cel din urmă și cel mai prețios deziderat al existenței voastre. Și, pe măsură ce iubirea voastră față de El devine mai profundă și mai puternică, dragostea pe care o manifestați unul față de celălalt va fi purificată și întărită. — The Ministry of Healing, 361 (1905).1MCP 154.2

Fiecare are propria sa personalitate. Individualitatea soției nu trebuie să fie niciodată absorbită de personalitatea soțului ei. Dumnezeu este Creatorul nostru. Noi suntem făpturile mâinilor Sale și Îi aparținem prin răscumpărarea pe care a realizat-o în dreptul nostru. Tot ce dorim este să știm cum am putea să răspundem sacrificiului Său, deoarece El este Acela care ne oferă putere, ne înzestrează cu eficiență, ne dăruiește capacitățile intelectuale; și dorește ca noi să dezvoltăm în măsura cea mai înaltă aceste daruri prețioase, pentru slava Numelui Său. — Manuscript 12, 1895.1MCP 154.3

Supunerea totală este datorată în exclusivitate Domnului Isus — Dumnezeu pretinde ca soția să aibă neîncetat în vedere respectul și slava care I se cuvin numai Lui. Singurul căruia I se datorează o supunere totală este Domnul Isus Hristos, care i-a răscumpărat viața și a făcut din ea un copil al Lui, cu prețul infinit al vieții Sale.... Individualitatea ei nu trebuie să fie anulată de personalitatea soțului, deoarece ființa ei Îi aparține întru totul lui Dumnezeu. — Letter 18, 1891. (The Adventist Home, 116.)1MCP 154.4

Gândul că unirea căsătoriei a fost o greșeală nu are voie să fie nutrit — În ciuda dificultăților, a greutăților, a complicațiilor și a descurajărilor care pot apărea, nici un soț și nici o soție nu trebuie să-și permită să nutrească ideea că unirea lor în căsătorie ar constitui o greșeală sau un eșec. Hotărâți-vă să fiți unul pentru celălalt tot ce este posibil să fiți. Continuați micile atenții pe care ați obișnuit să vi le acordați în perioada de la început. Folosiți toate modalitățile pentru a vă încuraja reciproc în lupta cu greutățile vieții. Studiați și căutați să descoperiți căile prin care puteți contribui la sporirea fericirii celuilalt. Cultivați o atmosferă de iubire, înțelegere și răbdare unul față de altul. Atunci, în loc de a fi sfârșitul iubirii, căsătoria va fi doar începutul ei. Căldura unei prietenii adevărate, dragostea care unește inimă cu inimă nu sunt decât o pregustare a fericirii cerești. — The Ministry of Healing, 360 (1905).1MCP 154.5

Relațiile căminului conduse de îndemnurile nobile ale rațiunii — Aceia care consideră căsătoria ca fiind o instituție sacră, consacrată de Dumnezeu și rânduită în virtutea principiilor Sale sfinte, se vor lăsa conduși de îndemnurile nobile ale rațiunii. Ei vor aprecia la adevărata valoare fiecare privilegiu pe care îl oferă relația căminului. Acești oameni îi vor privi pe copiii lor ca pe niște pietre prețioase, care le-au fost încredințate de Dumnezeu spre a fi prelucrate, îndepărtând prin educație impuritățile aflate la suprafața naturii lor, până când își vor căpăta strălucirea dorită. Ei vor nutri simțământul unei responsabilități extrem de solemne pentru formarea caracterului copiilor lor, astfel încât aceștia să fie capabili de a trăi o viață plină de folos, de a fi o binecuvântare pentru alții prin lumina pe care o răspândesc în jur, de a face ca lumea să fie mai bună datorită existenței lor și, în cele din urmă, de a fi vrednici să primească o viață mai înaltă într-o lume mai sfântă, strălucind veșnic în prezența lui Dumnezeu și a Mielului. — Healthful Living 48, 1865 (Partea a 2-a).1MCP 155.1

O familie bine organizată — Viața unei familii bine întemeiate ar trebui să fie organizată în mod corespunzător. Atât tatăl, cât și mama să-și cântărească bine responsabilitățile pe care și le asumă, astfel încât să poată lucra împreună pentru binele cel mai înalt al copiilor lor. Ei trebuie să evite discordiile și conflictele și să nu-și îngăduie niciodată să critice planurile sau să pună la îndoială părerile celuilalt în prezența copiilor. Dacă soția este lipsită de experiență, să se străduiască să înțeleagă și să identifice acele aspecte din activitatea sa care constituie o piedică în calea eforturilor depuse de soțul ei pentru mântuirea copiilor lor. Iar soțul trebuie să susțină eforturile mamei, oferindu-i sfaturi înțelepte și încurajări pline de iubire. — The Review and Herald, 8 iulie, 1902.1MCP 155.2

Părinții trebuie să se conducă pe ei înșiși — Părinții care doresc să-și conducă familiile cu succes trebuie să se conducă mai întâi pe ei înșiși. Dacă doresc ca în familia lor să fie rostite numai cuvinte plăcute, atunci trebuie să facă în așa fel, încât copiii să audă numai cuvinte plăcute ieșind de pe buzele lor. Orice seceriș este pe măsura calității semințelor cultivate. Lucrarea solemnă și sfântă a părinților este aceea de a realiza educația copiilor lor atât prin învățături, cât și prin exemplul lor personal. Dumnezeu le-a încredințat responsabilitatea de a aduce înaintea Sa niște copii pregătiți pentru a asimila, încă de la cea mai fragedă vârstă, o cunoaștere inteligentă a ceea ce înseamnă să fii urmaș al lui Isus Hristos. Cele mai multe situații în care copiii celor care pretind a fi creștini adevărați nu-L respectă și nu-L iubesc pe Dumnezeu se datorează faptului că exemplul părinților a fost greșit. Semințele falsității și ale fățărniciei au avut ca rezultat un seceriș de mărăcini și spini. — Manuscript 59, 1900.1MCP 156.1

Cuvintele amabile și zâmbetele exprimate în familie — Noi avem nu numai privilegiul, ci și datoria de a cultiva amabilitatea, de a avea în inimi pace cu Hristos și de a fi noi înșine împăciuitori, astfel încât să putem semăna semințe prețioase care să producă un seceriș pentru viața veșnică. Aceia care nu sunt cu adevărat urmași ai lui Hristos pot manifesta multe calități și multe însușiri pozitive, dar caracterele lor sunt în mare măsură afectate de un temperament lipsit de bunătate, nerăbdător, irascibil, predispus să caute numai greșeli și să critice cu asprime. Soții sau soțiile care cultivă suspiciunea și neîncrederea creează neînțelegeri și conflicte în familie. Cuvintele lor amabile și zâmbetele lor sunt păstrate doar pentru străini, în timp ce în cămin se comportă în mod iritant, alungând astfel pacea și mulțumirea. — Letter 34, 1894. (Our High Calling, 179.)1MCP 156.2

Evitarea unei vorbiri vulgare — Tați și mame, soți și soții, vă implor, nu vă complăceți într-o atmosferă caracterizată de gânduri josnice și cuvinte vulgare. Expresiile murdare, gesturile indecente, lipsa de amabilitate în cămin vor avea o influență neplăcută asupra voastră și, dacă vor fi repetate frecvent, vor deveni a doua voastră natură. Căminul este un loc prea sfânt pentru a fi murdărit de vulgaritate, senzualitate și învinuiri reciproce. Există un Martor ceresc care declară: “Știu faptele tale”. Grădina inimii voastre să fie împodobită cu florile iubirii, ale adevărului, ale bunătății și ale răbdării. — Letter 18b, 1891.1MCP 156.3

Un comportament brutal și lipsit de amabilitate — Să nu manifestați niciodată, în cercul intim al familiei, un comportament brutal, lipsit de maniere, vulgar, neprietenos și nepoliticos. Oricât de înalte ar fi idealurile religioase pe care le predicați altora, dacă în căminul vostru vă comportați într-un mod lipsit de amabilitate, sunteți niște călcători ai poruncilor lui Dumnezeu. — The Review and Herald, 29 martie, 1892.1MCP 157.1

Prietenii nu trebuie să se amestece în viața unei familii (sfat adresat unui soț tânăr) — Cercul intim al familiei ar trebui să fie considerat un loc sfânt, un simbol al cerului, o oglindă în care ne reflectăm noi înșine. Putem avea diferiți prieteni și cunoștințe, dar acestora nu trebuie să li se permită să se amestece în viața familiei noastre. Atmosfera căminului trebuie să ne confere un simțământ profund al apartenenței, care ne inspiră încredere, siguranță, confort și odihnă.1MCP 157.2

Prietenia ta cu alte femei și fete constituie o sursă de ispite pentru ele și le încurajează în manifestarea unei atitudini libertine, care le face să încalce restricțiile impuse de statutul unei persoane căsătorite. Deși tu nu ești conștient de acest fapt, plăcerea ta de a te amuza și atmosfera pe care o creezi prin comportamentul tău nu sunt o mărturie în favoarea caracterului sfânt al căsătoriei.1MCP 157.3

Trăirea vieții de familie reprezintă un mare test al caracterului. Manifestarea amabilității și înțelegerii în cămin, exercitarea răbdării, a bunăvoinței și a iubirii constituie calificative care indică valoarea caracterului unui soț. — Letter 17, 1895.1MCP 157.4

Soții care tânjesc după cuvinte iubitoare — Multe femei tânjesc după cuvintele iubitoare și pline de bunătate și după micile atenții și amabilități ce le sunt datorate din partea soților lor, care le-au ales ca tovarășe de viață. Cât de multă suferință, cât necaz și nefericire și cât de multe suspine ar putea fi evitate, dacă bărbații și femeile ar continua să cultive interesul, atenția, cuvintele plăcute de apreciere și micile gesturi de curtenie care au trezit dragostea partenerilor lor la început și pe care le-au considerat importante atunci când au căutat să cucerească inimile aleșilor și aleselor lor.1MCP 157.5

Dacă nu ar face altceva decât să continue cultivarea acestor atenții minore, dar care hrănesc iubirea, soțul și soția ar fi fericiți în societatea prietenilor lor și ar exercita o influență sfântă în familiile acestora. În interiorul sufletului ar exista o oază de fericire pe care cu nici un chip nu ar dori să o părăsească în căutarea unor noi obiecte de atracție. Nevoia după cuvinte încurajatoare de simpatie și după o iubire manifestată prin expresii pline de bunătate a adus suferința, boala și moartea prematură asupra multor soții. — Letter 27, 1872.1MCP 158.1

Soțul poate închide ușa în calea suferinței — Soțul ar trebui să manifeste un interes deosebit față de bunăstarea familiei sale. Dacă temperamentul soției este sensibil, el ar trebui să fie înțelegător și atent la simțămintele ei. Printr-un asemenea comportament, soțul poate închide ușa în calea multor suferințe și boli. Cuvintele duioase, amabile și încurajatoare se vor dovedi un tratament mai eficient decât cele mai puternice medicamente. Acestea vor inspira curaj în inima deznădăjduită și vor aduce atâta strălucire și fericire în cămin, încât întregul efort depus în faptele binevoitoare și în cuvintele amabile și încurajatoare va fi răsplătit înzecit.1MCP 158.2

Soțul ar trebui să-și aducă aminte că cea mai mare parte a poverii educației copiilor lui se află pe umerii mamei și că ea este aceea care se preocupă de modelarea minții lor. Datorită acestui fapt, el trebuie să manifeste cele mai duioase simțăminte față de soția sa și să facă tot ce poate pentru a-i ușura poverile. El trebuie să se comporte în așa fel, încât soția să simtă că se poate baza pe afecțiunea și înțelegerea lui, îndreptându-și gândurile spre ceruri, acolo unde există putere, pace și odihnă deplină pentru cei obosiți și împovărați.1MCP 158.3

Când vine acasă, orice întunecime de pe fața soțului trebuie să dispară, iar prezența lui să aducă lumină în familie și încurajare în inima soției, inspirând încredere și iubire față de Dumnezeu. Cu sufletele unite, ei pot repeta făgăduințele lui Dumnezeu, iar binecuvântările Sale prețioase se pot revărsa în căminul lor. Lipsa bunătății, mânia și nemulțumirea alungă prezența Domnului Isus din casele noastre. Am văzut îngeri ai lui Dumnezeu fugind din familii în care se auzeau cuvinte neplăcute, amenințări și certuri. — Testimonies for the Church 1:306, 307 (1862).1MCP 158.4

Soțul și tatăl este capul familiei — Soțul și tatăl este capul familiei. Soția așteaptă din partea lui simpatie și ajutor în educarea copiilor; iar acest lucru este drept. Copiii nu sunt numai ai mamei, ci și ai lui, și de aceea tatăl este în egală măsură răspunzător pentru bunăstarea lor. Ei așteaptă de la tatăl lor călăuzire și sprijin; iar el are nevoie de o concepție corectă cu privire la viață și trebuie să poarte de grijă ca familia lui să fie înconjurată de prieteni care exercită o influență bună; mai presus de toate, viața lui trebuie să fie condusă de respect și iubire față de Dumnezeu și față de învățăturile cuvintelor Sale, astfel încât să poată îndruma pașii copiilor pe cărări drepte. — The Ministry of Healing, 390 (1905).1MCP 159.1

Soția este un “ajutor potrivit” pentru soț — Dumnezeu Însuși este acela care i-a oferit lui Adam un tovarăș de viață. El a conceput “un ajutor potrivit pentru om”, un ajutor care să corespundă nevoilor lui și alături de care să poată deveni una în iubire și împreună simțire. Faptul că Eva a fost creată din coasta lui Adam înseamnă că ea nu urma să exercite rolul de conducător al vieții lui, dar nici să fie înjosită și considerată inferioară de către acesta, ci să stea alături de el, într-o relație de egalitate, pentru a fi iubită și protejată. Parte din bărbat, os din oasele lui, carne din carnea lui, Eva a fost destinată să reprezinte cel de-al doilea eu al lui Adam, ca expresie a unirii profunde și a legăturii afective care urma să existe întotdeauna în cadrul acestei relații. — Patriarchs and Prophets, 46 (1890).1MCP 159.2

Cum să creăm pacea în cămin — Dacă un soț are caracterul nobil, inima curată și gândirea luminată, pe care trebuie să le dețină orice adevărat creștin, toate acestea se vor manifesta în cadrul relațiilor din familie.... El va căuta să ocrotească sănătatea soției și să-i inspire curaj, străduindu-se să adreseze cuvinte de mângâiere și să creeze o atmosferă de pace în cămin. — Manuscript 17, 1891. (The Adventist Home, 228.)1MCP 159.3

Soții trebuie să studieze Epistola către Efeseni și să caute să înțeleagă atât contextul, cât și semnificația simbolului care Îl reprezintă pe Domnul Hristos ca susținător al bisericii. Soțul este asemenea unui mântuitor al familiei sale. Va fi el întotdeauna gata să își încurajeze soția și copiii, prin caracterul său ferm și statornic și prin bărbăția care i-a fost dăruită de Dumnezeu? Va răspândi el în jur o atmosferă plăcută și curată? Va cultiva el cu asiduitate iubirea Domnului Isus, făcând din aceasta un principiu temeinic în căminul său, atunci când își expune pretenția de a deține autoritatea în familie? — Manuscript 17, 1891. (The Adventist Home, 117.)1MCP 160.1

Soțul să nu insiste în pretenția de a fi capul familiei — Faptul că un soț insistă în permanență asupra ideii că el deține poziția de cap al familiei nu constituie o dovadă a bărbăției. Citarea repetată a Scripturii, pentru a-și afirma autoritatea în cămin, nu va mări respectul față de el. Pretenția ca soția sa, mama copiilor lui, să acționeze întotdeauna în conformitate cu planurile sale, ca și cum acestea ar fi infailibile, nu îl va face să fie mai bărbat.1MCP 160.2

Domnul a prevăzut ca soțul să fie capul soției cu scopul ca el să fie protectorul ei; el este cel care unește familia printr-o legătură puternică, după cum Domnul Hristos este Capul bisericii și Mântuitorul trupului ei tainic. Fiecare soț care mărturisește că Îl iubește pe Dumnezeu trebuie să studieze cu atenție ce cere Dumnezeu de la el, ca deținător al unei asemenea poziții în cămin. Autoritatea lui Hristos este exercitată cu înțelepciune, însoțită de bunătate și blândețe; așa că fiecare soț trebuie să își exercite atribuțiile și să-și folosească puterile, imitându-L pe Acela care este Capul bisericii. — Letter 18b, 1891. (The Adventist Home, 215.)1MCP 160.3

Soția să îl susțină cu bucurie pe soț să își păstreze demnitatea — Mi s-a arătat, de asemenea, că soțiile comit adesea o mare greșeală. Ele nu depun eforturi serioase pentru a-și stăpâni propriul temperament și pentru a aduce fericirea în cămin. De multe ori, soțiile sunt iritate și nemulțumite fără un motiv temeinic. Soțul se întoarce de la serviciu îngrijorat și obosit de trudă și, în loc să fie întâmpinat cu bucurie și cuvinte încurajatoare, găsește acasă o atmosferă încărcată și apăsătoare. Este și el doar un om, iar afecțiunile lui pot să se îndepărteze de la soția sa, dragostea față de familie se răcește, căile lui devin tot mai întunecate și curajul său secătuiește. Treptat, demnitatea și respectul de sine, pe care i le-a dăruit Dumnezeu, se pierd.1MCP 160.4

După cum Hristos este Capul bisericii, tot astfel soțul este capul familiei și orice atitudine prin care soția lui i-ar putea diminua influența și l-ar putea determina să-și piardă demnitatea și poziția de răspundere pe care o deține este neplăcută înaintea lui Dumnezeu. Este de datoria soției să renunțe la dorințele personale și să se supună soțului ei. Amândoi ar trebui să fie dispuși să cedeze la pretențiile lor, dar Cuvântul lui Dumnezeu oferă prioritate hotărârilor luate de către soț. Faptul că o soție se supune aceluia pe care ea însăși l-a ales să fie sfătuitorul, protectorul și îndrumătorul ei nu reprezintă o pierdere a demnității ei personale. Soțul ar trebui să-și afirme poziția care îi revine în cadrul familiei într-un spirit umilit, dar ferm și statornic. — Testimonies for the Church 1:307, 308 (1862).1MCP 161.1

Omul ca ființă socială — Nici una dintre ființele pe care Dumnezeu le-a adus la existență pe pământ nu putea egala omul. “Și Dumnezeu a zis: ‘Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit’”. (Geneza 2, 18.) Omul nu a fost creat pentru a trăi în singurătate; el trebuia să fie o ființă socială. Oricât de minunate ar fi fost priveliștile Edenului și oricât de plăcută ar fi fost șederea în această grădină, acestea nu ar fi reușit să-l facă fericit cu adevărat, dacă ar fi fost lipsit de tovărășie. Nici chiar compania îngerilor nu ar fi putut satisface dorința sa după împreună simțire și prietenie. Pe atunci, încă nu exista nici o altă ființă de aceeași natură cu el, care să-l iubească și pe care să o poată iubi. — Patriarchs and Prophets, 46 (1890).1MCP 161.2

Armonia în familie este posibilă numai în prezența Duhului lui Dumnezeu — Armonia în familie nu va putea fi obținută niciodată, dacă prezența Duhului lui Dumnezeu lipsește din inimile noastre. Atunci când este inspirată și călăuzită de Spiritul lui Hristos, soția va fi atentă la cuvintele pe care le rostește și se va supune soțului ei, nu simțindu-se asemenea unei sclave, ci considerându-se un tovarăș de viață. Dacă este un slujitor al lui Dumnezeu, soțul nu-și va trata soția ca un stăpân arbitrar și sever. Când suntem nemulțumiți și îngrijorați, noi nu ne putem bucura de binecuvântarea căminului, dar, dacă Duhul Domnului sălășluiește în familia noastră, acesta devine o pregustare a cerului. — Letter 18, 1891. (The Adventist Home, 118.)1MCP 161.3

Locul primordial acordat cercului intim al familiei — Toate capacitățile noastre trebuie să fie folosite pentru Domnul Hristos. Aceasta este datoria fiecărui om față de Dumnezeu. Prin relația pe care o realizează cu Domnul Hristos, omul cel nou nu face altceva decât să revină la acea relație strânsă cu Dumnezeu, care a fost prevăzută încă de la creațiune. Omul este un reprezentant al lui Hristos și trebuie să cultive un spirit de rugăciune și veghere continuă. Înainte de orice alte obiective mărețe și îndepărtate, responsabilitățile lui încep cu aceia care se află în imediata sa apropiere. Datoria lui principală este față de propriii săi copii și față de rudele cele mai apropiate. Nu există nici o scuză pentru cel care, lucrând în favoarea celor din societate, își neglijează obligațiile față de cei aflați în cercul intim al familiei sale.1MCP 162.1

În ziua judecății finale, tații și mamele vor fi solicitați să dea socoteală pentru copiii lor. Părinții vor fi întrebați ce au făcut pentru mântuirea sufletelor celor pe care și-au asumat responsabilitatea de a-i aduce pe lume. Și-au neglijat ei micuții, lăsându-i în grija străinilor? Taților și mamelor, nu cumva copiii voștri cresc în mijlocul unui mediu imoral și păcătos, în timp ce voi tolerați în mod conștient lucrul aceasta? Oricât de mare ar fi binele pe care îl faceți pentru alții, datoria pe care o aveți înaintea lui Dumnezeu, de a purta de grijă copiilor voștri, nu va putea fi anulată. Bunăstarea spirituală a propriilor voastre familii este mai importantă decât orice. Conduceți-vă copiii spre crucea de pe Calvar și lucrați pentru ei, așa cum se cuvine să lucrați pentru cei pentru care va trebui să dați socoteală. — Manuscript 56, 1899.1MCP 162.2