Capitolul 78 — Controlul minții de către o altă minte
[]
Mijloace de înrobire a minții — Toate felurile de corupție morală asemănătoare celor existente printre antediluvieni vor fi implicate cu scopul de a înrobi mintea oamenilor. Divinizarea naturii, permisivitatea neînfrânată a voinței umane, acceptarea conducerii celor lumești — toate acestea constituie mijloacele prin care Satana își va aduce la îndeplinire obiectivele sale precise. Pentru realizarea planurilor lui, Satana se va folosi de puterea minții de a controla altă minte. Cel mai trist dintre toate este gândul că, sub influența lui înșelătoare, oamenii vor avea o formă de evlavie, fără a avea o legătură reală cu Dumnezeu. Asemenea lui Adam și a Evei, care au mâncat din rodul pomului cunoștinței binelui și răului, mulți se hrănesc chiar și acum cu delicatesele înșelătoare ale minciunii. — Testimonies for the Church 8:293, 294 (1904).2MCP 704.1
O știință periculoasă — Eu am vorbit în mod clar despre acea știință periculoasă care recomandă ca o persoană să permită ca propria ei minte să fie controlată de către o altă minte. Această știință este chiar știința diavolului. — Letter 130a, 1901.2MCP 704.2
Influența mintală în tratarea bolnavilor — Efectul influenței mintale în tratamentul bolnavilor nu trebuie ignorat. Dacă este utilizată în mod corect, influența minții pune la dispoziție unul dintre cele mai eficiente mijloace în combaterea bolii.2MCP 704.3
Cu toate acestea, există o formă de tratare mintală care constituie unul dintre cele mai eficiente instrumente ale răului. Prin intermediul acestei așa-zise științe, o minte este adusă sub controlul unei alte minți într-o asemenea măsură, încât personalitatea celui mai slab este absorbită de personalitatea celui care are o minte mai puternică. O persoană dictează voința unei alte persoane. Se pretinde că, în felul acesta, se poate schimba tonusul mintal și că pot fi insuflate impulsuri dătătoare de sănătate, iar pacienții pot fi făcuți în stare să reziste bolii și să o învingă.2MCP 705.1
Asemenea metode de tratare au fost folosite de persoane care nu au cunoscut tendința și adevărata lor natură și au crezut că sunt benefice pentru bolnavi. Dar această așa-zisă știință se întemeiază pe principii false și este străină de natura și spiritul lui Hristos. Ea nu conduce spre Acela care este viață și mântuire. Omul care atrage altă minte spre sine o determină să se despartă de adevărata Sursă a puterii.2MCP 705.2
Nu este în planul lui Dumnezeu ca o ființă umană să își încredințeze mintea și voința controlului unei alte ființe umane, devenind un instrument pasiv în mâinile acesteia. Nimeni nu trebuie să permită ca personalitatea și individualitatea lui să fie absorbite de individualitatea unei alte persoane. Nimeni să nu privească spre vreo ființă umană, considerând-o sursa vindecării, ci să depindă de Dumnezeu. În virtutea demnității pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, fiecare om trebuie condus de Dumnezeu Însuși și numai de El, și nicidecum de către vreo inteligență umană.2MCP 705.3
Dumnezeu dorește să-i aducă pe oameni într-o relație directă cu Sine. El respectă principiul responsabilității individuale în toate tratativele Sale cu ființele omenești. Dumnezeu caută să încurajeze o conștiență a dependenței individuale și să inspire nevoia unei călăuziri individuale. El dorește să aducă omenescul în legătură cu divinul, pentru ca oamenii să poată fi transformați în asemănarea cu chipul divin. Satana lucrează împotriva acestui plan. El caută să încurajeze dependența de oameni. Când mintea este îndepărtată de Dumnezeu, ispititorul o poate aduce sub conducerea lui. El poate controla omenescul. — The Ministry of Healing, 241-243 (1905).2MCP 705.4
Vindecare temporară cu prețul unei deteriorări definitive a minții — Nici unei persoane nu trebuie să i se îngăduie să preia controlul minții alteia, crezând că prin aceasta îi va aduce un mare bine. Tratamentul bazat pe influențarea minții constituie una dintre cele mai periculoase strategii de înșelare la care poate fi supus cineva. Este posibil să se observe o vindecare temporară a trupului, dar mintea celui condus în felul acesta nu va mai fi niciodată la fel de puternică și demnă de încredere. S-ar putea să fim la fel de slabi ca și femeia care a atins poala hainei lui Hristos, dar, dacă folosim ocazia pe care Dumnezeu ne-a acordat-o, să venim la El în credință, El ne va răspunde la fel de repede precum a răspuns atingerii credinței acelei femei.2MCP 706.1
Faptul ca o ființă umană să-și cedeze mintea controlului unei alte ființe umane nu este în planul lui Dumnezeu. Hristos cel înviat, care stă pe tron la dreapta Tatălui, este Vindecătorul puternic. Căutați-l pe El pentru puterea vindecătoare. Prin El și numai prin El păcătoșii pot veni la Dumnezeu așa cum sunt, dar niciodată prin intermediul vreunei alte minți omenești. Omul nu trebuie să se interpună niciodată între trimișii cerului și cei suferinzi. — Manuscript 105, 1901. (Medical Ministry, 115, 116).2MCP 706.2
Căutați mai degrabă ajutorul divin decât pe cel omenesc — În loc să se preocupe de metodele de conducere a minții umane de către om, există o lucrare mai bună în care ne putem angaja. Medicii trebuie să-i educe pe oameni să caute mai degrabă ajutorul divin decât ajutorul omenesc. În loc de a-i învăța pe bolnavi să depindă de ființe umane pentru vindecarea sufletului și a trupului, medicul trebuie să-i îndrume spre Acela care-I poate salva pe deplin pe toți cei ce vin la El. Cel care a creat mintea umană îi cunoaște nevoile. Numai Dumnezeu este Cel care poate vindeca. Cei cu mintea și trupul bolnave trebuie să privească spre Hristos ca Vindecător. El spunea: “Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi”.2MCP 706.3
Aceasta este viața pe care trebuie să o prezentăm celor bolnavi, spunându-le că, dacă ei cred în Domnul Hristos ca Vindecător, cooperând cu El, respectând legile sănătății și străduindu-se să ajungă la desăvârșita sfințire în temere de El, Domnul le va împărtăși viața Lui. Când le prezentăm bolnavilor pe Hristos în acest mod, noi răspândim o putere a cărei origine este demnă de toată aprecierea, deoarece vine de sus. Aceasta este adevărata știință a vindecării trupului și sufletului. — The Ministry of Healing, 243, 244 (1905).2MCP 706.4
Putere și statornicie sau o minte subjugată — Educarea unei minți omenești ajunse la o vârstă a maturității trebuie să fie diferită de disciplinarea unui animal. Animalul nu învață altceva decât să se supună stăpânului. Pentru animal, stăpânul înseamnă rațiune, voință și judecată. Această metodă, folosită uneori în educarea copiilor, îi face să ajungă puțin mai mult decât niște roboți. Mintea, voința și conștiința sunt supuse conducerii unei alte persoane.2MCP 707.1
Nu este planul lui Dumnezeu ca o minte să fie dominată de o altă minte. Cei care slăbesc sau distrug personalitatea cuiva își asumă o sarcină care nu poate duce decât la rău. Atâta timp cât se află sub supraveghere, copiii pot părea asemenea unor soldați bine disciplinați, dar, când controlul încetează, caracterul lor se va dovedi lipsit de putere și de statornicie. Deoarece nu au învățat niciodată să se conducă singuri, acești tineri nu recunosc nici o restricție, cu excepția regulamentelor părinților sau profesorilor. O dată ce regulamentele dispar, ei nu știu cum să-și folosească libertatea și adesea se dedică unei vieți neînfrânate, care se dovedește, în cele din urmă, o ruină. — Education, 288 (1903).2MCP 707.2
Conștiința și individualitatea nu trebuie limitate în mod abuziv — În domeniul conștiinței, sufletul trebuie lăsat pe deplin liber. Nimeni nu trebuie să conducă mintea unei alte persoane, să judece pe altcineva sau să-i prescrie îndatoririle. Dumnezeu oferă fiecărui suflet libertatea de a gândi și de a-și urma propriile convingeri. “Fiecare dintre noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.” (Romani 14, 12.) Nimeni nu are dreptul de a anihila individualitatea cuiva, înlocuind-o cu propria sa individualitate. În toate domeniile în care sunt implicate principii, “fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui”. (Versetul 5.) În Împărăția lui Hristos nu există loc pentru opresiune despotică sau pentru comportament impulsiv. Îngerii cerului nu vin pe pământ pentru a conduce și pentru a cere supunere, ci, în calitate de mesageri ai harului, ei au rolul de a coopera cu oamenii în restabilirea demnității umane. — The Desire of Ages, 550, 551 (1898).2MCP 707.3
Mintea omenească nu trebuie limitată în mod abuziv sau subjugată și condusă de alți oameni. — Manuscript 43, 1895.2MCP 708.1
Individualitatea trebuie să fie afirmată — Dumnezeu permite fiecărei persoane să-și exercite individualitatea proprie. Nici o minte umană nu trebuie să se confunde cu o alta.... A imita exemplul vreunui om — chiar dacă cineva ar putea să ne pară că este aproape perfect în caracter — înseamnă să ne punem încrederea într-o ființă umană imperfectă, care nu este capabilă să ofere nici măcar o fărâmă de perfecțiune unei alte ființe umane. — Letter 20, 1902. (Our High Calling, 108.)2MCP 708.2
Unitate fără anularea identității — Acum trebuie să ne unim.... Dar să ne amintim că unitatea creștină nu înseamnă anularea identității unei persoane și înlocuirea ei cu identitatea altei persoane și nici nu înseamnă că mintea cuiva trebuie controlată și condusă de mintea altcuiva. Dumnezeu nu i-a oferit nici unui om puterea pe care, prin declarațiile și faptele lor, unii pretind că o dețin. Dumnezeu cere ca fiecare om să rămână liber și să urmeze îndrumările Cuvântului. — Testimonies for the Church 8:212 (1904).2MCP 708.3
Supunerea față de Dumnezeu sau supunerea față de oameni [] — Voi Îi aparțineți în întregime lui Dumnezeu, trup, suflet și spirit. Mintea voastră Îi aparține lui Dumnezeu și talentele voastre, de asemenea, Îi aparțin Lui. Nimeni nu are dreptul să conducă mintea altcuiva și să-l judece, prescriindu-i îndatoririle. Există anumite drepturi care aparțin fiecărei persoane în realizarea lucrării lui Dumnezeu. Libertatea de a ne lua aceste drepturi nu este cu nimic mai mare decât libertatea de a ne lua viața însăși. Nimănui nu i se permite să ne ia aceste drepturi, mai mult decât i s-ar permite să ne ia viața însăși. Dumnezeu ne-a dăruit libertatea de a gândi și este privilegiul nostru să respectăm îndemnurile propriei noastre conștiințe cu privire la datorie. Noi nu suntem decât niște ființe umane, și o ființă umană nu are vreun drept sau vreo jurisdicție asupra conștiinței unei alte ființe umane.... Fiecare dintre noi are o individualitate și o identitate care nu pot fi încredințate conducerii nici unei alte ființe umane. Fiecare dintre noi este un unicat al creației lui Dumnezeu. — Letter 92, 1895.2MCP 708.4
Pastorii să-i îndrume pe enoriași la Dumnezeu — Conștiința omului nu trebuie să fie condusă de nimeni altcineva în afară de Dumnezeu. Adevărul trebuie predicat oriunde există dispoziția de a fi ascultat. Tuturor celor ce nu cunosc adevărul trebuie să li se explice Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea slujitorilor lui Dumnezeu. Pastorii nu trebuie să-i învețe pe oameni să privească spre ei și nici nu trebuie să încerce să controleze conștiințele altora. “Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1, 5-8.) — Letter 26, 1907.2MCP 709.1
Absurditatea încrederii în puterea omenească — Noi suntem înclinați să așteptăm simpatie și încurajare din partea oamenilor, în loc să așteptăm să le primim din partea Domnului Isus. Adesea, în mila și credincioșia Sa, Dumnezeu îngăduie să fim trădați chiar de aceia în care ne-am pus încrederea, ca să putem înțelege absurditatea încrederii în oameni și în puterea omenească. Să ne încredem în Dumnezeu pe deplin, cu umilință și fără egoism. — The Ministry of Healing, 486 (1905).2MCP 709.2
Satana stăpânește mintea care exercită controlul asupra altei minți — A susține știința tratării bolilor prin intermediul influențării mintale înseamnă a deschide o ușă prin care Satana va intra în minte și în inimă și va pune stăpânire pe ele. Satana stăpânește atât mintea celui care se lasă controlat, cât și mintea care exercită controlul. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să înțelegem adevărata știință a zidirii pe Hristos, Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru. — Letter 130, 1901. (Our High Calling, 109.)2MCP 709.3
Satana nu poate influența o minte care refuză să i se supună — Cele mai importante drepturi pe care le avem se află în răspunderea fiecăruia în mod personal. Nimeni nu le poate afecta fără să aibă consimțământul nostru. Nici chiar toate legiunile satanice nu vă pot face vreun rău, dacă nu vă deschideți sufletele în fața amăgirilor și în fața săgeților lui Satana. Ruina voastră nu poate avea niciodată loc înainte ca voința voastră să consimtă lucrul acesta. Dacă nu există nici o întinare în mintea voastră, oricât de imorale ar fi circumstanțele în care vă aflați, nu puteți fi degradați sau pătați. — Letter 14, 1885. (Our High Calling, 94.)2MCP 710.1
Satana nu poate influența mintea sau intelectul dacă acestea nu îi sunt puse la dispoziție. — Manuscript 17, 1893. (The S.D.A. Bible Commentary 6:1105).2MCP 710.2
Nu credința lui Isus — Acceptarea adevărului care vine din cer conduce mintea la supunere față de Domnul Hristos. Apoi, sănătatea sufletului, care vine din primirea și trăirea principiilor curate, se dezvăluie în cuvintele și faptele neprihănirii. Credința care ne îndrumă spre aceasta nu este acea credință care susține că mintea trebuie să fie controlată de către o altă minte, până când o persoană ajunge să acționeze comandată de voința alteia, și nu de credința în Isus Hristos. Credința unor asemenea oameni este o credință în lucrarea lui Satana. El prezintă erori imense și înșeală pe mulți prin minunile pe care le face. Această lucrare va înainta tot mai mult. O biserică sănătoasă este alcătuită din membri sănătoși, bărbați și femei care au o experiență personală a adevăratei evlavii. — Letter 130, 1901.2MCP 710.3