Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Minte Caracter şi Personalitate, vol. 2

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Secțiunea 16 — Principiile și aplicarea lor

    Capitolul 81 — Terapie sănătoasă pentru minte

    [Notă: Corecta abordare a subiectului referitor la atitudinile mintale și terapia prin influențarea mintală se evidențiază, în această compilație, prin procedeele pozitive accentuate pe parcursul întregii lucrări prezente, adesea într-un contrast izbitor cu conceptele incorecte. A aduna sub același titlu toate declarațiile ar fi un lucru nefolositor datorită repetărilor ce ar surveni. Câteva remarci semnificative, prin modul lor de abordare, vor înlocui totalitatea referințelor privitoare la acest capitol. — Vezi capitolul 42, “Mintea și sănătatea”.]

    Compilatorii

    Folosirea corectă a influențării mintale — În tratarea celor bolnavi, nu trebuie trecut cu vederea efectul influențării mintale. Corect folosită, această influență pune la dispoziție unul dintre cele mai puternice mijloace de combatere a bolii. — The Ministry of Healing, 241 (1905).2MCP 731.1

    Sfat adresat unei medic — Sufletele sărmane și împovărate cu care intrăm în contact au nevoie de mai multă atenție din partea ta. Stă în puterea ta să-i încurajezi să privească la Isus și astfel să fie schimbați în asemănarea cu El. — Letter 121, 1901. (Medical Ministry, 112).2MCP 731.2

    Siguranța aflată într-o luptă continuă împotriva imaginației păcătoase — Toți cei care doresc să fie părtași ai naturii divine trebuie să înțeleagă și să fugă de corupția care este în lume prin pofte. Este nevoie de o luptă continuă și stăruitoare a sufletului împotriva imaginației păcătoase a minții. Este necesară o rezistență statornică în fața ispitei de a păcătui prin gând sau prin faptă. Sufletul trebuie păzit de orice întinare, prin credința în Cel ce poate să vă păzească de orice cădere.2MCP 731.3

    Să medităm la Scripturi, să ne gândim cu seriozitate și perseverență la lucruri legate de mântuirea noastră veșnică. Harul infinit, iubirea lui Isus și sacrificiul adus în locul nostru solicită cea mai serioasă și mai solemnă reflecție. Noi ar trebui să stăruim asupra caracterului iubitului nostru Răscumpărător și Mijlocitor. Ar trebui să ne străduim să înțelegem semnificația planului de mântuire. Să medităm la misiunea Aceluia care a venit pentru mântuirea poporului Său de păcatele lor.2MCP 732.1

    Printr-o contemplare constantă a subiectelor cerești, credința și iubirea noastră vor deveni mai puternice. Rugăciunile noastre vor fi tot mai plăcute lui Dumnezeu, deoarece vor fi tot mai pătrunse de iubire și de credință. Va exista o încredere mai statornică în Isus și veți avea o experiență zilnică reală în dorința și puterea lui Hristos de a-i mântui pe deplin pe toți cei care vin la Dumnezeu prin El. — The Review and Herald, 12 iunie, 1888. (Our High Calling, 113.)2MCP 732.2

    Sufletele înviorate prin legătura cu Cel Infinit — Noi trebuie să-l contemplăm pe Dumnezeu în natură — să studiem caracterul Lui în lucrarea mâinilor Sale. Familiarizându-se cu Dumnezeu, prin descoperirea atributelor Lui în lucrurile făcute de El, mintea este întărită. În timp ce privim frumusețea și grandoarea lucrărilor naturii, simțămintele noastre se îndreaptă spre Dumnezeu; și deși suntem copleșiți și spiritul nostru se umilește, sufletele noastre sunt înviorate, intrând în legătură cu Cel Infinit, prin lucrările Sale minunate. Comuniunea cu Dumnezeu în rugăciune umilă dezvoltă și întărește facultățile morale și intelectuale, iar însușirile morale sporesc prin cultivarea gândurilor despre lucrurile spirituale. — The Youth's Instructor, 13 iulie, 1893.2MCP 732.3

    Păziți căile sufletului — Apostolul încerca să-i învețe pe credincioși cât de important este să-și împiedice mintea să rătăcească în preocupări față de subiecte interzise sau să-și risipească energiile cu subiecte josnice. Cei care nu doresc să cadă pradă ispitelor lui Satana trebuie să-și păzească bine căile de acces ale sufletului; să evite citirea, privirea sau auzirea unor lucruri care pot inspira gânduri necurate. Mintea nu trebuie lăsată să rătăcească la întâmplare asupra oricărui subiect pe care vrăjmașul i l-ar putea sugera.2MCP 732.4

    Inima trebuie păzită cu credincioșie, altfel, relele din afară vor trezi relele dinăuntru, iar sufletul se va pierde în întuneric. — The Acts of the Apostles, 518 (1911).2MCP 733.1

    Efectul atmosferei personale — Omul este învăluit de influența gândurilor și a faptelor personale, ca de o atmosferă invizibilă, care este respirată în mod inconștient de toți cei ce vin în legătură cu ea. Această atmosferă este adesea încărcată de influențe otrăvitoare, și când acestea sunt inhalate, rezultatul inevitabil va fi decăderea morală. — Testimonies for the Church 5:111 (1882).2MCP 733.2

    Înconjurați de o atmosferă a luminii și păcii — Domnul Hristos a pus la dispoziția bisericii Sale tot ce îi este necesar pentru a deveni un trup transformat, luminat de Lumina lumii și plin de slava lui Emanuel. Planul Lui este ca fiecare creștin să fie înconjurat de o atmosferă spirituală de lumină și pace. El dorește să manifestăm propria Lui bucurie în viețile noastre.2MCP 733.3

    Locuirea lăuntrică a Duhului se va dovedi prin revărsarea iubirii cerești. Plinătatea divină va fi transmisă prin agenți omenești consacrați, pentru a fi răspândită asupra altora. — Christ's Object Lessons, 419 (1900).2MCP 733.4

    Dependență constantă de Dumnezeu — Mulți oameni sunt incapabili să alcătuiască planuri concrete pentru viitor. Viața lor este instabilă. Ei nu pot prevedea rezultatele unor acțiuni, iar aceasta îi umple adesea de teamă și neliniște. Să ne amintim că viața copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viață de peregrin. Noi nu avem înțelepciunea de a ne plănui viața. Nu stă în puterea noastră să ne hotărâm viitorul. “Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce”. (Evrei 11, 8.)2MCP 733.5

    În viața Sa pe pământ, Domnul Hristos nu și-a făcut nici un plan personal. El a acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El și, zi de zi, Tatăl Îi descoperea planurile Sale. Noi trebuie să depindem de Dumnezeu, pentru ca viețile noastre să fie rezultatul direct al voinței Sale. Dacă Îi consacrăm propriile noastre planuri, El ne va conduce pașii. — The Ministry of Healing, 478, 479 (1905).2MCP 734.1

    Valoarea terapiei ocupaționale — Mi s-a arătat că implicarea bolnavilor într-o activitate care să le permită expunerea la lumină le va fi mult mai benefică decât rămânerea într-o stare de inactivitate și lenevie. Dacă puterea voinței va fi menținută activă, pentru a stimula resursele latente ale organismului, aceasta va constitui un mare ajutor în redobândirea sănătății. Întrerupeți orice activitate a celor care au fost suprasolicitați întreaga lor viață și veți constata că, în nouă cazuri din zece, schimbarea va fi o pagubă pentru sănătate.2MCP 734.2

    Acest fapt s-a dovedit adevărat în cazul soțului meu. Mi-a fost arătat că exercițiul fizic în aer liber este cu mult mai preferabil decât exercițiul fizic într-un spațiu închis; dar dacă nu se poate îndeplini această condiție, o activitate ușoară, în casă, va ocupa mintea, o va împiedica să stăruie asupra simptomelor și micilor neplăceri și va preveni plictiseala. — Testimonies for the Church 1:567, 568 (1867). [Notă: Pentru un raport referitor la contribuția cu succes a autoarei la însănătoșirea lui James White, vezi Selected Messages 2:306-308.]2MCP 734.3

    Exercițiul fizic corect îndrumat — Dacă bolnavii nu au nimic care să le ocupe timpul și atenția, gândurile lor se vor concentra asupra propriei lor persoane și vor deveni iritabili și răutăcioși. De multe ori, ei se gândesc atât de insistent la senzațiile neplăcute, încât ajung să creadă că starea lor este mai gravă decât în realitate și devin total incapabili de a mai întreprinde ceva.2MCP 734.4

    În toate aceste cazuri, exercițiul fizic corect îndrumat se va dovedi un tratament eficient. În anumite situații, exercițiul fizic este indispensabil redobândirii sănătății. Voința se întărește o dată cu ocupația mâinilor și tot ceea ce au nevoie acești bolnavi este tocmai o redeșteptare a voinței. Dacă voința este adormită, imaginația devine anormală, iar boala este imposibil de învins. — The Ministry of Healing, 239 (1905).2MCP 734.5

    Mângâierea altora este o mângâiere pentru dătător — Adesea se solicită rugăciuni pentru cei bolnavi, îndurerați și descurajați; iar acest lucru este corect. Ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită lumină în mintea înnegurată și mângâiere pentru inima îndurerată. Dar Dumnezeu răspunde rugăciunilor înălțate în special pentru cei care se așează în calea binecuvântărilor Sale. Când ne rugăm pentru cei întristați, trebuie să-i încurajăm să-i ajute pe cei mai nevoiași decât ei. În timp ce încearcă să-i ajute pe alții, întunericul din propriile lor inimi va fi risipit. Când ne străduim să-i mângâiem pe alții, noi înșine suntem mângâiați, iar binecuvântările se întorc asupra noastră. — The Ministry of Healing, 256 (1905).2MCP 735.1

    Odihnă și refacere (autoarea își sfătuiește propriul fiu) — Am un cuvânt pentru tine. Oare te împotrivești hotărârii solemne de a nu mai distruge templul Domnului, muncind atunci când ar trebui să te odihnești? Ca să gândești și să vorbești corect, trebuie să-i acorzi creierului un timp de odihnă. Dacă ai fi dispus la o schimbare în această privință, mintea ta obosită și nervii slăbiți ar fi înviorați....2MCP 735.2

    Trebuie să ne propunem să ne disciplinăm cu atenție, refuzând să acționăm într-o manieră care ar putea să ne epuizeze resursele morale, fizice și mintale. Tu ai nevoie de o minte limpede și răbdătoare, care să facă față oricărei împrejurări. Ai nevoie de o puternică legătură cu cerul. Trebuie să-ți exerciți credința și să lași rezultatele în grija lui Dumnezeu. După ce ai făcut tot ce ai putut mai bine, fii curajos. Crede, crede și fii statornic. Vrăjmașul va încerca să te determine să te manifești ca și cum ai fi învins, dar tu nu poți să-ți permiți aceasta. Nu poți să-ți permiți mișcări nesigure. Ai nevoie de siguranța că, prin înțelepciune și prudență, vei birui. — Letter 121, 1904.2MCP 735.3

    Relaxarea și odihna sunt esențiale — Mi-a fost descoperit că păzitorii Sabatului, ca popor, muncesc prea mult, fără să-și permită schimbări și perioade de odihnă. Recrearea este foarte necesară pentru cei care desfășoară o muncă fizică și chiar mai esențială pentru cei care desfășoară o muncă intelectuală. Angajarea minții într-o muncă intelectuală continuă și excesivă nu contribuie nici la mântuirea noastră, nici la slava lui Dumnezeu, nici măcar atunci când este vorba despre subiecte religioase.2MCP 735.4

    Există distracții, cum ar fi dansul, jocurile de cărți, șah, table etc., pe care nu le putem aproba, deoarece sunt condamnate de Cer. Aceste amuzamente deschid ușa pentru mari rele. Ele nu sunt benefice prin tendința lor și au o influență stimulatoare, producând în unele minți o pasiune pentru anumite jocuri care implică norocul și risipa. Toate aceste jocuri ar trebui condamnate de către creștini și înlocuite cu ceva întru totul inofensiv. — Testimonies for the Church 1:514 (1867).2MCP 736.1

    Să depindem de Dumnezeu și să refuzăm să ne descurajăm (sfat adresat unui conducător suprasolicitat) — Domnul ți-a păstrat viața plin de bunăvoință, pentru a te angaja în lucrarea Sa. El nu dorește să lucrezi singur, independent de unica putere prin care este posibilă realizarea cu succes a planurilor Sale. Așadar, nu te agita; ai încredere și privește la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței tale. Nu fi prea grăbit. Fă atât cât îți stă în putință, fără a-ți suprasolicita puterile fizice și mintale, și să nu crezi că, pentru a fi iubit de Dumnezeu, trebuie să îți asumi atât de multe responsabilități și poveri.2MCP 736.2

    Via este a Domnului; fiecare parte a lucrării Îi aparține, iar El dorește să lucrezi în așa fel, încât puterile fizice și mintale să se păstreze într-o bună condiție. Adu-ți aminte că tu colaborezi cu ființele cerești. Nu-I permite vrăjmașului să dețină nici măcar cea mai infimă parte în acțiune. Primește-ți ordinele de la Dumnezeu și nu fi descurajat câtuși de puțin pentru că tu nu poți îndeplini decât lucrarea unui simplu muritor. Cel Infinit va lucra cu puterea Lui și îți va oferi eficiență.2MCP 736.3

    Să nu crezi că ești lăsat să faci lucruri imposibile. Nu aștepta lucruri imposibile de la alții. Pavel a sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. (Vezi 1 Corinteni 3, 6.) “Tu ai întemeiat în vechime pământul, și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne.” (Psalmii 102, 25.26.) “Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, și vor fi schimbate; dar Tu ești același; și anii Tăi nu se vor sfârși.” (Evrei 1, 11.12.) — Letter 86a, 1893.2MCP 736.4

    Necesitatea eforturilor personale — Victimele unui obicei rău trebuie conștientizate de necesitatea de a face un efort personal pentru binele lor. Chiar dacă alții ar depune cele mai stăruitoare eforturi pentru a-i ajuta, chiar dacă harul lui Dumnezeu ar putea fi oferit fără limite și îngerii Lui ar sluji, toate acestea vor fi zadarnice, până când ei înșiși nu vor începe să lupte pentru propria lor cauză....2MCP 737.1

    De multe ori, simțind puterea teribilă a ispitei și fascinația dorinței care duce la îngăduință de sine, un om strigă în disperare: “Nu pot rezista răului”. Spuneți-i că poate învinge, că trebuie să reziste. Poate că va trebui să lupte din nou și din nou, dar nu trebuie să fie mereu astfel. El este slab din punct de vedere moral, condus de obiceiurile unei vieți păcătoase. Promisiunile și hotărârile lui sunt ca niște funii de nisip. Amintirea promisiunilor încălcate și jurămintele trădate i-au slăbit încrederea în propria lui sinceritate și îl fac să creadă că Dumnezeu nu îl mai poate accepta și nu mai poate coopera cu eforturile lui. Dar el nu trebuie să dispere. — The Ministry of Healing, 174, 175 (1905).2MCP 737.2

    Importanța țintei — În orice acțiune, succesul necesită o țintă bine delimitată. Cel care dorește să aibă adevăratul succes în viață trebuie să-și păstreze privirile îndreptate cu fermitate spre o țintă vrednică de eforturile lui. Tinerii din zilele noastre au acum o asemenea țintă în față. — Education, 262 (1903).2MCP 737.3

    Cea mai înaltă cultură a minții — Cunoașterea lui Dumnezeu se dobândește prin studiul Cuvântului Său. Trăirea adevăratei evlavii, prin consacrare zilnică și prin slujirea lui Dumnezeu, asigură cea mai înaltă cultură a minții, a sufletului și a trupului; iar consacrarea tuturor puterilor noastre lui Dumnezeu împiedică înălțarea de sine. Împărtășirea puterii divine onorează eforturile noastre sincere în căutarea înțelepciunii necesare pentru a ne folosi în mod conștiincios cele mai înalte însușiri, spre slava lui Dumnezeu și spre binecuvântarea semenilor. Deoarece aceste însușiri vin din partea lui Dumnezeu, și nu sunt propria noastră creație, ele trebuie considerate ca fiind talanți primiți din partea lui Dumnezeu pentru a fi folosiți în serviciul Său. — Manuscript 16, 1896.2MCP 737.4

    Virtuțile promovează sănătatea — Curajul, speranța, credința, compasiunea și iubirea contribuie la sporirea sănătății și prelungesc viața. O minte mulțumită și un spirit voios sunt sănătate pentru trup și putere pentru suflet. “O inimă bună este un bun leac.” (Proverbe 17, 22.) — The Ministry of Healing, 241 (1905).2MCP 738.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents