Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Minte Caracter şi Personalitate, vol. 2

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 87 — Psihologia și teologia

    Psihologia în Sfintele Scripturi — Adevăratele principii ale psihologiei se află în Sfintele Scripturi. Omul nu își cunoaște propria lui valoare. El acționează în conformitate cu temperamentul lui neconvertit, deoarece nu privește la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lui. Cel care vine la Isus, care crede în El și Îl acceptă ca Exemplu al său înțelege însemnătatea cuvintelor: “Le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. (Ioan 1, 12.)2MCP 781.1

    Când își ocupă locul la picioarele lui Isus, omul este făcut în stare să înțeleagă reflectarea propriei lui nelegiuiri, viața păcătoasă și adâncimile teribile ale degradării în care se poate cufunda o inimă omenească. El reușește să discearnă caracterul curat al Celui fără păcat și desăvârșirea oferită păcătosului pocăit și convertit. El stă alături de Domnul Hristos în locurile cerești. — Manuscript 121, 1902.2MCP 781.2

    Dumnezeu înțelege cu precizie lucrarea minții omenești — Domnul Dumnezeu este infailibil în capacitatea lui de înțelegere. El înțelege lucrarea minții omenești, principiile active ale ființelor omenești pe care le-a creat, precum și modul în care se vor lăsa influențate de lucrurile care apar, maniera în care vor reacționa în fața fiecărei ispite și în fiecare circumstanță în care se află.2MCP 781.3

    “Căci căile Domnului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului”. (Proverbe 5,21.) “Ochii Domnului sunt în orice loc”. (Proverbe 15,3.) “Căci El vede până la marginile pământului, zărește totul sub ceruri”. (Iov 28, 24.) “Căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile”. (1 Cronici 28, 9.) El cunoaște lucrurile care vin în mintea noastră, fiecare dintre ele. “Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face”. (Evrei 4, 13.) — Letter 18, 1895.2MCP 782.1

    Dumnezeu cunoaște toate lucrările tainice ale minții omenești — Se gândesc femeile și bărbații la modul în care Dumnezeu privește creaturile pe care le-a făcut? El a creat mintea omului. Mintea noastră nu zămislește nici măcar un singur gând nobil care să nu fi venit de la El. Domnul cunoaște toate lucrările tainice ale minții omenești; nu este El creatorul minții? Dumnezeu înțelege că păcatul l-a degradat și înjosit pe om, dar îl privește cu milă și compasiune; deoarece El vede puterea pe care o are Satana asupra lui. — Manuscript 56, 1899. (The S.D.A. Bible Commentary 6:1105).2MCP 782.2

    Religia aduce pace și fericire — S-a creat impresia că religia este dăunătoare sănătății. Această idee este greșită și nu trebuie promovată. Adevărata religie aduce pace, fericire și mulțumire. Evlavia este benefică atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața viitoare. — Letter 1b, 1873.2MCP 782.3

    A sta la picioarele lui Isus sau a te baza pe înțelepciunea omenească — Domnul Hristos trebuie implicat în toate gândurile, simțămintele și preferințele noastre. El trebuie exemplificat în cel mai mic detaliu al slujirii de zi cu zi în lucrarea pe care ne-a încredințat-o s-o îndeplinim. Dacă, în loc de a ne baza pe înțelegerea omenească sau de a ne conforma zicalelor lumești, noi stăm la picioarele lui Isus și sorbim cu nesaț cuvintele Sale, învățând de la El și spunând: “Doamne, ce dorești Tu să fac?”, independența noastră nativă, încrederea noastră în sine, puternica noastră voință personală vor fi înlocuite cu un spirit supus, sincer asemenea unui copil și dispus să se lase învățat. Când ne aflăm într-o relație corectă cu Dumnezeu, vom respecta atât autoritatea de conducător a lui Hristos, cât și pretenția Lui de a primi din partea noastră o ascultare necondiționată. — Letter 186, 1902. (Our High Calling, 99.)2MCP 782.4

    Legați știința adevăratei sfințenii cu știința filozofiei gândirii — Dumnezeu nu a dat nici o altă lumină suplimentară care să ia locul Cuvântului Său. Această lumină are rolul de a conduce mintea derutată la Cuvântul Său, care, dacă este mâncat și digerat, înseamnă viață pentru suflet. Apoi, faptele bune vor fi văzute așa cum este văzută lumina în întuneric.2MCP 783.1

    Dacă, atunci când studiați filozofia gândirii umane, ați cerceta cu atenție știința adevăratei evlavii, experiența voastră creștină ar fi foarte diferită de ceea ce este. De ce ați întors spatele izvoarelor curate ale Libanului, ca să beți din apele murdare ale câmpiei — înșelăciunea ideilor omenești? Inima are nevoie de o putere care poate fi descoperită numai în Cuvântul lui Dumnezeu. Această putere este pâinea vieții; dacă o mănâncă, omul va trăi veșnic. El nu trebuie să guste doar ocazional pâinea care vine din cer, ci să trăiască prin cuvintele ei, care sunt duh și viață pentru primitor. Cea mai serioasă cercetare a adevărului și însușirea personală a cuvintelor lui Hristos lucrează o transformare a caracterului. — Letter 130, 1901.2MCP 783.2

    Duhul Sfânt umple mintea curată — Noi trebuie să ne umplem mintea în mod continuu cu Hristos și să ne golim de egoism și păcat.... Pe măsură ce vă goliți mintea de vanitate și frivolitate, golul va fi umplut cu ceea ce Dumnezeu așteaptă să vă ofere — Duhul Său Sfânt. Atunci, din comoara bună a inimii vor ieși lucruri bune, mărgăritare ale gândirii, iar ceilalți vor înțelege cuvintele.... Gândurile și sentimentele voastre vor stărui asupra Domnului Hristos, iar voi veți reflecta asupra celorlalți lumina care a strălucit asupra voastră, venind de la Soarele neprihănirii. — The Review and Herald, 15 martie, 1892. (Our High Calling, 115.)2MCP 783.3

    Principiile se aplică în toate circumstanțele — Domnul a vorbit în mod explicit în Cuvântul Său Sfânt. Acele pagini binecuvântate sunt pline de învățătură și viață, în armonie cu adevărul. Ele constituie o normă de viață desăvârșită. Sunt oferite învățături și sunt stabilite principii care se aplică în toate circumstanțele vieții, chiar dacă anumite situații particulare ar putea să nu fie menționate. Nu este omis nimic din ceea ce este esențial pentru un sistem desăvârșit al credinței și pentru metode corecte în practică. Toate datoriile pe care Dumnezeu le cere din partea noastră sunt prezentate în mod clar; și dacă cineva nu va reuși să ajungă la viața veșnică, aceasta se va datora faptului că s-a încrezut în sine, a fost plin de concepte zadarnice și nu a depins pentru mântuire numai de meritele sângelui lui Hristos. De pe calea cea dreaptă, nu va cădea nici unul dintre cei umili și onești care acceptă Biblia ca fiind călăuza lor și sursa tuturor sfaturilor lor. — Letter 34, 1891.2MCP 784.1

    Adevărul este un principiu activ — Adevărul este un principiu activ și lucrător, care modelează inima și viața astfel, încât să existe o continuă înaintare spre cer.... Cu fiecare efort al voinței, se obține un nou impuls spre acțiune. Caracterul moral se aseamănă din ce în ce mai mult cu caracterul și gândirea lui Hristos. Creștinul care înaintează este în posesia unui har și a unei iubiri care transmit cunoștință, deoarece înțelegerea divină și pătrunzătoare a caracterului lui Hristos are o înrâurire profundă asupra înclinațiilor lui. Slava lui Dumnezeu, care se descoperă deasupra scării, poate fi înțeleasă și prețuită numai dacă urcăm treaptă cu treaptă, atrași fără încetare tot mai sus, spre țintele nobile descoperite de Domnul Hristos. Toate însușirile minții și trupului trebuie angajate în această lucrare. — Manuscript 13, 1884. (Our High Calling, 68.)2MCP 784.2

    O abordare pozitivă — Cerul observă pe cel care aduce cu sine o atmosferă plină de pace și dragoste. Un asemenea om își va primi răsplata sa. El va sta în picioare în marea zi a Domnului. — Manuscript 26, 1886. (Our High Calling, 234.)2MCP 784.3

    Sfătuirea și educația nu exclud relația personală cu Dumnezeu — Deși educația, pregătirea și sfatul celor cu experiență sunt esențiale, lucrătorii trebuie învățați să nu se bazeze numai pe judecata omului. Ca oameni liberi ai lui Dumnezeu, toți trebuie să ceară înțelepciune de la El. Dacă cel ce învață depinde numai de ideile altuia și nu avansează dincolo de acceptarea planurilor acestuia, va înțelege lucrurile doar prin prisma gândirii lui și, prin aceasta, nu va fi decât o reflectare a unei alte persoane. Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe niște ființe responsabile. El va lucra prin Duhul Său în mintea pe care a dăruit-o omului numai dacă omul îi va oferi posibilitatea de a lucra și dacă va înțelege lucrările Sale. Planul Său este ca fiecare om să-și folosească mintea și conștiința pentru el însuși. Dumnezeu nu dorește ca vreun om să devină umbra altuia, exprimând numai opiniile altcuiva. — Testimonies for the Church 5:724, 725 (1889).2MCP 785.1

    Dumnezeu aprobă cea mai înaltă cultură intelectuală — Dacă este sfințită prin iubire și temere de Dumnezeu, cea mai înaltă cultură intelectuală beneficiază de aprobarea Lui deplină. Oamenii umili, aleși de Hristos, au umblat cu El timp de trei ani și au fost supuși influenței înălțătoare a Maiestății cerului. Domnul Hristos a fost cel mai mare educator pe care L-a cunoscut lumea vreodată. — The Review and Herald, 21 iunie, 1877. (Fundamentals of Christian Education, 47, 48).2MCP 785.2

    Mintea este sursa tuturor acțiunilor, bune sau rele — El a pregătit acest sălaș viu pentru minte, “țesut în chip ciudat”, un templu pe care Domnul Însuși l-a pregătit pentru locuirea Duhului Lui Sfânt. Mintea conduce întreaga ființă umană. Toate acțiunile noastre, bune sau rele, își au sursa în minte. Mintea este aceea care se închină lui Dumnezeu și ne așează în rândul ființelor cerești. Cu toate acestea, mulți își petrec întreaga viață fără a deveni înțelepți cu privire la ... [“recipientul”] ce conține această comoară. — Special Testimonies On Education, 33, 11 mai, 1896. (Fundamentals of Christian Education, 426).2MCP 785.3

    Mintea e condusă de cer sau este pervertită — Purificat, înnobilat și condus de cer, intelectul este o putere universală ce zidește Împărăția lui Dumnezeu. Intelectul pervertit exercită exact influența opusă; corupe puterea omenească încredințată cu scopul de a fi dezvoltată printr-un efort sârguincios în facerea binelui. Intelectul pervertit înșeală și distruge.2MCP 785.4

    Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu suficiente însușiri pentru a fi capabili și înțelepți să ducă mai departe și să reprezinte cu putere și abilitate minunatele lucrări ale Domnului, pentru toți cei care Îl iubesc și păzesc poruncile Lui. El a dorit ca omul să păzească poruncile lui Dumnezeu, deoarece păzirea poruncilor Sale contribuie la sănătatea și viața tuturor ființelor omenești.2MCP 786.1

    Talentele încredințate constituie o responsabilitate sfântă. Nici un om nu trebuie să tânjească după talente pe care nu le are, decât dacă s-a rugat și a cerut înțelepciune de sus — pentru a fi sigur de corecta folosire a tuturor capacităților dăruite de Dumnezeu, — astfel încât să hotărască să Îl onoreze și să-l slăvească pe Dumnezeu prin talentele pe care le primește în dar. Este o lucrare minunată să crezi și să accepți lumina sfântă venită din partea lui Dumnezeu, pentru a o răspândi tuturor celor ce se află în întunericul erorii; deoarece această lumină este oferită fără părtinire și fără interese egoiste, ca să ajute, să binecuvânteze și să salveze sufletele pieritoare. Pentru lucrătorul credincios, ea este o comoară care îl face să fie mai bogat în cer decât un milionar pe pământ. El este moștenitorul lui Dumnezeu, împreună moștenitor cu Isus Hristos al unei glorii veșnice mult mai valoroase. — Manuscript 63, 1900.2MCP 786.2

    Omul creat pentru un scop nobil — Ceea ce constituie valoarea unui om nu este pretenția și aparența superiorității, ci adevărata noblețe a minții. Cultivarea corespunzătoare a însușirilor intelectuale reprezintă adevărata identitate a omului. Aceste însușiri nobile sunt dăruite pentru a contribui la formarea caracterului pentru viața viitoare nemuritoare. Omul a fost creat pentru a se bucura de un statut mai înalt și mai sfânt decât cel pe care i-l poate oferi lumea aceasta. El a fost creat după chipul lui Dumnezeu, pentru un scop atât de înalt și de nobil, încât să atragă atenția tuturor îngerilor. Testimonies for the Church 4:438 (1880).2MCP 786.3

    Modul de gândire trebuie schimbat — Mintea multora poate ajunge la un stadiu atât de josnic, încât Dumnezeu nu mai poate lucra prin și pentru ea. Modul de gândire trebuie schimbat, iar conștiința morală trebuie trezită, astfel încât să poată înțelege cerințele lui Dumnezeu. Conținutul și esența adevăratei religii trebuie să fie recunoscute și evidențiate fără încetare de relația noastră personală cu Dumnezeu — prin cuvinte, prin fapte și prin comportament. Umilința trebuie să ia locul mândriei, seriozitatea să ia locul ușurătății, iar devoțiunea, locul indiferenței nereligioase. — Testimonies for the Church 4:582 (1881).2MCP 786.4

    Gândirea motivează slujirea — Am văzut că, în perioada verii trecute, spiritul predominant a fost acela al unei căutări până la limită a ofertelor acestei lumi. Poruncile lui Dumnezeu nu au fost respectate. Deși pretindem că slujim legii lui Dumnezeu, mintea multora se află în slujba lumii. Dar ei nu pot sluji legii lui Dumnezeu, în timp ce gândurile lor sunt ocupate cu lucrurile pământești și interesele personale. — Testimonies for the Church 1:150 (1857).2MCP 787.1

    Serviciul acceptat de Dumnezeu — Mulți cred că defectele lor de caracter îi fac incapabili să atingă standardul pe care l-a înălțat Domnul Hristos, dar tot ce trebuie să facă acești oameni este să se umilească la fiecare pas sub brațul puternic al lui Dumnezeu. Hristos nu evaluează omul în raport cu cantitatea de lucru pe care o realizează, ci în funcție de spiritul în care este îndeplinită lucrarea.2MCP 787.2

    Când îi vede pe oameni ridicând poverile, străduindu-se să le poarte cu o inimă smerită, cu neîncredere în sine și într-o dependență totală de El, Domnul adaugă lucrării lor perfecțiunea și suficiența Sa, iar lucrarea este acceptată de către Tatăl. Noi suntem acceptați în Fiul Iubit. Defectele celui păcătos sunt acoperite de perfecțiunea și plinătatea Domnului, Neprihănirea noastră. Cei care depun eforturi umile, cu o dorință sinceră și cu o inimă smerită, pentru a trăi la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu, sunt priviți de către Tatăl cu o iubire duioasă și plină de înțelegere; El îi consideră ca pe niște copii ascultători și neprihănirea lui Hristos le este atribuită. — Letter 4, 1889.2MCP 787.3

    Cunoașterea lui Hristos aduce vigoare minții — Domnul Hristos este un izvor de viață. Ceea ce au nevoie oamenii este o mai limpede cunoaștere a Lui; ei au nevoie de răbdare și bunătate și au nevoie să învețe cu sârguință cum poate fi deschisă întreaga lor inimă față de agenții vindecători ai cerului. Când lumina iubirii lui Dumnezeu strălucește în cămările întunecoase ale sufletului, neliniștea, tulburarea și insatisfacția vor înceta, iar bucuriile pline de satisfacție vor oferi sănătate minții și putere trupului. — The Ministry of Healing, 247 (1905).2MCP 787.4

    Cu Hristos nu există eșec — Puterea infinită a Duhului Sfânt este fortăreața de apărare a fiecărui suflet pocăit. Nici un suflet care cere protecția lui Hristos cu credință și părere de rău pentru păcat nu va fi lăsat să ajungă sub puterea vrăjmașului. Mântuitorul este alături de copiii Săi când sunt ispitiți și încercați. Cu El nu poate exista eșec, pierdere, imposibilitate sau înfrângere; noi putem împlini toate lucrurile prin Cel care ne întărește. — The Desire of Ages, 490 (1898).2MCP 788.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents