Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 8

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Solia noastră

    Solia îngerului al treilea, îmbrățișând soliile primului și celui de-al doilea înger, este solia pentru timpul prezent. Noi trebuie să înălțăm stindardul pe care e scris: “Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Lumea urmează să-L întâlnească în curând pe marele Legiuitor în problema Legii Lui călcate. Acesta nu e un timp când să dăm la o parte din văzul nostru marile probleme care ne stau în față. Dumnezeu îl cheamă pe poporul Său să înalțe Legea și să o facă onorabilă. Atunci când stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie, lumii i-a fost dat Sabatul, pentru ca omul să-și poată aduce aminte pururea că Dumnezeu a creat lumea în șase zile. El S-a odihnit în ziua a șaptea, binecuvântând-o ca zi de odihnă a Sa, și a dat-o ființelor pe care le crease, pentru ca ele să-și aducă aminte de El, ca adevăratul și viul Dumnezeu.8M 197.2

    Prin marea Sa putere, în ciuda opoziției lui Faraon, Dumnezeu l-a eliberat pe poporul Său din Egipt, pentru ca să poată ține Legea care îi fusese dată în Eden. El l-a adus la Sinai să asculte proclamarea acestei Legi. Proclamând Cele Zece Porunci înaintea copiilor lui Israel, cu propria Sa voce, Dumnezeu a demonstrat importanța lor. Într-o grandoare înspăimântătoare, El a făcut cunoscută maiestatea și autoritatea Sa, ca Stăpân al lumii. El a făcut lucrul acesta ca să impresioneze poporul cu sfințenia Legii Sale și cu însemnătatea ascultării de ea. Puterea și gloria cu care a fost dată Legea descoperă importanța ei. Aceasta este credința dată sfinților o dată pentru totdeauna de Hristos, Mântuitorul nostru, care a vorbit de pe Sinai.8M 197.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents