Una cu Hristos în Dumnezeu

Domnul caută oameni cu credință neprefăcută și cu minte sănătoasă, oameni care recunosc deosebirea dintre ce este adevărat și ce nu e adevărat. Fiecare trebuie să vegheze, cercetând și practicând învățăturile date în capitolul 17 din Ioan și păstrând o credință vie în adevărul prezent. Avem nevoie de acea stăpânire de sine, care ne face în stare să ne aducem deprinderile în armonie cu rugăciunea Domnului Hristos.8M 239.1

Instrucțiunea dată de Cel care are autoritate este că noi trebuie să ne deprindem să răspundem la rugăciunea raportată în capitolul 17 din Ioan. Trebuie să facem din rugăciunea aceasta studiul nostru de căpetenie. Fiecare slujitor al Evangheliei, fiecare misionar medical trebuie să învețe știința cuprinsă în această rugăciune. Frații mei și surorile mele, vă invit să luați seama la cuvintele acestea și să aduceți în studiul vostru un duh liniștit, blând și smerit, și puterile sănătoase ale unei minți ce e sub controlul lui Dumnezeu. Aceia care dau greș și nu învață lecțiile cuprinse în rugăciunea aceasta sunt în primejdia de a se dezvolta unilateral, lucru pe care nici o educație viitoare nu-l va corecta pe deplin.8M 239.2

“Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.8M 239.3

Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una — Eu în ei și Tu în Mine — pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.8M 239.4

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei și Eu să fiu în ei.” (Ioan 17, 20-26.)8M 239.5

Este scopul lui Dumnezeu ca fiii Lui să se contopească în unire. Nu așteaptă ei să trăiască împreună în același cer? Este oare Hristos împărțit împotriva Sa? Va da El succes poporului Său înainte ca ei să dea la o parte gunoiul bănuielilor și al discordiei, înainte ca lucrătorii, uniți în scopuri, să-și consacre inima, mintea și tăria în lucrarea aceasta, atât de sfântă înaintea lui Dumnezeu? Unirea aduce putere; dezbinarea aduce slăbiciune. Uniți unii cu alții, lucrând împreună în armonie pentru salvarea oamenilor, vom fi într-adevăr “împreună lucrători cu Dumnezeu”. Aceia care refuză să lucreze în armonie Îl dezonorează foarte mult pe Dumnezeu. Vrăjmașul sufletelor se delectează să-i vadă lucrând în scopuri contrare unii cu alții. Unii ca aceștia au nevoie să cultive iubirea frățească și duioșia inimii. Dacă ar putea să tragă la o parte perdeaua care acoperă viitorul și să vadă rezultatele dezbinării lor, cu siguranță că ar fi conduși la pocăință.8M 240.1

Lumea privește cu mulțumire la dezbinarea dintre creștini. Aceasta îi face o mare plăcere necredinței. Dumnezeu face apel la o schimbare în poporul Său. Unirea cu Hristos și a unuia cu altul este unica noastră siguranță, în aceste zile de pe urmă. Să ne străduim să facem cu neputință pentru Satana să arate la membrii comunităților noastre, zicând: “Priviți cum se mai urăsc unul pe altul, oamenii aceștia care stau sub steagul lui Hristos! Nu trebuie să ne ocupăm cu nimic de ei, câtă vreme își cheltuiesc mai multă forță pentru a se lupta unul cu altul decât pentru a lupta cu forțele mele.”8M 240.2

După coborârea Duhului Sfânt, ucenicii au mers și au proclamat un Mântuitor înviat, unica lor dorință fiind mântuirea sufletelor. Ei se bucurau în dulceața legăturilor cu sfinții. Ei erau plini de duioșie, respectuoși, cu lepădare de sine, gata să facă orice jertfă de dragul adevărului. În legătura zilnică a unuia cu altul, ei descopereau iubirea pe care Hristos le poruncise să o dea pe față. Prin cuvinte și fapte neegoiste, se străduiau să aprindă iubirea aceasta și în alte inimi.8M 241.1

Credincioșii urmau să cultive iubirea aceea care umplea inima apostolilor după coborârea Duhului Sfânt. Ei urmau să meargă mai departe în binevoitoare ascultare de porunca cea nouă: “Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” (Ioan 13, 34.) Atât de strâns trebuia să fie ei uniți cu Hristos, încât să fie în stare să împlinească cerințele Lui. Puterea unui Mântuitor care putea să-i îndreptățească prin neprihănirea Lui urma să fie proslăvită.8M 241.2

Dar primii creștini au început să caute defecte unii la alții. Stăruind asupra greșelilor, dând loc la critică lipsită de bunătate, ei L-au pierdut din vedere pe Mântuitorul și marea iubire pe care El o dăduse pe față pentru cei păcătoși. Ei s-au făcut mai stricți în ce privește ceremoniile din afară, mai minuțioși cu privire la teoria credinței, mai severi în critica lor. În zelul lor de a-i osândi pe alții, au uitat de propriile lor greșeli. Au uitat lecția de iubire, pe care le-o dăduse Hristos. Și, lucrul cel mai trist dintre toate, ei nu și-au dat seama de paguba pe care o sufereau. Ei nu-și dădeau seama că fericirea și bucuria piereau din viața lor și că, în curând, aveau să umble în întuneric, întrucât alungaseră din inimă iubirea lui Dumnezeu.8M 241.3

Apostolul Ioan și-a dat seama că iubirea frățească dispărea din biserică și a stăruit îndeosebi asupra acestui punct. Până în ziua morții sale, el a stăruit pe lângă credincioși să exercite fără încetare iubire unii față de alții. Epistolele lui către biserici sunt pline de ideea aceasta. “Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții”, scria el, “căci iubirea este de la Dumnezeu. Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.” (Ioan 4, 7-11.)8M 241.4

În biserica lui Dumnezeu de azi lipsește foarte mult iubirea frățească. Mulți dintre aceia care declară că Îl iubesc pe Mântuitorul neglijează să îi iubească pe aceia care sunt uniți cu ei în comuniune creștină. Noi avem aceeași credință, suntem membri ai aceleiași familii, copii ai aceluiași Tată ceresc, cu aceeași fericită nădejde a nemuririi. Cât de strânse și duioase ar trebui să fie legăturile care ne leagă împreună! Oamenii din lume urmăresc să vadă dacă credința noastră exercită o influență sfințitoare asupra inimilor noastre. Ei sunt foarte ageri ca să discearnă defectele din viața noastră, orice nepotrivire din purtarea noastră. Să ne străduim să nu le dăm prilej să aducă ocară credinței noastre.8M 242.1

Nu împotrivirea lumii este lucrul cel mai primejdios pentru noi; răul, care e cultivat în inima așa-zișilor credincioși, produce dezastrul cel mai grav și întârzie cel mai mult progresul cauzei lui Dumnezeu. Nu e cale mai sigură de a ne slăbi spiritualitatea, decât aceea de a fi invidioși și bănuitori unii față de alții, gata să găsim greșeli și plini de bănuieli rele. “Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele. Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică. Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” (Iacov 3, 15-18.)8M 242.2

Armonia și unirea, existente între oameni cu diferite predispoziții, constituie cea mai puternică dovadă ce poate fi adusă, că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să-i salveze pe păcătoși. Este privilegiul nostru de a aduce mărturia aceasta. Dar, pentru a face aceasta, noi trebuie să ne așezăm sub comanda Domnului Hristos. Caracterul nostru trebuie să fie modelat după caracterul Lui, iar voința noastră trebuie să fie supusă voinței Lui. Atunci vom lucra împreună fără gând de ciocnire.8M 242.3

Stăruirea asupra micilor deosebiri duce la fapte care nimicesc comuniunea creștină. Să nu-i îngăduim vrăjmașului să câștige avantaje asupra noastră, în felul acesta. Să ne străduim să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu și unii de alții. Atunci vom fi ca niște pomi ai dreptății, sădiți de Domnul și udați de râul vieții. Și cât de rodnici vom fi! N-a spus Domnul Hristos: “În aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit, dacă aduceți multă roadă”? (Ioan 15, 8.)8M 243.1

Inima Mântuitorului dorește stăruitor ca urmașii Săi să împlinească scopul lui Dumnezeu în toată înălțimea și profunzimea lui. Ei trebuie să fie una în El, chiar dacă sunt împrăștiați în lumea întreagă. Dar Dumnezeu nu-i poate face una în Hristos decât dacă sunt dispuși să-și părăsească propria lor cale și să apuce calea Lui.8M 243.2

Când va fi împlinită în totul rugăciunea Domnului Hristos, când învățătura Lui va fi adusă în viața de toate zilele a poporului lui Dumnezeu, în rândurile noastre se va vedea unitate de acțiune. Frate va fi legat de frate, prin funiile de aur ale iubirii lui Hristos. Numai Spiritul lui Dumnezeu poate realiza unirea aceasta. Acela care S-a sfințit pe Sine îi poate sfinți și pe ucenicii Săi. Uniți cu El, ei vor fi uniți și unii cu alții în credința cea prea sfântă. Când noi năzuim după unirea aceasta, așa cum dorește Dumnezeu să năzuim, ea va veni în mijlocul nostru.8M 243.3