Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 8

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Natura, cheia tainelor divine

    Când contemplă astfel lucrurile naturii, cel ce studiază primește o nouă înțelegere a adevărului. Învățăturile din marea carte a lui Dumnezeu, care este natura, dau mărturie despre adevărul Cuvântului scris.8M 326.1

    În planul mântuirii, sunt taine pe care mintea omenească nu le poate pătrunde, multe lucruri pe care înțelepciunea omenească nu le poate lămuri; însă natura ne poate învăța multe despre taina evlaviei. Fiecare arbust, fiecare pom ce dă roade, întreaga vegetație au învățături care ne cer să le studiem. În creșterea seminței, se pot citi tainele Împărăției lui Dumnezeu.8M 326.2

    Soarele, luna, stelele, pomii, florile câmpului rostesc cuvinte de sfătuire inimii îmblânzite de harul lui Dumnezeu. Semănarea seminței duce mintea la semănarea spirituală a seminței. Pomul dă de știre că un pom bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate aduce roade bune. “Îi veți cunoaște după roadele lor.” (Matei 7, 16.) Chiar și neghina dă o învățătură. Ea este semănătura lui Satana și, dacă nu este împiedicată, păgubește grâul prin îmbelșugata ei rodire.8M 326.3

    Tați și mame, învățați-i pe copiii voștri despre puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu. Puterea Lui se dezvăluie în fiecare plantă, în fiecare pom ce aduce roade. Duceți-i pe copii în grădină și explicați-le cum face El să crească sămânța. Gospodarul își ară ogorul și aruncă sămânța, dar nu poate face ca sămânța să crească. El depinde de Dumnezeu, pentru ca El să facă ceea ce nu stă în puterea omenească. Domnul Își pune propriul Său Spirit în sămânță, făcând-o să răsară la viață. Prin grija Sa, germenele sparge învelișul seminței și apare spre a se dezvolta și a aduce rod.8M 326.4

    În vreme ce copiii vor studia marele manual al naturii, Dumnezeu le va influența mințile. Spunându-li-se despre lucrarea pe care o face El pentru sămânță, ei învață secretul creșterii în har. Înțelese cum trebuie, aceste lecții ne îndrumă la Creator, învățând acele adevăruri simple și sfinte, care aduc inima într-un strâns contact cu Dumnezeu.8M 326.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents