Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 8

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    “Adu-ți aminte de zilele de mai înainte”

    Pentru ce uita așa de repede vechiul Israel felul de purtare al lui Dumnezeu? Poporul nu păstra în minte faptele Lui pline de măreție și de putere, și nici cuvintele Lui de avertizare. Dacă și-ar fi adus aminte de minunatele Lui purtări față de ei, nu li s-ar fi făcut mustrarea:8M 113.5

    “Cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor,
    și de fiul omului, care trece ca iarba,
    și să uiți pe Domnul care te-a făcut,
    Care a întins cerurile și a întemeiat pământul?
    De ce să tremuri necontenit toată ziua,
    Înaintea mâniei asupritorului,
    Când umblă să te nimicească?
    Unde este mânia asupritorului?” (Isaia 51, 12.13.)
    8M 114.1

    Dar copiii lui Israel L-au uitat pe Dumnezeu, căruia Îi aparțineau prin creațiune și prin mântuire. După ce au văzut toate lucrările Lui minunate, L-au ispitit.8M 114.2

    Izraeliților le-au fost încredințate cuvintele sfinte. Dar Cuvântul revelat al lui Dumnezeu a fost interpretat și aplicat greșit. Poporul a disprețuit Cuvântul Sfântului lui Israel.8M 114.3

    “Via Domnului oștirilor este casa lui Israel,
    și bărbații lui Iuda sunt vița pe care o iubea.
    El se aștepta la judecată și, când colo, iată sânge vărsat!
    Se aștepta la dreptate și, când colo, iată strigăte de apăsare!
    8M 114.4

    Vai de cei
    Ce nu iau seama la lucrarea Domnului,
    și nu văd lucrul mâinilor Lui!
    De aceea poporul Meu va fi dus pe neașteptate în robie
    8M 114.5

    Vai de cei
    Ce numesc răul bine,
    și binele rău,
    Care spun că întunericul este lumină
    și lumina întuneric,
    Care dau amărăciune în loc de dulceață
    și dulceață în loc de amărăciune!
    8M 114.6

    Vai de cei
    Ce se socot înțelepți,
    și se cred pricepuți! De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea,
    și cum arde flacăra iarba uscată,
    Tot așa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor,
    și floarea li se va risipi în vânt ca țărâna.
    Căci au nesocotit Legea Domnului oștirilor,
    și au disprețuit Cuvântul Sfântului lui Israel.” Isaia 5, 7.11-13.20.21.24.
    8M 114.7

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents