Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 8

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Valoarea încercărilor

    În drum spre Copenhaga,

    16 Iulie 1886

    Către Directorul medical al Sanatoriului Battle Creek

    Iubitul meu frate,8M 123.1

    Am cea mai duioasă iubire pentru tine și aș dori ca aceia care se țin de tine cu ocări să te lase în pace. Dar, iubitul meu frate, trebuie să-ți aduci aminte că aceste frământări și necazuri sunt cuprinse în acele “toate lucrurile” care lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu. Ochiul Domnului este îndreptat spre tine și îi urmărește pe aceia care te prezintă sub o falsă înfățișare și te sfâșie în bucăți. Dar, dacă vei fi plin de curaj, dacă-ți vei sprijini sufletul pe Dumnezeu, dacă te vei încrede în Părintele tău ceresc, așa cum se încrede un copil în tatăl său, dacă vei lucra cu dreptate și vei iubi îndurarea, Dumnezeu poate și va lucra prin tine. Făgăduința Lui e sigură: “Voi cinsti pe cine Mă cinstește”. (1 Samuel 2, 30.) Adu-ți aminte că experiența ta nu este prima de felul acesta. Cunoști istoria lui Iosif și a lui Daniel. Domnul nu a oprit comploturile oamenilor nelegiuiți; dar a făcut ca uneltirile lor să lucreze spre binele celor care, în mijlocul încercărilor și luptei, și-au păstrat credința și supunerea.8M 123.2

    Flăcările cuptorului n-au rostul să distrugă, ci să curețe, să înnobileze, să sfințească. Dacă n-ar veni necazuri, n-am simți atât de mult nevoia de Dumnezeu și de ajutorul Lui și am ajunge mândri și încrezuți. În necazurile ce se abat peste tine, văd dovada că ochiul lui Dumnezeu este îndreptat spre tine și că El vrea să Te atragă la Sine. Nu cei sănătoși, ci cei răniți, au nevoie de medic; aceia care sunt apăsați până la limita puterii lor de a suporta au nevoie de ajutor. Întoarce-te la cetățuie. Învață lecția prețioasă: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.” (Matei 11, 28-30.) Isus te iubește, și-mi pare bine când citesc experiența prin care treci, nu pentru că suferi, ci pentru că aceasta e o dovadă pentru mine că Domnul Isus te pune la probă și te încearcă, să vadă dacă vei veni la El, să vadă dacă îți vei pune încrederea în El, ca să găsești pace și odihnă în iubirea Lui. Mă rog pentru tine, ca să vii la El, la Fântâna apelor vii. Aceasta este experiența prin care trebuie să treacă fiecare dintre noi, dacă e să ajungem vreodată să locuim cu Hristos, în locașurile pe care El a mers să le pregătească. Ai de învățat lecții de cea mai mare valoare în școala lui Hristos, lecții care te vor mâna să-ți lucrezi propria ta mântuire cu frică și cutremur.8M 123.3

    Când totul îți merge bine, când toți te vorbesc de bine, atunci ești în primejdie. Fii atent, căci vei fi pus la probă. Cea mai mare temere pe care am avut-o cu privire la tine a fost că vei avea o prea mare prosperitate și că nu vei izbuti să înveți că trebuie să depinzi numai de Dumnezeu. Ai fost așezat într-o poziție de mare răspundere și onoare, și a fost primejdia să fii apucat de amețeală și să-ți pierzi dependența de Dumnezeu. Ai fost pus într-un loc de unde poți exercita o întinsă influență spre bine, dacă țintești numai la gloria lui Dumnezeu. Tatăl tău ceresc te iubește și te va atrage la Sine prin încercările acelea care ți se par prea severe.8M 124.1

    Am cea mai mare dorință ca tu să intri în cetatea lui Dumnezeu, nu ca un vinovat cu greu iertat, ci ca un biruitor. Iubitul meu frate, te vei gândi la aceasta? Dacă ești sincer, smerit și credincios în viața aceasta, ți se va da o intrare îmbelșugată în Împărăția lui Dumnezeu. Atunci vei avea parte la pomul vieții; deoarece vei fi un biruitor asupra păcatului; și cetatea al cărei meșter ziditor este Dumnezeu va fi a ta. Lasă imaginația să vadă lucrurile nevăzute. Lasă ca gândurile tale să fie purtate la dovezile marii iubiri a lui Dumnezeu pentru tine. Contemplând obiectul pe care-l urmărești, vei pierde senzația durerii adusă de ușoarele suferințe care durează numai o clipă.8M 125.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents