Puterea făgăduită

Dumnezeu nu cere să facem în propria noastră putere lucrarea ce ne stă în față. El a asigurat mai dinainte sprijin dumnezeiesc pentru toate împrejurările critice, când puterile omenești nu ajung să facă față. El dă Duhul Sfânt pentru a ne ajuta în orice strâmtorare, pentru a ne întări nădejdea și siguranța, pentru a ne ilumina mintea și pentru a ne curăți inima.8M 19.1

Chiar înainte de răstignire, Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi: “Nu vă voi lăsa orfani.” “Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.” “Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, și vă va descoperi lucrurile viitoare.” “Vă va învăța toate lucrurile, și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan 14, 18.16; 16,13; 14,26.)8M 19.2

Domnul Hristos a luat măsuri ca biserica Lui să fie un corp transformat, iluminat de lumina cerului, având slava lui Emanuel. Planul Lui este ca fiecare creștin să fie înconjurat cu o atmosferă de lumină și pace. Posibilitatea de a se face de folos este nemărginită pentru acela care, dând eul la o parte, face loc lucrării Duhului Sfânt asupra inimii și trăiește o viață consacrată în totul lui Dumnezeu.8M 19.3

Care a fost rezultatul revărsării Duhului în Ziua Cincizecimii? — Vestea cea bună a unui Mântuitor înălțat a fost dusă până la cele mai îndepărtate margini ale lumii locuite. Inima ucenicilor a fost umplută de o generozitate atât de deplină, atât de adâncă, atât de cuprinzătoare, încât i-a constrâns să meargă până la marginile pământului, mărturisind: “Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” (Galateni 6, 14.) Atunci când proclamau adevărul, așa cum este în Isus, inimile se predau sub puterea soliei. Biserica vedea cum noii convertiți alergau la ea cu grămada, din toate părțile. Cei apostaziați se pocăiau. Păcătoșii se uneau cu creștinii pentru a căuta mărgăritarul de mare preț. Aceia care fuseseră cei mai aprigi împotrivitori ai Evangheliei deveneau apărătorii ei. Se împlinea profeția. Cel slab va fi “ca David”, iar casa lui David va fi “ca îngerul Domnului”. Fiecare creștin vedea în fratele său chipul lui Dumnezeu, plin de iubire și de îndurare. Un singur interes predomina. Un singur subiect de imitat le absorbea pe toate celelalte. Unica ambiție a credincioșilor era de a da pe față asemănarea cu Hristos în caracter și de a lucra pentru extinderea împărăției Lui.8M 19.4

“Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți.” (Faptele Apostolilor 4, 33.) Prin ostenelile lor se adăugau la biserică oameni aleși, care, primind cuvântul vieții, își consacrau viața lucrării de a duce altora nădejdea care le umpluse inima cu pace și bucurie. Sute de oameni proclamau solia: “Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat.” Ei nu puteau să fie împiedicați sau intimidați prin amenințări. Domnul vorbea prin ei; și, oriunde mergeau, bolnavii erau vindecați, iar săracilor li se predica Evanghelia.8M 20.1

Atât de puternic poate să lucreze Dumnezeu când oamenii se predau controlului Duhului Său.8M 20.2

Nouă, celor de azi, ne aparține făgăduința Spiritului, tot atât de real ca și primilor ucenici. Dumnezeu va înzestra astăzi bărbați și femei cu putere de sus, așa cum i-a înzestrat pe aceia care în Ziua Cincizecimii au auzit Cuvântul mântuirii. Chiar în ceasul acesta, Duhul Său și harul Său sunt pentru toți aceia care au nevoie de ele și Îl cred pe El pe cuvânt.8M 20.3

Notați că Duhul S-a revărsat abia după ce ucenicii ajunseseră la unire desăvârșită, când nu se mai luptau pentru locurile cele mai de sus. Erau de o singură părere. Toate deosebirile fuseseră date la o parte. Iar mărturia pe care ei o dădeau, după ce li se acordase Duhul, era una și aceeași. Observați cuvântul: “Mulțimea celor ce crezuseră, era o inimă și un suflet.” (Faptele Apostolilor 4, 32.) Spiritul Aceluia care murise, pentru ca păcătoșii să poată trăi, însuflețea întreaga adunare a credincioșilor.8M 20.4

Ucenicii n-au cerut o binecuvântare pentru ei. Ei erau copleșiți de povara pentru suflete. Evanghelia trebuia să fie dusă până la marginile pământului, iar ei cereau înzestrarea cu puterea pe care o făgăduise Hristos. Și atunci Duhul Sfânt a fost revărsat, și mii de oameni s-au convertit într-o zi.8M 21.1

La fel poate fi și acum. Creștinii să dea la o parte orice neînțelegere și să se predea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor pierduți. Să ceară în credință binecuvântarea făgăduită, și ea va veni. Revărsarea Duhului în zilele apostolilor a fost ploaia timpurie și cât de glorioase au fost rezultatele! Dar ploaia târzie va fi și mai îmbelșugată. Care este făgăduința pentru cei ce trăiesc în aceste zile de pe urmă? “Întoarceți-vă în cetățuie, prinși de război plini de nădejde!” “Cereți de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele și vă trimite o ploaie îmbelșugată, pentru toată verdeața de pe câmp.” (Zaharia 9, 12; 10, 1.)8M 21.2

Domnul Hristos a declarat că influența dumnezeiască a Duhului urma să fie cu urmașii Săi până la sfârșit. Dar făgăduința nu este apreciată așa cum ar trebui; și, de aceea, împlinirea ei nu se vede așa cum ar fi cu putință. Făgăduința cu privire la Duhul Sfânt este ceva la care se cugetă prea puțin; iar rezultatul este numai ceea ce s-ar putea aștepta — secetă spirituală, întuneric spiritual, decădere și moarte spirituală. Lucruri mai mărunte ocupă atenția, iar puterea dumnezeiască necesară pentru creșterea și prosperitatea bisericii, care ar aduce după sine toate celelalte binecuvântări, lipsește, deși este oferită în plinătatea ei nemărginită.8M 21.3

Ceea ce face ca predicarea Evangheliei să fie atât de fără putere este lipsa Duhului. S-ar putea să existe învățătură, talent, elocvență și tot felul de daruri naturale sau câștigate; dar, fără prezența Duhului lui Dumnezeu, nici o inimă nu va fi mișcată, nici un păcătos nu va fi câștigat la Hristos. Dimpotrivă, dacă este legat de Hristos, dacă are darurile Duhului, chiar și cel mai sărman și mai neștiutor dintre ucenicii Săi va avea o putere care va mișca inimile. Dumnezeu face din ei canale pentru revărsarea celei mai prețioase puteri din univers.8M 21.4

De ce nu flămânzim și nu însetăm după darul Duhului, întrucât acesta este mijlocul prin care urmează să primim putere? De ce nu vorbim despre El, nu ne rugăm pentru El, nu predicăm despre El? Domnul e mai binevoitor să ne dea Duhul Sfânt decât sunt părinții binevoitori să dea daruri bune copiilor lor. Fiecare lucrător ar trebui să se roage stăruitor lui Dumnezeu pentru botezul cu Duhul Sfânt. Ar trebui să se adune grupe care să ceară ajutor special, înțelepciune cerească, pentru a ști cum să plănuiască și cum să execute cu înțelepciune. Oamenii ar trebui să se roage îndeosebi ca Dumnezeu să-i boteze pe misionarii Săi cu Duhul Sfânt.8M 22.1

Prezența Duhului cu slujitorii lui Dumnezeu va da prezentării adevărului o putere pe care nici toată onoarea și gloria lumii nu o poate da. Duhul este Cel care dă tăria ce susține sufletele care se luptă și se frământă în orice criză, în mijlocul împotrivirii rudelor, a urii lumii și a conștienței propriilor nedesăvârșiri și greșeli.8M 22.2

Zelul pentru Dumnezeu i-a determinat pe ucenici să mărturisească cu mare putere despre adevăr. N-ar trebui oare ca zelul acesta să aprindă inimile noastre cu hotărârea de a povesti despre iubirea răscumpărătoare a lui Hristos și Acesta crucificat? Nu urmează ca Duhul lui Dumnezeu să vină astăzi ca răspuns la rugăciunea stăruitoare și călduroasă și să umple inima oamenilor cu putere pentru slujire? Pentru ce, atunci, este atât de slabă și fără putere biserica?8M 22.3

E privilegiul fiecărui creștin nu numai de a aștepta, dar și de a grăbi venirea Domnului nostru Isus Hristos. Dacă toți câți mărturisesc Numele Lui ar aduce roade pentru slava Lui, cât de repede ar fi semănată întreaga lume cu sămânța Evangheliei. Repede s-ar coace ultima recoltă, iar Hristos ar veni să adune semințele prețioase.8M 22.4

Fraților și surorilor, rugați-vă stăruitor pentru Duhul Sfânt. Dumnezeu stă înapoia fiecărei făgăduințe pe care a făcut-o. Cu Biblia în mână, ziceți: “Am făcut așa cum ai zis Tu. Îți prezint făgăduința Ta: ‘Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide’”. Domnul Hristos declară: “Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea”. “Orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” (Matei 7, 7; Marcu 11, 24; Ioan 14, 13.)8M 23.1

Curcubeul din jurul tronului e o asigurare că Dumnezeu este credincios; că în El nu este schimbare, nici umbră de mutare. Noi am păcătuit față de El și suntem nevrednici de mila Lui; și, cu toate acestea, El Însuși a pus pe buzele noastre acea prea minunată cerere: “Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi!” (Ieremia 14, 21.) El și-a luat angajamentul să asculte strigătul nostru, când venim la El, mărturisindu-ne nevrednicia și păcatul. Onoarea tronului Său e legată de împlinirea Cuvântului Său față de noi.8M 23.2

Hristos îi trimite pe solii Săi în oricare parte a domeniului Său, ca să le facă cunoscut servilor Săi voința Sa. El umblă în mijlocul bisericii Sale. El dorește să-i sfințească, să-i înalțe și să-i înnobileze pe urmașii Săi. Influența acelora care cred în El va fi în lume o mireasmă de viață spre viață. Hristos ține stelele în mâna Sa dreaptă și este scopul Său acela de a face ca lumina Sa să lumineze, prin ei, în lume. În felul acesta, El dorește să-și pregătească poporul pentru o slujire mai înaltă în biserica de sus. El ne-a dat o mare lucrare de făcut. Să o facem în mod credincios. Să arătăm în viața noastră ce poate face harul dumnezeiesc pentru omenire.8M 23.3