Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Profeţi şi regi

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 25 — Chemarea lui Isaia

    Domnia cea lungă a lui Ozia (cunoscut sub numele de Azaria) în țara lui Iuda și Beniamin a fost caracterizată printr-o prosperitate mai mare decât aceea a oricărui alt conducător de la moartea lui Solomon, cu aproape două secole mai înainte. Timp de mulți ani, împăratul a condus cu modestie. Sub binecuvântarea cerului, oștile lui au recâștigat multe din teritoriile care fuseseră pierdute în anii de mai înainte. Cetățile au fost reclădite și fortificate, iar poziția națiunii printre popoarele din jur a fost mult întărită. Comerțul a reînviat și bogățiile popoarelor se scurgeau spre Ierusalim. Numele lui Ozia “s-a întins până departe, căci ... a ajuns foarte puternic”. (2 Cronici 26, 15.)PR 303.1

    Această prosperitate exterioară, însă, n-a fost însoțită de o reînviorare a puterii spirituale. Slujbele templului continuau ca și în anii de mai înainte, iar mulțimile se adunau să se închine Dumnezeului celui viu; dar mândria și formalismul au luat treptat locul umilinței și al sincerității. Despre Ozia însuși stă scris: “Când a ajuns puternic, inima i se înălțase și l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său”. (Versetul 16.)PR 303.2

    Păcatul care a avut consecințe atât de dezastruoase pentru Ozia a fost păcatul încumetării. Călcând o poruncă expresă a lui Iehova, potrivit căreia nimeni, în afară de urmașii lui Aaron, să nu oficieze ca preoți, împăratul intră în sanctuar să ardă tămâie pe altar. Azaria, marele preot, și colaboratorii lui l-au mustrat și l-au rugat să se întoarcă de la planul lui : “Nu-i drept, Ozia”, i-au spus ei, “lucrul acesta nu-ți va face cinste”. (Versetul 16.18.)PR 304.1

    Ozia s-a umplut de mânie ca el, împăratul, să fie astfel mustrat. Dar nu i s-a îngăduit să pângărească sanctuarul, prin protestul unit al acelora cu autoritate. În timp ce stătea acolo, într-o răzvrătire plină de mânie, a fost lovit deodată de judecata divină. I-a apărut lepra pe frunte. Rușinat, a fugit ca să nu se mai întoarcă niciodată în curțile templului. Până în ziua morții sale, survenită câțiva ani mai târziu, a rămas lepros, un exemplu viu al nebuniei de a se depărata de la un lămurit “așa zice Domnul”. Nici poziția lui înălțată și nici viața lui îndelungată de slujire nu au putut fi o scuză pentru păcatul încumetării, care a întunecat anii de încheiere ai domniei lui și a adus judecata cerului asupra sa.PR 304.2

    Dumnezeu nu privește la fața oamenilor. “Dacă cineva, fie băștinaș, fie străin, păcătuiește cu voie, hulește pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său”. (Numeri 15, 30.)PR 304.3

    Judecata care a căzut peste Ozia părea să aibă o influență prevenitoare pentru fiul său. Iotam a purtat răspunderile grele, în anii din urmă ai domniei tatălui său și a urmat la tron după moartea lui Ozia. Despre Iotam stă scris: “El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său Ozia. Numai că înălțimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului”. (2 Împărați 15, 34.35.)PR 305.1

    Domnia lui Ozia se apropia de sfârșit, iar Iotam ducea deja din poverile țării când Isaia, din neam regesc, a fost chemat, deși era tânăr, la misiunea de profet. Vremurile în care Isaia avea să lucreze erau pline de primejdii deosebite pentru poporul lui Dumnezeu. Proorocul urma să fie martor al invadării lui Iuda de către oștile unite ale lui Israel din nord și ale Siriei; avea să privească oștile asiriene tăbărâte înaintea orașelor principale ale împărăției; în timpul vieții lui, Samaria avea să cadă, iar cele zece seminții ale lui Israel aveau să fie împrăștiate printre popoare. Iuda avea să fie de repetate ori invadat de oștile asiriene, iar Ierusalimul urma să sufere un asediu care ar fi avut drept consecință căderea, dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în mod miraculos. Primejdii grave amenințau deja pacea împărăției din sud. Ocrotirea divină se retrăgea, și forțele asiriene erau gata să se răspândească în țara lui Iuda.PR 305.2

    Dar primejdiile din afară, oricât de copleșitoare păreau, nu erau atât de serioase cum erau primejdiile dinăuntru. Perversitatea poporului Său era cea care a dus slujitorului Domnului cea mai mare amărăciune și cea mai profundă descurajare. Prin apostazia și răzvrătirea lor, aceia care ar fi trebuit să stea ca purtători de lumină printre popoare atrăgeau judecățile lui Dumnezeu. Multe din păcatele care grăbeau distrugerea rapidă a împărăției din nord, și care fuseseră mustrate nu demult în termeni categorici de către Osea și Amos, distrugeau cu repeziciune împărăția lui Iuda.PR 305.3

    Rezultatul era deosebit de descurajator când privea starea socială a poporului. În dorința lor după câștig, oamenii adăugau casă lângă casă și ogor lângă ogor. (Vezi Isaia 5, 8.) Dreptatea era pervertită și nici o milă nu se dădea pe față pentru cei săraci. Despre aceste rele, Dumnezeu declara: “Prada luată de la sărac este în casele voastre! Cu ce drept călcați voi în picioare pe poporul Meu și apăsați pe săraci?” zice Domnul, Dumnezeul oștirilor. (Isaia 3, 14.15.) Chiar și judecătorii, a căror datorie era să ocrotească pe cel neajutorat, aveau urechile surde pentru strigătele săracilor și nevoiașilor, ale văduvelor și orfanilor. (Vezi Isaia 10, 1.2.)PR 306.1

    O dată cu asuprirea și bogăția veneau și îngâmfarea, plăcerea de etalare, beția înjositoare și înclinația spre benchetuire. (Vezi Isaia 2, 11.12; 3, 16.18-23; 5, 22.11.12.) Și în zilele lui Isaia, idolatria nu mai provoca nici o surpriză. (Isaia 2, 8.9.) Practicile nelegiuite deveniseră atât de predominante în toate clasele, încât cei puțini, care rămăseseră credincioși lui Dumnezeu, erau deseori ispitiți să-și piardă inima și să dea loc descurajării și disperării. Părea că planul lui Dumnezeu pentru Israel era pe cale să fie zădărnicit și că poporul răzvrătit avea să sufere o soartă asemănătoare cu cea a Sodomei și Gomorei.PR 306.2

    În fața unor stări ca acestea, nu este surprinzător faptul că atunci când, în ultimul an al domniei lui Ozia, Isaia a fost chemat să-i ducă lui Iuda soliile lui Dumnezeu, de avertizare și de mustrare, el s-a dat înapoi în fața acestei răspunderi. Știa bine că va întâmpina o împotrivire îndârjită. Când și-a dat seama de incapacitatea de a face față situației și s-a gândit la încăpățânarea și necredința poporului pentru care avea să lucreze, sarcina lui părea fără nădejde. Să renunțe el în disperare la misiunea lui și să lase pe cei din Iuda netulburați în idolatria lor? Dumnezeii din Ninive trebuia să stăpânească pământul, sfidând pe Dumnezeul cerului? Gânduri ca acestea se adunau în mintea lui Isaia, când stătea sub porticul templului. Deodată, poarta și perdeaua dinăuntrul templului păreau a fi ridicate sau date la o parte și i s-a îngăduit să privească înăuntru, în Sfânta Sfintelor, unde nici chiar picioarele proorocului nu puteau pătrunde. Acolo i s-a arătat viziunea lui Iehova stând pe un scaun de domnie înalt, în timp ce mantia de slavă umplea templul. De fiecare parte a tronului străjuiau serafimi cu fețele acoperite în semn de adorare, când slujeau înaintea Făcătorului lor și se uneau în invocare solemnă: “Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui”, până acolo încât stâlpul, coloana și poarta de cedru păreau zguduite din cauza cântării, iar casa s-a umplut de cântarea lor de laudă. (Isaia 6, 3.)PR 306.3

    Când a văzut această descoperire de slavă și maiestate a Domnului lui, Isaia a fost copleșit de simțământul curăției și sfințeniei lui Dumnezeu. Ce contrast izbitor era între desăvârșirea neasemuită a Creatorului lui și calea păcătoasă a acelora care, ca și el, se număraseră multă vreme printre cei ce formau poporul ales al lui Israel și Iuda! “Vai de mine”, a strigat el, “sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!” (Versetul 5.) Stând așa cum era, în lumina deplină a prezenței divine, înăuntrul sanctuarului, și-a dat seama că, lăsat în nedesăvârșirea și neputința lui, nu era în stare să aducă la îndeplinire misiunea la care fusese chemat. Dar a fost trimis un serafim să-l mângâie în descurajarea lui și să-l pregătească pentru misiunea lui cea mare. Un cărbune aprins de pe altar i-a fost pus pe buze împreună cu cuvintele: “Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!” Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu, întrebând: “Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” Și Isaia a răspuns: “Iată-mă, trimite-mă!” (Versetul 7.8.)PR 307.1

    “Vizitatorul ceresc a poruncit solului care aștepta: Du-te și spune poporului acestuia:PR 308.1

    ‘Întruna veți auzi și nu veți înțelege;
    Întruna veți vedea și nu veți pricepe!’
    Împietrește inima acestui popor,
    Ca să nu vadă cu ochii,
    Să n-audă cu urechile,
    Să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine
    Și să nu fie tămăduit.”
    PR 308.2

    (Versetul 9.10.)

    Datoria proorocului era clară; el trebuia să-și înalțe glasul de mustrare împotriva relelor care predominau. Dar s-a îngrozit să întreprindă lucrarea fără o asigurare de nădejde. “Până când, Doamne?” a întrebat el. (Versetul 11.) Nu este nici unul din poporul Tău gata să înțeleagă să se pocăiască și să fie vindecat?PR 308.3

    Povara sufletului lui în favoarea lui Iuda cel rătăcitor nu avea să fie purtată în zadar. Misiunea lui nu urma să fie în totul neroditoare.PR 308.4

    Cu toate acestea, păcatele care se înmulțiseră timp de multe generații nu puteau fi îndepărtate în zilele lui. De-a lungul întregii vieți trebuia să fie un învățător răbdător și curajos — un prooroc al nădejdii precum și al judecății. Planul divin fiind până la urmă îndeplinit, urma să se arate rodul deplin al străduințelor lui și al lucrării tuturor solilor credincioși ai lui Dumnezeu. O rămășiță avea să fie mântuită. Și pentru ca acest lucru să se poată realiza, solii de avertizare și îndemn urmau să fie date națiunii răzvrătite. Domnul declara:PR 309.1

    “Până când vor rămânea cetățile pustii
    Și lipsite de locuitori;
    Până când nu va mai fi nimeni în case,
    Și țara va fi pustiită de tot;
    Până când va îndepărta Domnul pe oameni
    Și țara va ajunge o mare pustie?”
    PR 309.2

    (Versetul 11.12.)

    Judecățile cele aspre care aveau să cadă peste cei nepocăiți — război, robie, apăsare, pierderea puterii și a prestigiului printre popoare — toate acestea urmau să vină pentru ca aceia care vor recunoaște în ele mâna unui Dumnezeu ofensat să poată fi conduși la pocăință. Cele zece seminții din împărăția de nord aveau să fie în curând împrăștiate printre popoare, iar cetățile lor, pustiite; armatele distrugătoare ale popoarelor ostile aveau să invadeze în nenumărate rânduri țara lor; chiar și Ierusalimul avea să cadă în cele din urmă, iar luda urma să fie dus în robie; cu toate acestea, țara făgăduită nu urma să rămână uitată pentru totdeauna. Asigurarea vizitatorului ceresc pentru Isaia era:PR 309.3

    “Și chiar a zecea parte
    De va mai rămânea din locuitori,
    Vor fi nimiciți și ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul și stejarul
    Își păstrează butucul din rădăcină, când sunt tăiați,
    Tot așa o sămânță sfântă se va naște iarăși
    Din poporul acesta”.
    PR 309.4

    (Versetul 13.)

    Această asigurare de împlinire finală a planului lui Dumnezeu a adus curaj inimii lui Isaia. Ce importanță are dacă puterile se rânduiesc împotriva lui Iuda? Ce importanță are dacă robul Domnului întâmpină împotrivire și rezistență? Isaia văzuse pe Împăratul, Domnul oștirilor; el auzise cântarea serafimilor: “Tot pământul este plin de slava Lui”, avea făgăduința că soliile lui Iehova către Iuda cel apostaziat vor fi însoțite de puterea convingătoare a Duhului Sfânt; și proorocul a fost întărit pentru lucrarea care-i stătea înainte. (Isaia 6, 3.) În tot timpul misiunii lui lungi și grele a dus cu el amintirea acestei viziuni. Timp de șaizeci de ani sau mai mult a stat înaintea copiilor lui Iuda ca un prooroc al nădejdii, devenind mai curajos și mai îndrăzneț în prezicerile sale cu privire la biruința viitoare a bisericii.PR 310.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents