Capitolul 37 — Duși ca robi În Babilon

În anul al nouălea al domniei lui Zedechia, “Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oștirea lui împotriva Ierusalimului” (2 Împărați 25, 1), pentru a asedia cetatea. Perspectiva lui Iuda era fără nădejde, “lată am necaz pe tine”, spusese Însuși Domnul prin Ezechiel;.... “Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă, și nu se va mai întoarce înapoi în ea.... Toate inimile se vor înspăimânta, toate mâinile vor fi slabe, toate sufletele se vor mâhni și toți genunchii se vor topi ca apa!... Îmi voi vărsa mânia peste tine, voi sufla împotriva ta cu focul urgiei Mele și te voi da în mâinile unor oameni care sfâșie și care nu lucrează decât la nimicire”. (Ezechiel 21, 3.5-7.31.)PR 452.1

Egiptenii s-au străduit să vină în ajutorul cetății asediate; și caldeenii pentru a-i împiedica, au părăsit o vreme sediul capitalei iudaice. Nădejdea a încolțit iarăși în inima lui Zedechia, care a trimis un sol la Ieremia, cerându-i să se roage Domnului în favoarea poporului evreu.PR 452.2

Răspunsul înfricoșător al proorocului a fost că armatele caldeene se vor întoarce și vor distruge cetatea. Hotărârea fusese luată; poporul nepocăit nu mai putea amâna judecățile divine: “Nu vă înșelați”, a avertizat Domnul pe poporul Său, “Haldeii nu se vor depărta de la noi! Și chiar dacă ați bate toată oastea Haldeilor, care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât vreo câțiva oameni răniți, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui, și ar arde cetatea aceasta cu foc”. (Ieremia 37, 9.10.) Rămășița lui Iuda urma să meargă în robie și să învețe în împrejurări grele lecțiile pe care refuzaseră să le învețe în condiții mai favorabile. Din această hotărâre a Veghetorului cel Sfânt rezulta că ea era definitivă.PR 453.1

Printre cei neprihăniți care se găseau încă în Ierusalim, cărora le fusese lămurit planul divin, erau unii care s-au hotărât să așeze departe de mâinile nemiloase chivotul sfânt care cuprindea tablele de piatră pe care fuseseră înscrise preceptele Decalogului. Și așa au făcut. Cu plâns și amărăciune ei au ascuns chivotul într-o peșteră, unde avea să stea ascuns de poporul Israel și Iuda din cauza păcatelor lor și nu urma să le mai fie redat. Acel chivot sfânt este încă ascuns. Niciodată n-a fost deranjat de când a fost pus într-un loc necunoscut.PR 453.2

Timp de mulți ani, Ieremia stătuse înaintea poporului ca un martor credincios pentru Dumnezeu; și acum când cetatea blestemată era gata să cadă în mâinile păgânilor, și-a socotit lucrarea încheiată și a încercat s-o părăsească, dar a fost oprit de fiul unuia din proorocii falși, care a făcut cunoscut că Ieremia era pe cale să fugă la babilonieni, înaintea cărora îndemnase de repetate ori pe bărbații lui Iuda să se supună. Proorocul a respins acuzația mincinoasă, dar “căpeteniile mâniate pe Ieremia l-au lovit și l-au aruncat în temniță”. (Vers. 15.)PR 453.3

Nădejdile care se născuseră în inimile căpeteniilor și ale poporului, atunci când armatele lui Nebucadnețar s-au întors către miazăzi ca să-i întâmpine pe egipteni, s-au prăbușit repede. Cuvântul Domnului fusese: “lată, că am necaz pe tine, Faraoane, împăratul Egiptului”. Puterea Egiptului era doar o trestie frântă. Toți locuitorii Egiptului, spusese inspirația, “vor cunoaște că Eu sunt Domnul, pentru că au fost o proptea de trestie pentru casa lui Israel”. “Dar voi întări brațele împăratului Babilonului, iar brațele lui Faraon vor cădea. Și vor ști că Eu sunt Domnul, când voi pune sabia Mea în mâna împăratului Babilonului și când o voi întoarce împotriva țării Egiptului”. (Ezechiel 29, 3.6; 30, 25.26.)PR 454.1

În timp ce căpeteniile lui Iuda se îndreptau zadarnic către Egipt pentru ajutor, împăratul Zedechia, cu presimțiri pline de îngrijorare, se gândea la proorocul lui Dumnezeu care fusese aruncat în închisoare. După multe zile, împăratul a trimis după el și l-a întrebat în taină: “Ai vreun cuvânt din partea Domnului?” Ieremia a răspuns: “Da”, și a adăugat, “vei fi dat în mâinile împăratului Babilonului”.PR 454.2

“Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: ‘Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului acestuia, de m-ați aruncat în temniță? Și unde sunt proorocii voștri, care vă prooroceau și ziceau: Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva țării acesteia? Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugămințile mele! Nu mă trimite iarăși în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!’” (Ieremia 37, 17-20.)PR 454.3

La aceste cuvinte, Zedechia a poruncit “să păzească pe Ieremia în curtea temniței și să-i dea în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până s-a sfârșit toată pâinea din cetate. Astfel, Ieremia a rămas în curtea temniței”. (Versetul 21.)PR 455.1

Împăratul n-a îndrăznit să manifeste deschis credința în Ieremia. Și, cu toate că teama l-a condus să caute informații la el în taină, era prea slab să sfideze dezaprobarea căpeteniilor lui și a poporului, supunându-se voinței lui Dumnezeu, așa cum fusese prezentată de prooroc.PR 455.2

Din curtea închisorii, Ieremia a continuat să sfătuiască la supunere față de conducătorul babilonian. A fi opus rezistență însemna a merge la moarte sigură. Solia Domnului către Iuda era: “Așa vorbește Domnul: ‘Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau ciumă; dar cine va ieși și se va duce la haldei, va scăpa cu viață, va avea ca pradă viața lui și va trăi’. Așa vorbește Domnul: ‘Cetatea aceasta va fi dată în mâna oștirii împăratului Babilonului, și o va lua!’” (Ieremia 38, 2.3.)PR 455.3

În cele din urmă, căpeteniile aprinse de mânie pentru sfaturile repetate ale lui Ieremia, care erau contrare atitudinii hotărâte de rezistență, au adresat împăratului un protest puternic, susținând că proorocul era un vrăjmaș al poporului, iar cuvintele lui au slăbit mâinile poporului și au adus nenorocire asupra lui; de aceea, el trebuia să fie dat la moarte.PR 455.4

Împăratul cel laș știa că acuzațiile erau neîntemeiate, dar ca să-i îmblânzească pe cei care ocupau poziții înalte și influente în popor, s-a prefăcut a crede minciunile acestora și l-a dat pe Ieremia în mâinile lor, ca să facă cu el ce doreau. Proorocul a fost aruncat “în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniței, și au pogorât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi, și Ieremia s-a afundat în noroi”. (Versetul 6.) Dar Dumnezeu a ridicat prieteni care au stăruit pe lângă împărat în favoarea lui și l-au scos iarăși în curtea închisorii.PR 456.1

Încă o dată împăratul a trimis în ascuns la Ieremia și l-a rugat să relateze cu credincioșie planul lui Dumnezeu față de Ierusalim. Ca răspuns, Ieremia a zis: “Dacă ți-l voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ți voi da un sfat, nu mă vei asculta”. Împăratul Zedechia a luat legătura în secret cu Ieremia și i-a zis: “Viu este Domnul, care ne-a dat viață, că nu te voi omorî, și nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acestora, care vor să-ți ia viața”. (Versetele 15.16.)PR 456.2

Încă mai era ocazia ca împăratul să dea pe față bunăvoință și să ia seama la avertizările lui Iehova și, în felul acesta, să se îndulcească cu milă judecățile care începuseră deja să cadă asupra cetății și națiunii. “Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului”, a fost solia dată împăratului, “vei scăpa cu viață și nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta. Dar dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile Haldeilor, care o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!” “Mă tem de iudeii care au trecut la Haldei”, a răspuns împăratul; “mă tem să nu mă dea în mâinile lor și să mă batjocorească”. Proorocul a făgăduit: “Nu te vor da”, și a adăugat rugămintea stăruitoare: “Ascultă glasul Domnului în ce-ți spun, căci o vei duce bine și vei scăpa cu viață”. (Versetele 17-20.)PR 456.3

Astfel, chiar în ultimul ceas, Dumnezeu și-a făcut cunoscută bunăvoința Sa de a arăta milă față de aceia care aveau să aleagă să se supună cerințelor Sale drepte. Dacă împăratul ar fi ales să asculte, viața poporului ar fi putut fi cruțată, iar cetatea scăpată de nenorocire; dar el a socotit că mersese prea departe pentru ca să se retragă. Se temea de iudei, se temea de batjocură, se temea pentru viața lui. După ani de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, Zedechia a socotit prea umilitor să spună poporului: “Primesc cuvântul Domnului așa cum a fost rostit prin proorocul Ieremia; nu îndrăznesc să pornesc la război împotriva vrăjmașului în fața tuturor acestor avertizări”.PR 457.1

Cu lacrimi Ieremia a stăruit de Zedechia să se salveze pe sine și să salveze și pe poporul său. Cu groază în suflet l-a asigurat că dacă nu va lua aminte la sfatul lui Dumnezeu, nu-și va putea scăpa viața și toate averile vor cădea în mâinile babilonienilor. Dar împăratul pornise pe o cale greșită și nu se mai putea întoarce. S-a hotărât să urmeze sfatul proorocilor mincinoși și al bărbaților pe care în realitate îi disprețuia — și care își băteau joc de slăbiciunea lui de a se supune atât de ușor dorințelor lor. El a sacrificat libertatea cea nobilă a bărbăției și a ajuns un rob, care se pleca în fața opiniei publice. Fără un plan deliberat de a face răul, a fost totuși nehotărât să stea cu curaj pentru dreptate. Cu toate că era convins cu privire la valoarea sfatului dat de Ieremia, n-avea puterea morală să asculte; și, ca urmare, a mers înainte în direcția greșită.PR 457.2

Împăratul era prea slab ca să fie dispus ca oamenii de la curte și poporul să știe că avusese o întâlnire cu Ieremia; atât de mult pusese stăpânire teama de om pe sufletul lui. Dacă Zedechia s-ar fi ridicat cu curaj și ar fi declarat că credea cuvintele proorocului care se împliniseră deja pe jumătate, cum ar fi fost îndepărtată pustiirea! El ar fi trebuit să spună: “Voi asculta pe Domnul ca să scap cetatea de la distrugere totală. Nu îndrăznesc să disprețuiesc poruncile lui Dumnezeu din cauza fricii sau a favorii oamenilor. Eu iubesc adevărul, urăsc păcatul și voi urma sfatul Puternicului lui Israel ”.PR 458.1

Atunci poporul ar fi avut respect față de spiritul lui curajos, iar aceia care oscilau între credință și necredință ar fi luat o poziție categorică în favoarea dreptății. Chiar dreptatea și lipsa temerii le-ar fi insuflat supușilor lui admirație și credincioșie. El ar fi avut un mare sprijin; iar Iuda ar fi fost cruțat de vaiul măcelului, al foametei și focului.PR 458.2

Slăbiciunea lui Zedechia a fost un păcat pentru care a plătit un preț îngrozitor. Vrăjmașul a năvălit ca o avalanșă, căreia nu i s-a putut rezista, și a devastat cetatea. Armatele lui Iuda au fost înfrânte și obligate să se retragă în derută. Națiunea a fost cucerită. Zedechia a fost luat prizonier, iar fiii lui uciși în fața ochilor lui. Împăratul a fost luat din Ierusalim și dus departe ca rob, i-au fost scoși ochii și, după ce a ajuns la Babilon, a pierit lamentabil. Templul cel frumos, care timp de peste patru secole încoronase vârful muntelui Sion, n-a fost cruțat de caldeeni. “Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui, și au nimicit toate lucrurile scumpe”. (2 Cronici 36, 19.)PR 458.3

Cu ocazia cuceririi finale a Ierusalimului de către Nebucadnețar, mulți au scăpat de ororile asediului îndelungat numai pentru a pieri de sabie. Din cei care au mai rămas; unii, și mai ales conducătorii preoților, slujitorii și căpeteniile împăratului, au fost duși la Babilon și acolo executați ca trădători. Alții au fost duși captivi pentru a face muncă de rob pentru împăratul Babilonului și fiii lui, “până la stăpânirea împărăției perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia”. (Versetele 20.21.)PR 459.1

Despre Ieremia este spus: “Nebucadnețar, împăratul Babilonului, dăduse porunca următoare cu privire la Ieremia, prin Nebuzaradan, căpetenia străjerilor: ‘Ia-l, poartă grijă de el, și nu-i face nici un rău, ci fă tot ce-ți va cere’”. (Ieremia 39, 11.12.)PR 460.1

Eliberat din închisoare de către slujbașii babilonieni, proorocul a ales să împărtășească soarta cu rămășița cea slabă, “cei săraci din țară”, lăsați de caldeeni ca “lucrători de vii și de ogoare”. Babilonienii au pus peste ei ca privighetor pe Ghedalia. Numai câteva luni au trecut și guvernatorul rânduit de curând a fost ucis prin trădare. Săracii, după ce au trecut prin multe încercări, au fost convinși în cele din urmă de conducătorii lor să-și găsească scăpare în țara Egiptului. Ieremia și-a ridicat glasul de protest împotriva acestei mișcări: “nu vă duceți în Egipt”, i-a îndemnat el. Dar sfatul n-a fost luat în seamă și toată rămășița lui Iuda, și anume bărbați, femei și copii, “au plecat dar în țara Egiptului, căci n-au ascultat de porunca Domnului, — și au ajuns până la Tahpanes”. (Ieremia 43, 5-7.)PR 460.2

Proorociile cu privire la nenorocirea rostită de Ieremia asupra rămășiței care se răsculase împotriva lui Nebucadnețar ca să fugă în Egipt au fost amestecate cu făgăduințele de iertare pentru aceia care aveau să se pocăiască de nebunia lor și care erau gata să se întoarcă. Dacă nu avea să cruțe pe aceia care se întorseseră de la sfatul Său la influențele ademenitoare ale idolatriei Egiptului, totuși avea să arate milă față de cei care se dovedeau credincioși și sinceri.... “Aceia, în mic număr, care vor scăpa de sabie, se vor întoarce din țara Egiptului în țara lui Iuda ”, spusese El; “dar toată rămășița lui Iuda, toți cei ce au venit să locuiască pentru o vreme în țara Egiptului vor vedea dacă se va împlini Cuvântul Meu sau al lor”. (Ieremia 44, 28.)PR 460.3

Amărăciunea proorocului pentru perversitatea profundă a acelora care ar fi trebuit să fie lumina spirituală a lumii, amărăciunea pentru soarta Sionului și a poporului dus rob în Babilon este dată pe față în plângerile pe care le-a lăsat scrise ca o amintire a nebuniei întoarcerii de la sfatul lui Iehova către înțelepciunea omenească. În mijlocul distrugerii, Ieremia putea spune încă: “Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt”; iar rugăciunea Lui continuă era: “Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, și să ne întoarcem la Domnul”. (Plângerile lui Ieremia 3, 22.40.) Pe când luda era încă o împărăție printre popoare, el întrebase pe Domnul: “Ai lepădat Tu de tot pe luda, și a urât sufletul Tău atât de mult Sionul?”, și îndrăznesc să se roage: “Pentru Numele Tău, nu nesocoti legământul Tău cu noi”. (Ieremia 14, 19.21.) Credința deplină a profetului în planul cel veșnic al lui Dumnezeu de a restabili ordinea acolo unde era confuzie și de a demonstra popoarelor pământului și întregului univers atributele Sale de dreptate și dragoste, această credință l-a determinat acum să se roage stăruitor, cu încredere în favoarea celor care aveau să se întoarcă de la păcat la neprihănire.PR 461.1

Dar acum Sionul era cu totul distrus; poporul lui Dumnezeu era în robie. Copleșit de amărăciune, proorocul exclama: “Vai cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată. A rămas ca o văduvă! Ea care altădată era mare între neamuri, fruntașă printre țări, a ajuns roabă astăzi! Plânge amarnic noaptea, și-i curg lacrimile pe obraji. Nici unul din toți cei ce o iubeau n-o mângâie; toți prietenii ei au părăsit-o și s-au făcut vrăjmași.PR 461.2

Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării și muncilor grele. Locuiește în mijlocul neamurilor, și nu găsește odihnă! Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea. Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, și el însuși este plin de amărăciune. Asupritorii lui sunt biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.PR 462.1

Vai! în ce întunecime a aruncat Domnul, în mânia Lui, pe fiica Sionului. A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel și nu și-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui! Domnul a nimicit fără milă, toate locuințele lui Iacov. În urgia Lui, a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda și le-a prăvălit la pământ; a făcut de ocară împărăția și căpeteniile ei. În mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel; și-a tras înapoi de la el dreapta înaintea vrăjmașului, și a aprins în lacov o văpaie de foc care mistuiește toate de jur împrejur. și-a încordat arcul ca un vrăjmaș, și-a ridicat dreapta ca un asupritor și a prăpădit tot ce era plăcut privirilor, și-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.PR 462.2

Cu ce să te îmbărbătez și cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături și cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea; cine va putea să te vindece?PR 463.1

Adu-ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat. Uită-Te și vezi-ne ocara! Moștenirea noastră a trecut la niște străini, casele noastre la cei din alte țări! Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca niște văduve. Părinții noștri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele. Robii ne stăpânesc, și nimeni nu ne izbăvește din mâinile lor.... Ne doare inima, ni s-au întunecat ochii....PR 463.2

Dar Tu, Doamne, împărățești pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuiește din neam în neam! Pentru ce să ne uiți pe vecie, și să ne părăsești pentru multă vreme? Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!” (Plângerile lui Ieremia 1, 1-5; 2, 1-4.13; 5, 1-3.7.8.17.19-21.)PR 463.3