Capitolul 16 — Prăbușirea casei lui Ahab
Influența rea pe care Izabela o exercitase de la început asupra lui Ahab a continuat în anii de mai târziu ai vieții lui și a adus roade în fapte de rușine și de violență, care rar au fost egalate în istoria sfântă. “N-a fost nimeni care să se fi vândut, pentru ca să facă rău înaintea Domnului, ca Ahab, pe care nevastă-sa Izabela îl ațâța la aceasta”.PR 204.1
Având din fire o înclinație către lăcomie, Ahab, întărit și susținut în nelegiuire de Izabela, urmase pornirile inimii lui păcătoase, până când a ajuns stăpânit cu totul de spiritul egoismului. El nu punea nici o piedică dorințelor sale; socotea că lucrurile pe care le dorea sunt ale lui de drept.PR 204.2
Această trăsătură dominantă a lui Ahab, care a influențat atât de dezastruos viitorul împărăției sub conducerea urmașilor lui, s-a dat pe față într-o întâmplare care a avut loc atunci când Ilie era încă prooroc în Israel. Nu departe de palatul împăratului era o vie care aparținea lui Nabot din Izreel. Ahab și-a pus în gând să pună stăpânire pe această vie și și-a propus s-o cumpere sau să dea în schimb o altă bucată de pământ. “Dă-mi mie via”, a zis el lui Nabot, “să fac din ea o grădină de verdețuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îți voi da o vie mai bună sau, dacă-ți vine bine, îți voi plăti prețul ei în argint”.PR 204.3
Nabot își prețuia mult via, pentru că fusese a părinților lui, și a refuzat să i-o dea, “Să mă ferească Domnul”, a răspuns el, “să-ți dau moștenirea părinților mei!” După legea levitică, nici o bucată de pământ nu putea fi înstrăinată pentru totdeauna prin vânzare sau prin schimb; toți copiii lui Israel trebuia să păstreze moștenirea seminției părinților lor. (Numeri 36, 7.)PR 205.1
Refuzul lui Nabot l-a îmbolnăvit pe monarhul egoist. “Ahab a intrat în casă trist și mâniat din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel.... S-a culcat pe pat, și-a întors fața, și n-a mâncat nimic”.PR 205.2
Izabela a înțeles repede despre ce era vorba și, indignată că cineva a putut refuza cererea împăratului, l-a asigurat că nu trebuie să mai fie trist, “Oare nu domnești tu acum peste Israel?” i-a zis ea, “Scoală-te, ia și mănâncă și fii cu inima veselă, căci eu îți voi da via lui Nabot din Izreel”.PR 205.3
Ahab nu s-a frământat cu privire la mijlocul prin care soția lui avea să-i dea lucrul dorit, și Izabela a pornit îndată să-și aducă la îndeplinire planul ei nelegiuit. Ea a scris scrisori în numele împăratului, le-a sigilat cu pecetea lui, și le-a trimis bătrânilor cetății în care locuia Nabot, zicând: “Vestiți un post; puneți pe Nabot în fruntea poporului, și puneți-i în față doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: ‘Tu ai blestemat pe Dumnezeu și pe împăratul!’ Apoi scoateți-l afară, împroșcați-l cu pietre, și să moară”. Porunca a fost ascultată. “Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii și dregătorii care locuiau în cetate au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe care le trimisese ea”. Apoi, Izabela s-a dus la împărat și i-a poruncit să se scoale și să ia în stăpânire via. Iar Ahab, fără să țină seama de consecințe, a urmat orbește sfatul ei și s-a dus să ia în stăpânire proprietatea râvnită.PR 205.4
Împăratului nu i-a fost îngăduit să se bucure nemustrat de ceea ce câștigase prin fraudă și vărsare de sânge. “Cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie Tișbitul astfel: ‘Scoală-te și pogoară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel la Samaria; iată-l, este în via lui Nabot, unde s-a pogorât s-o ia în stăpânire. Să-i spui: Așa vorbește Domnul: Nu ești tu un ucigaș, un hoț?’” Și apoi Domnul l-a îndrumat pe Ilie să rostească asupra lui Ahab o judecată groaznică.PR 206.1
Proorocul s-a grăbit să aducă la îndeplinire porunca divină. Conducătorul vinovat, întâlnind pe solul cel aspru al lui Iehova față în față, în vie, a dat glas uimirii și spaimei lui prin cuvintele: “M-ai găsit, vrăjmașule?”PR 206.2
Fără ezitare, solul Domnului a răspuns: “Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului. Iată ce zice Domnul: Voi aduce nenorocirea peste tine: te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod în Israel”. Nu trebuia să se dea pe față nici un semn de milă. Casa lui Ahab urma să fie distrusă cu totul, asemenea “casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și casei lui Baeșa, fiul lui Ahia”, a declarat Domnul prin slujitorul Său, pentru că “M-ai mâniat și ai făcut pe Israel să păcătuiască”. Iar despre Izabela, Domnul a spus: “Câinii vor mânca pe Izabela lângă întăritura Izreelului. Cine va muri în cetate din casa lui Ahab va fi mâncat de câini, iar cine va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului”.PR 206.3
Când a auzit această solie înfricoșătoare, împăratul “și-a rupt hainele și și-a pus un sac pe trup și a postit: se culca cu sacul acesta și mergea încet”.PR 207.1
“Și Cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie Tișbitul, astfel: ‘Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieții lui; ci în timpul vieții fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!’”.PR 207.2
După mai puțin de trei ani, împăratul Ahab și-a găsit moartea prin mâinile sirienilor. Ahazia, urmașul lui, “a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat în calea tatălui său și în calea mamei sale, și în calea lui Ieroboam”. “A slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui, și a mâniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse și tatăl său”. (1 Împărați 22, 52.53.) Dar judecățile au urmat de aproape păcatele împăratului răzvrătit. Un război dezastruos cu Moabul, și după aceea un accident în care propria sa viață a fost amenințată au dat pe față mânia lui Dumnezeu împotriva lui.PR 207.3
Căzând “prin zăbrelele odăii lui de sus”, Ahazia, grav rănit și temându-se de ceea ce ar putea urma, a trimis câțiva slujitori ai săi să întrebe pe Baal-Zebub, zeul Ecronului, dacă se va însănătoși sau nu. Se credea că zeul Ecronului dădea informații prin mijlocirea preoților lui cu privire la evenimentele viitoare. Mulți oameni veneau să întrebe; dar prezicerile rostite acolo și informațiile date veneau de la prințul întunericului.PR 207.4
Slujitorii lui Ahazia au fost întâlniți de un bărbat al lui Dumnezeu, care i-a îndrumat să se întoarcă la împărat cu solia: “Așa vorbește Domnul: Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimiteți să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri”. După ce și-a rostit solia, proorocul a plecat. Slujitorii uimiți s-au grăbit să se întoarcă la împărat și i-au repetat cuvintele omului lui Dumnezeu. Împăratul a întrebat: “Ce înfățișare avea omul acela?” Ei au răspuns: “Era îmbrăcat cu o manta de păr și încins cu o curea la mijloc”. “Este Ilie Tișbitul”, a exclamat Ahazia. El știa că, dacă străinul pe care-l întâlniseră solii fusese într-adevăr Ilie, atunci cuvintele de condamnare rostite aveau să se împlinească în mod sigur. Dorind să înlăture, dacă ar fi fost posibil, judecata amenințătoare, el s-a hotărât să trimită după prooroc.PR 208.1
De două ori a trimis Ahazia câte o grupă de ostași să-l intimideze pe prooroc și de două ori mânia lui Dumnezeu a căzut peste ei ca judecată. A treia grupă de ostași s-au umilit înaintea lui Dumnezeu, iar comandantul lor, când s-a apropiat de solul Domnului, “și-a plecat genunchii înaintea lui Ilie și i-a zis, rugându-l: ‘Omule al lui Dumnezeu, te rog, viața mea și viața acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta’”.PR 208.2
“Îngerul Domnului a zis lui Ilie: ‘Pogoară-te împreună cu el, n-ai nici o frică de el’. Ilie s-a sculat și s-a pogorât cu el la împărat. El i-a zis: ‘Așa vorbește Domnul: Pentru că ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca și cum n-ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvânt să-l poți întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri’”.PR 209.1
În timpul domniei tatălui său, Ahazia fusese martorul lucrărilor minunate ale Celui Prea Înalt. Văzuse dovezile înfricoșate pe care Dumnezeu le dăduse Israelului apostaziat cu privire la modul în care îi privește El pe aceia care dau la o parte cerințele obligatorii ale Legii Sale. Ahazia lucrase ca și când aceste realități înfricoșate erau doar niște vorbe goale. În loc să-și umilească inima înaintea Domnului, mersese după Baal și, în cele din urmă, se aventurase și în cel mai îndrăzneț act de nelegiuire. Răzvrătit și nevrând să se pocăiască, “Ahazia a murit, după Cuvântul Domnului, rostit prin Ilie”.PR 209.2
Istoria păcatului împăratului Ahazia și a pedepsirii lui cuprind o avertizare pe care nimeni nu o poate trata cu ușurință fără să fie pedepsit. Oamenii de astăzi poate nu dau cinste unor zei păgâni, și cu toate acestea mii se închină la altarul lui Satana tot așa cum a făcut împăratul lui Israel. Spiritul de idolatrie este răspândit în lumea de astăzi, dar sub influența științei și a educației a căpătat forme mai rafinate și mai atrăgătoare decât în zilele când Ahazia trimitea zeului Ecronului. Fiecare zi adaugă dovezi dureroase ale slăbirii credinței în cuvântul sigur al proorociei și, în locul ei, superstiția și vrăjitoria satanică pun stăpânire pe mințile multora.PR 210.1
Astăzi misterele închinării păgâne sunt înlocuite de asociații și ședințe secrete, taine și minuni ale mediilor spiritiste. Dezvăluirile acestor medii sunt primite cu ușurință de mii care refuză să primească lumina din Cuvântul lui Dumnezeu prin Duhul Său. Cei ce cred în spiritism pot vorbi cu dispreț despre vrăjitorii din vechime, dar amăgitorul cel mare râde triumfător când ei se supun șireteniilor lui într-o formă diferită.PR 210.2
Sunt mulți care se dau înapoi cu groază de la gândul consultării mediilor spiritiste, dar care sunt atrași de forme mai atrăgătoare ale spiritismului. Alții sunt duși în rătăcire de învățăturile științei Creștine și de misticismul teosofiei și al altor religii orientale.PR 210.3
Apostolii majorității formelor de spiritism pretind că au puterea să vindece. Ei atribuie această putere electricității, magnetismului, așa numitelor “remedii simpatice” sau forțelor latente dinăuntrul minții omului. Și nu sunt puțini aceia care chiar în acest veac creștin merg la asemenea vindecători în loc să se încreadă în puterea viului Dumnezeu și în priceperea medicilor bine pregătiți. Mama care veghează la patul de boală al copilului exclamă: “Nu pot face mai mult. Nu este nici un medic care să aibă putere să-mi vindece copilul?” Cineva îi spune despre vindecările miraculoase săvârșite de un vrăjitor sau vindecător prin magnetism și ea îi încredințează pe micuțul ei așezându-l de-a dreptul m mâna lui Satana ca și când ar fi lângă ea. În multe cazuri, viața viitoare a copilului este stăpânită de o putere satanică de care pare cu neputință să scape.PR 211.1
Dumnezeu avea motive să fie mâniat din cauza nelegiuirii lui Ahazia. Ce nu făcuse El ca să câștige inima poporului Israel și să îi inspire încredere în El? Timp de veacuri dăduse poporului Său dovezi de bunătate și dragoste nemaiîntâlnite. De la început, El dovedise că-și “găsea plăcerea în fiii oamenilor”. (Proverbe 8, 31.) El fusese un ajutor totdeauna prezent pentru aceia care-L căutaseră cu sinceritate. Cu toate acestea, acum împăratul lui Israel, întorcând spatele lui Dumnezeu ca să ceară ajutor celui mai aprig vrăjmaș al poporului lui, făcea cunoscut păgânilor că avea mai multă încredere în idolii lor decât în Dumnezeul cerului. În același fel Îl dezonorează oamenii atunci când părăsesc Izvorul puterii și înțelepciunii lor ca să ceară ajutor sau sfat de la puterile întunericului. Dacă mânia lui Dumnezeu s-a aprins din cauza faptei lui Ahazia, atunci cum privește El pe aceia care, având mai multă lumină, aleg să urmeze o cale asemănătoare?PR 211.2
Aceia care se predau vrăjitoriei lui Satana s-ar putea mândri cu marile câștiguri primite, dar dovedește aceasta că drumul lor este înțelept sau sigur? Care este folosul dacă viața este prelungită? La ce ajută dacă se obține un câștig vremelnic? Se merită în cele din urmă să disprețuiești voia lui Dumnezeu? Toate aceste câștiguri aparente se vor dovedi până la urmă o pierdere irecuperabilă. Nu putem da la o parte nici o singură barieră pe care Dumnezeu o înalță pentru a apăra pe poporul Său de puterea lui Satana, fără să nu fim pedepsiți.PR 212.1
Pentru că Ahazia nu avea nici un fiu, i-a urmat Ioram, fratele lui, care a domnit peste cele zece seminții timp de doisprezece ani. În acești ani mama lui, Izabela, trăia încă și a continuat să-și exercite influența ei rea asupra treburilor națiunii. Obiceiurile idolatre mai erau încă practicate de mulți din popor. Însuși Ioram “a făcut ce este rău înaintea Domnului; totuși nu ca tatăl său și ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal, pe care-i făcuse tatăl său; dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, și nu s-a abătut de la ele”. (2 Împărați 3, 2.3.)PR 212.2
În timpul domniei lui Ioram peste Israel, a murit Iosafat, și fiul lui, pe nume tot Ioram, s-a urcat pe tronul împărăției lui Iuda. Prin căsătorie cu o fiică a lui Ahab și a Izabelei, Ioram din Iuda a fost strâns legat de împăratul lui Israel și, în timpul domniei lui, a mers după Baal, “cum făcuse casa lui Ahab”. “Ioram a făcut chiar înălțimi în munții lui Iuda. A târât pe locuitorii Ierusalimului la curvie, și a amăgit pe Iuda.” (2 Cronici 21, 6.11.)PR 212.3
Împăratului lui Iuda nu i s-a îngăduit să continue nepedepsit în această apostazie groaznică. Proorocul Ilie încă nu fusese răpit și nu a putut tăcea să vadă împărăția lui Iuda urmând același drum care dusese împărăția din nord pe marginea prăpastiei. Proorocul a trimis la Ioram în Iuda o comunicare scrisă în care împăratul cel nelegiuit a citit aceste cuvinte înfricoșate: “Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ‘Pentru că n-ai umblat în căile tatălui tău Iosafat, și în căile lui Asa, împăratul lui Iuda, ci ai umblat în calea împăraților lui Israel; pentru că ai târât la curvie pe Iuda și locuitorii Ierusalimului, cum a făcut casa lui Ahab față de Israel; și pentru că ai omorât pe frații tăi, care erau mai buni decât tine, și care făceau parte din însăși casa tatălui tău; iată, Domnul va lovi cu o mare urgie pe poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale, și tot ce este al tău. Iar pe tine te va lovi cu o boală grea’”.PR 213.1
Ca o împlinire a acestei profeții, “Domnul a ațâțat împotriva lui Ioram duhul filistenilor și al Arabilor, care sunt în vecinătatea Etiopienilor. S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogățiile care se aflau în casa împăratului, și i-au luat fiii și nevestele, așa încât nu i-a mai rămas alt fiu decât Ioahaz, (Ahazia, Azaria) cel mai tânăr dintre fiii săi.PR 213.2
După toate acestea Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie, care era fără leac. Ea s-a îngreuiat din zi în zi, și pe la sfârșitul anului la doilea ... a murit în dureri grele”. “Și în locul lui a domnit fiul său Ahazia (Ioahaz)”. (Versetul 12-19; 2 Împărați 8, 24.)PR 213.3
Ioram, fiul lui Ahab, încă mai domnea în împărăția lui Israel, când Ahazia, nepotul lui, s-a urcat pe tronul lui Iuda. Ahazia a domnit numai un an și în acest timp, influențat de mama lui, Atalia, care “îi dădea sfaturi nelegiuite”, “a umblat în căile casei lui Ahab” și “a făcut ce este rău în ochii Domnului”. (2 Cronici 22, 3.4; 2 Împărați 8, 27,) Izabela, bunica lui, încă trăia, și el s-a încumetat să se unească cu Ioram din Israel, unchiul lui.PR 214.1
La scurtă vreme, Ahazia din Iuda a avut un sfârșit tragic. Membrii casei lui Ahab care au supraviețuit, într-adevăr, “după moartea tatălui său îi erau sfetnici spre pierzarea lui”. (2 Cronici 22, 3.4.) În timp ce Ahazia vizita pe unchiul său la Izreel, proorocul Elisei a fost îndrumat de Dumnezeu să trimită pe unul din fiii profeților la Ramot-Galaad, pentru a unge pe Iehu împărat al lui Israel. Forțele unite ale lui Iuda și Israel erau angajate în vremea aceea într-o campanie militară împotriva sirienilor din Ramot-Galaad. Ioram fusese rănit în luptă și se întorsese la Izreel, lăsând pe Iehu cu răspunderea armatelor regale.PR 214.2
Ungând pe Iehu, solul lui Elisei a zis: “Te ung împărat al lui Israel, al poporului Domnului”. Apoi l-a însărcinat în mod solemn pe Iehu cu o misiune deosebită, venită din cer. “Să nimicești casa stăpânului tău Ahab”, a declarat Domnul prin solul Său, “și voi răzbuna asupra Izabelei sângele robilor Mei, proorocii, și sângele tuturor slujitorilor Domnului. Toată casa lui Ahab va pieri”. (2 Împărați 9, 6-8.)PR 214.3
După ce fusese proclamat împărat și de către armată, Iehu s-a pregătit să meargă la Izreel, unde și-a început lucrarea de executare a acelora care aleseseră în mod deliberat să rămână în păcat și să ducă și pe alții la păcat. Ioram din Israel, Ahazia din Iuda și Izabela, împărăteasa mamă, împreună cu “toți cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, toți mai marii lui, prietenii lui și preoții lui” au fost uciși. “Toți proorocii lui Baal, toți slujitorii lui și toți preoții lui”, care locuiau în centrul de închinare al lui Baal lângă Samaria, au fost trecuți prin sabie. Chipurile idolatre au fost dărâmate și arse, iar templul lui Baal a fost făcut ruine. “Iehu a nimicit pe Baal din Israel”. (2 Împărați 10, 11.19.28.)PR 215.1
Vești despre această execuție generală au ajuns la Atalia, fiica Izabelei, care ocupa încă o poziție dominantă în împărăția lui Iuda. Când a văzut că fiul ei, împăratul lui Iuda, era mort “s-a sculat și a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda”. În acest masacru, toți urmașii lui David care puteau veni la domnie au fost nimiciți, afară de unul, un copil pe nume Ioas, pe care soția marelui preot Iehoiada l-a ascuns în incinta templului. Timp de șase ani, copilul a rămas ascuns, în timp ce “în țară domnea Atalia”. (2 Cronici 22, 10.12.)PR 215.2
La sfârșitul acestui timp, “Leviții și tot Iuda ”(2 Cronici 23, 8) s-au suit cu marele preot Iehoiada să încoroneze și să ungă pe copilul Ioas, aclamându-l ca împărat. “Și bătând din palme, au zis: ‘Trăiască împăratul’”. (2 Împărați 11, 12.)PR 215.3
“Atalia a auzit zarva poporului care alerga și mărea pe împărat și a venit la popor în casa Domnului”. (2 Cronici 23, 12.) “S-a uitat și iată că împăratul stătea pe scaunul împărătesc, după datină. Căpeteniile și trâmbițele erau lângă împărat: tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe”.PR 216.1
Atalia și-a sfâșiat hainele și a strigat: “Vânzare! Vânzare!” (2 Împărați 11, 14.) Dar Iehoiada a poruncit ostașilor să prindă pe Atalia și pe cei ce o urmau și să-i scoată afară din templu, la un loc de execuție, unde să fie uciși.PR 216.2
În felul acesta a pierit ultimul membru al casei lui Ahab. Răul grozav care fusese făcut prin alianța lui cu Izabela a continuat până când ultimul dintre urmașii lui a fost nimicit. Chiar și în țara lui Iuda, unde închinarea la adevăratul Dumnezeu nu fusese niciodată îndepărtată oficial, Atalia reușise să amăgească pe mulți. Îndată după execuția împărătesei nepocăite, “tot poporul țării a intrat în templul lui Baal, și l-a dărâmat, i-au sfărâmat altarele și icoanele, și au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal”. (Versetul 18.)PR 216.3
A urmat o reformă. Aceia care au luat parte la ungerea împăratului Ioas s-au legat solemn că “aveau să fie poporul Domnului”. Iar acum, pentru că influența rea a fiicei Izabelei fusese îndepărtată din împărăția lui Iuda, iar preoții lui Baal fuseseră uciși și templul lor distrus, “tot poporul țării se bucura, și cetatea era liniștită”. (2 Cronici 23, 16.21.)PR 216.4