Studenților li se cere să fie conlucrători cu Dumnezeu

Domnul Isus a murit pentru neamul omenesc și, dându-și viața, El a înălțat omenirea pe scara valorii morale a lui Dumnezeu. Fiul Dumnezeului Celui infinit și-a îmbrăcat divinitatea cu natura omenească și S-a supus morții pe cruce, pentru a putea deveni mijlocul prin care omenirea să se poată întâlni cu Divinitatea. El a făcut posibil ca omul să devină părtaș la natura divină și să scape de stricăciunea care este în lume prin pofte. Domnul Hristos lucrează continuu pentru a înălța și înnobila pe om și El cere ca orice suflet pe care l-a răscumpărat din nenorocirea fără nădejde să colaboreze cu El în marea lucrare de mântuire a celor pierduți. Noi nu trebuie să întindem curse și să facem planuri secrete pentru a conduce sufletele în ispită.PFE 291.1

Oh, dacă fiecare ar putea să vadă această problemă în toate detaliile, așa cum mi-a fost prezentată mie, cât de repede l-ar părăsi ei pe vrăjmașul și lucrarea lui meșteșugită! Cât de mult ar disprețui ei acele lucruri prin care păcatul este adus asupra familiei omenești! Cât de mult ar urî ei păcatul cu o ură desăvârșită, dacă ar lua în seamă faptul că a costat viața Comandantului cerurilor, ca ei să nu piară și omul să nu fie rob deznădăjduit legat la carul lui Satana, un sclav decăzut supus voinței sale, un trofeu al victoriei și împărăției sale.PFE 291.2

Cine se va atașa de Satana? Cine va purta emblema lui? Cine îl va alege drept căpitan și va refuza să stea sub steagul însângerat al Căpitanului mântuirii noastre? Domnul Hristos a murit pentru fiecare fiu și fiică a lui Adam; și când Fiul lui Dumnezeu a dovedit o dragoste atât de uimitoare, făcând acest mare sacrificiu pentru omul păcătos, pentru ca acesta, prin credința în El, să nu piară și să aibă viață veșnică, cum ar putea oare acela care este beneficiarul acestei extraordinare iubiri să fie indiferent, să rămână în păcat și neascultare și să nu-L mărturisească cu toată inima pe Hristos, fără nici o clipă de întârziere? Cum este posibil ca cineva să iubească răul? Cum ar putea tinerii să se înjosească și să-și ofere capacitățile lui Satana, lăsând influența lor pe seama a ceea ce le va slăbi propria lor putere morală și eficiență? Făcând voia Aceluia care iubește lumea și care a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru ea, ei își fortifică orice facultate a sufletului și își sporesc fericirea și pacea.PFE 291.3

Domnul i-a onorat mult pe oameni, dându-L pe Domnul Hristos pentru a-i smulge de sub pretențiile lui Satana. Vă veți reveni voi oare? Veți primi voi darul lui Hristos? Sau veți refuza ceea ce a făcut El? Domnul Isus a spus: “Cine nu adună împreună cu Mine risipește.” De asemenea, El a spus: “Fără Mine nu puteți face nimic” și “Harul Meu îți este de ajuns.” Oricine caută să facă bine prin propriile lui puteri limitate va descoperi că toate eforturile lui vor fi sortite eșecului; însă cei care Îl caută pe Domnul Hristos prin credință vor descoperi în El un Mântuitor personal. Ei se vor înrola în armata Lui, vor deveni ostașii Săi și vor lupta lupta cea bună a credinței. Dacă ei sunt studenți, vor simți că menirea lor este să facă din școală instituția cea mai ordonată, cea mai elevată și cea mai vrednică de laudă din lume. Ei vor așeza orice părticică a influenței lor de partea lui Dumnezeu, de partea lui Hristos și de partea ființelor cerești. Ei vor simți că este de datoria lor să formeze o societate creștină pentru a putea ajuta pe orice student să vadă cât de nesăbuită este o cale pe care Dumnezeu nu o poate aproba. Ei vor strânge împreună cu Hristos și vor face tot ce le stă în putință pentru a-și desăvârși un caracter creștin. Ei vor lua asupra lor înșiși lucrarea de a-i conduce pe șchiopi și pe cei slabi pe cărarea cea sigură care duce spre cer. Ei vor plănui adunări și întruniri creștine, care vor fi o binecuvântare pentru instituția de învățământ, și vor face tot ce le stă în putere pentru ca școala să devină ceea ce Dumnezeu a rânduit să fie. Ei vor fi conștienți de valoarea și eficiența întâlnirilor creștine în vederea pregătirii de misionari care să meargă și să ducă lumii solia de avertizare.PFE 292.1

Studenții ar trebui să aibă propriile lor ore de rugăciune, în care să-și poată înălța cererile lor simple, arzătoare, ca Dumnezeu să-l binecuvânteze pe directorul școlii cu tărie fizică, minte clară, putere morală și discernământ spiritual și pentru ca fiecare profesor să fie înzestrat cu harul lui Hristos și calificat să-și facă lucrarea cu credincioșie și dragoste arzătoare. Ei ar trebui să se roage ca profesorii să poată fi unelte prin care Dumnezeu să lucreze, pentru a face ca binele să predomine asupra răului prin cunoașterea lui Isus Hristos pe care L-a trimis El. Fie ca Dumnezeu să le dea studenților care frecventează instituțiile noastre de învățământ harul și curajul de a pune în practică principiile descoperite în Legea lui Dumnezeu, care este expresia caracterului Său. Nu defăimați niciodată școlile pe care le-a întemeiat Dumnezeu. Dacă ați greșit vreodată și ați căzut în ispită, aceasta este pentru că nu ați făcut din Dumnezeu tăria voastră, pentru că nu ați avut credința care lucrează prin dragoste și curățește sufletul.PFE 293.1

Fie ca orice creștin sincer care are vreo legătură cu școlile noastre să se hotărască să fie un slujitor credincios pentru cauza lui Hristos și să ajute pe orice student să fie credincios, curat și sfânt în viață. Fie ca toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu să caute să-i câștige pe aceia care încă nu L-au mărturisit pe Hristos. În fiecare zi, ei pot exercita prin rugăciune o influență tăcută și să colaboreze cu Domnul Isus Hristos, misionarul șef pentru lumea noastră. Fie ca orice suflet — bărbat, femeie — să crească în ce privește desăvârșirea caracterului și consacrarea, în curăție și sfințenie, și să trăiască numai pentru slava lui Dumnezeu, astfel încât dușmanii credinței noastre să nu poată triumfa. Să fim atât de legați unii de alții în credința noastră cea sfântă, încât influența noastră unită să poată fi cu totul de partea Domnului și să poată contribui la transformarea acelora cu care venim în contact. Să fie evident faptul că aveți o legătură vie cu Dumnezeu și că sunteți plini de îndrăzneală pentru slava Mântuitorului, căutând să cultivați orice trăsătură de caracter prin care Îl puteți onora pe El, care și-a dat dragostea lui Hristos să exercite o putere constrângătoare pentru a atrage și pe alții pe drumul trasat de Domnul pentru cei răscumpărați. Când studenții din școlile noastre vor învăța să iubească voia lui Dumnezeu, ei vor descoperi că acest lucru nu este greu.PFE 293.2

Dacă studenții văd defecte de caracter la alții, să fie mulțumiți că își dau seama de aceste defecte, astfel putându-se feri de aceștia. Veți vedea, fără îndoială, oameni care nu învață să fie blânzi și smeriți ca Domnul Isus, dar cărora le plac etalarea, lucrurile deșarte, ușuratice și lumești. Singurul remediu pentru unii ca aceștia este să privească la Domnul Isus și, studiind caracterul Său, ei vor ajunge să disprețuiască tot ce este deșert și frivol, slab și dăunător. Caracterul Domnului Hristos este plin de răbdare, bunătate, îndurare și iubire nețărmurită. Contemplând un astfel de caracter, ei se vor ridica mai presus de starea de micime în care au fost modelați, care i-a făcut să fie nesfinți și lipsiți de iubire. Ei vor spune: “Nu am stat împreună cu persoane ușuratice și nici cu cei fățarnici.” Ei își vor da seama că “cel care umblă cu cei înțelepți va fi înțelept; însă prietenia nebunilor este vătămătoare”.PFE 294.1

Fie ca toți cei care caută să trăiască o viață creștină să nu uite că biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. În biserică se găsesc și dintre aceia care sunt firești. Ei trebuie mai degrabă compătimiți decât învinovățiți. Biserica nu trebuie judecată pentru că susține astfel de persoane, deși ei se găsesc în rândul membrilor ei. Dacă biserica i-ar exclude, chiar aceia care au socotit că este vinovată pentru prezența lor acolo ar învinovăți biserica pentru că i-a trimis în valul lumii; ei ar pretinde că aceia au fost tratați neîndurător. S-ar putea ca în biserică să fie unii oameni reci, mândri, aroganți și necreștini, însă nu trebuie să vă întovărășiți cu ei. Sunt mulți care au o inimă caldă, care sunt altruiști, se sacrifică și care, dacă li s-ar cere, și-ar da chiar și viața pentru a salva suflete. Domnul Isus a văzut răul și binele din biserică și a spus: “Lăsați-le să crească împreună până la seceriș”. Nimeni nu trebuie să fie neghină deoarece nu orice plantă din câmp este grâu. Dacă adevărul ar fi cunoscut, cei care protestează o fac pentru a liniști o conștiință care-i condamnă, care se simte vinovată. Chiar și aceia care luptă împotriva stăpânirii vrăjmașului au greșit uneori sau au făcut rău. Răul domină asupra binelui atunci când noi nu ne încredem cu totul în Hristos și nu Îl primim înăuntrul nostru. Atunci ies la iveală deficiențe care nu s-ar vădi dacă noi am avea acea credință care lucrează prin iubire și curățește sufletul.PFE 294.2

Noi nu suntem obligați să ne alegem ca prieteni pe aceia care resping dragostea lui Dumnezeu, care a fost dovedită prin faptul că L-a dat pe singurul Său Fiu pentru lumea noastră, “pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu nu își vor alege ca prieteni pe vrăjmașii lui Dumnezeu. S-a pus întrebarea: “Să-i ajutăm pe cei necredincioși și să-i iubim pe cei care Îl urăsc pe Domnul?” Preferați voi să vă asociați cu cei nereligioși și cei necredincioși, și nu cu cei ce ascultă de poruncile lui Dumnezeu? Preferați să vă despărțiți de cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și să vă așezați cât mai departe de sursa de lumină? Voi doriți să mențineți în biserică o atmosferă de curăție și credință și să formați niște caractere bazate pe principii, precum lemnul cel tare. Creștinii nu aleg și nici nu cultivă societatea celor necreștini. Dacă Domnul v-a dat o anumită menire în lume, ca și Iosif și Daniel, atunci vă veți ține tare în mijlocul ispitelor. Însă în lumea noastră nu veți găsi niciodată un loc unde să fie prea multă lumină. Atunci, cât este de primejdios să alegeți asocierea cu aceia care iubesc întunericul mai mult decât lumina, dar nu vor să vină la lumină, ca să nu le fie mustrate faptele. — The Review and Herald, 16 ianuarie, 1894.PFE 295.1