Temelia adevăratei educații

Educația adevărată este o mare știință; căci ea se bazează pe temerea de Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii. Domnul Hristos este cel mai mare învățător pe care L-a cunoscut lumea și nu este plăcerea Domnului ca supușii Împărăției Sale, pentru care El a murit, să fie educați astfel încât ei să așeze pe primul plan înțelepciunea oamenilor, iar înțelepciunea lui Dumnezeu, așa cum este descoperită în Cuvântul Său cel sfânt, în planul secundar. Educația autentică este aceea care îi învață pe copii și tineri pentru viața de acum și în vederea celei viitoare, pentru moștenirea unei patrii mai bune, aceea din ceruri. Ei trebuie crescuți pentru acea țară spre care au privit patriarhii și profeții. “În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-i este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11, 13-16.)PFE 328.1

Metoda folosită în general pentru educarea tinerilor nu se ridică la standardul adevăratei educații. În manualele școlare sunt presărate sentimente de necredincioșie, iar cuvintele lui Dumnezeu sunt așezate într-o lumină discutabilă. Astfel, mințile copiilor și tinerilor sunt familiarizate cu sugestiile lui Satana, iar îndoielile, o dată primite, devin fapte sigure pentru aceia care le-au acceptat, iar cercetarea științifică va conduce într-o direcție greșită în felul în care sunt interpretate și pervertite descoperirile făcute. Oamenii își permit să ducă Cuvântul lui Dumnezeu în fața unui tribunal mărginit și asupra inspirației lui Dumnezeu se pronunță o sentință, folosindu-se o măsură limitată, iar adevărul lui Dumnezeu este făcut să apară ca un lucru nesigur în comparație cu rapoartele științei. Acești falși educatori înalță natura mai presus de Dumnezeul naturii și mai presus de Autorul a toată știința adevărată. Exact atunci când profesorii ar fi trebuit să fie hotărâți și fără ezitare în mărturia lor, când ar fi trebuit să fie vizibil că sufletele lor sunt întemeiate pe Stânca cea veșnică, atunci când ar fi trebuit să fie în stare să inspire credință acelora care se îndoiesc, ei au făcut mărturia propriei lor incertitudini cu privire la faptul că fie Cuvântul lui Dumnezeu, fie descoperirile științei, pe nedrept numite astfel, sunt adevărate. Aceia care au fost cu adevărat conștiincioși au fost făcuți să se clatine în credința lor datorită ezitării acelora care pretindeau că interpretează Biblia. Satana a profitat de nesiguranța din minte și, prin agenți nevăzuți, a năvălit cu sofismele lui, încețoșându-i pe oameni în negura scepticismului.PFE 328.2

Oameni învățați au ținut cuvântări în care au amestecat adevărul cu minciuna; însă ei au dezechilibrat mințile acelora care erau înclinați mai degrabă spre minciună decât spre adevăr. Sofismele frumos întrețesute ale așa-zișilor oameni înțelepți au încântat o anumită categorie de studenți; însă impresia pe care aceste cuvântări o lasă asupra minții este că Dumnezeul naturii este ținut în frâu de propriile Sale legi. S-a zăbovit mult asupra acestui subiect — caracterul neschimbător al naturii — și teorii sceptice au fost primite ușor și repede de către aceia ale căror minți preferau o atmosferă de îndoială, pentru că ei nu erau în armonie cu Legea cea sfântă a lui Dumnezeu, temelia guvernării Sale în ceruri și pe pământ. Tendința lor naturală către rău i-a ajutat să se îndrepte cu ușurință către căi rele și să pună la îndoială temeinicia rapoartelor și istoriei atât a Vechiului, cât și a Noului Testament. Otrăvindu-se ei înșiși cu minciuni, ei au căutat orice ocazie de a semăna semințele îndoielii în mințile altora. Natura a fost înălțată mai presus de Dumnezeul naturii, iar simplitatea credinței a fost distrusă; căci temelia credinței a fost făcută să pară nesigură. Întunecate de scepticism, mințile celor cuprinși de îndoială au fost lăsate să se zbată pe stâncile necredincioșiei. — Instructorul tineretului, 31 ianuarie, 1895.PFE 329.1