Educația esențială

Am scris mult cu privire la studenții care petrec mult prea mult timp cu dobândirea educației; însă sper că nu voi fi greșit înțeleasă în legătură cu ceea ce este educația esențială. Nu vreau să spun că trebuie făcută o lucrare superficială, fapt ilustrat de felul cum sunt lucrate anumite porțiuni de pământ în Australia. Plugul nu a pătruns destul de adânc în pământ, acesta, în consecință, nu a fost pregătit pentru sămânță, iar recolta a fost slabă, în conformitate cu pregătirea superficială a pământului.PFE 368.1

Dumnezeu le-a dat copiilor și tinerilor minți cercetătoare. Puterea de gândire le-a fost încredințată ca un talant de mare preț. Este de datoria părinților de a menține problema educației în fața lor în adevărata ei valoare; căci aceasta cuprinde multe domenii. Ei trebuie învățați să-și pună la lucru fiecare talent și fiecare capacitate, pregătindu-se să fie folosiți în serviciul lui Hristos pentru înălțarea omenirii căzute. Școlile noastre constituie instrumentul special al Domnului în pregătirea copiilor și tinerilor noștri pentru lucrare misionară. Părinții ar trebui să-și înțeleagă responsabilitatea și să-și ajute copiii să aprecieze marile privilegii și binecuvântări pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziție prin educație.PFE 368.2

Însă educația primită în cămin trebuie să țină pasul cu educația lor în domeniul științei. În copilărie și tinerețe, trebuie combinate învățăturile practice cu cele teoretice, iar în minte, trebuie depozitate cunoștințe. Părinții trebuie să simtă că au o mare lucrare de făcut și datoria lor este să se apuce de ea cu seriozitate. Ei trebuie să formeze și să modeleze caracterele copiilor lor. Ei nu trebuie să se mulțumească cu un lucru făcut de mântuială; căci ei trebuie să ajungă desăvârșiți în Hristos prin intermediul mijloacelor puse la dispoziție de Dumnezeu. Terenul inimii trebuie pregătit; sămânța adevărului trebuie semănată acolo încă din cei mai fragezi ani. Dacă părinții sunt nepăsători în această privință, ei vor fi trași la răspundere pentru că au fost ispravnici necredincioși. Cu copiii trebuie să se lucreze cu duioșie și iubire și ei trebuie învățați că Domnul Hristos este Mântuitorul lor personal și că ei pot deveni ucenicii Săi doar predându-și Lui în mod simplu inima și cugetul.PFE 368.3

Copiii trebuie învățați să-și facă partea în treburile din gospodărie. Ei trebuie învățați să-i ajute pe tata și pe mama în lucrurile mici pe care le pot face. Mințile lor trebuie învățate să gândească, iar memoria, deprinsă să-și aducă aminte lucrul desemnat; iar în deprinderea de obiceiuri pentru a fi utili în cămin, ei trebuie învățați să facă lucruri practice, potrivite vârstei lor. Dacă sunt educați corespunzător în cămin, copiii nu vor fi găsiți pe străzi, primind o educație la întâmplare, ca aceea pe care atât de mulți o primesc. Părinții care își iubesc copiii în mod deosebit nu le vor îngădui să crească deprinzându-se cu obiceiuri de lenevie și neștiind nimic cu privire la datoriile lor din cămin. Ignoranța nu este acceptată de Dumnezeu și este defavorabilă lucrării Sale. Ignoranța nu trebuie considerată un semn al umilinței sau ceva pentru care oamenii ar trebui lăudați. Însă Dumnezeu lucrează pentru oameni, în ciuda ignoranței lor. Cei care nu au avut ocazia să dobândească cunoștințe sau au avut ocazii pe care nu le-au folosit și se convertesc pot ajunge utili în serviciul lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Său cel Sfânt. Însă cei care au educație și care se consacră în serviciul lui Dumnezeu pot servi într-o varietate de moduri și pot îndeplini o lucrare mult mai mare de a aduce suflete la cunoștința adevărului decât aceia care nu au educație. Ei se află într-o poziție avantajoasă datorită disciplinării minții de care au beneficiat. Noi nu ar trebui să desconsiderăm nicidecum educația, ci ar trebui să dăm sfatul ca aceasta să fie adusă la îndeplinire, avându-se în vedere scurtimea timpului și marea lucrare care trebuie făcută înainte de venirea lui Hristos. Nu trebuie să-i lăsăm pe studenți să creadă că pot petrece mulți ani pentru dobândirea educației. Lăsați-i să folosească această educație obținută într-o perioadă de timp rezonabilă, pentru a putea continua lucrarea lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru se află în Sanctuar, pledând în favoarea noastră. El este Marele nostru Preot, care mijlocește pentru noi, făcând un sacrificiu ispășitor pentru noi, susținând cauza noastră în virtutea sângelui vărsat pentru noi. Părinții trebuie să caute să-L reprezinte pe acest Mântuitor în fața copiilor, pentru a imprima în mințile lor planul de mântuire — deoarece omul a călcat Legea lui Dumnezeu, — Domnul Hristos a devenit purtătorul păcatelor noastre. Faptul că unicul Fiu al lui Dumnezeu și-a dat viața datorită păcătuirii omului, pentru a satisface dreptatea și a apăra onoarea Legii lui Dumnezeu, trebuie păstrat continuu în mintea copiilor și tinerilor. Scopul acestui mare sacrificiu trebuie menținut continuu înaintea lor; căci acest sacrificiu a fost făcut pentru ridicarea omului decăzut, degradat de păcat. Domnul Hristos a suferit pentru ca, prin credința în El, păcatele noastre să poată fi iertate. El a devenit înlocuitorul și siguranța omului, luând El Însuși asupra Lui pedeapsa, deși nu o merita nicidecum, pentru ca noi, care o meritam, să putem fi liberi și din nou credincioși lui Dumnezeu prin meritele Mântuitorului nostru răstignit și înviat. El este singura noastră speranță de mântuire. Prin sacrificiul Său, noi, care suntem acum puși la probă, suntem prizonieri ai speranței. Noi trebuie să arătăm universului întreg, lumii căzute și lumilor necăzute, că există iertare la Dumnezeu, că prin harul lui Dumnezeu noi putem fi împăcați cu Dumnezeu. Omul se pocăiește, ajunge smerit cu inima, crede în Hristos ca jertfă de ispășire pentru el și ajunge în pace cu Dumnezeu.PFE 369.1

Noi trebuie să mulțumim în toate zilele vieții noastre pentru că Domnul a rostit aceste cuvinte: “Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite”. (Isaia 57, 15.) Împăcarea lui Dumnezeu cu omul și a omului cu Dumnezeu este sigură atunci când sunt îndeplinite anumite condiții. Domnul spune: “Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită”. (Psalmii 51, 17.) Și iarăși el spune: “Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit”. (Psalmii 34, 18.) “Domnul este înălțat; totuși vede pe cei smeriți și cunoaște de departe pe cei îngâmfați.” (Psalmii 138, 6.) “Așa vorbește Domnul: ‘Cerul este scaunul Meu de domnie și pământul este așternutul picioarelor Mele! Ce casă ați putea voi să-Mi zidiți și ce loc Mi-ați putea da voi ca locuință? Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut și toate și-au căpătat astfel ființă’, zice Domnul. ‘Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu’.” (Isaia 66, 1-2.) “Duhul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți ‘terebinți ai neprihănirii’, ‘un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui’.” (Isaia 61, 1-3.) Psalmistul scrie: “El tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile”. (Psalmii 147, 3.) Deși El este Cel care restaurează omenirea căzută, totuși El “socotește numărul stelelor și le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru și puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini. Domnul sprijine pe cei nenorociți și doboară pe cei răi la pământ. Cântați Domnului cu mulțumiri, lăudați pe Dumnezeul nostru cu harfa.... Domnul iubește pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. Laudă pe Domnul, Ierusalime; laudă pe Dumnezeul tău, Sioane!” (Psalmii 147, 4-12.)PFE 370.1

Cât de prețioase sunt lecțiile acestui psalm! Putem consacra un studiu ultimilor patru psalmi ai lui David. De asemenea, cuvintele profetului sunt foarte prețioase: “Părăsește zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete și curgătoare? Totuși, poporul Meu M-a uitat și aduce tămâie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit vechile cărări și a apucat pe cărări și drumuri nebătute”. (Ieremia 18, 14.) “Așa vorbește Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijine pe un muritor și își abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine și frunzișul lui rămâne verde, în anul secetei nu se teme și nu încetează să aducă roadă.” (Ieremia 17, 5-8.) — Special Testimonies On Education, 22 aprilie, 1895.PFE 371.1