Învățătorul divin

Cei care învață zilnic de la Domnul Isus Hristos se pregătesc să fie conlucrători cu Dumnezeu și, oricare ar fi profesia sau meseria lor, ei își pot activa puterile date de Dumnezeu după modelul caracterului lui Hristos pe când era în trup. Tinerii vor avea acea influență pe care au primit-o în viața din cămin și prin educația în școală. Dumnezeu îi socotește pe profesori responsabili în ce privește lucrarea lor ca educatori. Ei trebuie să învețe zilnic în școala lui Hristos pentru a-i putea ridica pe copiii și tinerii care au avut parte de o educație deficitară în cămin, care nu și-au format deprinderi în privința studiului, care au puține cunoștințe cu privire la viața veșnică, pentru care a fost plătit cel mai mare preț de către Dumnezeul cerurilor, Acela care L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru a trăi o viață de umilință și a muri de cea mai rușinoasă moarte, “pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.PFE 397.1

Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a ne pregăti pentru o școală mai înaltă. Pentru această școală, tinerii trebuie educați, disciplinați și instruiți prin formarea unor caractere morale și intelectuale, pe care Dumnezeu să le aprobe. Ei nu trebuie să fie învățați obiceiurile, distracțiile și jocurile acestei societăți lumești întinate, ci lucrurile lui Hristos, ei trebuie să primească acea învățătură care să-i facă să corespundă spre a fi conlucrători cu ființele cerești. Însă ce farsă este acea educație care trebuie îndepărtată de la cel care a primit-o, dacă vrea să fie socotit vrednic de a intra în viață aceea care se măsoară după viața lui Dumnezeu, el însuși fiind salvat ca prin foc.PFE 397.2

În trecut, educația consta într-un efort stăruitor de a umple mințile celor care învățau cu un material care să nu fie de mică valoare și recunoscut în școlile mai înalte. Învățătorii națiunii iudaice susțineau că îi învață pe copii și tineri să înțeleagă curăția și desăvârșirea legilor acelei împărății care trebuia să rămână veșnic, însă ei au pervertit adevărul și puritatea. Deși spuneau despre ei înșiși: “Templul Domnului, templul Domnului suntem noi”, totuși L-au răstignit pe întemeietorul structurii organizatorice iudaice, Acela către care ținteau toate rânduielile lor. Ei au eșuat în a discerne taina evlaviei. Adevărul, acela care era viața și inima tuturor slujbelor lor, a fost dat la o parte. Ei țineau și încă țin la pleavă, umbre și lucrurile care întruchipau adevărul. Lucrurile reprezentate în vederea discernerii adevărului au devenit atât de pervertite de propriile lor născociri, încât ochii lor au ajuns orbiți. Ei nu și-au putut da seama că tipul a întâlnit antitipul în moartea Domnului Isus Hristos. Cu cât perverteau mai mult cifrele și simbolurile, cu atât mințile lor deveneau mai confuze, astfel că ei nu au putut să-și dea seama cât de perfectă era structura organizatorică iudaică, instituită și întemeiată de Însuși Domnul Hristos și arătând înspre El ca fiind realitatea. Mâncărurile, băuturile și diferitele rânduieli s-au înmulțit atât de mult, până ce religia ceremonială a devenit unica lor modalitate de închinare.PFE 397.3

În învățătura Sa, Domnul Hristos a căutat să-i educe și să-i învețe pe evrei să vadă ce trebuia înlăturat prin jertfa pe care avea să o aducă El Însuși, jertfa cea vie. “Duceți-vă”, spunea El, “și învățați ce înseamnă milă voiesc, iar nu jertfă”. (Matei 9, 13.) El a arătat că a avea un caracter curat este de cea mai mare importanță. El S-a lipsit de orice fel de fast sau pompă, cerând acea credință care lucrează prin dragoste și curăță sufletul, și a socotit că aceasta este singura calificare necesară pentru Împărăția cerurilor. El a învățat că adevărata religie nu constă în forme sau ceremonii, atracții sau etalări exterioare. Domnul Hristos ar fi făcut El Însuși aceste lucruri dacă ar fi fost esențiale pentru formarea caracterului după modelul divin. Însă ceea ce era El și autoritatea Sa divină aveau la bază propriile Sale merite. El, Maiestatea cerului, a umblat pe pământ, ascuns în haina umanității. Tot farmecul Său și biruințele Sale aveau să dea mărturie despre legătura Sa vie cu Dumnezeu.PFE 398.1

Prezicerea Domnului Hristos cu privire la distrugerea templului a constituit o lecție pentru curățirea religiei, făcând fără efect formele și ceremoniile. El Însuși S-a prezentat ca fiind mai mare decât Templul și S-a proclamat pe Sine Însuși: “Eu sunt calea, adevărul și viața”. El era Acela în care aveau să-și găsească împlinirea toate ceremoniile și serviciile tipice. El S-a așezat înainte în locul templului; toate serviciile oficiate în biserică erau centrate doar pe El.PFE 399.1

În trecut, te puteai apropia de Hristos prin forme și ceremonii, însă acum El Se afla pe pământ, atrăgând atenția către Sine, prezentând o preoție spirituală, așezându-l pe omul păcătos la piciorul tronului harului. “Cereți și vi se va da”, a făgăduit El, “căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide!” (Matei 7, 7.) “Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” (Ioan 14, 14.15.) “Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește.... Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” (Ioan 14, 21.) “Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea. Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.” (Ioan 15, 9.10.)PFE 399.2

Aceste lecții le-a dat Domnul Hristos în învățătura Sa, arătând că serviciul ritual nu mai este în vigoare și nu mai are nici o valoare. “Dar vine ceasul, și acum a și venit”, spunea El, “când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” (Ioan 4, 23.24.) Adevărata circumciziune este închinarea față de Hristos în duh și adevăr, nu prin forme și ceremonii, cu pretenții fățarnice.PFE 399.3

Cerul era conștient de marea nevoie a omului de un Învățător divin. Dumnezeu Își dovedea mila și simpatia în favoarea omului decăzut și legat de carul lui Satana; iar când a venit împlinirea vremii, El L-a trimis pe Fiul Său.PFE 399.4

Cel rânduit în sfatul ceresc a veni pe pământ ca Învățător. El nu era altul decât Creatorul lumii, Fiul Dumnezeului nemărginit. Dumnezeu, în bunătatea Lui cea mare, L-a dat lumii noastre; și pentru a împlini nevoile omenirii, El a luat asupra Lui natura omenească. Spre uimirea oștilor cerești, El a umblat pe acest pământ ca fiind Cuvântul Cel veșnic. Pregătit pe deplin, El a părăsit curțile cerești pentru a veni în lumea noastră stricată și întinată de păcat. În mod tainic, El S-a legat de natura umană. “Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” (Ioan 1, 14.) Excesul de bunătate, bunăvoință și dragoste a lui Dumnezeu a constituit o surpriză pentru lume, un har ce putea fi simțit, și nu doar spus prin vorbe.PFE 400.1

Faptul că Domnul Hristos, în copilăria Sa, creștea în înțelepciune și statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor nu a constituit un lucru de mirare; căci, potrivit legilor rânduielii Sale divine, talentele Sale trebuia să se dezvolte, iar facultățile Sale să se întărească prin exercițiu. El nu a căutat nici școlile profeților, nici învățătura rabinilor; El nu avea nevoie de educația dobândită în aceste școli; căci învățătorul Lui era Dumnezeu. Când Se afla în prezența învățătorilor și a conducătorilor, întrebările Lui constituiau lecții instructive și El îi uimea pe oamenii mari cu înțelepciunea și cu marea Lui pricepere. Răspunsurile la întrebările lor au deschis câmpuri de gândire asupra unor subiecte cu privire la misiunea lui Hristos, care niciodată nu le trecuseră prin minte.PFE 400.2

Belșugul de înțelepciune și de cunoaștere în cele ale științelor, pe care Domnul Hristos le dovedea în prezența oamenilor învățați, a constituit o surpriză pentru părinții și frații Săi. Ei știau că El nu fusese educat niciodată de învățătorii cei mari în știința omenească. Frații Lui erau supărați din cauza întrebărilor și răspunsurilor Lui, căci își dădeau seama că El era un învățător pentru învățătorii cei învățați. Ei nu Îl puteau înțelege pentru că nu știau că El are acces la pomul vieții, un izvor de cunoaștere despre care ei nu auziseră nimic. El avea întotdeauna o demnitate aparte și o individualitate care se deosebea de mândria sau aroganța omenească, deoarece El nu lupta după măreție.PFE 400.3

După ce Domnul Hristos a consimțit să părăsească locul Său înalt, a coborât de la o înălțime infinită ca să devină om. El ar fi putut lua asupra Lui orice condiție socială ar fi dorit. Însă măreția și rangul nu însemnau nimic pentru El; astfel se face că a ales cea mai umilă și smerită viață omenească. Locul nașterii Sale a fost Betleemul și, pe de o parte, părinții Săi erau săraci; însă Dumnezeu, Stăpânul lumii, era Tatăl Său. Nici o urmă de lux, tihnă, mulțumire de sine sau îngăduință nu a fost adusă în viața Sa, care a fost o continuă tăgăduire și sacrificiu de sine. Fiind umil încă de la naștere, El nu avea în mod vădit nici măreție, nici bogății, pentru ca cel mai umil credincios să nu fie nevoit să spună că Domnul Hristos nu a cunoscut niciodată lupta cu sărăcia chinuitoare. Dacă ar fi deținut lucruri exterioare, bogății sau măreție, clasa de oameni cea mai săracă ar fi evitat societatea Sa; de aceea El a ales starea cea mai umilă a unui număr mai mare de oameni. Adevărul de origine divină avea să fie tema Sa principală: El avea să semene adevărul pe pământ; și El a venit într-un astfel de mod spre a fi accesibil tuturor, pentru că doar adevărul putea impresiona inimile omenești.PFE 401.1

Mulțumirea lui Hristos în orice condiții îi provoca pe frații Săi. Ei nu își puteau explica motivul păcii și seninătății Sale; și nici o convingere din partea lor nu Îl putea determina să participe la vreunul din planurile sau aranjamentele lor care purtau amprenta de lucru comun sau vinovat. De fiecare dată, El pleca de la ei declarând cu fermitate că ei îi conduceau greșit pe ceilalți și erau nevrednici de numele de fii ai lui Avraam. El trebuia să fie un astfel de exemplu, încât copiii mici și membrii mai tineri ai familiei Domnului să nu poată vedea nimic în viața sau caracterul Său care să justifice vreo faptă rea. Tu ești cu totul deosebit, spuneau membrii propriei Sale familii. De ce să nu fii ca ceilalți copii? Însă acest lucru nu era posibil, pentru că Domnul Hristos avea să fie un semn și o minune încă din copilăria Sa, în măsura în care ascultarea strictă și integritatea erau cerute.PFE 401.2

Întotdeauna bun, curtenitor, fiind continuu de partea celor apăsați, fie că erau evrei sau dintre neamuri, Domnul Hristos era iubit de toți. Prin viața și caracterul Său desăvârșit, El a răspuns la întrebarea pe care o pune Psalmii 15: “Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă.” (Psalmii 15, 1.2.) În copilărie și tinerețe, viața Lui a fost de o așa manieră, astfel încât, atunci când și-a început lucrarea ca învățător, le-a putut spune ucenicilor Săi: “Dacă păziți poruncile Mele veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui”. (Ioan 15, 9.)PFE 402.1

Pe măsură ce Isus creștea, lucrarea începută în copilărie mergea mai departe și continua să crească în înțelepciune și în statură, fiind tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. El nu a ținut partea familiei Sale doar pentru că erau înrudiți prin legături naturale; El nu le lua apărarea niciodată dacă erau vinovați sau dacă făcuseră ceva rău; ci El lua întotdeauna apărarea aceluia despre care știa că este de partea adevărului.PFE 402.2

Domnul Hristos S-a dedicat cu sârguință studiului Scripturilor; căci El știa că sunt pline de sfaturi prețioase pentru cei care voiau să facă din ele povața lor cea mai importantă. El era credincios în a-și face datoriile în cămin, iar orele timpurii ale dimineții, în loc să fie irosite în pat, Îl găseau adesea într-un loc retras, meditând, cercetând Scripturile și rugându-Se. Fiecare profeție cu privire la lucrarea și mijlocirea Sa Îi era cunoscută, în special cele care se refereau la umilirea Sa, la ispășirea și mijlocirea Sa. În copilărie și tinerețe, obiectivul vieții Sale era întotdeauna în fața Sa, o convingere profundă de a-și asuma lucrarea de mijlocire în favoarea omului căzut. El avea să vadă o sămânță de urmași, avea să trăiască multe zile și lucrarea Domnului avea să propășească în mâinile Lui.PFE 402.3

“Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12, 1.2.) Domnul Hristos a studiat aceste subiecte încă din tinerețea Sa, iar universul cerurilor privea cu interes la Acela care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea. Oferindu-Se pe Sine Însuși spre a mijloci datorită călcării de lege a neamului omenesc, Domnul Hristos a efectuat slujba unui preot. Ca o răsplată, El avea să vadă rodul muncii sufletului Său și avea să fie mulțumit. Sămânța Lui de urmași avea să trăiască multe zile pe pământ. “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o va da Domnul, Dumnezeul tău.” (Exod 20, 12.) Prin ascultarea dovedită față de tatăl și mama Sa, Domnul Hristos a fost un exemplu pentru toți copiii și tinerii; însă astăzi, copiii nu urmează exemplul pe care l-a dat El, iar rezultatul sigur va fi scurtarea zilelor lor. “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” (Efeseni 1, 3-5.) Înainte de a fi puse temeliile pământului, a fost făcut un legământ care prevedea că toți cei care aveau să fie ascultători, toți cei care prin harul îmbelșugat al lui Dumnezeu aveau să devină sfinți în caracter, fără vină înaintea lui Dumnezeu, însușindu-și acest har, urmau să fie copii ai lui Dumnezeu. Acest legământ, făcut în veșnicie, a fost încheiat cu Avraam, cu sute de ani înainte de a veni Hristos. Cu cât interes a studiat Domnul Hristos neamul omenesc, spre a vedea dacă oamenii vor trage foloase de pe urma promisiunii făcute!PFE 402.4

“Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17, 3). Aceste cuvinte deschid ochii pentru ca toți să poată vedea. Cunoașterea lui Dumnezeu este o cunoaștere care nu trebuie lăsată deoparte atunci când timpul nostru de probă se încheie, o cunoaștere care este de cel mai mare folos pentru lume și pentru noi, fiecare, în mod individual. Atunci, de ce să dăm noi la o parte Cuvântul lui Dumnezeu, când el este înțelepciune și mântuire? “De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare.” (Evrei 2, 1-3). Noi suntem nepăsători față de mântuirea noastră dacă acordăm autorilor care nu au decât o idee confuză de ceea ce înseamnă religia locul cel mai important și cel mai mare respect și facem din Biblie un lucru secundar. Cei care au fost luminați cu privire la adevăr pentru aceste zile de pe urmă nu vor găsi învățături, în cărțile studiate în general astăzi, cu privire la lucrurile care se vor abate asupra lumii noastre; însă Biblia este plină de cunoștința lui Dumnezeu și este în stare să-i învețe pe elevi și studenți să fie utili în această viață și în vederea vieții veșnice.PFE 403.1

Studiați cu atenție primul capitol din Evrei. Dovediți interes față de Scripturi. Citiți-le și studiați-le cu atenție. “În ele socotiți că aveți viața veșnică”, spunea Domnul Hristos, “dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Pentru noi, totul este să avem o cunoaștere din experiență, individuală, a lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El. “Căci viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” — Special Testimonies On Education, 23 martie, 1896.PFE 404.1