Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Apel către studenții noștri

    Am avut multe temeri cu privire la faptul că studenții care frecventează Colegiul din Battle Creek nu vor putea beneficia în totalitate de educația religioasă datorită influenței familiilor la care stau în gazdă. Unele familii nu au acea trăire a religiei lui Hristos, deși ei susțin că sunt creștini. Influența pe care o au acești oameni asupra elevilor este mai neplăcută decât a acelora care nu au pretenții de evlavie. Acești formaliști nereligioși, iresponsabili, s-ar putea să stea în fața lumii cu frunzele lor pline de pretenții, în timp ce, ca și smochinul fără smochine, ei sunt lipsiți de ceea ce numai Mântuitorul nostru prețuiește — rodul slavei Sale. Despre lucrarea harului lui Dumnezeu asupra inimii ei nu știu nimic. Aceste persoane exercită o influență care este în detrimentul tuturor celor cu care se asociază. Ar trebui să existe comitete care să vadă dacă familiile care primesc elevi în gazdă nu sunt alcătuite doar din creștini cu numele, care nu au pe suflet povara pentru tineretul nostru cel scump.PFE 50.1

    Se poate face foarte mult pentru cei care sunt lipsiți de influența blândă, mângâietoare, a cercului familial. Spiritul manifestat de mulți arată că limbajul inimii multora este acesta: “Sunt eu păzitorul inimii fratelui meu? În afară de familia mea, eu nu am o altă sarcină sau responsabilitate. Nu am nici o preocupare specială sau vreun interes față de elevii care ocupă camere în casa mea”. Le-aș întreba pe aceste persoane dacă se simt responsabile față de copiii lor. Îmi pare rău să văd atâta lipsă de preocupare din partea unor părinți, când toate influențele care îi înconjoară pe copiii lor ar trebui să fie favorabile formării caracterului creștin; însă cei care simt povara sufletelor pentru cei iubiți ai lor nu ar trebui să-și limiteze în mod egoist interesele doar la familia lor. Isus este exemplul nostru în toate lucrurile; însă El nu ne-a dat un exemplu de asemenea egoism ca cel pe care îl vedem manifestat de mulți dintre cei care pretind că sunt urmașii Săi.PFE 50.2

    Dacă noi suntem în Hristos și dragostea Lui sălășluiește în noi, îi vom iubi pe cei pentru care a murit Hristos; pentru că El le-a poruncit urmașilor Săi să se iubească unii pe alții așa cum i-a iubit El. Ascultăm noi, cei care rostim Numele Lui, de acest sfat? Dacă dăm greș în acest punct, vom greși și în altele. Dacă Domnul Hristos ar fi căutat doar folosul, confortul și plăcerea Lui, lumea ar fi fost lăsată să piară în păcat și degradare.PFE 51.1

    O indiferență ciudată cu privire la mântuirea sufletelor se pare că a cuprins pe mulți așa-ziși creștini. Păcătoșii pot să piară pretutindeni în jurul lor, ei nu simt nici o povară în această privință. Le va spune oare Domnul Hristos acestor indiferenți: “Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria stăpânului tău”? Bucuria lui Hristos constă în a vedea suflete răscumpărate prin sacrificiul pe care El l-a făcut pentru ele.PFE 51.2

    Tinerele și tinerii care nu sunt sub influența căminului au nevoie de cineva care să le poarte de grijă și care să dovedească ceva interes față de ei; iar cei care fac aceste lucruri suplinesc o mare lipsă și fac pentru Dumnezeu și mântuirea sufletelor cu adevărat o lucrare asemănătoare cu a pastorului la amvon. Această lucrare, cu bunăvoință dezinteresată în a lucra pentru binele tinerilor, nu este mai mult decât ceea ce cere Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Cât de serios ar trebui să lucreze creștinii cu experiență pentru a împiedica formarea acelor obiceiuri care dăunează pentru totdeauna caracterului! Urmașii lui Hristos să facă atractiv pentru tineri Cuvântul lui Dumnezeu. Fie ca propriile voastre caractere, îndulcite și îmblânzite de frumusețea sfințeniei, să fie o predică zilnică, ceas de ceas, pentru tineri. Nu manifestați un spirit de murmurare, ci câștigați pentru sfințire și ascultare de Dumnezeu. Unii profesori, prin acreala lor, îi resping pe tineri. Inimile tinerilor sunt acum maleabile ca ceara și poți să îi călăuzești să admire caracterul creștin; însă, în câțiva ani, este posibil ca ceara să se transforme în granit.PFE 51.3

    Fac un apel către creștinii din Battle Creek, atât ca biserică, dar și ca indivizi: luați-vă în serios responsabilitățile pe care vi le-a dat Dumnezeu. Umblați voi înșivă cu Dumnezeu și exercitați asupra tinerilor o influență care să-i împiedice să cadă sub nenumăratele ispite făcute atractive pentru a-i seduce pe tinerii acestei generații. Satana dă startul așa-numitului popor al lui Dumnezeu, care pare adormit în privința primejdiilor care îi pândesc pe tineri și a ruinei care îi amenință. Satana jubilează când câștigă victorii asupra tinerilor; iar cei care susțin că sunt ostași ai crucii îi îngăduie să își ia victime chiar de sub același acoperământ și par a fi foarte mulțumiți.PFE 51.4

    Cazurile multora sunt privite ca deznădăjduite de către cei care nu au întins o mână spre a-i ajuta. Unii ar fi putut fi salvați; și chiar acum, dacă s-ar dovedi un interes potrivit, s-ar putea ajunge la ei. Ce nu am primit noi? Noi Îi datorăm Domnului Hristos fiecare capacitate, fiecare îndurare, fiecare gând bun și fiecare faptă bună. Prin noi înșine nu avem nimic cu care să ne lăudăm. Să ne așezăm în umilință la picioarele crucii; iar cuvintele și faptele noastre să fie de așa natură, încât să-i câștige pe alții la Hristos și să nu-i îndepărteze de El.PFE 52.1

    Mă adresez vouă, celor care locuiți în marele centru al lucrării. Nu puteți fi nepăsători, formaliști, lipsiți de respect față de voi înșivă. Mulți martori vă privesc și mulți vă iau ca model. O viață necreștinească nu numai că vă pecetluiește propria condamnare, însă îi ruinează și pe alții. Voi, care locuiți într-un loc în care trebuie apărate interese mari, trebuie să fiți oameni minuțioși, santinele credincioase, niciodată lipsind de la post. O clipă de nesăbuință pentru plăcere egoistă sau pentru mulțumire de sine poate da vrăjmașului un folos pe care ani de muncă grea nu-l pot recupera. Cei care aleg să locuiască în Battle Creek trebuie să fie bărbați și femei ai credinței și rugăciunii, credincioși față de interesele celor din jurul lor. Nu există siguranță decât dacă umblă cu Dumnezeu.PFE 52.2

    Tinerii care vin la Battle Creek au caractere diferite. Aceștia au fost educați și instruiți în mod diferit. Mulți au fost lăsați să urmeze înclinațiile minților lor lipsite de experiență. Părinții lor socoteau că-i iubesc, însă au dovedit că le sunt cei mai mari dușmani. Ei au permis ca răul să ia amploare. Le-au îngăduit copiilor să iubească păcatul, ceea ce este același lucru cu a îndrăgi o viperă, care nu doar că va înțepa victima, persoana pe care o îndrăgește, dar și pe toți cei cu care vine în contact.PFE 52.3

    Unii dintre acești copii răsfățați se numără printre studenții care frecventează colegiul nostru. Profesorii și toți cei care sunt interesați de soarta elevilor și vor să-i ajute au sarcina de neinvidiat să se ocupe de binele acestei clase de tineri nesupuși. Ei nu au fost supuși părinților lor acasă și nu știu ce înseamnă să ai un conducător la școală sau în casele unde stau în gazdă. De câtă credință, răbdare, har și înțelepciune este nevoie pentru a purta de grijă acestor tineri neglijați, de compătimit! Părinții înșelați pot chiar să ia apărarea copiilor împotriva disciplinei din școală și din noul cămin. S-ar putea ca ei să-i oprească și pe alții să-și facă datoria pe care Dumnezeu o cere de la ei și pe care ei au neglijat-o mult. Câtă înțelepciune de la Dumnezeu este necesară pentru a proceda corect și cu iubire în aceste împrejurări grele! Cât de dificil este să echilibrezi în direcția cea bună mințile care au fost astfel încâlcite printr-o îndrumare greșită! În timp ce unii nu au fost ținuți în frâu, alții au fost stăpâniți prea mult; iar când scapă din mâinile vigilente care au ținut frâul cu asprime, însă fără dragoste și înțelegere, ei simt că nu trebuie să le dicteze nimeni. Ei disprețuiesc chiar gândul de a fi ținuți în frâu.PFE 53.1

    Oare să nu aibă parte de rugăciunile credincioase ale copiilor lui Dumnezeu cei care au sarcina dificilă de a-i educa pe acești tineri și de a le modela caracterele? Grija, poverile și responsabilitatea pline de greutate trebuie să cadă pe seama profesorului conștiincios, temător de Dumnezeu, chiar și pe seama taților și mamelor purtători de poveri din Israel, care locuiesc în Battle Creek. Toți creștinii sinceri, care prețuiesc sufletele pentru care a murit Hristos, vor depune eforturi serioase pentru a face tot ce le stă în putință să îndrepte chiar și greșelile făcute de părinții naturali. Profesorii vor simți că le revine datoria de a-i prezenta pe elevii lor înaintea lumii și înaintea lui Dumnezeu cu caractere și minți echilibrate. Însă profesorii nu pot duce ei înșiși toată această povară și nu ar trebui să ne așteptăm din partea lor să fie singurii responsabili pentru bunele deprinderi și etica înaltă ale elevilor lor. Fiecare familie care îi primește în casa lor ar trebui să aibă reguli cărora ei trebuie să li se conformeze. Nu li se va face un bine nici lor, nici părinților lor dacă li se vor îngădui obiceiurile nelegiuite de a strica mobila. Dacă sunt exuberanți și au energie nedescătușată, atunci să lucreze mult cu mâinile, până ce oboseala îi va face să prețuiască odihna din camerele lor.PFE 53.2

    Camerele câtorva dintre studenții de anul trecut dețin un record nefavorabil de chiriași. Dacă aceștia sunt neciopliți și grosolani, de regulă camerele lor dovedesc acest lucru. Sportul nebunesc, râsul prelungit și orele târzii nu trebuie tolerate de cei care închiriază camere. Dacă ei îngăduie această purtare, le fac un mare rău studenților și se fac ei înșiși, într-o mare măsură, răspunzători pentru acest comportament greșit. Camerele elevilor trebuie vizitate frecvent, pentru a vedea dacă sunt corespunzătoare în privința sănătății și a confortului și pentru a vedea dacă toți respectă regulamentul școlii. Orice neglijență trebuie arătată și trebuie să se lucreze cu multă credincioșie cu elevii. Dacă nu se supun și nu vor să se supună, ar fi mai bine să se ducă acasă, iar pentru școală ar fi mai bine fără ei. Colegiul nostru nu trebuie să ajungă destrăbălat de dragul câtorva studenți nelegiuiți. Colegiile din țara noastră sunt situate, în mare parte, în locuri unde tineri sunt în primejdia de a deveni imorali și destrăbălați datorită prieteniilor rele.PFE 54.1

    Prieteniile pe care și le formează studenții noștri constituie un lucru important, care nu trebuie neglijat. Mulți dintre cei care vin la colegiul nostru susțin că sunt creștini. Trebuie să se dovedească un interes deosebit pentru aceștia și ei trebuie încurajați în străduințele lor de a duce o viață creștină. Trebuie apărați, pe cât este cu putință, de primejdiile care îi amenință pe tineri, oriunde ar merge. Pentru cei cu experiență, ispitele care îi biruie pe acești tineri s-ar putea să li se pară atât de ușoare și comune, încât să ajungă să nu-i mai privească cu simpatie pe cei încercați și ispitiți. Este greșit acest lucru. Viața și experiența lor de dinainte s-ar putea să fi fost chiar mai vinovată decât cea a tinerilor pe care ei îi critică pentru slăbiciunea lor.PFE 54.2

    Mulți dintre cei care susțin că sunt urmași ai lui Hristos sunt slabi din punct de vedere moral. Ei nu au fost niciodată eroi ai crucii și sunt ușor de îndepărtat de la devotamentul lor față de Dumnezeu prin plăceri și distracții egoiste. Aceste persoane ar trebui ajutate. Ei nu ar trebui lăsați să-și aleagă la întâmplare prietenii și colegii de cameră. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El ar trebui să aibă pe suflet povara pentru aceste suflete și ar trebui să procedeze cu tact și blândețe pentru schimbarea prieteniilor defavorabile. Tinerii creștini care sunt înclinați să fie influențați de asocieri nereligioase ar trebui să îi aibă ca tovarăși pe cei care îi vor întări spre a lua hotărâri bune și care au înclinații bune, religioase, și chiar un profesor de religie își poate pierde impresiile religioase, asociindu-se cu cineva care vorbește fără respect despre lucrurile sacre și religioase și poate că le ridiculizează și pentru care nu mai are reverență și conștiință. Puțin aluat dospește toată plămădeala. Unii sunt slabi în ce privește credința; însă, dacă sunt așezați alături de colegi de cameră potriviți, a căror influență spre bine este puternică, ar putea fi echilibrați în direcția cea bună, ar putea dobândi o experiență religioasă valoroasă și ar putea avea succes în afirmarea caracterului creștin.PFE 55.1

    Ar fi bine ca frații și surorile să vegheze asupra sufletelor, ca unii care vor da socoteală. M-am gândit mult la acest subiect. Și îi îndemn pe cei care sunt ai lui Hristos să-și pună armura; apoi să lucreze pentru tinerii noștri care frecventează Colegiul din Battle Creek. S-ar putea ca tinerii să nu aibă nevoie atât de mult de predici și cuvântări lungi prin care sunt criticați, cât de un interes autentic evident pentru ei. Să-și dea seama din faptele voastre că îi iubiți și că purtați de grijă sufletelor lor.PFE 55.2

    Dacă veți dovedi duioșie pentru tinerii care vin acum la Battle Creek, care sunt lăsați chiar în brațele bisericii, dacă veți avea jumătate din grija pe care o aveți pentru interesele voastre vremelnice, ați putea să-i legați de voi prin cele mai puternice legături de simpatie; iar influența voastră asupra lor va fi o putere spre bine. — The Review and Herald, 21 februarie, 1878. PFE 56.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents