Exemplul lui Hristos în contrast cu formalismul

Despre copilul Isus se dă această mărturie divină: “Iar Pruncul creștea și se întărea, era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste El”. (Luca 2, 40.) După vizita la Ierusalim, la vârsta de 12 ani, El S-a întors împreună cu părinții Săi și “a venit în Nazaret și le era supus.... Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”. (Luca 2, 51.52.)PFE 438.1

În zilele Domnului Hristos, cei care-i învățau pe copii și tineri erau formaliști. În timpul lucrării Sale, Domnul Hristos le-a spus rabinilor: “Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”. (Matei 22, 29.) Și i-a acuzat că “învață ca învățături niște porunci omenești”. (Matei 15, 9.) Tradiția era luată în considerare, respectată și ridicată în slăvi mai presus decât Scripturile. Învățăturile oamenilor și nesfârșitele ceremonii ocupau o parte atât de mare în viața celui care trebuia să învețe, încât educația care oferea adevărata cunoaștere de Dumnezeu era neglijată. Marii învățători zăboveau continuu asupra lucrurilor mici, cerând ca orice detaliu să fie respectat în ceremoniile religioase, iar religia devenise cea mai mare obligație. Ei plăteau zecime din “izmă, mărar și chimen” (Matei 23, 23), în timp ce lăsau “nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia”. (Matei 23, 23.) Astfel, erau introduse o mulțime de absurdități, nimicuri, care îndepărtau de la tineri lucrurile esențiale care erau necesare în slujirea lui Dumnezeu.PFE 438.2

În sistemul educațional nu exista loc pentru acea experiență personală în care sufletul cunoaște puterea acelui “așa zice Domnul” și ajunge să se bizuie pe cuvântul divin, singurul care poate aduce pace și putere de la Dumnezeu. Ocupați cu un șir nesfârșit de ceremonii, elevii din aceste școli nu aveau parte de ore liniștite în care să poată avea comuniune cu Dumnezeu și să-I asculte glasul vorbind inimilor lor. Ceea ce rabinii considerau educație superioară era în realitate cel mai mare obstacol în calea adevăratei educații. Aceasta era potrivnică oricărei dezvoltări reale. Instruiți astfel de ei, puterile tinerilor erau reprimate, iar mințile lor înguste, limitate.PFE 438.3

Frații și surorile lui Isus au învățat numeroasele tradiții și ceremonii ale rabinilor, însă Domnul Hristos nu a putut fi convins să fie interesat de acestea. În timp ce auzea la tot pasul “să faci cutare” și “cutare să nu faci”, El și-a văzut de drum, fiind independent de aceste restricții. Cerințele societății și cerințele lui Dumnezeu se ciocneau continuu; și în copilăria Sa, când obiceiurile și învățăturile cărturarilor învățați Îl puteau afecta, El nu a frecventat școlile lor.PFE 439.1

Domnul Isus n-ar fi urmat nici un obicei care I-ar fi cerut să Se îndepărteze de voia lui Dumnezeu și nici nu S-ar fi lăsat învățat de cuvintele oamenilor, mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. El împiedica pătrunderea în mintea Sa a acelor sentimente și ceremonii care nu Îl aveau pe Dumnezeu la bază. El nu lăsa ca aceste lucruri să-L influențeze. Astfel, El ne-a învățat că este mult mai bine să previi răul decât să încerci să-l corectezi, după ce acesta a găsit un punct de sprijin în minte. Și, prin exemplul Său, Domnul Hristos i-a învățat și pe alții să nu se pună în situația de a fi întinați. Dar nici nu Se așeza fără rost într-o poziție care-L aducea în conflict cu rabinii, care, în decursul anilor, ar fi însemnat slăbirea influenței Sale asupra poporului. Din aceleași motive, El nu a putut fi determinat să țină acele ritualuri fără sens sau să repete acele obiceiuri pe care, mai târziu, în lucrarea Sa, le-a condamnat cu atâta hotărâre.PFE 439.2

Deși a fost supus părinților Săi, Isus a început încă de la o vârstă foarte fragedă să contribuie El Însuși la formarea caracterului Său. Mama Sa I-a fost primul învățător, dar El primea continuu învățătură de la Tatăl Său din ceruri. În loc să se aplece atent asupra celor învățate de rabini de-a lungul secolelor, Domnul Isus, călăuzit de Învățătorul Divin, a studiat cuvintele lui Dumnezeu, curate și neîntinate, și a studiat de asemenea marea carte a naturii. Cuvintele “Așa vorbește Domnul” erau întotdeauna pe buzele Sale și “Stă scris” era motivația adusă pentru orice faptă care se deosebea de obiceiurile familiei. El a adus o atmosferă mai curată în viața de familie. Deși nu S-a lăsat învățat de rabini, neducându-Se la școlile lor, totuși adesea ajungea în contact cu ei și întrebările pe care le punea El, ca și când ar fi fost unul care frecventa anumite școli, îi punea în încurcătură pe oamenii învățați; căci practicile lor nu erau în armonie cu Scripturile și ei nu aveau înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. Chiar și acelora care nu priveau cu ochi buni nerespectarea de către El a obiceiurilor populare, educația Lui li se părea mai înaltă decât a lor înșiși.PFE 439.3

Viața lui Isus dovedea că El Se aștepta la mult, de aceea și încerca mult. Chiar din copilărie, El a fost adevărata lumină care a strălucit în întunericul moral al lumii. El S-a descoperit pe Sine ca fiind adevărul și călăuza oamenilor. Concepțiile Sale cu privire la adevăr și puterea Sa de a se împotrivi ispitei erau în conformitate cu acel Cuvânt, scris de bărbații cei sfinți, inspirați chiar de El. Comuniunea cu Dumnezeu, o deplină consacrare a vieții față de El, în împlinirea cuvântului Său, fără să țină seama de educația falsă sau de obiceiurile și tradițiile vremii, au fost cele care au marcat viața lui Isus.PFE 440.1

Religia însemna, după părerea rabinilor, să facă încontinuu ceva și să-și arate superioritatea prin îndeplinirea unor fapte exterioare; în vreme ce, prin neascultarea continuă de Cuvântul lui Dumnezeu, ei au pervertit calea Domnului. Însă educația care Îl are la bază pe Dumnezeu îi va conduce pe oameni să-L caute pe Dumnezeu “și să se silească să-L găsească bâjbâind”. (Faptele Apostolilor 17, 27.) Cel infinit nu este și nu va fi niciodată limitat de organizații omenești sau de planuri omenești. Fiecare suflet trebuie să aibă o experiență personală în dobândirea cunoașterii voinței și căilor lui Dumnezeu. În toți aceia care sunt învățați de Dumnezeu, trebuie să fie descoperită o viață care nu este în armonie cu lumea, obiceiurile ei, practicile ei sau experiențele ei. Prin studiul Scripturii, prin rugăciune stăruitoare, ei pot auzi solia Lui către ei: “Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu”. (Psalmii 46, 10.) Când orice alt glas amuțește, când orice interes vremelnic este dat la o parte, liniștea din suflet face să fie mai bine auzit glasul lui Dumnezeu. În acest fel avem odihna în El. Pacea, bucuria și viața sufletului este Dumnezeu.PFE 440.2

Când copilul caută să se apropie mai mult de tatăl său, mai mult decât oricare altă persoană, el îi arată dragostea sa, credința sa, deplina sa încredere. Iar copilul se odihnește în siguranță în înțelepciunea și tăria tatălui. Așa este și cu copiii lui Dumnezeu. Domnul ne spune: “Priviți la Mine și veți fi mântuiți.” “Veniți la Mine și vă voi da odihnă.” “Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și îi va fi dată.”PFE 441.1

“Așa vorbește Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijine pe un muritor și își abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme și nu încetează să aducă roadă.” (Ieremia 17, 5-8.) — Special Testimonies On Education, 27 august, 1896.PFE 441.2