Lumea nu l-a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciunea ei

Adevărul lui Dumnezeu este infinit, nemăsurat, și cu cât îl contemplăm mai mult, cu atât apare mai mult slava lui. Adevărul a fost deschis în fața noastră și, cu toate acestea, cuvintele lui Pavel către galateni ni se aplică și nouă. El spune: “O, galateni nechibzuiți! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să știu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul ori prin auzirea credinței? Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească? În zadar ați suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!” (Galateni 3, 1-4.)PFE 196.1

“Fără Mine”, spune Domnul Hristos, “nu puteți face nimic”. Cei care încearcă să-și aducă la îndeplinire lucrarea în propria lor putere vor eșua cu siguranță. Numai educația nu poate pregăti pe cineva corespunzător pentru a avea un loc în lucrare și nu îl va face capabil să dobândească o cunoaștere a lui Dumnezeu. Ascultați ce spune Pavel în această privință: “Căci Hristos M-a trimis nu să vă botez, ci să propovăduiesc Evanghelia; nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: ‘Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor pricepuți.’ Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a povestit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” (1 Corinteni 1, 18-21.)PFE 196.2

De-a lungul multor veacuri întunecate, în mijlocul păgânismului, Dumnezeu le-a îngăduit oamenilor să încerce să experimenteze descoperirea lui Dumnezeu prin propria lor înțelepciune, nu pentru a le demonstra neputința lor spre satisfacția Lui, ci pentru ca oamenii înșiși să poată vedea că nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu și pe Domnul Isus Hristos, Fiul Său, decât prin revelația din Cuvântul Său, prin Duhul Sfânt. Când Domnul Hristos a venit în lume, experimentul acesta fusese făcut, iar rezultatele au evidențiat că lumea, prin înțelepciunea ei, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Chiar în biserică Dumnezeu le-a îngăduit oamenilor să-și testeze propria lor înțelepciune în această privință, însă, când a avut loc criza datorită căderii omului, Dumnezeu a intervenit cu putere spre a-i apăra pe ai Săi. Când biserica a fost batjocorită, când asupra poporului Său au venit necazuri și oprimări, El i-a înălțat și mai mult printr-o eliberare remarcabilă. Când în mijlocul poporului au venit învățători necredincioși, a urmat o perioadă de slăbiciune, iar credința poporului lui Dumnezeu părea că se clatină; însă Dumnezeu S-a ridicat și l-a curățit, iar cei încercați și găsiți credincioși au fost înălțați.PFE 196.3

Sunt vremuri când apostazia își croiește drum între rânduri, când evlavia este dată la o parte din inimă de către cei care ar fi trebuit să țină pasul cu Conducătorul lor divin. Poporul lui Dumnezeu se desparte de sursa tăriei lor și urmează mândria, vanitatea, extravaganța și etalarea. Există idoli pe dinăuntru și pe dinafară; însă Dumnezeu trimite Mângâietorul ca să mustre păcatul, pentru ca poporul Său să poată fi avertizat cu privire la apostazia lui și admonestat pentru lepădarea de credință. Când cele mai prețioase manifestări ale iubirii Sale vor fi recunoscute și prețuite, Domnul va turna balsamul mângâierii și untdelemnul bucuriei.PFE 197.1

Când oamenii sunt călăuziți să realizeze că au greșit în calculele lor și când sunt convinși că înțelepciunea lor nu este decât nebunie, înseamnă că în acel moment s-au întors către Domnul ca să-L caute cu toată inima și Îl vor găsi.PFE 197.2

Mi-a fost arătat că fiecare biserică a noastră are nevoie de acțiunea profundă a Duhului lui Dumnezeu. O, de i-am putea îndrepta pe oameni spre crucea de pe Calvar! Le-am spune să privească asupra Celui pe care păcatele lor L-au străpuns. Le-am spune să privească la Răscumpărătorul lumii care suferă pedeapsa pentru că ei au călcat Legea lui Dumnezeu. Verdictul este: “sufletul care a păcătuit, acela va muri”. Însă pe cruce păcătosul vede pe singurul Fiu al Tatălui, murind în locul Lui și oferind viață călcătorului legii. Toate ființele din ceruri și de pe pământ sunt chemate să privească ce fel de dragoste ne-a dăruit Tatăl, ca să fim numiți fii ai lui Dumnezeu. Orice păcătos poate să privească și să trăiască. Nu priviți la scena de pe Calvar cu nepăsare sau nesăbuință. Se poate oare ca îngerii să privească la noi, beneficiarii iubirii lui Dumnezeu, și să ne vadă reci, indiferenți, când cerul este uluit de fascinanta lucrare de răscumpărare a unei lumi căzute și dorește să pătrundă misterul dragostei de pe Calvar? Îngerii privesc uimiți și uluiți la cei cărora le-a fost oferită o mântuire atât de mare și se miră că dragostea lui Dumnezeu nu îi trezește, în timp ce ei încep să-și strunească corzile melodioase în mulțumire și adorare. Dar rezultatul pe care întregul cer dorește să-l privească nu se observă printre cei ce pretind a fi urmașii lui Hristos. Cât de grabnici suntem noi în a rosti cuvinte frumoase celor care ne sunt prieteni sau rude și totuși cât suntem de zăbavnici în a vorbi despre Acela a cărui dragoste este fără egal, despre Hristos cel răstignit.PFE 197.3

Iubirea Tatălui nostru ceresc în darul singurului Său Fiu pentru lume este suficientă pentru a inspira fiecare suflet, pentru a topi orice inimă împietrită și lipsită de iubire în vederea pocăinței și sensibilizării; și cu toate acestea, să vadă oare ființele cerești în cei pentru care a murit Hristos insensibilitate față de iubirea Sa, împietrire a inimii și lipsa răspunsului de recunoștință și dragoste față de Dătătorul tuturor lucrurilor bune? Oare lucruri de mică importanță vor absorbi toată puterea ființei, și dragostea lui Dumnezeu să nu primească răspuns? Va străluci în zadar Soarele neprihănirii? Având în vedere ceea ce a făcut Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu să reprezinte atât de puțin pentru voi? Avem noi inimi care pot fi atinse, care pot fi impresionate de dragostea divină? Dorim noi să fim niște vase alese? Oare nu are Dumnezeu ochiul îndreptat asupra noastră și nu ne-a poruncit El să ducem mai departe solia luminii? Avem nevoie de tot mai multă credință. Trebuie să așteptăm, trebuie să veghem, trebuie să ne rugăm, trebuie să lucrăm, implorând ca Duhul Sfânt să fie turnat peste noi cu îmbelșugare, pentru ca să putem fi lumini în lume.PFE 198.1

Domnul Isus a privit asupra omenirii în starea ei decăzută cu milă infinită. El a îmbrăcat trup omenesc pentru a putea ajunge la om și pentru a înălța omenirea. El a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. El S-a coborât până la cea mai adâncă mizerie și suferință umană, pentru a-l lua de acolo pe om în starea în care l-a găsit, o ființă coruptă, degradată de viciu, depravată de păcat și unită cu Satana în apostazie, și a-l înălța până la un loc pe tronul Său. Însă s-a scris despre El că “nu S-a dat înapoi și nu S-a descurajat”, ci a mers înainte pe cărarea tăgăduirii de sine și a sacrificiului de sine, dându-ne un exemplu, spre a merge pe urmele pașilor Lui. Noi ar trebui să lucrăm ca Isus, îndepărtându-ne de plăcerile noastre, nelăsându-ne mituiți de Satana, disprețuind comoditatea și detestând egoismul, pentru a putea căuta și găsi pe cei ce sunt pierduți, aducând suflete din întuneric la lumină, lumina dragostei lui Dumnezeu. Noi am fost însărcinați să mergem și să predicăm Evanghelia oricărei făpturi. Noi trebuie să ducem celor pierduți vestea cea bună că Domnul Hristos poate ierta păcatul, poate reînnoi ființa noastră, poate îmbrăca sufletul în veșmintele neprihănirii Sale, îl poate face pe păcătos să gândească limpede, să îl învețe și să îl facă să fie capabil de a fi împreună lucrător cu Dumnezeu.PFE 199.1

Sufletul convertit trăiește în Hristos. Întunericul ce-l stăpânea dispare și o nouă lumină, cerească, strălucește în sufletul său. “Cel care câștigă suflete este înțelept.” “Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului; și cei ce vor învăța pe alții să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac de veac.” Ceea ce se face prin cooperarea oamenilor cu Dumnezeu este o muncă ce nu se va perima niciodată, ci va dăinui în veacurile veșnice. Cel care face din Dumnezeu înțelepciunea sa, care crește până la statura de om în Isus Hristos, va sta înaintea regilor, înaintea așa-numiților mari oameni ai lumii, manifestând mulțumire față de Cel care l-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. Științele și literatura nu pot aduce în mintea întunecată lumina pe care Evanghelia glorioasă o poate furniza. Doar Fiul lui Dumnezeu poate realiza marea lucrare de iluminare a sufletului. Nu este de mirare că Pavel exclama: “Căci nu-mi este rușine de Evanghelia lui Hristos; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre salvarea oricărui om care crede.” Evanghelia lui Hristos devine realitate în cei care cred și îi face epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. În acest mod, influența sfințeniei va trece spre mulțime. Inteligențele cerești sunt capabile să discearnă adevăratele elemente de măreție în caracter, fiindcă doar bunătatea este estimată ca fiind eficientă de către Dumnezeu.PFE 199.2

“Fără Mine”, spunea Hristos, “nu puteți face nimic.” Credința noastră, exemplul nostru trebuie să fie ținute cu mai multă responsabilitate decât au fost ținute în trecut. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie studiat ca niciodată înainte; fiindcă el este darul prețios pe care noi trebuie să-l prezentăm oamenilor, pentru ca aceștia să poată învăța calea păcii și să obțină acea viață care măsoară cât viața lui Dumnezeu. Inteligența umană, atât de mult exaltată de către oameni, pălește în importanță înaintea înțelepciunii care ne arată calea răscumpărării lui Dumnezeu, pentru a umbla pe ea. Doar Biblia ne oferă criteriile prin care să distingem calea vieții de calea cea largă care duce la pierzare și moarte. — The Review and Herald, 15 decembrie, 1891.PFE 200.1