Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    În Vermont și în New York

    Întrunirea de la West Enosburg, Vt., a fost însoțită de un profund interes. Ne-a părut bine să ne reîntâlnim și să vorbim cu vechii și încercații noștri prieteni din acest stat. Într-un timp scurt, s-a realizat o lucrare bună și mare. Majoritatea prietenilor din acest loc erau săraci și munceau din greu pentru cele necesare, în condițiile în care aici un dolar se câștigă cu mai multă muncă decât doi dolari în vest; cu toate acestea au fost darnici față de noi. Nu există în nici un stat credincioși mai loiali cauzei lui Dumnezeu, ca în vechiul Vermont.SVM 181.2

    Următoarea noastră adunare a avut loc la Adams Center, N. Y., Participarea a fost numeroasă. În acest loc și în împrejurimi, se aflau mai multe persoane ale căror cazuri îmi fuseseră descoperite și pentru care nutream un interes deosebit. Erau oameni de înaltă ținută morală. Unii se aflau în situații care făceau greu de purtat crucea adevărului prezent sau, cel puțin, așa credeau ei. Alții, care ajunseseră la mijlocul vieții, fuseseră învățați din copilărie să păzească Sabatul, dar nu purtaseră crucea lui Hristos. Aceștia se aflau într-o poziție din care păreau greu de schimbat. Încrederea în propriile fapte bune trebuia să fie zguduită, iar ei aveau nevoie să fie ajutați să-și simtă starea pierdută în care se aflau, fără Hristos. Nu puteam renunța la aceste suflete, așa că am făcut tot ce ne-a stat în putință. În cele din urmă, au fost impresionați și, după aceea, am fost bucuroasă să aud vești bune despre unii dintre ei și despre toți ceilalți.SVM 181.3

    Dumnezeu convertește oameni foarte înstăriți, aducându-i în rândul credincioșilor. Dacă doresc să prospere în viața creștină, să crească în har și la sfârșit să culeagă o răsplată bogată, acești oameni vor trebui să-și folosească bogăția pentru înaintarea cauzei adevărului.SVM 182.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents