Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 41 — Moartea fratelui James White

    În ciuda activității obositoare, a grijilor și a răspunderilor care s-au acumulat de-a lungul vieții lui, când a împlinit vârsta de șaizeci de ani, soțul meu era încă activ, energic și puternic din punct de vedere fizic și intelectual. De trei ori a căzut sub atacul paraliziei, și totuși, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, constituția lui robustă și respectarea strictă a legilor sănătății l-au făcut în stare să-și revină. De fiecare dată, și-a reluat călătoriile și activitatea de predicare și de publicare, cu zel și cu energia lui obișnuită. Timp de treizeci și cinci de ani, am lucrat amândoi umăr la umăr pentru cauza lui Hristos și am sperat că vom putea rezista împreună până la capăt spre a fi martorii unui sfârșit triumfător. Dar nu aceasta a fost voia lui Dumnezeu. Alesul protector al tinereții mele, tovarășul meu de viață, cel care a împărtășit cu mine atât lucrarea, cât și suferințele mele, a fost luat de lângă mine și am rămas să-mi închei lucrarea și să lupt singură.SVM 247.1

    Primăvara și începutul verii anului 1881, le-am petrecut împreună în casa noastră din Battle Creek. Soțul meu spera să-și organizeze activitatea în așa fel încât să putem merge pe coasta Pacificului pentru a ne dedica scrisului. El simțea că am făcut o greșeală, îngăduind ca aparentele nevoi ale lucrării și solicitările insistente din partea fraților noștri să ne determine la o activitate de predicare intensă, atunci când ar fi trebuit să ne ocupăm de scrieri. Soțul meu a dorit să expună cât mai pe larg subiectul glorios al răscumpărării, iar eu mă gândisem de multă vreme la pregătirea unor cărți importante. Amândoi am considerat că trebuie să realizăm aceste lucrări, atâta vreme cât capacitățile noastre intelectuale erau încă neafectate de vârstă și am simțit că aveam, atât față de noi înșine, cât și față de cauza lui Dumnezeu, datoria de a ne retrage din iureșul bătăliei pentru a-i oferi poporului nostru lumina prețioasă a adevărului, pe care Dumnezeu o descoperise minții noastre.SVM 247.2

    Cu câteva săptămâni înainte să moară, i-am vorbit soțului meu despre importanța căutării unui domeniu de activitate, în care să fim liberi de responsabilitățile administrative care ne solicitau în Battle Creek. Ca urmare, soțul meu le-a prezentat fraților câteva dintre lucrările care necesitau o atenție deosebită înainte ca noi să putem pleca — sarcini pe care trebuiau să le îndeplinească anumite persoane. Apoi, cu simțământul unei profunde seriozități, a întrebat: “Unde sunt oamenii care trebuie să facă această lucrare? Unde sunt aceia care vor manifesta un interes neegoist pentru progresul instituțiilor noastre și care vor sta de partea dreptății, fără să fie afectați de vreo influență cu care ar putea veni în contact?”SVM 248.1

    Cu lacrimi în ochi, și-a exprimat îngrijorarea pentru instituțiile noastre din Battle Creek. El a spus: “Întreaga mea viață a fost dedicată ridicării acestor instituții. Pentru mine, a le părăsi este ca și când aș muri. Ele sunt ca și copiii mei și nu mă pot despărți de ele. Aceste instituții sunt mijloacele rânduite de Domnul pentru realizarea unei lucrări speciale. Satana caută să împiedice și să distrugă orice mijloc prin care Domnul lucrează pentru salvarea oamenilor. Dacă marele vrăjmaș poate influența aceste instituții, în așa fel încât să le determine să se conformeze standardelor lumii, scopul lui este atins. Cea mai mare grijă a mea este să avem oameni potriviți în locul potrivit. Dacă aceia care se află în poziții de răspundere sunt slabi din punct de vedere moral și oscilează în respectarea principiilor, dacă sunt înclinați să se conformeze lumii, vor exista suficiente persoane care să îi urmeze. Influențele răului nu trebuie să învingă. Mai degrabă aș dori să mor, decât să trăiesc pentru a vedea aceste instituții conduse greșit sau îndepărtate de la scopul pentru care au fost aduse la existență.SVM 248.2

    În cea mai mare parte a activității mele în lucrarea lui Dumnezeu, am fost implicat și preocupat în mod deosebit de activitatea de publicare. De trei ori m-am prăbușit, lovit de paralizie, din cauza eforturilor depuse în această ramură a lucrării. Acum, când Dumnezeu mi-a dăruit o nouă putere fizică și intelectuală, simt că pot sluji cauzei Sale, cum nu am fost în stare să slujesc niciodată mai înainte. Trebuie să mă ocup de progresul activității de publicare. Ea este întrețesută cu însăși existența mea. Dacă voi uita această lucrare, mâna mea dreaptă să uite să scrie.”SVM 248.3

    Pentru Sabatul și duminica din 23 și 24 iulie, eram programați să participăm la o adunare de tabără din Charlotte și hotărâserăm să călătorim cu un mijloc de transport particular. Pe drum, soțul meu părea voios, deși era stăpânit de simțământul unei profunde solemnități. De mai multe ori, L-a lăudat pe Domnul pentru harul și binecuvântările primite, exprimându-și sentimentele cu privire la trecut și la viitor: “Domnul este bun și mare. Lui I se cuvine lauda. El este un ajutor la vreme de nevoie. Viitorul pare înnorat și nesigur, dar Domnul nu dorește ca noi să ne îngrijorăm și să ne lăsăm tulburați de acest fapt. Când va veni necazul, El ne va da harul de a rezista. Tot ce a fost și ce a făcut El pentru noi trebuie să ne determine să fim atât de mulțumitori, încât să nu murmurăm și să nu ne plângem niciodată.SVM 249.1

    Mi-a fost greu să văd că motivațiile mele sunt greșit interpretate și că eforturile cele mai mari, pe care le-am făcut pentru a-i ajuta, pentru a-i încuraja și întări pe frații mei, s-au întors împotriva mea din nou și din nou. Dar ar fi trebuit să îmi amintesc de Isus și de dezamăgirile Lui. Sufletul Său a fost îndurerat de faptul că nu a fost înțeles și prețuit de aceia pe care venise să-i binecuvânteze. Trebuia să meditez la mila și la bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, să-L laud mai mult și să mă plâng mai puțin de lipsa de recunoștință a fraților mei. Dacă aș fi încredințat întotdeauna toate dificultățile mele în mâna Domnului, gândindu-mă mai puțin la ce au spus și au făcut alții împotriva mea, aș fi avut mai multă pace și bucurie. Acum, voi căuta să veghez, în primul rând, asupra mea, ca să nu le aduc vreo ofensă fraților mei prin cuvinte sau prin fapte, pentru ca, după aceea, să-i pot ajuta să umble pe cărări drepte. Nu mă voi mai opri să mă plâng de nici o nedreptate care mi s-a făcut. Eu am așteptat de la oameni mai mult decât ar fi trebuit. Îl iubesc pe Dumnezeu și lucrarea Sa și îi iubesc pe frații mei.”SVM 249.2

    În timp ce mergeam, prea puțin mă gândeam eu că aceea va fi ultima călătorie pe care o vom mai face împreună. Vremea s-a schimbat dintr-o dată, de la căldură toridă la un frig pătrunzător. Soțul meu a răcit, dar am considerat că sănătatea lui este așa de bună, încât va fi ceva trecător. El a lucrat în cadrul adunărilor de la Charlotte, prezentând adevărul cu o mare claritate și putere. A vorbit despre satisfacția pe care o simțea, adresându-se unui popor ce manifesta un interes așa de profund față de subiectele care erau cele mai îndrăgite de el. “În timp ce le împărtășeam altora pâinea vieții”, spunea el, “Domnul îmi înviora inima cu adevărat. Pretutindeni în Michigan, există oameni care cer ajutorul cu stăruință. Cât de mult am dorit să-i încurajez, să-i mângâi și să-i întăresc prin adevărurile prețioase care se potrivesc acestui timp!”SVM 250.1

    La întoarcerea noastră acasă, soțul meu s-a plâns de o ușoară indispoziție, deși nu lucrase mai mult ca de obicei. În fiecare dimineață, am fost într-o dumbravă, aflată în apropierea casei noastre, unde ne-am rugat împreună. Eram nerăbdători să știm care ne era datoria. Din diferite locuri soseau necontenit scrisori, solicitându-ne insistent să participăm la adunări de tabără. În ciuda hotărârii noastre de a ne dedica scrierii, a fost greu să refuzăm întâlnirea cu frații noștri la aceste întruniri importante. Ne-am rugat stăruitor pentru înțelepciunea de a cunoaște calea pe care trebuia s-o urmăm.SVM 250.2

    În Sabat dimineața, ca de obicei, am mers împreună în dumbravă, iar soțul meu s-a rugat fierbinte de trei ori. Părea că nu vrea să înceteze să-L roage pe Dumnezeu pentru călăuzire și pentru o binecuvântare specială. Rugăciunile lui au fost ascultate, iar pacea și lumina s-au așternut în inima noastră. El L-a lăudat pe Domnul și a declarat: “Acum Îi încredințez totul lui Isus. Simt o pace cerească, plăcută, și asigurarea că Domnul ne va arăta care este datoria noastră, deoarece dorim să împlinim voia Sa”. Apoi m-a însoțit până la locul de închinare și a deschis serviciul divin prin cântare și rugăciune. A fost ultima dată când s-a aflat la amvon alături de mine.SVM 250.3

    În lunea următoare, a avut frisoane puternice, iar a doua zi, boala m-a afectat și pe mine. Amândoi am fost internați la Sanatoriu pentru tratament. Vineri, simptomele mele s-au ameliorat. După aceea, medicul m-a informat că soțul meu se afla într-o stare de somnolență și că se așteaptă la ceva rău. Am fost condusă imediat în salonul lui și, când m-am uitat la înfățișarea lui, am știut că era pe moarte. Am încercat să-l trezesc. El înțelegea tot ce îi spuneam și răspundea la toate întrebările la care se putea răspunde cu da sau nu, dar părea incapabil să rostească mai mult. Când i-am spus că îmi este teamă că va muri, nu s-a arătat deloc surprins. El a spus: “Da, oh, da”. “Nu dorești să trăiești?” l-am întrebat eu. El a răspuns: “Nu”. Apoi am îngenuncheat lângă patul lui și m-am rugat pentru el. Pe fața lui s-a așternut o expresie de pace. Eu i-am spus: “Isus te iubește. Brațele Celui Veșnic te susțin”. El a răspuns: “Da, da”.SVM 251.1

    Apoi, fratele Smith și alți frați s-au rugat lângă patul lui, iar seara s-au retras pentru a petrece mai mult timp în rugăciune. Soțul meu mi-a spus că nu simte nici o durere, dar era evident că se stingea repede. Doctorul Kellogg și asistenții lui au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-l păstra în viață. El și-a revenit încetul cu încetul, dar a continuat să fie foarte slăbit.SVM 251.2

    În dimineața următoare, a părut că își revine ușor, dar dupăamiază a avut un frison, după care și-a pierdut cunoștința. În data de 6 august 1881, în Sabat după-amiază, pe la ora 5, și-a dat ultima suflare, fără să se agite sau să exprime durere.SVM 252.1

    Șocul morții soțului meu — atât de neașteptată și de iminentă — a căzut asupra mea cu o greutate zdrobitoare. În starea de slăbiciune în care eram, mi-am adunat toate puterile pentru a rămâne lângă patul lui până la sfârșit, dar, când i-am văzut ochii închiși în moarte, natura mea epuizată a cedat și m-am prăbușit complet. Un timp, mi s-a părut că mă clatin între viață și moarte. Flacăra vieții mele ardea atât de firav, încât era suficientă o singură suflare pentru a o stinge. În timpul nopții, pulsul meu a devenit foarte slab, iar respirația a fost din ce în ce mai superficială, până când se părea că va înceta. Viața mea a fost păstrată numai prin binecuvântarea lui Dumnezeu și prin grija și atenția neobosită a medicului și a asistenților săi.SVM 252.2

    Deși nu mă ridicasem de pe patul de suferință după decesul soțului meu, în Sabatul următor, am fost purtată în locul de închinare pentru a participa la serviciul funerar. La încheierea predicii, am simțit că este datoria mea să mărturisesc despre valoarea speranței creștinului în momentul durerii și al însingurării. Când m-am ridicat, am primit putere și am vorbit aproape zece minute, înălțând harul și dragostea lui Dumnezeu, în prezența acelei adunări numeroase. La încheierea serviciului religios, l-am urmat pe soțul meu la cimitirul Oak Hill, unde a fost așezat la odihnă, până în dimineața învierii.SVM 252.3

    Puterea mea fizică era distrusă de lovitură, totuși puterea harului divin m-a susținut în marea mea întristare. Când l-am văzut pe soțul meu respirând pentru ultima dată, am simțit că Isus era mai prețios decât fusese în orice ceas al vieții mele. Când am stat la căpătâiul întâiului meu născut și i-am închis ochii, am putut spune: “Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat fie numele Domnului” și am simțit atunci că aveam în Isus un Mângâietor. Iar când ultimul meu născut mi-a fost smuls din brațe și nu i-am mai putut vedea căpșorul pe pernă, alături de mine, am putut spune: “Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat fie numele Domnului”. Dar, când a fost luat de lângă mine cel pe iubirea căruia m-am bazat și alături de care am lucrat timp de treizeci și cinci de ani, nu am putut decât să-mi așez mâna pe ochii săi și să spun: “Doamne, îți încredințez comoara mea până în dimineața învierii”.SVM 252.4

    Când l-am văzut plecând dintre noi și când am văzut nenumărații prieteni care au simțit împreună cu mine, m-am gândit: “Ce contrast cu moartea lui Isus care a fost răstignit pe cruce! Ce contrast!” În ceasul agoniei Sale, persecutorii Îl batjocoreau și râdeau de El. Dar El a murit și a trecut prin mormânt, ca să-l lumineze și să-l facă să strălucească, pentru ca noi să putem avea speranță și bucurie, chiar și când stăm în fața morții, și pentru ca, atunci când îi așezăm pe prietenii noștri la odihnă, în Isus, să putem spune, “Îi vom întâlni iarăși”.SVM 253.1

    Uneori am simțit că nu pot suporta ca soțul meu să moară. Dar aceste cuvinte păreau să fie imprimate în mintea mea: “Fii liniștită și să știi că Eu sunt Dumnezeu”. (Psalmii 46, 10.) M-a durut teribil pierderea aceasta, dar nu am îndrăznit să mă las doborâtă de o tristețe inutilă. Ea nu-l putea aduce înapoi pe cel decedat. Iar eu nu eram atât de egoistă, încât să doresc, dacă aș fi putut, să-l aduc înapoi din somnul său liniștit pentru a se angaja din nou în bătăliile vieții. El se așezase să doarmă, asemenea unui soldat încercat. Voi privi cu plăcere locul său de odihnă. Cel mai bun mod în care eu și copiii mei puteam onora amintirea celui căzut era să reluăm lucrarea, de acolo de unde o lăsase el, și s-o ducem până la capăt, prin puterea lui Isus. Vom fi mulțumitori pentru anii de activitate folositoare care i-au fost acordați și, pentru binele lui și al cauzei lui Hristos, vom învăța din moartea sa o lecție pe care nu o vom uita niciodată. Vom lăsa ca această întristare să ne facă mai buni și mai amabili, mai răbdători și mai atenți față de semenii noștri.SVM 253.2

    Voi continua lucrarea vieții mele singură, cu încrederea deplină că Răscumpărătorul meu va fi cu mine. Mai avem doar puțin de luptat în război, apoi, Hristos va veni, și acest conflict se va încheia. Prin urmare, ultimele noastre eforturi vor fi investite în lucrarea pentru Hristos și pentru înaintarea Împărăției Sale. Unii dintre cei care au stat în prima linie de luptă, rezistând cu zel în fața atacurilor răului, au căzut la postul datoriei. Cei vii privesc cu durere la eroii căzuți, dar nu este timp să înceteze lucrarea. Ei trebuie să strângă rândurile, să prindă steagul din mâna lovită de moarte și, cu o putere nouă, să apere adevărul și onoarea lui Hristos.SVM 254.1

    Trebuie să rezistăm așa cum nu am făcut-o niciodată mai înainte în lupta împotriva păcatului și împotriva puterilor întunericului. Timpul în care trăim cere din partea celor ce cred adevărul prezent o activitate energică și hotărâtă. Dacă timpul de așteptare a venirii Eliberatorului nostru pare să se prelungească, dacă, îngenuncheați de suferință și obosiți de trudă, ne simțim nerăbdători să fim eliberați cu onoare din război, să ne amintim — și fie ca amintirea aceasta să alunge orice murmurare — că suntem lăsați pe pământ pentru a înfrunta furtunile și conflictele, ca să ne desăvârșim un caracter creștin, să Îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu, Tatăl nostru, și pe Hristos, Fratele nostru mai mare, și să lucrăm pentru Domnul, câștigând multe suflete pentru El. “Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci”. (Daniel 12, 3.)SVM 254.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents