Capitolul 59 — Serviciul funerar de la Elmshaven

Duminică, în data de 18 iulie 1915, la ora cinci după-amiaza, la “Elmshaven” — o mică oază de har în marea pustie a lumii — s-au adunat aproape cinci sute de prieteni și vecini, pentru a aduce un ultim omagiu memoriei sorei Ellen G. White și pentru a-i mângâia, prin prezența și simpatia lor, pe cei care au fost chemați să sufere pierderea celei pe care au iubit-o cu drag.SVM 450.1

Serviciul funerar s-a desfășurat pe pajiștea din fața casei liniștite a sorei White, care fusese mult timp pentru ea un loc de retragere liniștită — un veritabil “refugiu” când se întorcea din activitatea publică, așa cum îl descria ea adesea. Într-o margine a pajiștii fusese ridicat un umbrar pentru pastorii oficianți, iar sub ramurile întinse ale arbuștilor, au fost așezate scaune, bănci, precum și șezlonguri pentru vârstnici și pentru cei infirmi, astfel încât să poată sta toți cei care veniseră.SVM 450.2

Versurile cunoscute ale imnului “It is well with my soul” (“Când val de durere mă poartă spre cer”), cântat de un dublu cvartet de la Pacific Union College și de la St. Helena Sanitarium, au marcat deschiderea serviciului religios. În rugăciunea sa, fratele R. W. Munson a cerut ca toți cei prezenți să beneficieze de exemplul vieții devotate și evlavioase a celei care acum dormea și mulți să primească un ajutor special și putere prin lectura scrierilor publicate de ea. “Dăruiește îndeosebi”, s-a rugat el, “binecuvântarea asupra acelor scrieri pe care ea le-a făcut să ajungă până în cele patru colțuri ale pământului, ca lumea să poată auzi solia în numeroasele limbi în care au fost traduse cărțile ei. Îți mulțumim pentru cei din China, din Coreea, din Japonia, din India, din Africa și din insulele mării, care, citind scrierile servei Tale, au fost ajutați să intre în posesia cunoașterii mântuitoare a adevărului. Binecuvântează, de asemenea, Te implorăm, pe cei care au plecat în aceste țări pentru a duce adevărul pentru acest timp…. O Doamne, grăbește proclamarea acestei solii pentru toți locuitorii pământului, pentru ca această generație să îl poată auzi și respecta și calea pentru venirea binecuvântatului nostru Mântuitor să fie pregătită!”SVM 450.3

Fratele George B. Starr a citit din Biblie următoarele pasaje, unele dintre ele, doar parțial: Psalmii 116, 15; (Eclesiastul 7, 2.4); Romani 8, 35.37-39; Ioan 6, 39.40; Daniel 12, 2.3; Apocalipsa 14, 12.13; Ezechiel 37, 12-14; Isaia 26, 19; Apocalipsa 7, 9-17; Apocalipsa 21, 4. Citarea s-a încheiat cu câteva versete ce ilustrau în mod deosebit experiența vieții sorei White: Psalmii 40, 9.10 și Marcu 14, 8.SVM 451.1

Primul vorbitor a fost fratele J. N. Loughborough, un slujitor demn de respect, cu mulți ani în slujirea creștină, susținut în mod minunat de Dumnezeu, ca martor direct al nenumăratelor evenimente providențiale, care au însoțit apariția și dezvoltarea mișcării adventiste. El a adus un omagiu iubitor muncii de o viață a celei alături de care a lucrat atât de adesea, încă din anul 1852. Prezentarea sa, în cea mai mare parte evocatoare, a constituit o schiță biografică, în care dezvăluia lucrările Duhului Sfânt în relație cu activitatea ei. El a evidențiat încă o dată faptul că scrierile publicate de ea tind spre o moralitate pură și conduc la Hristos și la Biblie, aducând liniște și mângâiere inimilor întristate și obosite.SVM 451.2

Următorul vorbitor, fratele Starr, s-a referit la câteva aspecte ale vieții sorei White. “Nu am auzit niciodată vreo altă persoană”, spunea el, “care să vorbească despre dragostea față de Isus, așa cum am auzit-o pe ea. De multe ori am auzit-o exclamând, ‘Îl iubesc, Îl iubesc, ÎL IUBESC!’ Întreaga ei viață a fost dedicată câștigării altora, pentru a-L iubi pe Isus și pentru a-I sluji cu toată inima....SVM 451.3

Am considerat-o a fi persoana care are unul dintre cele mai puternice caractere pe care le-am cunoscut vreodată. Pot compara viața ei doar cu aceea a unui copac puternic, care înfruntă vântul și suportă cele mai severe intemperii, sau cu muntele căruia nu-i pasă de furtună.… Credința ei în Dumnezeu a fost invincibilă. Ea și-a păstrat încrederea fermă și a triumfat în încercări care ar fi putut spulbera credința multora.”SVM 452.1

“Când am salutat-o de plecare, cu două săptămâni în urmă”, a continuat fratele Starr, “i-am spus: ‘Mă bucur să vă văd atât de strălucitoare în dimineața aceasta’. Sora White a răspuns: ‘Mă bucur că mă găsești astfel și aș dori să-ți spun că strălucirea vine dinăuntru’. Apoi, ea a adăugat: ‘Nu am avut multe zile triste, nu-i așa?’ ‘Nu, soră White’, am spus, ‘nu, pentru că întotdeauna în viață v-ați ridicat deasupra lor’. ‘Da’, a răspuns ea, ‘Tatăl meu ceresc a plănuit totul pentru mine și El știe când se va sfârși, iar eu sunt hotărâtă să nu murmur’.SVM 452.2

Atunci i-am spus: ‘Nu pot decât să vă repet, soră White, cuvintele pe care ni le-ați scris într-una dintre ultimele dumneavoastră scrisori. Ați spus: “Umbrele se risipesc și ne apropiem de casă. În curând vom fi acasă și atunci vom vorbi despre toate acestea împreună în Împărăția lui Dumnezeu”’. Ea a răspuns: ‘Da, aproape că e prea frumos ca să fie adevărat’.”SVM 452.3

“Am terminat cu acest pământ pentru totdeauna,
Eliberată de toate grijile și temerile lui,
Nu ni se vor mai alătura niciodată,
Pe drumul nostru prin această vale a lacrimilor”,SVM 452.4

Primele versuri ale celui de-al doilea imn au impresionat adânc multe persoane aflate în mijlocul adunării ce asculta. Aceste versuri fuseseră scrise cu ani în urmă de unul dintre cei ce au lucrat cu sora White în slujirea Domnului, și anume fratele Uriah Smith. Triste sunt despărțirile vieții;SVM 452.5

“Dar se apropie o zi glorioasă,
Sărbătoarea jubiliară a pământului, mult dorită,
Când va veni Regele creației,
Proclamând eliberarea poporului Său;
Când, înălțați pe aripa strălucitoare a iubirii,
Vor striga cu glas tare de pe pământ și mare,
‘Moarte, unde îți este domnia întunecată!
Mormânt, unde îți este biruința!’”SVM 453.1

Fratele E. W. Farnsworth, care conducea serviciul divin, a rostit următoarele:SVM 453.2

“Frați și prieteni, ni se pare aproape imposibil să ne gândim la o predică menită să comemoreze o persoană a cărei viață și activitate au însemnat o predică vie continuă, timp de aproape opt decenii. Cu șaptezeci și opt de ani în urmă, sora White și-a dăruit inima lui Dumnezeu. De-a lungul tuturor acestor ani, cu greu putem găsi vreo perioadă de încetare sau de întrerupere a celei mai stăruitoare și entuziaste lucrări pentru Domnul, iar viața ei și ceea ce reprezintă literatura scrisă de ea constituie cel mai mare elogiu care ar putea fi rostit vreodată cu ocazia serviciului ei funerar.SVM 453.3

M-am întrebat ce ar fi spus sora White, dacă ar fi fost în viață, și unul dintre noi ar fi fost acum în locul ei. Anumite lucruri sunt convins că le-ar fi rostit. Cred că pentru binele prietenilor, al rudelor, al vecinilor și al altor persoane adunate aici, ea ar fi citat acest pasaj:SVM 453.4

‘Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat’ — iar eu aș îndrăzni să spun că nici o ființă umană din această generație nu a înălțat cu o mai mare insistență harul lui Dumnezeu pentru salvarea oamenilor, așa cum a făcut-o ea — ‘și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie’.SVM 453.5

Ea le-ar fi vorbit celor apropiați și prietenilor, inspirându-se din acest text, dar nu s-ar fi oprit aici. În această după-amiază, ea ar fi adăugat, ‘așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos’ și ar fi accentuat aceste cuvinte. Ea le-ar fi întipărit în inima și mintea noastră, nu doar în sensul general, ci ar fi accentuat faptul, marele adevăr, că fericita noastră nădejde urmează să se împlinească în curând. Ea ar fi îndreptat inima și mintea noastră spre acea fericită nădejde care a fost și nădejdea, bucuria și inspirația ei. Frați, prieteni și vecini, aș dori să fiu ecoul acelui glas aici, în această după-amiază. Sunt sigur că acesta este mesajul pe care l-ar fi vestit ea. Dar ea se odihnește.SVM 454.1

Mă simt inspirat să declar că asistăm la o împlinire reală a pasajului aflat în capitolul cincisprezece din 1 Corinteni, unde spune: ‘Boldul morții este păcatul’. Îngăduiți-mi să îl citesc. Iată ce spune: ‘Căci dacă nu înviază morții, nici Hristos n-a înviat. Și, dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre și prin urmare, și cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduți’. Iar ea ar fi citit mai departe: ‘Atunci se va împlini cuvântul care este scris: “Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?”’SVM 454.2

Gândul pe care îl am în minte este acesta: că există un sens anume, în virtutea căruia boldul morți este smuls aici și acum, fraților. [Aminuri spuse cu toată inima.] Sentimentele noastre firești, dragostea din inimile noastre vor face să curgă lacrimi și nu ne putem abține. Dar dincolo de ele, fraților, există mângâierea că păcatul a fost alungat din această ființă și, o dată ce boldul păcatului a fost scos, moartea nu poate ține multă vreme o asemenea persoană. [Multe aminuri.]SVM 454.3

Citim într-un loc despre Isus că nu era posibil ca El să fie ținut în moarte. De ce? — Deoarece acolo nu exista nici un păcat. Când neprihănirea domnește și păcatul este alungat, moartea își pierde boldul. Cel decedat poate dormi în mormânt pentru puțin timp, dar moartea nu-l poate reține foarte mult. Ziua eliberării se apropie. În curând va suna trâmbița și, mulțumiri fie aduse Domnului, o vom vedea din nou pe sora White.SVM 455.1

Mă adresez familiei și prietenilor și plâng alături de dumneavoastră astăzi, dar există un aspect legat de viața neprihănită în Hristos, care face ca moartea să nu ne mai umple de groază, iar mormântul să nu mai fie un blestem. Isus a fost acolo, iar noi putem păși în siguranță pe urmele Lui. Așadar, fraților, să privim în sus. Să privim dincolo de această vale a lacrimilor și a tristeții, spre o speranță și o viață luminoasă și veșnică, pentru cauza lui Isus, amin”.SVM 455.2

Serviciul divin s-a încheiat cu intonarea unuia dintre imnurile preferate ale sorei White, “Ne vom întâlni dincolo de râu”, și cu rostirea binecuvântării de către fratele S. T. Hare.SVM 455.3