Boala fratelui James White

Într-o dimineață, pe când ne făceam plimbarea obișnuită dinaintea micului dejun, am intrat în grădina fratelui Lunt și, în timp ce soțul meu încerca să desfacă un știulete, am auzit un zgomot ciudat. Privind spre el, am văzut că fața lui era de un roșu aprins, iar brațul drept îi atârna fără vlagă pe lângă corp. Orice încercare de a-și ridica brațul era fără efect — mușchii refuzau să-l asculte.SVM 168.2

L-am ajutat să intre în casă, dar nu a putut să-mi vorbească până când nu am ajuns înăuntru, unde l-am auzit rostind într-o manieră aproape inteligibilă: “Roagă-te, roagă-te”. Am căzut pe genunchi și am strigat către Dumnezeu, care fusese întotdeauna pentru noi un ajutor în vreme de nevoie. Curând, soțul meu a început să înalțe cuvinte de laudă și mulțumire la adresa lui Dumnezeu, deoarece putea să miște din nou brațul. Apoi, mâna i s-a refăcut parțial, dar nu pe deplin.SVM 168.3

Atât soțul meu, cât și eu am simțit nevoia unei legături mai strânse cu Dumnezeu. Prin rugăciune și mărturisire, ne-am apropiat de Dumnezeu și am avut asigurarea binecuvântată că El S-a apropiat de noi. Acele ore de comuniune cu Dumnezeu au fost extrem de prețioase.SVM 169.1

Primele cinci săptămâni de suferință, le-am petrecut în propria casă. Dintr-un motiv înțelept, Tatăl nostru ceresc nu a considerat potrivit să-l însănătoșească imediat pe soțul meu, așa cum ne rugam noi stăruitor, deși El părea foarte aproape de noi, susținându-ne și mângâindu-ne prin Duhul Său Sfânt.SVM 169.2