“Sionul zicea: “M-a părăsit Domnul,
Și m-a uitat Domnul!”
Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează,
Și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei?
Dar chiar dacă l-ar uita,
Totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip:
Iată că te-am săpat pe mâinile Mele,
Și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei.” (Isaia 49, 14-16.)DV 250.4

“Nu te teme, căci Eu sunt cu tine;
Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău;
Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor.
Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41, 10.)DV 251.1

“Ascultați-Mă, casa lui Iacov, și toată rămășița casei lui Israel,
Voi, pe care v-am luat în spinare de la obârșia voastră,
Pe care v-am purtat pe umăr de la nașterea voastră:
Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același,
Până la căruntețea voastre vă voi sprijini.
V-am purtat, și tot vreau să vă mai port,
Să vă sprijin și să vă mântuiesc.” (Isaia 46, 3.4.)DV 251.2

Nimic nu exercită o influență mai mare pentru favorizarea sănătății sufletului și trupului ca spiritul de recunoștință și laudă. Este o datorie categorică aceea de a ne împotrivi melancoliei, gândurilor și sentimentelor de nemulțumire — o datorie tot atât de mare ca aceea de a ne ruga. Dacă ne îndreptăm către cer, cum putem merge ca un grup de oameni care se jelesc, gemând și plângându-se tot drumul până la casa Tatălui nostru?DV 251.3

Aceia care spun că sunt creștini, dar se plâng neîncetat și se gândesc la voioșie și fericire ca la ceva păcătos, nu au o religie adevărată. Aceia care găsesc o plăcere sumbră în tot ceea ce este melancolic în lumea naturală, care aleg să privească asupra frunzelor moarte mai degrabă decât să culeagă minunatele flori vii; care nu văd nici o frumusețe în piscurile munților semeți și în văile înveșmântate în verde crud; care își adorm simțurile ca să nu audă vocea veselă care le vorbește în natură, atât de dulce și melodioasă pentru cel care are urechi pentru ea — aceia nu trăiesc în Hristos. Ei își strâng tristețe și întunecime, când ar putea avea strălucire, pe Însuși Soarele neprihănirii, care să răsară în inimile lor, aducând vindecare în razele Sale.DV 251.4

Adeseori, mintea ta poate fi întunecată din pricina durerii. Nu încerca atunci să raționezi. Știi doar că Isus te iubește! El îți înțelege slăbiciunea. Poți împlini voia Sa odihnindu-te pur și simplu în brațele Sale.DV 251.5

Este o lege a naturii aceea ca gândurile și sentimentele noastre să fie încurajate și întărite pe măsură ce vorbim despre ele. Deși cuvintele exprimă gânduri, este de asemenea adevărat că și cuvintele sunt urmate de gânduri. Dacă am vrea să dăm mai multă expresivitate credinței noastre, să ne bucurăm mai mult de binecuvântările pe care știm că le avem — marea îndurare și iubire a lui Dumnezeu — ar trebui să avem mai multă credință și o bucurie mai mare. Nici o limbă nu poate exprima și nici o minte omenească, finită, nu poate concepe binecuvântarea care se naște din aprecierea bunătății și iubirii lui Dumnezeu. Chiar pe acest pământ putem avea o bucurie asemenea unui izvor nesecat — căci este alimentat de șuvoaiele care ies de la tronul lui Dumnezeu.DV 251.6

Așa stând lucrurile, să ne educăm inimile și buzele să aducă laudă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa fără seamăn. Să ne educăm sufletele să fie pline de speranță și să trăiască în lumina care vine de la crucea de pe Calvar. N-ar trebui să uităm niciodată că suntem copii ai Împăratului ceresc, fii și fiice ale Domnului oștirilor. Este privilegiul nostru să ne odihnim liniștiți în Dumnezeu.DV 253.1

“Pacea lui Hristos ... să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători.” (Coloseni 3, 15.) Uitând de necazurile și dificultățile noastre, să dăm laudă lui Dumnezeu pentru ocazia de a trăi pentru slava Numelui Său. Binecuvântările proaspete ale fiecărei noi zile să trezească laudă în inimile noastre pentru aceste dovezi ale grijii Sale iubitoare. Când deschizi ochii dimineața, mulțumește-I lui Dumnezeu că te-a păzit în timpul nopții. Mulțumește-I pentru pacea pe care ți-a pus-o în inimă. Dimineața, ziua la amiază și noaptea, recunoștința ta să se înalțe către cer ca un parfum plăcut.DV 253.2

Când cineva te întreabă ce mai faci, nu încerca să te gândești la ceva trist pe care să i-l spui, pentru a-i câștiga compasiunea. Nu vorbi despre lipsa ta de credință, despre întristările și suferințele tale. Ispititorul este nespus de bucuros să audă astfel de cuvinte. Când vorbești despre subiecte sumbre, îi dai lui slavă. Nu trebuie să ne preocupe puterea cea mare a lui Satana de a ne birui. Adesea ne predăm în mâinile lui, vorbind despre puterea sa. Să vorbim mai bine despre marea putere a lui Dumnezeu de a uni toate interesele noastre cu ale Sale. Vorbește despre puterea inegalabilă a lui Hristos, vorbește despre slava Sa. Tot cerul este interesat de mântuirea noastră. Îngerii lui Dumnezeu, mii și mii și de zeci de mii de ori zeci de mii, sunt însărcinați să le slujească celor care vor fi moștenitori ai mântuirii. Ei ne păzesc de rău și resping puterile întunericului, care urmăresc nimicirea noastră. Nu avem oare motive să fim mulțumitori în fiecare moment, chiar și atunci când există aparente încurcături pe cărarea noastră?DV 253.3

Principii biblice de vindecare

Înălțați cântări de laudă