Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Divina vindecare

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Teoriile panteiste

    În ziua de azi, intră în instituțiile de învățământ și în bisericile de pretutindeni învățături spiritiste care subminează credința în Dumnezeu și în Cuvântul Său. Teoria că Dumnezeu este o “esență” răspândită peste tot în natură este primită de mulți dintre cei care mărturisesc că au credință în Scripturi; însă, oricât ar fi de frumos înveșmântată, această teorie este o amăgire dintre cele mai periculoase. Ea Îl înfățișează în mod greșit pe Dumnezeu și reprezintă o dezonoare la adresa măreției Sale. Și cu siguranță că scopul acestei teorii nu este doar de a-i călăuzi greșit pe oameni, ci și de a-i strica. Elementul său este întunericul, sfera sa de acțiune — senzualitatea. Rezultatul acceptării ei este despărțirea de Dumnezeu. Iar pentru natura umană căzută, aceasta înseamnă ruina.DV 428.2

    Starea în care ne aflăm prin păcat nu este normală, iar puterea care ne reface trebuie să fie supranaturală, căci altfel nu are nici o valoare. Nu există decât o singură putere în stare să rupă legăturile pe care le are răul asupra inimilor oamenilor, și aceea este puterea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Numai prin sângele Celui răstignit există curățire de păcat. Numai harul Său ne poate face să ne împotrivim tendințelor firii noastre căzute și să le biruim. Teoriile spiritiste referitoare la Dumnezeu fac ca harul Său să nu mai aibă nici un efect. Dacă Dumnezeu este o “esență” răspândită peste tot în natură, atunci El Se găsește în toți oamenii; iar pentru a obține sfințenia, omul nu are altceva de făcut decât să dezvolte puterea care este în el.DV 428.3

    Aceste teorii, analizate până la concluzia logică ce se desprinde din ele, suprimă tot sistemul religios creștin. Ele se dispensează de necesitatea ispășirii și fac din om propriul său mântuitor. Aceste teorii privitoare la Dumnezeu lipsesc Cuvântul Său de orice putere, iar aceia care le acceptă se află în marea primejdie de a ajunge în cele din urmă să privească întreaga Biblie ca fiind ficțiune. Ei chiar pot privi virtutea ca fiind mai bună decât viciul; însă, înlăturându-L pe Dumnezeu din poziția de suveran ce I se cuvine pe drept, ei acceptă să devină dependenți de puterea omenească, putere care nu are nici o valoare fără Dumnezeu. Voința omenească lipsită de ajutor nu are în mod real putere să se împotrivească răului și să-l biruie. Sistemele defensive ale sufletului sunt anihilate. Omul nu mai are nici o apărare împotriva păcatului. O dată ce restricțiile Cuvântului lui Dumnezeu și ale Duhului Său sunt respinse, nu știm până la ce adâncimi se poate scufunda cineva.DV 428.4

    “Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat.
    Este un scut pentru cei ce se încred în El.
    N-adăuga nimic la cuvintele Lui,
    Ca să nu te pedepsească, și să fii găsit mincinos.” (Proverbe 30, 5-6.)
    DV 429.1

    “Cel rău este prins în înseși nelegiuirile lui,
    Și este apucat de legăturile păcatului lui.” (Proverbe 5, 22.)
    DV 429.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents