O lecție din viața lui Moise

Să luăm ca exemplu experiența lui Moise. Educația pe care a primit-o în Egipt ca nepot al împăratului — și viitor moștenitor al tronului — a fost foarte riguroasă. Nu a fost neglijat nimic din cele presupuse că vor face din el un om înțelept, așa cum înțelegeau egiptenii înțelepciunea. A primit cea mai înaltă pregătire civilă și militară. El credea că era pe deplin pregătit pentru lucrarea de a izbăvi pe Israel din robie. Dar Dumnezeu judeca lucrurile altfel. Providența Sa a hotărât pentru Moise patruzeci de ani de pregătire în pustie, ca păstor.DV 474.3

Educația pe care Moise o primise în Egipt i-a fost un ajutor în multe privințe; însă cea mai valoroasă pregătire pentru lucrarea vieții lui a fost aceea care a avut loc în timpul în care era angajat ca păstor. Moise era din fire un impulsiv. În Egipt, ca favorit al împăratului și al poporului, conducător militar plin de succes, fusese obișnuit să primească laude și aprecieri lingușitoare. Atrăsese poporul către sine. El spera să împlinească în propriile sale puteri lucrarea de eliberare a lui Israel. Mult diferite au fost lecțiile pe care a trebuit să le învețe ca reprezentant al lui Dumnezeu. Conducându-și turmele în pustietatea munților și prin pajiștile înverzite ale văilor, el a învățat credința și blândețea, răbdarea, umilința și lepădarea de sine. A învățat să îngrijească oile slabe, să le oblojească pe cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să le suporte pe cele nesupuse, să aibă grijă de mielușei și să le hrănească pe cele bătrâne și pe cele slăbite.DV 474.4

În această lucrare, Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o mare lucrare. El căuta să ducă la bun sfârșit cu credincioșie, ca pentru Dumnezeu, lucrarea încredințată lui. Recunoștea prezența lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunoștea pe Dumnezeu în mod personal și, meditând asupra caracterului Său, el începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezența Sa. El găsi scăpare în brațele veșnice.DV 475.1

După această experiență, Moise a auzit chemarea cerească de a schimba cârja păstorului cu toiagul autorității; de a-și lăsa turma de oi și de a trece la conducerea lui Israel. Porunca divină îl găsi neîncrezător în sine, cu o vorbire greoaie și timid. Era copleșit de sentimentul că nu este capabil să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă a acceptat lucrarea, punându-și toată încrederea în Domnul. Măreția misiunii sale i-a solicitat aproape toate puterile minții. Dumnezeu i-a binecuvântat supunerea neîntârziată și el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredințată vreodată omului. Despre el este scris: “În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față.” (Deuteronom 34, 10.)DV 475.2

Cei care simt că lucrarea lor nu este apreciată și care râvnesc o poziție de răspundere mai mare să ia aminte că “nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie nu vine înălțarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul și înalță pe altul.” (Psalmii 75, 6.7.) Fiecare om își are locul său în planul veșnic al cerului. Dacă vom ocupa sau nu locul acela, depinde de credincioșia noastră când conlucrăm cu Dumnezeu.DV 476.1

Trebuie să ne ferim să ne plângem singuri de milă. Nu vă îngăduiți niciodată sentimentul că nu sunteți prețuiți așa cum s-ar cuveni, că eforturile voastre nu sunt apreciate, că lucrarea voastră este prea dificilă. Gândul îndreptat către ceea ce a suportat Hristos pentru noi să reducă la tăcere orice alt gând de nemulțumire. Suntem tratați mai bine decât a fost tratat Domnul nostru. “Și tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!” (Ieremia 45, 5.) Domnul nu are nici un loc în lucrarea Sa pentru cei care au o dorință mai mare de a câștiga cununa decât de a purta crucea. El vrea oameni care sunt mai concentrați asupra înfăptuirii datoriei decât asupra primirii răsplății — oameni care țin mai mult la principii decât la promovare.^{1Sau “înălțare” (vezi Psalmul 75:6,7 — n.tr.)}DV 476.2

Cei care sunt umili și care își fac lucrarea ca pentru Dumnezeu s-ar putea să nu ofere un spectacol atât de măreț ca aceia care sunt plini de neastâmpăr și înfumurare; însă lucrarea lor are valoare mai mare. Adesea, aceia care fac mare paradă atrag atenția asupra lor, interpunându-se între popor și Dumnezeu, iar lucrarea lor se dovedește a fi falimentară. “Înțelepciunea este lucrul principal; prin urmare, dobândește înțelepciunea^{2Prima parte a textului citat a fost tradusă literal din varianta King James (n.tr.)} și, cu tot ce ai, dobândește priceperea. Înalț-o, și ea te va înălța; ea te va aduce la cinste dacă o vei îmbrățișa.” (Proverbe 4, 7.8.)DV 477.1

Pentru că nu au hotărârea de a-și asuma răspunderea și de a se schimba, mulți ajung într-o stereotipie a unui mod greșit de lucru. Dar nu trebuie să existe aceasta. Ei își pot cultiva puterile pentru a face cel mai bun tip de lucrare și atunci vor avea mâinile mereu ocupate. Vor fi prețuiți la justa lor valoare.DV 477.2

Dacă unii sunt calificați pentru o poziție mai înaltă, Domnul nu va pune povara numai asupra lor, ci și asupra celor care i-au pus la probă, care le cunosc valoarea și care îi pot împinge înainte în cunoștință de cauză. Cei care își fac zilnic cu credincioșie lucrarea ce le-a fost încredințată vor auzi, la timpul stabilit de Dumnezeu, chemarea Sa: “Veniți mai sus.”DV 477.3

Îngerii din ceruri au venit la păstori când aceștia își vegheau turmele pe dealurile Betleemului. Tot așa și astăzi, în timp ce lucrătorul umil al lui Dumnezeu se achită de însărcinarea sa, îngeri ai lui Dumnezeu stau lângă el, ascultându-i cuvintele, luând notă de modul în care este dusă la înfăptuire lucrarea sa, pentru a vedea dacă în mâinile sale pot fi încredințate răspunderi mai mari.DV 477.4

Dumnezeu nu-i evaluează pe oameni după bogăția lor, după educația sau poziția lor. Îi evaluează după puritatea motivației și după frumusețea caracterului. El caută să vadă în ce măsură au ei Spiritul Său și cât de mult dau pe față asemănarea cu El prin viața lor. A fi mare în împărăția lui Dumnezeu înseamnă a fi asemenea unui copilaș ca umilință, ca simplitate a credinței, ca puritate a iubirii.DV 477.5

“Știți”, a spus Hristos, “că domnitorii neamurilor domnesc peste ele și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru.” (Matei 20, 25-26.)DV 478.1

Dintre toate darurile pe care cerul le poate revărsa asupra oamenilor, părtășia cu Hristos prin suferințele Sale este cea mai consistentă dovadă de încredere și cea mai înaltă onoare. Nici Enoh, care a fost schimbat și luat la cer, nici Ilie, care a urcat într-un car de foc, nu a fost mai mare sau mai onorat decât Ioan Botezătorul, care a pierit singur în închisoare. “Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El.” (Filipeni 1, 29.)DV 478.2