Îndelungă răbdare când suntem nedreptățiți
Nu ne putem permite să ne înfierbântăm din pricina vreunui rău, real sau presupus, pe care ni-l va fi făcut cineva. Eul este vrăjmașul de care trebuie să ne temem cel mai mult. Nici o formă de viciu nu are un efect mai distrugător asupra caracterului ca pasiunea omenească ce nu se află sub controlul Duhului Sfânt. Nici o biruință pe care o putem dobândi nu va fi atât de prețioasă ca aceea asupra eului.DV 485.1
Nu ar trebui să ne simțim jigniți cu ușurință. Trebuie să trăim nu pentru a ne păzi de jigniri sau pentru a ne păstra reputația, ci pentru a salva suflete. Când devenim interesați de mântuirea sufletelor, încetăm să mai fim deranjați de măruntele nepotriviri care se ivesc adesea, în timp ce petrecem timp unii cu alții. Orice ar putea gândi alții despre noi și orice ne-ar putea face nu trebuie să ne tulbure unirea cu Hristos, părtășia cu Duhul. “Ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.”(1 Petru 2, 20.)DV 485.2
Nu plătiți cu aceeași monedă. Atât cât depinde de voi, îndepărtați orice cauză a unei înțelegeri greșite. Evitați provocarea răului. Faceți tot ce stă în puterea voastră — fără să jertfiți principiile — pentru a-i împăca pe alții. “Dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului și du-te întâi și împacă-te cu fratele tău; apoi vino și adu-ți darul.” (Matei 5, 23-24.)DV 485.3
Dacă vi se spun cuvinte nerăbdătoare, nu dați niciodată un răspuns în același spirit. Amintiți-vă că “un răspuns blând potolește mânia.” (Proverbe 15, 1.) Și există o putere minunată în tăcere. Cuvintele adresate ca răspuns unuia care este mânios nu servesc uneori decât ca să-l exaspereze. Dar mânia întâmpinată cu tăcere, într-un spirit iubitor, îngăduitor, se stinge repede.DV 486.1
Sub o furtună de cuvinte usturătoare, defăimătoare, țineți-vă mintea ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu. Mintea și inima să fie umplute cu făgăduințele lui Dumnezeu. Dacă sunteți tratați rău sau acuzați pe nedrept, în loc să dați un răspuns mânios, repetați-vă în minte promisiunile prețioase.DV 486.2
“Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.” (Romani 12, 21.)DV 486.3
“Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra, El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, și dreptul tău ca soarele la amiază.” (Psalmii 37, 5-6.)DV 486.4
“Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.” (Luca 12, 2.)DV 486.5
“Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc și prin apă; dar Tu ne-ai scos și ne-ai dat din belșug.” (Psalmii 66, 12.)DV 486.6
Avem înclinația să căutăm la semenii noștri compătimire și încurajare, în loc să le căutăm la Isus. În îndurarea și credincioșia Sa, Dumnezeu îngăduie adesea ca aceia în care ne punem încrederea să ne înșele așteptările, ca să putem înțelege nebunia de a ne încrede în om și de a face tăria noastră din ceea ce este carne muritoare. Să ne încredem pe deplin în Dumnezeu, cu umilință, fără egoism. El cunoaște întristările pe care le simțim în adâncul ființei noastre, dar pe care nu le putem exprima. Când totul pare întunecat și inexplicabil, amintiți-vă cuvintele lui Hristos: “Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” (Ioan 13, 7.)DV 486.7
Studiați istoria lui Iosif și a lui Daniel. Domnul nu a împiedicat uneltirile oamenilor care căutau să le facă rău; dar a făcut ca toate aceste mijloace să lucreze pentru binele slujitorilor Săi, care, în mijlocul încercărilor și luptelor, și-au păstrat credința și loialitatea.DV 487.1
Câtă vreme suntem în lume, ne vom confrunta cu influențe potrivnice. Vor exista provocări, pentru a ne pune la încercare stăpânirea de sine; iar harurile creștine se dezvoltă prin întâmpinarea acestora într-un spirit liniștit. Dacă Hristos este în noi, vom fi răbdători, buni și îndelung răbdători, optimiști în mijlocul supărărilor și stărilor de iritare. Zi de zi și an de an, vom birui eul și vom crește până la un eroism nobil. Aceasta este sarcina pe care am primit-o; dar ea nu poate fi împlinită fără ajutorul lui Isus, fără o hotărâre fermă, un țel nestrămutat, o veghere neîncetată și rugăciune continuă. Fiecare dintre noi are de dus o luptă. Nici măcar Dumnezeu nu poate aduce noblețe caracterelor noastre și nu poate face ca viețile să ne fie folositoare, dacă nu devenim împreună lucrători cu El. Cei care refuză lupta pierd tăria și bucuria victoriei.DV 487.2
Nu trebuie să ținem o evidență personală a încercărilor și dificultăților, întristărilor și durerilor noastre. Toate aceste lucruri sunt scrise în cărți, iar cerul va avea grijă de ele. În timp ce numărăm lucrurile dezagreabile, multe altele, asupra cărora putem reflecta cu plăcere, ni se șterg din memorie, cum ar fi: bunătatea plină de îndurare a lui Dumnezeu, care ne înconjoară în fiecare clipă, și iubirea care îi face pe îngeri să se minuneze — că Dumnezeu a dat pe Fiul Său să moară pentru noi. Dacă simțiți, ca lucrători pentru Hristos, că ați avut griji și încercări mai mari decât au avut alții, amintiți-vă că pentru voi există o pace necunoscută celor care se feresc de aceste poveri. Există mângâiere și bucurie în serviciul lui Hristos. Lumea trebuie să vadă că o viață cu El nu este un eșec.DV 487.3
Dacă nu-ți simți inima ușoară și voioasă, nu vorbi despre simțămintele tale. Nu arunca nici o umbră asupra vieților altora. O religie rece, fără soare, nu atrage niciodată suflete la Hristos. Le îndepărtează de El în plasele pe care Satana le-a întins pentru picioarele celor rătăcitori. În loc să te gândești la descurajările tale, gândește-te la puterea pe care o poți cere în Numele lui Hristos. Imaginația ta să se prindă de lucrurile nevăzute. Gândurile tale să se îndrepte către dovezile iubirii celei mari a lui Dumnezeu pentru tine. Credința poate rezista încercării, poate face față ispitei, poate suporta apăsarea dezamăgirii. Isus trăiește ca Apărător al nostru. Tot ceea ce ne este asigurat prin mijlocirea Sa ne aparține.DV 488.1
Nu crezi că Hristos îi prețuiește pe aceia care viețuiesc în sfințenie pentru El? Nu crezi că îi vizitează pe aceia care, asemenea preaiubitului Ioan în exil, se află pentru El în locuri grele și apăsătoare? Dumnezeu nu va putea accepta ca vreunul din lucrătorii Săi cu inimă curată să fie lăsat singur, să lupte împotriva unor forțe mult superioare și să fie biruit. El păstrează ca pe un giuvaer prețios pe orice om a cărui viață este ascunsă cu Hristos în El. Despre fiecare dintre aceștia, El spune: “Te voi păstra ca o pecete; căci Eu te-am ales.” (Hagai 2, 23.)DV 488.2
Apoi vorbește despre făgăduințe; vorbește despre dorința lui Hristos de a binecuvânta. El nu uită de noi nici o clipă. Când, oricât ar fi de neplăcute împrejurările, ne odihnim cu încredere în iubirea Sa și ne închidem în El, simțământul prezenței Sale ne va inspira o bucurie adâncă, liniștită. Hristos a spus despre Sine: “Eu ... nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8, 28-29.)DV 488.3
Prezența Tatălui L-a înconjurat pe Hristos și nimic nu L-a lovit în afară de ceea ce a îngăduit iubirea infinită, pentru binecuvântarea lumii. Acesta era izvorul mângâierii Sale, acesta este și al nostru. Cel care este umplut cu Duhul lui Hristos rămâne în Hristos. Orice ar veni asupră-i vine de la Mântuitorul, care îl înconjoară cu prezența Sa. Nimic nu îl poate atinge dacă Domnul nu aprobă. Toate suferințele și necazurile noastre, toate ispitele și încercările, toate întristările și durerile, toate persecuțiile și privațiunile, pe scurt, toate lucrează împreună pentru binele nostru. Toate experiențele și împrejurările sunt lucrătorii lui Dumnezeu prin care binele ajunge la noi.DV 488.4
Dacă ne dăm seama de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu față de noi, nu vom fi găsiți judecându-i sau acuzându-i pe alții. Când Hristos trăia pe pământ, cât de surprinși ar fi fost cei cu care stătuse de vorbă dacă, după ce L-ar fi cunoscut, L-ar fi auzit rostind un singur cuvânt acuzator, defăimător sau nerăbdător. Să nu uităm că aceia care Îl iubesc trebuie să Îl reprezinte în caracter.DV 489.1
“Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12, 10.) “Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.” (1 Petru 3, 9.)DV 489.2
Domnul Isus pretinde ca noi să recunoaștem drepturile fiecărui om. Trebuie luate în considerație drepturile sociale ale oamenilor și drepturile lor de creștini. Toți trebuie să fie tratați cu rafinament și delicatețe, ca fii și fiice ale lui Dumnezeu.DV 489.3
Creștinismul va produce oameni onorabili. Hristos a fost amabil chiar față de persecutorii Săi; și urmașii Săi vor manifesta același spirit. Priviți-l pe Pavel când a fost adus înaintea cârmuitorilor. Cuvântarea sa ținută înaintea lui Agripa este o ilustrare atât a adevăratei politeți, cât și a unei lecții de elocință. Evanghelia nu încurajează politețea formală, care este o practică obișnuită în lume, ci amabilitatea care izvorăște dintr-o bunătate neprefăcută a inimii.DV 489.4
Cea mai atentă cultivare a manierelor de conveniență mondenă nu este de ajuns pentru a ascunde orice toană, judecata aspră și limbajul deplasat. Adevăratul rafinament nu va fi niciodată dat pe față atâta timp cât eul este considerat valoare supremă. Iubirea trebuie să locuiască în inimă. Un creștin care nu acceptă compromisuri își găsește motivația faptelor în iubirea adâncă din inima sa, iubirea pentru Stăpânul său. Prin rădăcinile afecțiunii lui față de Hristos, se înalță seva unui interes altruist față de semenii săi. Dragostea conferă posesorului ei har, decență și un comportament atrăgător. Ea luminează înfățișarea și coboară vocea; rafinează și înalță întreaga ființă.DV 490.1
Viața este constituită în cea mai mare parte nu din mari jertfe și realizări minunate, ci din lucruri mărunte. Cel mai adesea, prin lucrurile mărunte — care par atât de nevrednice de a fi luate în seamă — este adus în viața noastră un mare bine sau un mare rău. Obiceiurile se formează și caracterul este modelat greșit tocmai prin eșecul nostru de a trece cu bine probele lucrurilor mărunte cu care suntem confruntați; iar când vin marile încercări, ne găsesc nepregătiți. Numai acționând din principiu în probele vieții de zi cu zi putem dobândi puterea de a rămâne neclintiți și credincioși în cele mai periculoase și mai dificile situații.DV 490.2
Nu suntem niciodată singuri. Fie că ni-L alegem, fie că nu, avem un Tovarăș. Amintește-ți că, oriunde te afli, orice vei face, Dumnezeu este acolo. Nimic din ceea ce este spus, făcut sau gândit nu poate scăpa atenției Sale. Ai un martor pentru fiecare cuvânt sau faptă — pe Dumnezeu Cel Sfânt, Cel ce urăște păcatul. Gândește-te mereu la acest lucru înainte să vorbești sau să acționezi. Creștin fiind, ești membru al familiei împărătești, copil al Împăratului ceresc. Să nu spui nici un cuvânt, să nu faci nimic care va aduce dezonoare asupra frumosului “nume pe care-l purtați.” (Iacov 2, 7.)DV 490.3
Studiază cu atenție caracterul divin-uman și întreabă-te mereu: “Ce-ar face Isus dacă ar fi în locul meu?” Aceasta ar trebui să fie ștacheta datoriei noastre. Nu te plasa în mod inutil în societatea celor care, prin șiretenia lor, îți vor slăbi hotărârea de a face binele sau vor aduce o pată asupra conștiinței tale. Să nu faci nimic printre necunoscuți, pe stradă, în tramvai , în cămin, nimic din toate câte ar putea avea o cât de mică aparență de rău. Fă în fiecare zi ceva să îmbogățești, să înfrumusețezi și să înnobilezi viața pe care a răscumpărat-o Hristos cu propriul Său sânge.DV 491.1
Acționează mereu din principiu, nu din impuls. Stăpânește-ți înflăcărarea naturală a firii — prin umilință și blândețe. Nu vă îngăduiți nici un fel de ușurătate sau neseriozitate. Nici o vorbă “de duh” ironică să nu vă scape de pe buze. Nici chiar gândurile nu trebuie lăsate fără control. Ele trebuie înfrânate, aduse în captivitate, în ascultare de Hristos. Să se îndrepte către lucruri sfinte. Atunci, prin harul lui Hristos, ele vor fi curate și oneste.DV 491.2
Avem nevoie de înrâurirea neîncetată a puterii înnobilatoare a gândurilor curate. Singura siguranță a oricărui suflet este să aibă gânduri bune. Căci omul, “așa cum a gândit în sufletul lui, așa este el.” (Proverbe 23, 7.) Puterea stăpânirii de sine se întărește prin exercițiu. Ceea ce pare la început dificil devine ușor dacă este repetat în mod constant, până când gândurile și faptele bune devin o obișnuință. Dacă dorim, ne putem întoarce de la tot ce este ieftin și inferior și ne putem ridica la un standard înalt; putem fi respectați de oameni și iubiți de Dumnezeu.DV 491.3
Cultivați obiceiul de a vorbi de bine pe alții. Reflectați asupra calităților bune ale celor cu care vă însoțiți și observați cât mai puțin posibil erorile și cusururile lor. Când sunteți ispitiți să vă plângeți de ceea ce a spus sau a făcut cineva, arătați-vă prețuirea pentru ceva din viața sau caracterul acelei persoane. Cultivați spiritul de a fi mulțumitor. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru dragostea Sa minunată, arătată prin aceea că a dat pe Hristos să moară pentru noi. Nu câștigăm nici-odată nimic dacă ne gândim la nemulțumirile noastre. Dumnezeu ne cheamă să ne gândim la îndurarea Sa și la iubirea Lui fără pereche, pentru a fi inspirați cu laude la adresa Sa.DV 492.1
Lucrătorii sinceri nu au timp să se ocupe de greșelile altora. Nu ne putem permite să trăim din pleava greșelilor și metehnelor altora. Vorbirea de rău este un blestem îndoit, căzând cu mai multă greutate asupra celui ce spune decât asupra celui ce ascultă. Cel care seamănă semințele învrăjbirii și neînțelegerii culege roadele mortale în propriul său suflet. Însuși faptul de a căuta răul în alții dezvoltă răul în cei ce privesc. Ocupându-ne de greșelile altora, suntem schimbați după chipul acesta. Însă, privind la Isus, vorbind despre dragostea Sa și perfecțiunea caracterului Său, ne schimbăm după chipul Lui. Contemplând idealul măreț pe care l-a pus înaintea noastră, vom fi înălțați într-o atmosferă curată și sfântă — ne vom afla chiar în prezența lui Dumnezeu. Când vom fi acolo, vom reflecta o lumină care va străluci asupra tuturor celor care au legături cu noi.DV 492.2
În loc să-i criticați și să-i condamnați pe alții, spuneți: “Trebuie să-mi lucrez propria mântuire. Dacă eu cooperez cu Cel care dorește să-mi salveze sufletul, trebuie să mă controlez neîncetat. Trebuie să îndepărtez orice rău din viața mea. Trebuie să birui orice defect. Trebuie să devin o făptură nouă în Hristos. Atunci, în loc să-i slăbesc pe cei care se luptă împotriva răului, îi pot întări prin cuvinte de încurajare”. Suntem prea indiferenți unii față de alții. Uităm prea adesea că tovarășii noștri de lucrare au nevoie de tărie și îmbărbătare. Nu uitați să-i asigurați de interesul și simpatia voastră față de ei. Ajutați-i prin rugăciunile voastre și ei să știe că faceți acest lucru.DV 492.3
Nu toți cei ce mărturisesc că sunt lucrători pentru Hristos sunt ucenici adevărați. Printre cei ce poartă Numele Său și care se află chiar în numărul lucrătorilor Lui, există unii care nu Îl reprezintă în caracter. Ei nu sunt conduși de principiile Sale. Aceste persoane sunt adesea o cauză de nedumerire și descurajare pentru tovarășii lor de lucrare, care sunt tineri în ce privește experiența creștină; însă nici unul dintre ei nu trebuie să se lase indus în eroare. Hristos ne-a dat un exemplu desăvârșit și ne îndeamnă să-L urmăm pe El.DV 493.1
Până la sfârșitul timpului va exista neghină prin grâu. Când servitorii stăpânului casei, în zelul pe care-l aveau pentru onoarea sa, au cerut permisiunea să smulgă neghina, acesta a spus: “Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească amândouă până la seceriș.” (Matei 13, 29-30.)DV 493.2
În mila și îndelunga Sa răbdare, Dumnezeu îi îngăduie cu toleranță pe cei îndărătnici și chiar pe cei cu inima nesinceră. Printre apostolii aleși ai lui Hristos a fost și trădătorul Iuda. Atunci să existe motiv de surprindere sau descurajare că sunt și unii vicleni printre lucrătorii Săi de astăzi? Dacă Acela care citește inimile l-a îngăduit pe cel despre care știa că este trădătorul Său, cu ce răbdare ar trebui să-i îngăduim noi pe cei greșiți?DV 493.3
Și nu toți sunt ca Iuda — nici chiar dintre aceia care par păcătoși din cale afară. Petru, aprins, nesăbuit și încrezător în el însuși, părea adesea cu mult mai dezavantajat decât Iuda. El primea mult mai des reproșuri din partea Mântuitorului. Dar ce viață de slujire și sacrificiu a fost viața sa! Ce mărturie reprezintă aceasta pentru puterea harului lui Dumnezeu! În măsura în care suntem în stare, trebuie să fim pentru alții ce a fost Isus pentru ucenicii Săi când a umblat și a vorbit cu ei pe pământ.DV 493.4
Priviți la voi înșivă ca misionari — mai întâi de toate printre tovarășii voștri de lucrare. Adesea, este nevoie de foarte mult timp și muncă pentru a câștiga un singur suflet la Hristos. Iar când un suflet se întoarce de la păcat la neprihănire, este bucurie între îngeri. Credeți că duhurile slujitoare care veghează asupra acestor suflete sunt mulțumite să vadă cu câtă indiferență sunt tratate de către unii care pretind că sunt creștini? Dacă Isus ar proceda cu noi în felul în care prea adesea ne purtăm unii cu alții, cine ar mai putea fi salvat dintre noi?DV 493.5
Aduceți-vă aminte că nu puteți citi inimile. Nu cunoașteți motivele care au stat la baza faptelor pe care le priviți ca fiind greșite. Sunt mulți care nu au primit o educație corectă; caracterele lor sunt diforme, sunt plămădiți dintr-un material dur și colțuros și par suciți în orice privință. Însă harul lui Hristos îi poate transforma. Nu-i aruncați niciodată la o parte, nu-i împingeți niciodată spre descurajare sau disperare, zicând: “M-ai dezamăgit și nu voi încerca să te ajut.” Câteva cuvinte spuse cu nesăbuință la provocare — ceea ce credem noi că merită — pot tăia firele influenței care ar fi trebuit să lege inimile lor de ale noastre.DV 494.1
Viața consecventă, îndelunga răbdare, spiritul care rămâne calm când este provocat reprezintă întotdeauna argumentul cel mai convingător și apelul cel mai solemn. Dacă ați avut ocazii și avantaje de care nu s-au bucurat alții, luați acest lucru în calcul și fiți un învățător mereu înțelept, mereu atent și blând.DV 494.2
Pentru ca ceara să primească amprenta clară și adâncă a sigiliului, nu apeși sigiliul pe ea cu grabă și violență; îl pui cu grijă pe aceasta și îl apeși încet, ferm, până când ceara s-a întărit după forma lui. Într-un mod asemănător să vă purtați cu sufletele omenești. Exercitarea permanentă a influenței creștine este secretul puterii ei, și aceasta depinde de statornicia cu care manifestați caracterul lui Hristos. Ajutați-i pe cei care au greșit, spunându-le experiențele voastre. Arătați-le cum, când ați făcut greșeli grave, răbdarea, bunătatea și ajutorul venit din partea tovarășilor voștri de lucrare v-au dat curaj și speranță.DV 494.3
Până la judecată, nu veți ști care a fost influența unei purtări blânde și atente față de cei nestatornici, iraționali, nevrednici. Când ne confruntăm cu nerecunoștință și înșelarea încrederii sfinte, suntem provocați să ne manifestăm disprețul sau indignarea. Cei vinovați se așteaptă la acestea, sunt pregătiți pentru ele. Dar răbdarea plină de bunătate îi ia prin surprindere și adesea trezește în ei pornirile lor mai bune și o dorință de a duce o viață mai nobilă.DV 495.1
“Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6, 1-2.)DV 495.2
Toți cei ce mărturisesc că sunt copii ai lui Dumnezeu ar trebui să-și amintească faptul că, în calitate de misionari, vor fi aduși în legătură cu toate felurile de gândiri. Cu cele rafinate și cu cele grosolane, cu cele umile și cu cele mândre, cu cele religioase și cu cele sceptice, cu cele educate și cu cele neștiutoare, cu cele ale bogaților și cu cele ale săracilor. Aceste minți diferite nu pot fi tratate toate în același fel; însă toate au nevoie de blândețe și înțelegere. Prin contact reciproc, mințile noastre ar trebui să se cizeleze și să capete rafinament. Depindem unii de alții, fiind strâns legați prin legăturile frăției umane.DV 495.3
“Depindem unul de altul — ne e dat de sus,
Prieteni dacă am fi sau slugă, sau stăpân.
Ne îndeamnă Cerul să strigăm după ajutor
Până slăbiciunea unuia e de ajuns s-adauge la forța tuturor.”DV 496.1
Creștinismul ajunge în legătură cu lumea prin relațiile sociale. Fiecare bărbat sau femeie care a primit lumina divină trebuie să răspândească de asemenea lumină pe cărarea celor care nu cunosc calea cea mai bună. Influența socială, sfințită de Duhul lui Hristos, trebuie cultivată pentru a aduce suflete la Mântuitorul. Hristos nu trebuie ascuns în inimă ca o comoară mult râvnită, pentru ca de ea să se bucure numai posesorul ei. Trebuie să-L avem pe Hristos în noi ca un izvor care țâșnește în viață veșnică, înviorându-i pe toți aceia care vin în contact cu noi.DV 496.2