Unirea dintre biserică și lume

După aceasta, l-am văzut pe Satana consultându-se cu îngerii lui și evaluând lucrurile pe care le câștigaseră. Adevărat, reușiseră, prin frica de moarte, să oprească unele suflete timide să îmbrățișeze adevărul; dar mulți, chiar și dintre cei mai fricoși, primiseră adevărul, și pe aceștia îi părăsiseră de îndată temerile și timiditatea. Când au fost martori la moartea fraților lor și le-au văzut fermitatea și răbdarea, au știut că Dumnezeu și îngerii i-au sprijinit să îndure asemenea suferințe — și au devenit cutezători și neînfricați. Și când au fost chemați să-și dea viața, și-au menținut credința cu o asemenea răbdare și neclintire, încât și ucigașii lor au început să tremure. Satana și îngerii lui au decis că exista o cale mult mai bună pentru distrugerea sufletelor, o cale care va fi mult mai sigură la sfârșit. Deși creștinii au fost făcuți să sufere, statornicia lor și speranța strălucitoare care îi înveselea îi făceau și pe cei mai slabi să devină puternici și să se apropie fără frică de scaunul de tortură și de flăcări. Ei au imitat ținuta nobilă a lui Hristos când Se afla înaintea ucigașilor Săi și, prin consecvența lor și slava lui Dumnezeu care era asupra lor, i-au convins pe mulți alții de adevăr.ST 226.1

Din acest motiv, Satana a hotărât că trebuie să acționeze într-o formă mai blândă. Stricase deja doctrinele Bibliei, iar tradițiile care aveau să ruineze milioane de suflete prindeau rădăcini adânci. Reținându-și ura, a decis să nu-i ațâțe pe supușii lui la o asemenea prigoană amară, ci să conducă biserica să se lupte pentru diferitele tradiții, în locul credinței date sfinților o dată pentru totdeauna. În timp ce a reușit să facă biserica să primească favoruri și onoruri din partea lumii, sub motivul că beneficia de avantaje, aceasta a început să piardă favoarea lui Dumnezeu. Evitând să declare cu tărie adevărurile tăioase care să-i țină afară pe iubitorii de plăceri și pe cei ce erau prieteni cu lumea, ea și-a pierdut în mod treptat puterea.ST 226.2

Acum biserica nu este acel popor distinct, deosebit, așa cum era când flăcările persecuției au fost aprinse împotriva ei. Vai, cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat! Am văzut că, dacă biserica și-ar fi păstrat întotdeauna caracterul sfânt, specific, puterea Duhului Sfânt, care a fost atribuită ucenicilor, încă ar fi cu ea. Cei bolnavi ar fi vindecați, demonii ar fi mustrați și scoși afară, iar ea ar fi puternică și i-ar îngrozi pe vrăjmașii ei.ST 227.1

Am văzut un grup foarte mare mărturisind Numele lui Hristos, dar Dumnezeu nu-i recunoștea ca fiind ai Lui. Nu-și găsea nici o plăcere în ei. Satana părea să-și asume un caracter religios și era foarte dispus să accepte ca oamenii să se considere creștini. Era foarte doritor ca ei să creadă în Isus, în răstignirea și în învierea Sa. Satana și îngerii lui cred ei înșiși pe deplin aceste lucruri și tremură. Dacă, însă, această credință nu împinge la fapte bune și nu-i determină pe cei ce o mărturisesc să imite viața de tăgăduire de sine a lui Hristos, pe Satana nu-l deranjează deloc aceasta; căci ei nu fac altceva decât să-și spună creștini, în timp ce inimile lor sunt încă firești, iar el îi poate folosi în slujba sa mult mai bine decât dacă nu ar fi mărturisit nimic. Ascunzându-și diformitatea sub numele de creștin, ei trec mai departe cu firea lor nesfințită și cu pasiunile lor rele nesupuse. Lucrul acesta îi dă ocazie necredinciosului să-L batjocorească pe Hristos din pricina nedesăvârșirilor lor și îi face pe cei care au într-adevăr o religie curată, neîntinată, să dobândească o reputație proastă.ST 227.2

Predicatorii propovăduiesc lucruri liniștitoare, care să fie pe placul enoriașilor lor lumești. Ei nu îndrăznesc să-L predice pe Isus și adevărurile tăioase ale Bibliei; căci, dacă ar face-o, acești credincioși firești nu ar mai rămâne în biserică. Deoarece mulți dintre ei sunt bogați, ei trebuie păstrați, deși nu sunt mai potriviți să ocupe un loc acolo decât Satana și îngerii lui. Exact așa dorește Satana să fie. Religia lui Hristos este concepută în așa fel încât să pară populară și onorabilă în ochii lumii. Oamenilor li se spune că aceia care mărturisesc religia vor fi mai onorați de către lume. Aceste învățături diferă foarte mult de învățăturile lui Hristos. Doctrina Sa și lumea sunt ireconciliabile. Cei care L-au urmat au trebuit să renunțe la lume. Aceste lucruri liniștitoare vin de la Satana și de la îngerii lui. Ei au făcut un plan și credincioșii cu numele l-au dus la îndeplinire. Au fost învățate și primite de îndată povești plăcute și fățarnicii și păcătoșii care nu ascundeau că sunt păcătoși s-au unit cu biserica. Dacă adevărul ar fi fost predicat în puritatea lui, ar fi oprit afară această categorie de oameni. Dar nu exista vreo diferență între lume și cei ce mărturiseau că sunt urmași ai lui Hristos. Am văzut că, dacă acoperământul fals ar fi fost smuls de pe membrii bisericilor, s-ar fi descoperit atâta nelegiuire, ticăloșie și stricăciune, încât nici cel mai reticent copil al lui Dumnezeu n-ar fi ezitat vreo clipă să le spună pe nume acestor așa-ziși creștini, copii ai tatălui lor, diavolul; căci lucrările lui le făceau.ST 228.1

Isus și toată oștirea cerească priveau cu dezgust această scenă; cu toate acestea, Dumnezeu avea o solie importantă și sfântă pentru biserică. Dacă era primită, ar fi făcut o reformă deplină în biserică, ar fi înviat mărturia vie care i-ar fi făcut pe ipocriți și păcătoși să iasă afară din ea și ar fi adus din nou biserica în grația lui Dumnezeu.ST 228.2