Solia primului înger

[Vezi Apendice (n. tr.)]

Am văzut că Dumnezeu a fost prezent în acțiunea de vestire a împlinirii timpului în 1843. Chiar El a avut ca scop ridicarea unui popor și aducerea lui într-un punct de încercare, în care să se hotărască în favoarea sau împotriva adevărului. Pastorii erau convinși de corectitudinea pozițiilor luate față de perioadele profetice și unii au renunțat la mândrie și și-au părăsit salariile și comunitățile pentru a vesti solia. Însă după ce mesajul ceresc a putut găsi un loc în inima câtorva pastori dintre cei ce se considerau ai lui Hristos, lucrarea a fost așezată asupra multora care nu erau predicatori. Unii și-au părăsit câmpurile pentru a trâmbița solia, în timp ce alții au fost chemați de la magazinele și mărfurile lor. Și chiar unii de diferite profesii au fost siliți să-și lase slujba și să se angajeze în lucrarea deloc populară de a vesti prima solie îngerească.ST 232.2

Pastorii și-au lăsat deoparte părerile și simțămintele lor sectare și s-au unit în vestirea venirii lui Isus. Oriunde era dus acest mesaj, oamenii erau mișcați. Păcătoșii se pocăiau, plângeau și se rugau pentru iertare, iar cei ale căror vieți fuseseră marcate de necinste erau gata să facă reparații. Părinții simțeau cea mai adâncă grijă față de copiii lor. Cei care primeau solia lucrau cu rudele și prietenii lor neconvertiți și, cu sufletele aplecate sub povara soliei solemne, îi avertizau și îi îndemnau fierbinte să se pregătească pentru venirea Fiului omului. Cazurile cele mai împietrite erau acelea ale oamenilor care nu cedau în fața greutății unor dovezi aduse o dată cu avertizări spuse din inimă. Această lucrare de curățire a sufletului a întors dragostea de lucruri lumești către o consacrare care nu mai fusese trăită vreodată.ST 232.3

Mii de oameni au fost conduși să îmbrățișeze adevărul predicat de William Miller și au fost ridicați slujitori ai lui Dumnezeu în duhul și puterea lui Ilie pentru a proclama solia. Asemenea lui Ioan, premergătorul lui Isus, cei care au predicat această solie solemnă s-au simțit constrânși să-și lase securea la rădăcina copacului și să-i cheme pe oameni să aducă roade vrednice de pocăință. Mărturia lor a fost gândită pentru a activa și a afecta serios bisericile, determinându-le să-și dea pe față adevăratul caracter. Și, pe măsură ce răsuna avertizarea solemnă de a fugi de mânia viitoare, mulți care făceau parte din diferite biserici au primit solia vindecătoare; și-au văzut apostazia și, cu lacrimi amare de pocăință și profundă durere sufletească, s-au smerit înaintea lui Dumnezeu. Și, în timp ce Duhul lui Dumnezeu Se odihnea asupra lor, au ajutat și ei să se dea strigătul: “Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui!”ST 233.1

Propovăduirea unui timp precis a stârnit mare împotrivire din partea tuturor categoriilor de oameni, de la slujitorul de la amvon până la cel mai înrăit și nepăsător păcătos. “Nimeni nu știe ziua sau ceasul”, se auzea din partea pastorului fățarnic și batjocoritorului cutezător. Nici lămuriri nu erau aduse, nici corecturi nu veneau din partea celor care arătau către anul în care credeau că perioadele profetice se vor termina și către semnele care arătau că Hristos era aproape, chiar la uși. Mulți păstori ai turmei, care mărturiseau că Îl iubesc pe Hristos, au spus că nu au nimic împotriva predicării venirii lui Hristos, dar că obiectau împotriva fixării unei date clare, Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu le-a citit inimile. Nu-L doreau pe Isus în apropiere. Știau că viețile lor lumești nu aveau să treacă acest test cu bine, pentru că nu umblau pe cărarea umilă pe care o indicase El. Acești păstori falși stăteau de-a curmezișul lucrării lui Dumnezeu. Adevărul, în puterea lui de convingere, a stârnit interesul oamenilor și, asemenea temnicerului, au început să întrebe: “Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” Dar acești păstori se postaseră între adevăr și popor și au predicat lucruri plăcute urechii firești pentru a-i îndepărta de la adevăr. Ei s-au alăturat lui Satana și îngerilor lui strigând: “Pace, pace!”, când nu era deloc pace. Cei care își iubeau tihna și erau mulțumiți cu distanța pe care o păstrau față de Dumnezeu nu s-au lăsat treziți din siguranța lor lumească. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu au notat totul; veșmintele acelor păstori neconsacrați au fost acoperite de sângele sufletelor.ST 233.2

Pastorii care nu au acceptat această solie mântuitoare i-au împiedicat și pe cei care voiau s-o primească. Sângele sufletelor este asupra lor. Predicatori și popor s-au unit pentru a se opune acestei solii cerești și pentru a-l persecuta pe William Miller și pe cei care i s-au alăturat în lucrarea sa. Pentru a-i distruge influența, au fost lansate neadevăruri; și, în anumite momente, după ce el declara pe față care era sfatul lui Dumnezeu, tăindu-i la inimă pe ascultătorii lui prin adevăruri directe, o mare mânie s-a aprins împotriva lui și, pe când părăsea locul întâlnirii, unii l-au pândit deoparte pentru a-i lua viața. Dar îngerii lui Dumnezeu au fost trimiși să-l protejeze și l-au condus în siguranță departe de gloata furioasă. Lucrarea lui nu se terminase.ST 234.1

Cei mai devotați au primit cu bucurie solia. Știau că era de la Dumnezeu și că fusese trimisă la timpul potrivit. Îngerii priveau cu cel mai adânc interes rezultatul vestirii soliei cerești, iar când bisericile s-au întors și au respins-o, cu tristețe, s-au consultat cu Isus. El și-a întors fața de la acele biserici și le-a poruncit îngerilor Lui să vegheze cu credincioșie asupra celor prețioși care nu respinseseră mărturia, căci asupra lor avea să strălucească o nouă lumină.ST 235.1

Am văzut că, dacă aceia care-și spuneau creștini ar fi iubit venirea Mântuitorului lor, dacă și-ar fi centrat afecțiunea asupra Lui și ar fi simțit că nu era nimeni pe pământ care să se poată compara cu El, ar fi salutat cu bucurie primul zvon al venirii Sale. Dar neplăcerea pe care au manifestat-o când au auzit de venirea Domnului lor a fost o dovadă grăitoare a faptului că nu-L iubeau. Satana și îngerii lui au triumfat și I-au aruncat în față Domnului Hristos și îngerilor Săi faptul că aceia care se numeau poporul Lui aveau atât de puțină dragoste pentru Isus, încât nu doreau cea de-a doua Sa venire.ST 235.2

I-am văzut pe cei din poporul lui Dumnezeu bucuroși în așteptare, uitându-se după Domnul lor. Dar Dumnezeu intenționa să-i pună la încercare. Mâna Sa a acoperit o greșeală care fusese făcută în calculele perioadelor profetice. Cei care priveau după Domnul lor nu au descoperit această greșeală și nici oamenii cei mai învățați care se împotriveau fixării acelei date nu au reușit s-o observe. Dumnezeu intenționa ca poporul Lui să se confrunte cu o dezamăgire. Timpul a trecut și cei care L-au așteptat pe Mântuitorul lor cu nerăbdare s-au întristat și s-au descurajat, în timp ce aceia care nu iubiseră venirea lui Isus, ci au îmbrățișat solia din teamă, au fost mulțumiți că nu venise la vremea la care fusese așteptat. Mărturisirea lor nu atinsese inima și nu curățise viața. Trecerea fără evenimente a perioadei fusese calculată pentru a scoate la iveală astfel de inimi. Aceștia au fost primii care s-au întors și i-au ridiculizat pe cei întristați și dezamăgiți, care au iubit cu adevărat venirea Mântuitorului lor. Am văzut înțelepciunea lui Dumnezeu în încercarea adusă asupra poporului Său și punerea lor la proba cercetării pentru a-i descoperi pe cei care aveau să se dea înapoi în ceasul încercării.ST 235.3

Isus și toată oștirea cerească au privit cu compasiune și iubire asupra celor care așteptaseră plini de fericire să-L vadă pe Acela pe care-L iubeau sufletele lor. Îngeri erau deasupra și în jurul lor pentru a-i sprijini în ceasul încercării lor. Cei care neglijaseră să primească solia cerească au fost lăsați în întuneric și mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor, pentru că nu au vrut să primească lumina pe care o trimisese din cer. Cei credincioși, dezamăgiți, care nu puteau înțelege de ce nu venise Domnul lor, nu au fost lăsați în întuneric. Ei au fost conduși din nou la bibliile lor pentru a cerceta perioadele profetice. Mâna Domnului a fost îndepărtată de pe cifrele ascunse și greșeala a fost explicată. Ei au văzut că perioadele profetice ajungeau până în 1844 și că aceeași dovadă pe care o aduseseră pentru a arăta că perioadele profetice se încheiau în 1843 dovedea că acestea se vor termina în 1844. Lumina din Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit asupra situației în care se aflau și au descoperit un timp de întârziere — “Dacă zăbovește [prorocia], așteapt-o!” În dragostea lor pentru imediata venire a lui Hristos, ei trecuseră cu vederea întârzierea împlinirii, care a fost calculată pentru a-i da pe față pe adevărații așteptători. Aveau din nou un punct temporal fixat. Cu toate acestea, am văzut că mulți dintre ei nu puteau trece peste grava lor dezamăgire și erau incapabili de a avea acel nivel al zelului și energiei care le marcase credința în 1843.ST 236.1

Satana și îngerii lui au triumfat asupra lor, iar cei care nu au vrut să primească solia s-au felicitat singuri pentru judecata lor pătrunzătoare și înțelepciunea de a nu fi primit amăgirea — după cum o numeau ei.ST 236.2

Nu-și dădeau seama că respingeau în detrimentul lor sfatul lui Dumnezeu și lucrau împreună cu Satana și cu îngerii lui pentru a-i încurca pe cei din poporul lui Dumnezeu, care trăiau solia trimisă din cer.ST 237.1

Cei care credeau în această solie au fost prigoniți în bisericile lor. Pentru o vreme, cei care nu voiau să primească solia au fost reținuți de frică să nu acționeze pe față după simțămintele pe care le aveau în inimi; dar trecerea acelei date a scos la iveală adevăratele lor sentimente. Ei doreau să reducă la tăcere mărturia pe care așteptătorii s-au simțit constrânși s-o poarte, și anume, că perioadele profetice se extindeau până în 1844. Credincioșii au explicat cu claritate greșeala pe care o făcuseră și au arătat motivele pentru care L-au așteptat în 1844 pe Domnul lor. Împotrivitorii lor nu au putut aduce nici un argument împotriva explicațiilor puternice care au fost oferite. Cu toate acestea, mânia bisericilor s-a aprins; erau hotărâți să nu asculte dovezile și să-și închidă ușile împotriva mărturiei, așa încât să n-o poată auzi și ceilalți. Cei care nu au îndrăznit să oprească lumina pe care le-o dăduse Dumnezeu să ajungă și la alții au fost scoși afară din biserici; dar Isus era cu ei și ei erau bucuroși în lumina feței Sale. Erau pregătiți să primească solia celui de-al doilea înger.ST 237.2