Sanctuarul

Am văzut dureroasa dezamăgire a celor din poporul lui Dumnezeu pentru faptul că nu L-au văzut pe Isus la timpul la care se așteptau să-L vadă. Ei nu știau de ce nu venise Mântuitorul lor; căci nu puteau vedea nici o dovadă că timpul profetic nu se terminase. Îngerul a spus: “A greșit Cuvântul lui Dumnezeu? Nu a reușit Dumnezeu să-și împlinească făgăduințele? Nu; El a împlinit tot ceea ce a promis. Isus S-a ridicat și a închis ușa de la Locul Sfânt din Sanctuarul ceresc, a deschis o ușă către Locul Preasfânt și a intrat pentru a curăți Sanctuarul. Toți aceia care așteaptă cu răbdare vor înțelege taina. Omul a greșit; dar nu a existat nici o greșeală din partea lui Dumnezeu. Tot ce a făgăduit Dumnezeu a fost împlinit întocmai; dar omul a crezut în mod eronat că pământul este sanctuarul care trebuie curățit la sfârșitul perioadelor profetice. Așteptările omului au fost cele care au eșuat, nu făgăduința lui Dumnezeu.”ST 250.1

Isus și-a trimis îngerii pentru a îndrepta mintea celor dezamăgiți către Locul Preasfânt, unde mersese El pentru a curăți Sanctuarul și a face o ispășire specială pentru Israel. Isus le-a spus îngerilor că toți aceia care L-au găsit vor înțelege lucrarea pe care urma să o săvârșească. Am văzut că în timpul în care Isus este în Locul Preasfânt, va fi legat prin căsătorie de Noul Ierusalim; iar după ce lucrarea Sa se va sfârși în Sfânta Sfintelor, va coborî către pământ în puterea Sa împărătească și îi va lua la Sine pe cei prețioși, care au așteptat cu răbdare întoarcerea Sa.ST 251.1

Mi-a fost arătat ce a avut cu adevărat loc în cer la încheierea perioadelor profetice din 1844. Când Isus și-a sfârșit slujirea în Locul Sfânt și a închis ușa acelei încăperi, un întuneric adânc s-a așezat peste cei care auziseră și respinseseră mesajul despre venirea Sa și nu L-au mai văzut. Atunci Isus S-a îmbrăcat cu veșminte prețioase. În partea de jos a hainei Sale, se vedeau un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie. De umerii Lui a fost atârnat un pieptar care avea un model neobișnuit. Când Isus Se mișca, acesta strălucea precum diamantele, mărind literele care păreau a fi nume scrise sau gravate pe pieptar. Pe capul Său era ceva care aducea a coroană. Când a fost cu totul pregătit, îngerii L-au înconjurat și, într-un car de foc, a trecut dincolo de cea de-a doua despărțitură.ST 251.2

Mi s-a poruncit atunci să observ cele două încăperi ale Sanctuarului ceresc. Perdeaua, sau ușa, a fost deschisă și mi s-a îngăduit să intru. În prima încăpere, am văzut sfeșnicul cu șapte lămpi, masa pâinilor pentru punerea înaintea Domnului, altarul pentru tămâie și cădelnița. Tot mobilierul acestei încăperi părea din aurul cel mai curat și reflecta chipul Celui care intrase în acel loc. Perdeaua care despărțea cele două încăperi avea culori și materiale diferite, cu o margine foarte frumoasă, în care erau figuri lucrate din aur, reprezentând îngeri. Perdeaua a fost ridicată și am privit în cea de-a doua încăpere. Am văzut acolo un chivot care părea din aurul cel mai fin. Pe marginea capacului chivotului era o lucrătură de o frumusețe desăvârșită, reprezentând coroane. În chivot se aflau tablele de piatră, conținând Cele Zece Porunci.ST 251.3

Doi heruvimi încântători, câte unul la fiecare capăt al chivotului, stăteau în picioare cu aripile întinse deasupra lui și atingându-se deasupra capului lui Isus, în timp ce El stătea înaintea tronului îndurării. Fețele lor erau întoarse una către cealaltă și priveau în jos, către chivot, aceștia reprezentând toată oștirea îngerilor, care priveau cu interes la Legea lui Dumnezeu. Între heruvimi se afla o cădelniță de aur și, în timp ce rugăciunile sfinților, ridicate în credință, se înălțau la Isus, iar El le prezenta Tatălui Său, un nor plăcut mirositor se ridica din tămâie, arătând ca un fum format din cele mai frumoase culori. Deasupra locului în care stătea Isus, înaintea chivotului, era o slavă de o strălucire neasemuită la care nu mă puteam uita; părea să fie scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În timp ce fumul de tămâie se înălța către Tatăl, slava strălucitoare a venit de la tronul lui Isus și, de la El, a fost revărsată peste cei ale căror rugăciuni se ridicaseră asemenea tămâii plăcut mirositoare. Lumina cădea din abundență asupra lui Isus și umbrea tronul îndurării, iar poalele mantiei slavei umplea Templul. Nu am putut privi mult timp strălucirea nespus de mare. Nici o limbă nu o poate descrie. Am fost copleșită și m-am întors de la splendoarea și măreția acelei scene.ST 252.1

Mi-a fost arătat un sanctuar de pe pământ care avea două despărțituri. Semăna cu cel din cer și mi s-a spus că era o reprezentare a celui ceresc. Mobilierul din prima încăpere a sanctuarului pământesc era asemenea celui din prima despărțitură a celui ceresc. Perdeaua a fost ridicată, am privit în Sfânta Sfintelor și am văzut că mobilierul era întocmai ca în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc. Preotul slujea în ambele încăperi ale celui pământesc. Intra zilnic în prima încăpere, dar nu intra în Sfânta Sfintelor decât o dată pe an, pentru a o curăța de păcatele care fuseseră transmise acolo. Am văzut că Isus slujea în ambele încăperi ale Sanctuarului ceresc. Preoții intrau în cel de pe pământ cu sângele unui animal ca jertfă pentru păcat. Hristos a intrat în Sanctuarul ceresc cu jertfa propriului Său sânge. Preoții pământești își încetau lucrarea datorită morții. Din acest motiv, ei nu puteau continua slujirea pentru mult timp; dar Isus era un Preot veșnic. Prin jertfele și arderile de tot aduse la sanctuarul pământesc, copiii lui Israel trebuia să se prindă de meritele unui Mântuitor care avea să vină. Și, în înțelepciunea lui Dumnezeu, ne-au fost date amănuntele acestei lucrări pentru a putea, privindu-le, să înțelegem lucrarea lui Isus din Sanctuarul ceresc.ST 252.2

Când Isus a murit pe Calvar, a strigat: “S-a sfârșit!”, și perdeaua templului s-a sfâșiat în două, de sus până jos. Acest lucru avea menirea să arate că slujbele sanctuarului pământesc s-au terminat pentru totdeauna și că Dumnezeu nu avea să Se mai întâlnească în templul lor pământesc cu preoții pentru a le accepta jertfele. Atunci a fost vărsat sângele lui Isus care urma să fie oferit de către El Însuși în Sanctuarul ceresc. După cum preotul intra în Sfânta Sfintelor o dată pe an pentru a curăța sanctuarul pământesc, tot așa a intrat Isus în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, la sfârșitul celor 2300 de seri și dimineți din Daniel 8, în 1844, pentru a face o ispășire finală pentru toți cei care puteau fi binecuvântați prin mijlocirea Sa și, în acest fel, pentru a curăți Sanctuarul.ST 253.1