Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Scrieri timpurii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Visele lui Ellen White

    [la care se face referire la pagina 12]

    Am visat că văd un templu către care mergeau grupuri mari de oameni. La sfârșitul timpului, nu vor fi salvați decât aceia care se vor refugia în acel templu. Toți cei care vor rămâne afară vor fi pierduți pentru totdeauna. Mulțimile de afară, care mergeau pe drumurile lor diverse, râdeau și-i ridiculizau pe cei care intrau în templu și le spuneau că acest plan, menit să le ofere siguranța, era o amăgire abilă, că, de fapt, nu exista nici o primejdie pe care să fie nevoie s-o evite. Ba încă au mai pus mâna și pe unii pentru a-i opri să se grăbească între pereții adăpostului.ST 78.3

    Temându-mă să nu fiu luată în râs și batjocorită, m-am gândit că ar fi cel mai bine să aștept până ce mulțimea avea să se risipească sau până când aș fi putut intra fără a fi observată de ei. Numărul acestora creștea însă în loc să scadă și, temându-mă să nu ajung prea târziu, mi-am părăsit căminul în grabă și mi-am croit drum prin mulțime. În nerăbdarea mea de a ajunge la templu, nu am băgat în seamă și nici nu m-am ocupat de mulțimile care mă înconjurau. Intrând în clădire, am văzut că templul acela peste măsură de încăpător se sprijinea pe un singur stâlp imens și de acesta era legat un Miel groaznic de mutilat și sângerând. Părea că noi, cei care eram prezenți, știam că acest Miel fusese sfâșiat și zdrobit în locul nostru. Toți cei care intră în templu trebuie să vină înaintea Lui și să-și mărturisească păcatele.ST 78.4

    Chiar înaintea Mielului erau ridicate scaune pe care stătea un grup de persoane care arătau foarte fericite. Lumina cerului părea să strălucească pe fețele lor, Îl lăudau pe Dumnezeu și cântau cântece de recunoștință voioasă, care păreau să fie ca muzica îngerilor. Ei erau aceia care veniseră înaintea Mielului, își mărturisiseră păcatele, fuseseră iertați și erau acum cuprinși de așteptarea bucuroasă a unui fericit eveniment.ST 79.1

    Chiar și după ce am intrat în clădire, asupra mea s-a coborât o teamă și am fost cuprinsă de un simțământ de rușine că trebuia să mă umilesc înaintea acestor oameni. Dar păream silită să merg înainte și înaintam încet în jurul stâlpului pentru a ajunge în fața Mielului, când a sunat o trâmbiță, templul s-a zguduit, strigăte de triumf au fost scoase de sfinții adunați, o lumină extrem de puternică a strălucit în clădire și apoi s-a lăsat peste tot un întuneric adânc. Oamenii cei fericiți dispăruseră toți o dată cu acea strălucire, iar eu am fost lăsată singură în groaza tăcută a nopții.ST 79.2

    M-am trezit într-o agonie a minții și abia m-am putut convinge că visasem doar. Îmi părea că îmi fusese pecetluită soarta, că Duhul Domnului mă părăsise, pentru a nu Se mai întoarce vreodată. Disperarea mea se adânci — dacă așa ceva mai era cu putință.ST 79.3

    Curând după aceasta, am avut un alt vis. Părea că mă aflam într-o cumplită disperare, ținându-mi fața în palme, gândind în felul acesta: Dacă Isus ar fi pe pământ, m-aș duce la El, m-aș arunca la picioarele Sale și I-aș spune toate suferințele mele. El nu-și va întoarce fața de la mine, ar avea milă de mine și L-aș iubi și sluji mereu. Chiar atunci s-a deschis ușa și a intrat o persoană cu un aspect și o înfățișare măreață. S-a uitat cu milă la mine și a zis: “Vrei să-L vezi pe Isus? Este aici și Îl poți vedea, dacă asta îți dorești. Ia cu tine tot ceea ce îți aparține și urmează-mă.”ST 79.4

    Am auzit aceste cuvinte cu o bucurie nespus de mare și mi-am adunat cu bucurie micile mele bunuri, toate nimicurile pe care le prețuiam și mi-am urmat călăuza. El m-a dus la o scară abruptă și, după cum se vedea, fragilă. Când am început să urc treptele, m-a avertizat să-mi țin privirile ațintite în sus, ca să nu amețesc și să cad. Mulți alții care se angajaseră în acea ascensiune abruptă au căzut înainte de a ajunge până în vârf.ST 80.1

    În cele din urmă, am ajuns la ultima treaptă și am stat în picioare în fața ușii. Aici călăuza mea m-a învățat să-mi las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Le-am lăsat jos cu voioșie; atunci a deschis ușa și m-a îndemnat să intru. Într-o clipă m-am aflat înaintea lui Isus. Nu m-aș fi putut înșela cu privire la acea înfățișare măreață. O asemenea expresie, radiind de bunăvoință și măreție, nu putea aparține altcuiva. Când m-a privit, am știut într-o clipă că El cunoștea fiecare împrejurare din viața mea, toate gândurile și sentimentele mele.ST 80.2

    Am încercat să mă feresc de privirea Lui, neputând suporta ochii Săi scrutători, dar El Se apropie cu un surâs și, punându-și mâna pe capul meu, a spus: “Nu te teme”. Sunetul vocii Sale duioase mi-a umplut inima de o fericire pe care nu o mai simțise până atunci. Eram prea bucuroasă pentru a scoate vreun cuvânt, dar, copleșită de o fericire de nespus, m-am plecat în adorare la picioarele Lui. În timp ce stăteam neajutorată acolo, au trecut pe dinaintea mea scene de frumusețe și slavă și simțeam că am atins starea de siguranță și pace a cerului. În cele din urmă, mi-am recăpătat puterile și m-am ridicat în picioare. Ochii iubitori ai lui Isus erau încă asupra mea, iar zâmbetul Său mi-a umplut sufletul cu bucurie. Prezența Lui m-a umplut de un respect sfânt și o iubire de nespus.ST 80.3

    Acum călăuza mea a deschis ușa și am ieșit amândoi. M-a îndemnat să-mi ridic iarăși toate lucrurile pe care le lăsasem afară. După ce am făcut acest lucru, mi-a dat o funie verde strânsă foarte bine în forma unui colac. M-a învățat s-o pun lângă inimă și, când doream să-L văd pe Isus, să o scot din sân și s-o întind complet. M-a avertizat să n-o las să rămână încolăcită pentru mult timp, ca să nu se încurce și să fie apoi greu de descurcat. Am pus funia lângă inimă și am coborât cu voioșie scara îngustă, dând laudă Domnului și spunându-le cu bucurie tuturor celor pe care-i întâlneam unde Îl pot găsi pe Isus. Acest vis mi-a dat speranță. Funia verde reprezenta, după părerea mea, credința, iar frumusețea și simplitatea încrederii în Dumnezeu au început să-și reverse razele asupra sufletului meu, cuprins de întuneric.ST 81.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents