Întrucât rătăcirea înaintează cu rapiditate, ar trebui să căutăm să fim treji în cauza lui Dumnezeu și să ne dăm seama de timpul în care trăim. Întunericul va acoperi pământul și un întuneric încă și mai adânc va veni peste oameni. Și, cum aproape totul în jurul nostru este învăluit în negura groasă a rătăcirii și amăgirii, se cuvine ca noi să ne scuturăm din adormire și să trăim aproape de Dumnezeu, unde putem să luăm raze de lumină și slavă de la fața lui Isus. Pe măsură ce întunericul crește și rătăcirea se răspândește mai mult, ar trebui să dobândim o mai bună cunoaștere a adevărului și să fim pregătiți să ne sprijinim poziția din Scripturi.ST 104.2

Trebuie să fim sfințiți prin adevăr, să fim cu totul consacrați lui Dumnezeu și să trăim în felul acesta la înălțimea mărturisirii noastre, pentru ca Domnul să poată revărsa o lumină tot mai mare peste noi și să putem vedea lumină în lumina Sa și să fim întăriți cu tăria Sa. În fiecare clipă în care nu suntem prevăzători este posibil să fim doborâți de vrăjmaș și ne aflăm în marea primejdie de a fi biruiți de puterile întunericului. Satana le ordonă îngerilor lui să fie vigilenți și să distrugă tot ce pot; să afle în ce punct sunt neascultători și care sunt păcatele neînvinse ale celor care mărturisesc adevărul și să arunce întuneric în jurul lor, pentru ca aceștia să înceteze de a mai veghea, să apuce pe un drum care va dezonora cauza pe care mărturisesc că o iubesc și să aducă durere asupra bisericii. Sufletele acestor persoane rătăcite, care nu veghează, se întunecă și lumina cerului se îndepărtează de la ei. Ei nu-și pot descoperi păcatele care-i caracterizează, Satana își țese pânza în jurul lor și ei sunt prinși în capcana lui.ST 105.1

Dumnezeu este tăria noastră. La El trebuie să privim după înțelepciune și călăuzire și, având în vedere slava Sa, binele bisericii și mântuirea sufletelor noastre, trebuie să biruim păcatele specifice. Ar trebui să căutăm în mod individual să obținem o victorie nouă în fiecare zi. Trebuie să învățăm să rezistăm singuri și să depindem cu totul de Dumnezeu. Cu cât învățăm acest lucru mai repede, cu atât mai bine. Să afle fiecare punctul în care cade și apoi să vegheze cu credincioșie ca păcatele sale să nu-l biruie, ci el să obțină victoria asupra lor. Atunci putem avea încredere să mergem la Dumnezeu și biserica va fi scutită de mari necazuri.ST 105.2

Când își părăsesc căminul pentru a lucra pentru salvarea sufletelor, solii lui Dumnezeu petrec mult timp lucrând pentru cei care au cunoscut adevărul de ani de zile, dar care sunt încă slabi, pentru că lasă în mod inutil frâiele din mână, încetează să mai vegheze asupra propriei persoane și, mă gândesc adesea, îl ispitesc pe vrăjmaș să-i ispitească. Intră în vreo încurcătură neînsemnată, și timpul slujitorilor Domnului este petrecut vizitându-i pe ei. Ei sunt reținuți ore și chiar zile, iar sufletele lor sunt lovite și rănite prin auzirea micilor dificultăți și încercări, fiecare mărindu-și propria nemulțumire pentru a o face să arate cât mai serioasă cu putință, de teamă că slujitorii lui Dumnezeu o vor considera prea măruntă pentru a fi luată în seamă. În loc să depindă de slujitorii lui Dumnezeu ca să-i ajute să iasă din aceste încercări, ei ar trebui să cadă înaintea lui Dumnezeu, să se roage și să postească până când încercările sunt îndepărtate.ST 105.3

Unii par să creadă că singurul motiv pentru care Dumnezeu și-a chemat slujitori în câmp este ca aceștia să vină la chemarea lor și să-i ducă pe brațe; și că partea cea mai importantă a lucrării lor este de a rezolva măruntele încercări și necazuri pe care tot ei și le-au adus asupra lor prin acțiuni necugetate, cedând în fața vrăjmașului și îngăduindu-și un spirit neînduplecat, cârtitor față de cei din jurul lor. Dar unde sunt oile flămânde în acest timp? Mor din pricina lipsei de pâine a vieții. Cei care cunosc adevărul și au fost zidiți în el, dar nu-l respectă — căci, dacă l-ar fi respectat, ar fi fost scutiți de multe din aceste încercări — îi rețin pe soli, și tocmai obiectivul pentru care i-a chemat Dumnezeu în câmp nu este atins. Slujitorii lui Dumnezeu sunt îndurerați, iar curajul lor scurs prin asemenea lucruri din biserică, când toți ar trebui să se străduiască să nu adauge nici cea mai mică greutate la povara pe care o duc deja aceștia, ci, prin cuvinte voioase și rugăciunea credinței, să-i ajute. Cu cât ar fi aceștia mai liberi, dacă toți cei care mărturisesc adevărul s-ar uita în jurul lor și ar încerca să-i ajute pe alții, în loc să pretindă atât de mult ajutor pentru ei înșiși. Și, în felul acesta, când slujitorii lui Dumnezeu intră în locuri întunecate, în care adevărul nu a fost încă vestit, ei duc un spirit rănit din pricina încercărilor inutile, la care i-au supus frații lor.ST 106.1

În plus la toate acestea, mai au de înfruntat necredința și prejudecățile împotrivitorilor și chiar faptul de a fi desconsiderați de către unii.ST 107.1

Cu cât ar fi mai ușor, dacă ne-am schimba inima, și cu cât mai mult ar fi slăvit Dumnezeu, dacă slujitorii Lui ar fi eliberați de descurajare și încercări, pentru a putea, cu sufletul ușor, să prezinte adevărul în frumusețea lui! Cei care s-au făcut vinovați de a pretinde atât de multă muncă din partea slujitorilor lui Dumnezeu și de a-i împovăra cu încercări a căror rezolvare ține numai de ei, vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu pentru tot timpul și mijloacele care au fost cheltuite pentru propria lor mulțumire, satisfăcându-l astfel pe vrăjmaș. Ei ar trebui să se plaseze în poziția de a-i ajuta pe frații lor. Nu ar trebui să amâne niciodată rezolvarea încercărilor și dificultăților lor, împovărând astfel o întreagă adunare, sau să aștepte până când unii din soli vin să li le rezolve; ci ar trebui să-și pună singuri viețile în rânduială cu Dumnezeu, să-și dea la o parte din cale încercările și să fie pregătiți pentru ca, în momentul venirii lucrătorilor, să le sprijine mâinile în loc să li le slăbească.ST 107.2

Ordinea evanghelică

Nădejdea bisericii