Două grupuri de adventiști
La început, numai câțiva au fost văzuți cu acest grup, mergând înainte, într-o lumină crescândă. Pe la anul 1846, s-a calculat că numărul acestora era de aproape cincizeci. Grupul mai mare, care a renunțat la încrederea în împlinirea profeției din 1844, număra aproximativ 30 000 de persoane. Liderii lor s-au întâlnit în 1845 la o conferință în Albany, New York, din 29 aprilie până la 1 mai, la care și-au reconsiderat poziția. Printr-o acțiune hotărâtă, ei au trecut în ordinea de zi avertizarea împotriva celor care pretind “o iluminare specială”, care propovăduiesc “povești evreiești” și care stabilesc “noi puneri la probă”. (Advent Herald, 14 mai 1845.) Astfel, ei au închis ușa pentru lumina care descoperea Sabatul și Spiritul Profetic. Ei erau încrezători că profeția nu se împlinise în 1844, iar unii au fixat în viitor momentul terminării perioadei profetice de 2300 de zile. Au fost stabilite diferite termene, dar acestea au trecut unul după altul, fără evenimente. Acești oameni, păstrați laolaltă de elementul de coeziune al nădejdii advente, s-au raliat la început la mai multe grupuri, nu foarte închegate, destul de diferite în privința anumitor poziții legate de doctrină. Unele dintre aceste grupuri s-au stins în scurtă vreme. Grupul care a supraviețuit a devenit Biserica Creștină Adventistă. Asemenea persoane sunt identificate în această carte ca “adventiști de ziua întâi” sau “adventiști nominali”.ST xvii.1