Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii către tineret

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Satana deghizat

    Satana își pregătește înșelăciunile în așa fel, încât, în ultima campanie împotriva poporului lui Dumnezeu, oamenii să nu-și dea seama că este el. 2 Corinteni 11, 14: “Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” În timp ce unele suflete înșelate vor susține că el nu există, Satana îi ia în stăpânire și lucrează prin ei pentru o și mai mare extindere. Satana știe mai bine decât oamenii lui Dumnezeu ce putere pot avea ei asupra lui, când tăria lor este în Hristos.SCT 51.2

    Când cu umilință ei Îl imploră pe puternicul Biruitor să le dea ajutor, chiar și cei mai slabi credincioși în adevăr, încrezându-se puternic în Hristos, pot respinge cu succes pe Satana și dominația lui. El este prea șiret ca să vină deschis, îndrăzneț, cu ispitele sale, pentru că atunci energiile amorțite ale creștinilor s-ar putea trezi și bizui pe puternicul și mărețul Mântuitor. Dar Satana vine imperceptibil și deghizat și, uzând de această deghizare, lucrează prin copiii neascultători asupra celor ce practică asemănarea cu Dumnezeu. Satana își va extinde puterea de hărțuire, ispitire și înșelare a poporului lui Dumnezeu.SCT 51.3

    El, care a îndrăznit să i se înfățișeze lui Isus, să-L ispitească și să-L batjocorească pe Domnul nostru și care a avut puterea de a-L lua în brațele sale și de a-L duce pe acoperișul templului și apoi, sus pe un munte extrem de înalt, își va exercita puterea într-o manieră impresionantă asupra generației prezente, care este inferioară în inteligență Domnului lor și aproape ignorantă în ceea ce privește subtilitățile și puterea lui Satana.SCT 52.1

    Într-o manieră spectaculoasă, el va afecta trupurile acelora care sunt din fire înclinați să i se supună. Satana se bucură în sinea lui că este privit ca o născocire. Îi convine când este perceput ca un animal sau reprezentat de unele ilustrații copilărești. El este considerat atât de neînsemnat, încât oamenii sunt în întregime nepregătiți să facă față planurilor sale conturate cu înțelepciune, pe care aproape întotdeauna reușește să le ducă la îndeplinire. Dacă puterea și subtilitatea lui ar fi înțelese, ei ar fi pregătiți pentru a-i rezista cu succes....SCT 52.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents