Capitolul 42 — Lucrarea tăcută a Spiritului Sfânt

Viața de creștin nu este o modificare sau o îmbunătățire a celei vechi, ci o transformare a naturii. Aceasta înseamnă o moarte a sinelui față de păcat și o viață cu totul nouă. Această schimbare poate fi înfăptuită doar de lucrarea activă a Duhului Sfânt.SCT 157.1

Nicodim era încă perplex și Isus a folosit vântul pentru a-i explica înțelesul: “Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.”SCT 157.2

Vântul se aude prin ramurile copacilor, foșnind printre frunze și flori, și totuși este invizibil și nici un om nu știe de unde vine sau încotro pleacă. La fel este cu lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii. Nu poate fi explicată mai mult decât mișcările vântului. O persoană poate să nu fie în stare să spună exact locul și momentul sau să traseze toate circumstanțele în procesul convertirii; dar aceasta nu dovedește că el nu este convertit. Printr-un mijloc tot atât de nevăzut, ca și vântul, Hristos lucrează continuu asupra inimii. Puțin câte puțin, poate insesizabil pentru primitor, se produc impresii prin care sufletul este sensibilizat să se îndrepte spre Hristos. Acestea pot veni prin meditație asupra Lui, prin studiul Scripturilor sau prin auzirea Cuvântului de la predicator. Pe neașteptate, când Duhul vine cu un apel mai direct, sufletul se predă bucuros lui Hristos. Mulți numesc aceasta o convertire bruscă, dar ea este rezultatul unei îndelungate strădanii a Duhului Sfânt, o lucrare făcută cu multă răbdare.SCT 157.3

Chiar dacă vântul în sine este invizibil, el produce efecte care sunt văzute și simțite. La fel și lucrarea Duhului Sfânt asupra sufletului se va descoperi în fiecare faptă a aceluia care a simțit puterea Lui salvatoare. Când Duhul lui Dumnezeu ia inima în stăpânire, El transformă viața. Gândurile păcătoase sunt date la o parte, faptele rele sunt părăsite; dragostea, umilința și pacea iau locul mâniei, invidiei și rivalității. Bucuria ia locul tristeții, iar înfățișarea reflectă lumina cerului. Nimeni nu vede mâna care ridică povara sau care ține lumina ce provine din curțile cerești. Binecuvântarea vine atunci când prin credință sufletul se predă lui Dumnezeu....SCT 158.1

Este imposibil pentru mintea limitată să înțeleagă lucrarea de răscumpărare. Taina ei depășește cunoașterea umană, și totuși cel ce trece din moarte la viață realizează că aceasta este o realitate divină. Începutul lucrării de salvare îl putem cunoaște de aici, prin experiență personală. Rezultatele sale se văd în decursul veșniciei. — The Desire of Ages, 172, 173.SCT 158.2

*****