“Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor.” — Matei 5, 10.

Isus nu prezintă urmașilor Săi speranța de a ajunge la slavă și bogății pământești și de a avea parte de o viață ferită de încercări, ci El le prezintă privilegiul de a umbla împreună cu Învățătorul lor pe calea tăgăduirii de sine și a ocării, din pricină că lumea nu-i cunoaște.CMF 29.1

El, care a venit să răscumpere omenirea pierdută, a fost primit cu împotrivire de către forțele unite ale vrăjmașilor lui Dumnezeu și ai omului. Uniți într-o confederație fără milă, oamenii răi și îngerii răi s-au ridicat împotriva Prințului păcii. Cu toate că fiecare cuvânt și faptă a Sa respira numai milă dumnezeiască, faptul că nu se potrivea cu lumea dădea naștere la cea mai dârză împotrivire. Din cauză că nu voia să dea nici o îngăduință pasiunilor rele ale firii noastre, El a trezit cea mai aprigă împotrivire și vrăjmășie. Tot așa se întâmplă cu toți cei care trăiesc cu evlavie în Hristos Isus. Între neprihănire și păcat, iubire și minciună, este o luptă ce nu poate fi oprită. Când cineva prezintă iubirea lui Hristos și frumusețea sfințeniei, îi dă la iveală pe supușii împărăției lui Satana, iar prințul răutății se simte provocat să se împotrivească. Prigoana și ocara îi așteaptă pe toți aceia care sunt pătrunși de spiritul lui Hristos. Caracterul prigoanei se schimbă tot timpul; dar principiul, spiritul care stă la temelia ei, este același care i-a ucis întotdeauna pe cei aleși ai Domnului, încă din zilele lui Abel.CMF 29.2

Când oamenii caută să fie în armonie cu Dumnezeu, vor vedea că rușinea crucii n-a încetat. Domniile, puterile și spiritele rele din locurile cerești se ridică la luptă împotriva tuturor acelora care dau ascultare legii cerului. De aceea, departe de a le produce mâhnire, prigoana trebuie să aducă bucurie ucenicilor lui Hristos, pentru că aceasta este o dovadă că ei merg pe urmele Maestrului lor.CMF 30.1

Este adevărat că Domnul n-a făgăduit poporului Său scutire de încercări și greutăți, dar El a făgăduit ceva ce e cu mult mai de preț. El a zis: “Și puterea ta să țină cât zilele tale”. “Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” (Deuteronom 33, 25; 2 Corinteni 12, 9.) Dacă sunteți chemați să treceți prin cuptorul de foc din pricina Numelui Său, Isus va fi alături de voi, așa cum a fost și cu cei trei credincioși din Babilon. Aceia care Îl iubesc pe Răscumpărătorul lor se vor bucura de fiecare ocazie de a lua parte împreună cu El la umilire și ocară. Iubirea pe care o au față de Domnul lor face ca suferința pentru Numele Lui să fie dulce.CMF 30.2

În toate veacurile, Satana i-a prigonit pe cei ai lui Dumnezeu. El i-a chinuit și i-a dus la moarte, dar în moarte ei au ajuns biruitori. Prin credința lor statornică, ei au descoperit pe Cineva mult mai puternic decât Satana. Satana putea să chinuiască și să ucidă trupul, dar nu se putea atinge de viața care era ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. El putea să-i arunce în închisori, dar nu putea să încătușeze spiritul. Ei puteau să privească dincolo de ceață și să vadă slava, zicând: “Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.” “Căci întristările noastre ușoare de-o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.” (Romani 8, 18: 2 Corinteni 4, 17.)CMF 30.3

Prin încercări și persecuție, slava — caracterul — lui Dumnezeu este descoperită în cei aleși ai Săi. Biserica lui Dumnezeu, urâtă și persecutată de lume, este educată și disciplinată în școala lui Hristos. Pe pământ, ei umblă pe calea cea strâmtă și sunt curățiți în cuptorul suferinței. Ei Îl urmează pe Hristos prin lupte dârze, dau dovadă de tăgăduire de sine și suferă amarnice dezamăgiri, dar experiența lor chinuitoare îi învață că vina și nenorocirile sunt aduse de păcat și privesc la el cu groază. Fiind părtași la suferințele lui Hristos, ei sunt sortiți să fie și părtași ai slavei Sale. În viziune sfântă, profetul a văzut triumful poporului lui Dumnezeu. El zice: “Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; și pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei”. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului și ziceau: “Mari și minunate sunt lucrările tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor”. “Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-I slujesc zi și noapte în templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul Lui.” (Apocalipsa 15, 2-3; 7, 14-15.)CMF 31.1