“Ferice va fi de voi când oamenii vă vor ocărî.” — Matei 5, 11.

Încă de la căderea sa, Satana a lucrat prin mijloace de amăgire. După cum L-a prezentat în chip fals pe Dumnezeu, tot așa, prin agenții săi, îi înfățișează fals pe copiii lui Dumnezeu. Mântuitorul zice: “Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, cad asupra Mea”. (Psalmii 69, 9.) În același fel, ele cad asupra ucenicilor Săi.CMF 31.2

N-a existat niciodată un om care să fi umblat printre oameni și să fi fost ocărât cu mai mare cruzime ca Fiul omului. El a fost luat în râs și batjocorit din cauza ascultării Sale neclintite de principiile sfintei Legi a lui Dumnezeu. Ei L-au urât fără temei. Cu toate acestea, El a stat liniștit în fața vrăjmașilor Săi, declarând că ocara este o parte din moștenirea creștinului, sfătuindu-i pe urmașii Săi cum să țină piept săgeților răutății și îndemnându-i să nu slăbească atunci când sunt prigoniți.CMF 32.1

Chiar dacă batjocura ar putea ponegri bunul nume, ea nu poate să păteze caracterul. Acesta este în mâna lui Dumnezeu. Atâta timp cât nu consimțim să păcătuim, nici o putere — nici omenească, nici diavolească — nu este în stare să aducă o pată asupra sufletului. Un om a cărui inimă își pune încrederea în Dumnezeu rămâne același în ceasul celor mai dureroase încercări și celor mai descurajatoare împrejurări, ca și atunci când toate îi merg bine, când lumina și bunăvoința lui Dumnezeu par a fi asupra lui. Cuvintele sale, motivele sale, faptele sale pot fi răstălmăcite și falsificate, dar el nu ia seama la lucrul acesta, pentru că are altceva mai bun de făcut. Ca și Moise, el rabdă “ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11, 27), privind nu “la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd.” (2 Corinteni 4, 18.)CMF 32.2

Hristos cunoaște de aproape tot ceea ce este rău înțeles și răstălmăcit de oameni. Copiii Săi pot să-și îngăduie să aștepte cu răbdare și încredere liniștită, oricât de defăimați sau de disprețuiți ar fi, pentru că nu este nimic ascuns, care să nu fie descoperit, iar aceia care-L onorează pe Dumnezeu vor fi onorați de El înaintea oamenilor și a îngerilor.CMF 32.3

“Ferice va fi de voi când oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni”, zicea Isus. “Bucurați-vă și veseliți-vă.” Apoi, El a îndreptat atenția ascultătorilor Săi către profeții care au vorbit în Numele Domnului, “ca pildă de suferință și răbdare”. (Iacov 5, 10.) Abel, cel dintâi creștin dintre fiii lui Adam, a murit ca martir. Enoh a umblat cu Dumnezeu și lumea nu l-a cunoscut. Noe a fost luat în bătaie de joc, ca fanatic și alarmist. “Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare.” “Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți.” (Evrei 11, 35-36.)CMF 33.1

În toate timpurile, solii aleși ai lui Dumnezeu au fost batjocoriți și persecutați; totuși, prin suferința lor, cunoașterea de Dumnezeu a fost răspândită pretutindeni. Fiecare urmaș al lui Hristos trebuia să ia loc în linia de luptă și să ducă mai departe aceeași lucrare, știind că dușmanii ei nu pot să facă nimic împotriva adevărului. Dumnezeu vrea să spună prin aceasta că adevărul va ieși la iveală și va ajunge subiect de cercetare și discuție chiar prin ocara aruncată asupra lui. Mintea oamenilor trebuie să fie pusă în mișcare. Orice luptă, orice ocară, orice efort de a restrânge libertatea de conștiință constituie mijlocul lui Dumnezeu de a trezi spiritele, care altfel ar putea adormi.CMF 33.2

Cât de adesea s-a văzut aceasta în viața solilor lui Dumnezeu! Când ștefan, nobil și iscusit în vorbire, a fost omorât cu pietre din porunca Sinedriului, n-a fost nici o pierdere pentru cauza Evangheliei. Lumina din ceruri, care strălucea pe fața sa, și mila dumnezeiască, dovedită în ultimele sale cuvinte de rugă, au fost ca o săgeată ascuțită a convingerii pentru Saul, fanaticul membru al Sinedriului, care stătea alături. Mai târziu, prigonitorul fariseu, a devenit un vas ales să poarte Numele lui Hristos înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel. La multă vreme după aceea, bătrânul Pavel a scris din închisoarea din Roma: “Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă și din duh de ceartă ... nu cu gândul curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile mele. Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit” (Filipeni 1, 15-18.) Prin întemnițarea lui Pavel, Evanghelia a fost vestită în lung și-n lat, și suflete au fost câștigate pentru Hristos chiar în palatul cezarilor. Prin eforturile Satanei de a o nimici, “sămânța care nu putrezește” a Cuvântului “care este viu și care rămâne în veac” (1 Petru 1, 23) este semănată în inimile oamenilor; prin defăimarea și prigonirea copiilor Săi, Numele lui Hristos este mărit și suflete sunt mântuite.CMF 33.3

“Mare este răsplata în ceruri” a acelora care sunt martori pentru Hristos, prin prigoane și ocări. În timp ce oamenii caută bunurile pământești, Isus le îndreaptă atenția spre răsplata cerească. Dar El nu pune toată răsplata aceasta asupra vieții viitoare; ea începe aici. Domnul I S-a arătat lui Avraam în vremea de demult și i-a zis: “Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” (Geneza 15, 1.) Aceasta este răsplata tuturor acelora care Îl urmează pe Isus Hristos. Să ajungi în armonie cu Iehova Emanuel — Acela “în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei”, “în El locuiește ... toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 3), să-L cunoști, să-L ai în inima ta, atunci când ea se deschide tot mai mult, ca să primească însușirile Sale, să cunoască iubirea și puterea Sa, să aibă bogățiile de nepătruns ale lui Hristos, să înțeleagă tot mai mult “care este lărgimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea dumnezeirii” (Efeseni 3, 18-19), — “Aceasta este moștenirea robilor Domnului, așa este mântuirea care vine de la Mine, zice Domnul.” (Isaia 54, 17.)CMF 34.1

Aceasta era bucuria care umplea inima lui Pavel și a lui Sila, când se rugau și Îi aduceau laudă lui Dumnezeu la miezul nopții, în închisoarea din Filipi. Hristos era alături de ei și lumina feței Sale făcea să se împrăștie întunericul, umplând locul cu slava curților cerești. Din Roma, Pavel scria, fără să se îngrijească de lanțurile sale, când vedea cum înaintează lucrarea Evangheliei: “Eu mă bucur de lucrul acesta și mă voi bucura.” (Filipeni 1, 18.) Însăși cuvintele lui Hristos de pe Munte răsună iarăși în solia lui Pavel către comunitatea din Filipi, în mijlocul persecuțiilor: “Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4, 4.)CMF 35.1