“Voi sunteți sarea pământului.” — Matei 5, 13.

Sarea este prețuită pentru însușirile ei de a conserva. Când Dumnezeu îi numește pe copiii Săi sare, El vrea să-i învețe că scopul pentru care a făcut din ei supuși ai harului Său este ca ei să ajungă mijloace pentru mântuirea altora. Scopul lui Dumnezeu, când a ales un popor în fața întregii lumi, a fost nu numai ca să-i poată adopta ca fii și fiice, ci pentru ca, prin ei, lumea să poată primi “harul care aduce mântuire.” (Tit 2, 11.) Când Domnul l-a ales pe Avraam, a făcut aceasta nu numai pentru ca el să fie un prieten ales al Său, ci ca să fie și un mijlocitor al privilegiilor deosebite, pe care Domnul dorea să le reverse asupra națiunilor. Isus, în acea ultimă rugăciune împreună cu ucenicii Săi, înainte de răstignirea Sa, zicea: “Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.” (Ioan 17, 19.) Tot așa și creștinii, care sunt curățiți prin adevăr, vor avea calitățile mântuitoare, care vor feri lumea de o totală decădere morală.CMF 35.2

Sarea trebuie să fie amestecată cu substanța căreia i se adaugă; ea trebuie să pătrundă și să străbată, pentru ca să conserve. Tot așa, prin legături personale și tovărășie, se întâmplă ca oamenii să fie atinși de puterea mântuitoare a Evangheliei. Ei nu sunt mântuiți cu grămada, ci fiecare în parte. Influența personală este o putere. Noi trebuie să ne apropiem mai mult de aceia cărora vrem să le ajutăm.CMF 36.1

Gustul sării reprezintă puterea de viață a creștinului, iubirea lui Isus în inimă, neprihănirea lui Hristos, care străbate viața. Iubirea lui Hristos este molipsitoare și impunătoare. Dacă locuiește în noi, ea se va revărsa și asupra altora. Noi ne vom apropia de ei, până ce inimile lor vor fi încălzite de interesul și iubirea noastră, lipsite de orice egoism. Credincioșii sinceri împrăștie în jurul lor energie plină de viață, care pătrunde și dă puteri morale sufletelor pentru care ei lucrează. Nu puterea omului, ci puterea Spiritului Sfânt e ceea ce săvârșește lucrarea transformatoare.CMF 36.2

Isus a adăugat solemna avertizare: “Dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni.” (Matei 5, 13.)CMF 36.3

În timp ce asculta cuvintele lui Hristos, norodul putea să vadă sarea albă, lucind pe cărările unde fusese aruncată, din cauză că își pierduse puterea de a săra și, prin urmare, ajunsese nefolositoare. Ea înfățișa foarte bine starea fariseilor și efectul religiei lor asupra societății. Ea reprezintă viața fiecărui suflet de la care s-a depărtat puterea harului lui Dumnezeu și care a devenit rece și lipsit de Hristos. Oare cum ar fi mărturisirea sa? Unul ca acesta este privit de oameni și de îngeri ca fără gust și neplăcut. Unora ca aceștia Domnul Isus le spune: “O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3, 15-16.)CMF 36.4

Fără o credință vie în Domnul Hristos, ca Mântuitor personal, este cu neputință să facem ca influența noastră să fie simțită într-o lume plină de îndoială. Noi nu putem să dăm altora ceea ce noi înșine nu avem. Numai în măsura devoțiunii și consacrării noastre față de Hristos putem să exercităm o influență pentru binecuvântarea și înălțarea omenirii. Dacă nu există nici un serviciu real, nici o iubire sinceră, nici o experiență trainică, în viață nu va exista nici o putere care să ajute, nici o legătură cu cerul, nici o plăcere pentru Hristos. Dacă Spiritul Sfânt nu ne poate folosi ca factori, prin care să vestească lumii adevărul așa cum este în Isus, noi suntem ca și sarea care și-a pierdut gustul și este cu totul fără valoare. Prin faptul că ne lipsește harul lui Hristos, noi spunem lumii că adevărul în care avem pretenția de a crede, n-are nici o putere sfințitoare și astfel, până acolo unde merge influența noastră, facem Cuvântul lui Dumnezeu fără nici o putere. “Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.” (1 Corinteni 13, 1-3.)CMF 37.1

Atunci când iubirea ne umple inima, ea se va revărsa asupra altora, nu din pricina avantajelor primite de la ei, ci pentru că iubirea este o putere lucrătoare. Iubirea schimbă caracterul, stăpânește pornirile, supune vrăjmășia și înnobilează sentimentele. Iubirea aceasta este tot așa de întinsă ca și universul și este în armonie cu aceea a îngerilor slujitori. Nutrită în inimă, ea îndulcește întreaga viață și revarsă binecuvântarea ei asupra tuturor celor din jur. Aceasta și numai aceasta poate să facă din noi sarea pământului.CMF 38.1