“Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapădă-o de la tine.” — Matei 5, 30.

Pentru a opri cangrena care se întinde în tot corpul, punându-i în primejdie viața, omul ar fi gata să se lipsească chiar de mâna sa cea dreaptă. Cu atât mai mult, ar trebui să fie gata să arunce de la el ceea ce îi pune în primejdie sufletul.CMF 60.2

Sufletele care au fost degradate și robite de Satana trebuie să fie răscumpărate prin Evanghelie, spre a se împărtăși de măreața libertate a fiilor lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu nu se mărginește numai la a-l elibera pe om de suferința care este o urmare de neînlăturat a păcatului, ci are în vedere chiar salvarea lui din păcat. Sufletul stricat și sluțit trebuie să fie curățit, transformat, ca să poată fi îmbrăcat în “frumusețile Domnului Dumnezeului nostru”, asemenea chipului Fiului Său. “Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (Psalmii 90, 17; Romani 8, 29; 1 Corinteni 2, 9.) Numai veșnicia va putea să descopere destinul măreț la care poate să ajungă omul, refăcut după chipul lui Dumnezeu.CMF 60.3

Pentru ca noi să atingem acest ideal înalt, trebuie să sacrificăm tot ceea ce face ca sufletul să se poticnească. Păcatul ne poate ține în stăpânire numai cu voia noastră. Predarea voinței este înfățișată ca scoaterea ochiului sau tăierea mâinii. Adeseori, ni se pare că a ne preda voința lui Dumnezeu înseamnă a consimți să trecem prin viață schilodiți sau ciuntiți. Dar este mai de folos, zice Domnul, ca eul să fie schilodit, rănit, ciuntit, dacă prin aceasta se poate intra în viață. Ceea ce vi se pare a fi un adevărat dezastru este chiar poarta spre cel mai mare câștig.CMF 61.1

Dumnezeu este Izvorul vieții și noi putem să avem viața numai dacă suntem în comuniune cu El. Se poate să ne bucurăm de existență pentru un timp, chiar despărțiți de Dumnezeu, dar nu avem viață. “Dar cea dedată la plăcere, măcar că trăiește, este moartă.” (1 Timotei 5, 6.) Numai prin predarea voinței noastre lui Dumnezeu este posibil ca El să ne dea viața. Numai, primind viața Sa, prin predarea eului, “este cu putință”, zicea Isus, “ca aceste păcate ascunse, pe care vi le-am arătat, să fie biruite.” Este cu putință să le înmormântați în inimile voastre și să le ascundeți de ochii oamenilor, dar cum veți sta în fața lui Dumnezeu?CMF 61.2

Dacă vă lipiți cu putere de eul personal, refuzând să-I predați voința voastră lui Dumnezeu, alegeți moartea. Dumnezeu este un foc mistuitor pentru păcat, oriunde s-ar găsi acesta. Dacă alegeți păcatul și refuzați să vă despărțiți de el, prezența lui Dumnezeu, care mistuie păcatul, vă va mistui și pe voi.CMF 62.1

Va fi un sacrificiu ca să vă predați pe voi înșivă lui Dumnezeu; dar aceasta este o sacrificare a celor de jos pentru cele de sus, a celor pământești pentru cele veșnice. Dumnezeu nu are de gând să ne distrugă voința, deoarece numai prin lucrarea ei putem să îndeplinim ceea ce dorește El din partea noastră. Voința noastră trebuie să-I fie predată Lui, ca s-o putem primi înapoi, curățită și înnobilată; și dacă este unită prin dragoste cu Cel sfânt, El poate revărsa prin noi torentele iubirii și puterii Sale. Oricât de amară și chinuitoare poate părea această predare pentru inima încăpățânată și neprietenoasă, totuși “îți este de folos”.CMF 62.2

Iacov n-a cunoscut victoria credinței biruitoare și n-a fost numit luptător cu Dumnezeu, până când n-a căzut lovit și fără ajutor pe pieptul Îngerului Legământului. Numai atunci când el “șchiopăta din coapsă” (Geneza 32, 31), cetele înarmate ale lui Esau au fost îmblânzite înaintea lui, iar Faraon, mândrul moștenitor de neam împărătesc, s-a umilit să ceară binecuvântarea sa. Tot astfel, “Căpetenia mântuirii noastre” a fost făcut “desăvârșit prin suferințe” (Evrei 2, 10), iar copiii credinței “au fost puternici în slăbiciune” și “au pus pe fugă oștile vrăjmașe”. (Evrei 11, 34.) Astfel, “ologul ia parte la pradă” (Isaia 33, 23) și cel slab ajunge ca David, “și casa lui David, ca îngerul Domnului.” (Zaharia 12, 7.)CMF 62.3