“Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.” — Matei 6, 13.

Ispita este ademenirea spre păcat și aceasta nu vine de la Dumnezeu, ci de la Satana și din răul care se află în propriile noastre inimi. “Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni.” (Iacov 1, 13.)CMF 116.2

Satana caută să ne ducă în ispită, pentru ca răul din caracterele noastre să poată fi descoperit înaintea oamenilor și a îngerilor și apoi tot el să ne pretindă ca proprietate a sa. În profeția simbolică a lui Zaharia, Satana este văzut stând la dreapta Îngerului Domnului, învinuindu-l pe Iosua, marele preot, care este îmbrăcat în veșminte murdare, și împotrivindu-se lucrării pe care Îngerul dorea s-o facă pentru Iosua. Aceasta reprezintă atitudinea Satanei față de fiecare suflet pe care Domnul caută să-l atragă la Sine. Vrăjmașul ne duce în păcat și apoi ne învinuiește înaintea întregului univers, ca fiind nevrednici de iubirea lui Dumnezeu. Dar “Domnul a zis Satanei: ‘Domnul să te mustre Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?’” Și lui Iosua i-a zis: “Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare.” (Zaharia 3, 1-4.)CMF 116.3

Dumnezeu, în marea Sa iubire, caută să dezvolte în noi prețioasele daruri ale Duhului Său. Dumnezeu îngăduie să întâmpinăm piedici, persecuții și greutăți, nu ca un blestem, ci ca cea mai mare binecuvântare a vieții noastre. Fiecare ispită învinsă, fiecare încercare suportată cu bărbăție ne dă o nouă experiență și ne face să progresăm în lucrarea de formare a caracterului. Sufletul, care prin puterea lui Dumnezeu rezistă în fața ispitei, descoperă lumii și universului întreg puterea harului lui Hristos.CMF 117.1

Dar, deși nu trebuie să ne descurajăm din cauza încercării, oricât de amară ar fi ea, noi trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne lase să fim duși acolo unde am fi târâți departe de El, din cauza dorințelor propriilor noastre inimi rele. Înălțând rugăciunea pe care ne-a dat-o Domnul, ne predăm inimile spre a fi călăuzite de Dumnezeu, cerându-I să ne conducă pe căi sigure. Nu putem înălța această rugăciune dintr-o inimă sinceră și totuși să ne hotărâm să umblăm pe o cale aleasă după plăcerea noastră. Trebuie să așteptăm să fim conduși de mâna Sa, și să ascultăm de glasul Său, care zice: “Iată drumul, mergeți pe el.” (Isaia 30, 21.)CMF 117.2

Nu este deloc sănătos pentru noi să stăm să ne gândim la foloasele pe care le-am putea avea, dacă am ceda șoaptelor Satanei. Păcatul înseamnă rușine și nimicire pentru orice suflet care are plăcere de el; dar el este orbitor și amăgitor prin natura sa și ne va atrage prin înfățișări lingușitoare. Dacă ne aventurăm pe terenul Satanei, n-avem siguranța ocrotirii în fața puterii sale. Atât cât ne stă în puteri, trebuie să închidem orice cale prin care ispititorul ar putea găsi intrare la noi.CMF 118.1

Rugăciunea “Nu ne duce în ispită” este ea însăși o făgăduință. Dacă ne încredințăm în brațul lui Dumnezeu, avem asigurarea: “El, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” (1 Corinteni 10, 13.)CMF 118.2

Singura apărare împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credința în dreptatea Sa. Ispita are putere asupra noastră, pentru că în inimile noastre este egoism. Dar, dacă contemplăm marea iubire a lui Dumnezeu, egoismul ni se înfățișează în caracterul lui hidos și respingător și dorim să fie îndepărtat din suflet. Când Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Hristos, inimile noastre sunt îmblânzite și supuse, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos ne transformă caracterul.CMF 118.3

Hristos nu va părăsi sufletul pentru care și-a dat viața. Sufletul poate să-L părăsească și să fie copleșit de ispită, dar Hristos nu poate să Se întoarcă niciodată de la cineva pentru care a dat ca preț de răscumpărate propria Sa viață. Dacă viziunea noastră spirituală ar fi mai clară, am vedea suflete încovoiate sub apăsare și mâhnire de durere, împovărate ca o căruță sub greutatea snopilor și aproape să moară din cauza descurajării. Am vedea îngeri zburând iute, ca să vină în ajutorul celor ispitiți, care se află pe marginea prăpastiei. Îngerii din ceruri resping oștile celui rău, care împresoară aceste suflete, și tot ei călăuzesc aceste suflete, ca să le întărească picioarele pe temelia cea sigură. Luptele care se dau între cele două oștiri, sunt tot așa de reale ca și acelea care se dau de către oștirile lumii acesteia, iar de rezultatul acestui conflict spiritual depinde soarta veșnică a tuturor.CMF 118.4

Nouă, ca și lui Petru, ne este dat acest cuvânt: “Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta.” (Luca 22, 31-32.) Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că nu suntem lăsați singuri. Acela, care “atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 16), nu ne va lăsa singuri în lupta cu vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului. “Iată”, zice el, “v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma”. (Luca 10, 19.)CMF 119.1

Trăiți în legătură cu Hristos cel viu și El vă va ține tare cu o mână care nu vă va lăsa. Să cunoaștem și să credem iubirea pe care o are Dumnezeu față de noi și atunci vom fi în siguranță. Iubirea aceasta este o fortăreață de neînvins împotriva tuturor înșelăciunilor și asalturilor Satanei. “Numele Domnului este un turn tare, cel neprihănit fuge în El și stă la adăpost.” (Proverbe 18, 10.)CMF 119.2