Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 48 — Recreare în Domnul

    N-ar fi bine pentru noi să ne petrecem zilele libere în Domnul, putând să ne împrospătăm în memorie amintirea felului în care El a avut grijă de noi? Nu ar fi bine să trecem în revistă binecuvântările din trecutul nostru, să ne amintim impresionantele avertizări trimise pentru sufletul nostru, ca să nu-L uităm pe Dumnezeu?SP 343.1

    Lumea are multe zile libere și oamenii sunt preocupați în ele de amuzamente, de curse de cai, jocuri de cărți, fumat și băut, arătând clar sub ce stindard se află. Este evident că ei nu se află sub steagul Prințului vieții, că prințul întunericului îi conduce și îi controlează.SP 343.2

    Să nu aibă poporul lui Dumnezeu mai dese ocazii sfinte, în care să-I mulțumească pentru bogatele Sale binecuvântări? Nu găsim noi timp în care să-I aducem lui Dumnezeu slavă pentru odihna, pacea și bucuria Lui și nu-I vom arăta noi, prin laudă zilnică, că ne bucurăm de marea jertfă ce a fost făcută pentru noi, ca să putem fi părtași ai naturii divine? Să nu vorbim noi despre viitoarea odihnă în Paradisul lui Dumnezeu și despre onoarea și slava care-i așteaptă pe servii lui Iehova? “Poporul Meu va locui în locuința păcii, în case fără grijă și în adăposturi liniștite”. (Isaia 32, 18.) Suntem în drum spre casă, spre o țară mai bună, o țară cerească.SP 343.3

    Lumea este în plină agitație. Oamenii par a-și fi pierdut firea pentru lucruri mărunte, ieftine și nefolositoare. Ce entuziasmați i-am văzut de rezultatul unei partide de crichet! În Sidney, am văzut străzi invadate de mulțime, și, când am întrebat care era cauza agitației, mi s-a spus că un oarecare mare jucător de crichet câștigase partida. M-am simțit întristată.SP 343.4

    De ce nu sunt aleșii lui Dumnezeu mai entuziasmați? Ei se luptă pentru o cunună nepieritoare, pentru o locuință acolo unde nu va mai fi nevoie de lumina soarelui sau a lunii, sau a vreunei lămpi, pentru că Domnul Dumnezeu le dă lumină și ei vor domni din veac în veac, având o viață comparabilă cu viața lui Dumnezeu. Iar candela celui rău va fi aruncată în întuneric, iar cel neprihănit va străluci ca soarele în Împărăția Tatălui Nu recomand acele reuniuni de plăcere, în care tinerii se întâlnesc pentru simplul amuzament, pentru a se angaja în conversații ieftine, fără sens, și în care se aud râsete zgomotoase. Nu recomand acel gen de întâlniri, în care demnitatea este lăsată deoparte, iar atmosfera este una a slăbiciunii și a prostiei.SP 344.1

    De multe ori, tinerii pe care inteligențele cerești au așteptat să-i numere printre misionarii lui Dumnezeu, sunt atrași în adunări pentru distracții și sunt luați de valul fascinațiilor lui Satana. În loc să le fie teamă de continua asociere cu fete fără o gândire profundă, al căror caracter este mediocru, ei se îndrăgostesc de ele și încheie legământul logodnei. Satana știe că, dacă acești tineri se logodesc cu tinere “fără minte”, iubitoare de plăceri, nereligioase și lumești, se leagă de niște pietre de poticnire. Puterea lor de lucru va fi serios afectată, dacă nu chiar total compromisă. Chiar dacă ei reușesc o predare totală lui Dumnezeu, vor constata un serios impediment în faptul că sunt legați de o soție nepregătită, needucată, care nu se aseamănă lui Isus, inactivă pentru Dumnezeu și pentru religie. Viața lor se va dovedi lipsită de satisfacții și nefericită.SP 345.1

    Întâlnirile pentru distracție fac credința confuză și nesigură. Domnul nu primește o inimă împărțită. El îl vrea pe om întreg, așa cum l-a creat. Jertfa Lui a fost întreagă, pentru răscumpărarea trupului și a sufletului omului. Ceea ce cere El de la cei pe care i-a creat și răscumpărat este rezumat în cuvintele: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22, 37-39.) Dumnezeu nu acceptă nimic altceva. — (Special Testimonies On Education, 80-83.)SP 345.2

    *****

    “Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10, 12.) Nu poate fi încumetare mai fatală decât aceea care-l face pe om să se aventureze pe calea satisfacerii plăcerilor egoiste. Nu vor lua seama tații și mamele la această solemnă avertizare a lui Dumnezeu? Nu vor arăta ei, cu credincioșie, tinerilor pericolele ce apar mereu pentru a-i îndepărta de Domnul?SP 345.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents