Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 63 — Câteva rezultate ale studierii Bibliei

    Biblia conține tot ce este necesar pentru mântuirea sufletului și, în același timp, este capabilă să întărească și să disciplineze mintea. Folosită ca un manual în școlile noastre, ea va fi găsită mult mai eficientă decât oricare altă carte, în conducerea în mod înțelept a afacerilor acestei vieți, precum și în ajutarea sufletului să urce pe scara ce ajunge la cer. Biblia dă adevăratului ei cercetător o instruire avansată. Meditarea la lucrurile divine îmbogățește mintea. Eul este smerit, iar Dumnezeu și adevărul Său, onorate. Din cauză că oamenii nu cunosc adevărurile Bibliei, există atât de multă înălțare a omului și atât de puțină onoare acordată lui Dumnezeu.SP 448.1

    Cercetând paginile Cuvântului lui Dumnezeu, privim scene mărețe și veșnice. Îl vedem pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, venind în lumea noastră și angajându-Se în lupta în care a zdrobit puterile întunericului. Cât de minunat, cât de incredibil aproape este faptul că infinitul Dumnezeu a consimțit umilința singurului Său Fiu pentru noi! Elevii să mediteze la acest gând măreț și nu vor rămâne neînălțați, necurățiți și neînnobilați.SP 448.2

    Cuvântul lui Dumnezeu este hrana spirituală, prin care creștinul trebuie să crească puternic în duh și în gândire, pentru a putea duce lupta pentru adevăr și dreptate. Biblia învață că orice păcat trebuie dat la o parte, că lupta împotriva răului trebuie dusă până la biruirea oricărei greșeli. Omul trebuie să fie un student doritor să învețe în școala lui Hristos. Atunci când acceptă harul ce i se oferă fără plată, prezența Mântuitorului în gânduri și-n inimă îi va da hotărârea de a înlătura orice piedică, pentru ca sufletul să i se umple de plinătatea lui Dumnezeu.SP 448.3

    Simplitatea adevăratei sfințenii trebuie pusă în educația tinerilor noștri, pentru că este nevoie ca ei să știe cum să evite corupția care este în lume. Ei trebuie învățați că adevărații urmași ai lui Hristos Îi slujesc lui Dumnezeu nu numai atunci când aceasta se potrivește înclinațiilor lor, ci și atunci când ea implică renunțare de sine și purtarea crucii. Păcatele trebuie combătute și biruite. Trăsăturile de caracter necorespunzătoare, fie moștenite, fie cultivate, trebuie confruntate cu marea regulă a neprihănirii și apoi, în puterea lui Hristos, supuse. Zi de zi, oră de oră, o hotărâtă lucrare de renunțare la sine și de sfințire trebuie să aibă loc și atunci faptele vor da mărturie că Isus locuiește, prin credință, în inimă. Sfințirea nu închide sufletului căile spre cunoaștere, ci mărește capacitatea minții și o îndeamnă să caute după adevăr, ca după o comoară ascunsă.SP 449.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents