Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Pasiunea nebună de a întreprinde noi afaceri

    Dacă apare o idee nouă, oamenii care mărturisesc a crede adevărul găsesc un mijloc de a investi în respectiva afacere. Dumnezeu cunoaște fiecare inimă. Fiecare motivație egoistă îi este cunoscută. El îngăduie crearea anumitor circumstanțe pentru a pune la încercare inima și pentru a le forma caracterul celor ce se numesc poporul Său. În unele situații, Domnul le permite oamenilor să meargă mai departe și să se confrunte cu eșecul total. Mâna Lui este împotriva lor pentru a le spulbera speranțele și a le risipi averile.SA 232.2

    Cei care sunt cu adevărat interesați de cauza lui Dumnezeu și care își doresc să investească în dezvoltarea ei vor afla că aceasta e o investiție sigură. Unii vor avea însutit în viața aceasta, iar în lumea viitoare, viața veșnică. Dar nu toți vor primi o parte însutită în viața aceasta, întrucât nu îi pot face față. Dacă li s-ar încredința mult, s-ar dovedi administratori neînțelepți. Domnul le reține partea aceasta, spre binele lor, dar comoara lor din cer este asigurată. Cu cât mai profitabilă este această investiție!SA 232.3

    Amețiți de posibilele câștiguri

    Dorința pe care o au unii dintre frații noștri de a câștiga rapid bani îi determină să se implice în noi afaceri și să investească bani, însă deseori așteptările lor nu se împlinesc. Ei irosesc sumele ce ar fi putut fi folosite pentru cauza lui Dumnezeu. Există o patimă nebună pentru aceste noi afaceri. Și, cu toate că aceste situații s-au repetat de multe ori și deși ei au la dispoziție exemplul altora care au investit și care au ajuns la eșec, mulți nu învață lecția. Satana îi ademenește și îi amețește cu câștigurile ce le-ar putea obține.SA 233.1

    Când speranțele le sunt spulberate, ei trec prin multe descurajări în urma aventurării lor nechibzuite. Dacă pierde banii, persoana respectivă consideră că acest lucru este o nenorocire, că e pierderea ei. Dar trebuie să-și amintească faptul că administrează banii Altcuiva, că este doar un ispravnic și că Dumnezeu nu își găsește plăcerea în întrebuințarea nechibzuită a banilor ce ar fi putut fi folosiți pentru înaintarea cauzei adevărului prezent. În ziua socotelilor finale, administratorul nechibzuit trebuie să răspundă de faptele lui. — Testimonies for the Church 1:225, 226.SA 233.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents