Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 57 — Cuvinte adresate tinerilor

    Sunt multe lucruri de spus referitor la privilegiul pe care îl au tinerii de a sprijini cauza lui Dumnezeu prin însușirea lecțiilor de economisire și lepădare de sine. Mulți cred că pot să-și satisfacă o plăcere sau alta și, pentru aceasta, se deprind să trăiască pe măsura venitului lor. Dar Dumnezeu vrea să facem mai mult în această privință. Păcătuim împotriva noastră când ne mulțumim să avem suficientă hrană, băutură și îmbrăcăminte. Dumnezeu dorește să ne ofere mai mult decât atât. Când suntem gata să renunțăm la dorințele noastre egoiste și să ne predăm capacitățile minții și ale inimii lucrării lui Dumnezeu, îngerii cerești vor coopera cu noi, făcându-ne o binecuvântare pentru omenire.SA 292.1

    Chiar dacă e sărac, un tânăr harnic și econom poate strânge o sumă mică pentru cauza lui Dumnezeu. Când aveam doar 12 ani, eu știam ce înseamnă să economisești bani. Am învățat împreună cu sora mea o meserie și, deși câștigam 25 de cenți pe zi, puteam să punem deoparte ceva pentru misiune, Am economisit puțin câte puțin, până am adunat 30 de dolari. Apoi, când am auzit solia revenirii iminente a Domnului și când s-a făcut apel pentru bani, am considerat că avem privilegiul să îi dăm tatălui nostru cei 30 de dolari, rugându-l să îi investească în cărți și broșuri, pentru ca solia să ajungă și la cei ce nu o cunoșteau.SA 292.2

    Toți cei care vin în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu au datoria de a învăța să economisească timp și bani. Cei care își îngăduie să lenevească demonstrează că acordă puțină importanță adevărurilor mărețe ce ne-au fost încredințate. Ei trebuie să deprindă obiceiul de a fi harnici și de a lucra numai spre slava lui Dumnezeu.SA 292.3

    Sacrificiul de sine și valorificarea talentului

    Cei care nu știu să-și folosească timpul și banii în mod rațional ar trebui să se sfătuiască cu cei care au experiență. Cu banii pe care îi câștigam împreună cu sora mea, ne cumpăram haine. Îi dădeam mamei banii, spunându-i: “Cumpără în așa fel încât, după ce ne-am plătit hainele, să ne mai rămână ceva și pentru lucrarea misionară.” Iar ea așa proceda, încurajându-ne spiritul misionar.SA 293.1

    Când este rodul sacrificiului de sine, dăruirea îi este de mare ajutor dătătorului. Ea constituie o metodă de educație care ne ajută să înțelegem mai bine lucrarea Celui care umbla din loc în loc și care făcea bine, alinând suferința și întâmpinând nevoile celor sărmani. Mântuitorul nu a trăit pentru Sine. În viața Sa, nu a existat nicio urmă de egoism. — Youth's Instructor, September 10, 1907.SA 293.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents