Capitolul 64 — Transferul responsabilității asupra altora

Frații păzitori ai Sabatului care le transferă soțiilor lor responsabilitatea administrării bunurilor materiale, deși pot să se descurce singuri, sunt nechibzuiți și îi produc nemulțumire lui Dumnezeu. Responsabilitatea de administrator a soțului nu poate fi transferată soției. Cu toate acestea, se încearcă uneori acest lucru, spre marea pagubă a ambelor părți.SA 333.1

Se întâmplă ca un soț credincios să-și lase averea în seama partenerei lui necredincioase, sperând ca în acest fel să o mulțumească, să îi curme împotrivirea și, în cele din urmă, să o determine să creadă adevărul. Dar aceasta nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o încercare de a cumpăra pacea sau de a o mitui pe soție să creadă adevărul. Mijloacele lăsate de Dumnezeu pentru înaintarea lucrării Sale sunt lăsate de soț în seama cuiva care nu simpatizează cu adevărul. Cum va da socoteală un astfel de administrator când marele Stăpân își va cere cu dobândă ceea ce îi aparține?SA 333.2

Părinții credincioși și-au lăsat deseori averea în seama copiilor lor necredincioși, ajungând astfel în imposibilitatea de a-l da lui Dumnezeu ceea ce îi aparține. În acest mod, ei își abandonează responsabilitatea dată de Dumnezeu și pun la dispoziția vrăjmașului banii încredințați de El pentru a-l fi restituiți, prin investirea în lucrarea Sa, atunci când El le-o va cere.SA 333.3

Dumnezeu a poruncit ca părinții care pot să se descurce singuri să nu renunțe la stăpânirea averilor lor, nici chiar în favoarea copiilor care au aceeași credință. Aceștia sunt rareori dedicați lucrării în măsura în care ar trebui și nu au trecut prin necazuri și prin probleme, astfel încât să pună preț mai mare pe comoara veșnică și mai puțin pe cea pământească. Lăsarea banilor pe mâna lor este cel mai mare rău. Ei vor fi ispitiți să iubească lucrurile pământești, să își pună încrederea în avere și să creadă că nu mai au nevoie de altceva. Când intră în posesia banilor pe care nu i-au câștigat prin propriile eforturi, rareori îi folosesc cu înțelepciune.SA 333.4

Soțul care își transferă averea pe numele soției o expune unor mari ispite, indiferent că e credincioasă sau nu. Dacă este credincioasă și din fire zgârcită, înclinată spre egoism și avariție, îi va fi mult mai greu să facă și în dreptul soțului ei ceea ce se cere din partea unui bun administrator. Pentru a fi mântuită, ea va trebui să biruie toate acele trăsături tipice rele și să copieze caracterul Domnului ei divin, căutând prilejul de a le face bine altora și iubindu-i pe ceilalți așa cum ne-a iubit Hristos. Ea ar trebui să cultive darul prețios al dragostei, pe care Mântuitorul îl avea din abundență. Viața Sa era caracterizată de o bunăvoință nobilă și dezinteresată. Întreaga Sa viață nu a fost mânjită de nicio faptă egoistă.SA 334.1

Oricare ar fi fost motivațiile lui, soțul a pus în calea soției lui o piatră de poticnire teribilă, care o va împiedica în lupta ei spre biruință. Iar dacă se face transferul asupra copiilor, se poate ajunge la aceleași consecințe. Dumnezeu cunoaște motivațiile. Dacă este egoist și a făcut acest transfer pentru a-și ascunde lăcomia și a explica în acest fel de ce nu face nimic pentru lucrare, blestemul cerului va cădea cu siguranță asupra lui.SA 334.2

Dumnezeu cunoaște scopurile și intențiile inimii și pune la încercare motivațiile copiilor oamenilor. Poate că dezaprobarea Sa clară și vizibilă nu se va manifesta la fel ca în cazul lui Anania și al Safirei, însă, la sfârșit pedeapsa nu va fi nicidecum mai ușoară decât cea pe care au primit-o ei. În încercarea de a-i înșela pe oameni, Anania și Safira L-au mințit pe Dumnezeu. “Sufletul care păcătuiește, acela va muri.”...SA 334.3

Cei care își închipuie că își pot lăsa responsabilitatea în seama soției sau a copiilor sunt amăgiți de vrăjmaș. Faptul că își transferă averea nu le micșorează responsabilitatea. Ei sunt răspunzători pentru mijloacele pe care cerul le-a lăsat în grija lor și nu pot să-și decline în vreun fel această responsabilitate, până nu îi înapoiază lui Dumnezeu ceea ce le-a încredințat. — Testimonies for the Church 1:528-530.SA 335.1