Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 22 — Educația prin pastorii și conducătorii bisericii

    Cei care sunt angajați ca pastori au o responsabilitate solemnă, care este în mod straniu neglijată. Unora le place să predice, dar nu depun niciun efort personal pentru biserici. Există o mare nevoie de instruire în privința datoriilor față de Dumnezeu, mai ales referitor la aducerea unei zecimi cinstite. Pastorii noștri s-ar simți profund nedreptățiți dacă nu ar fi plătiți cu promptitudine pentru lucrarea lor, dar țin ei seama de faptul că trebuie să fie hrană în casa lui Dumnezeu pentru susținerea lucrătorilor? Dacă nu reușesc să-și îndeplinească întreaga responsabilitate de instruire a credincioșilor de a fi cinstiți în a-l da lui Dumnezeu ceea ce Îi aparține, va fi o lipsă de bani în casierie, care va împiedica înaintarea lucrării lui Dumnezeu.SA 104.2

    Păzitorul turmei lui Dumnezeu ar trebui să se achite conștiincios de responsabilitatea lui. Dacă, din cauza faptului că nu îi face plăcere, o va lăsa altcuiva să o împlinească, el se va dovedi a fi un lucrător necredincios. Să citească în Maleahi cuvintele Domnului, care își acuză poporul că îl înșală pe Dumnezeu prin reținerea zecimilor. Dumnezeul cel puternic declară: “Sunteți blestemați.” (Maleahi 3, 9.) Atunci când cel care slujește prin cuvânt și învățătură observă că poporul merge pe o cale care îi va aduce blestemul, va putea el să își neglijeze datoria de a oferi învățături și avertizări? Fiecare membru al bisericii trebuie învățat să dea zecime în mod conștiincios și corect. — Testimonies for the Church 9:250, 251.SA 104.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents